ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1381/2021

Dosar nr. x/2018

Ședința publică din data de 04 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 2.02.2018 reclamanții Arhire Adriana Irina, Bican Corina Anca, Chirilă Tudorița, Militaru Maria Magdalena, Panica Ilona Valușa, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare: începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În subsidiar, au solicitat obligarea pârâților să procedeze la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2996 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile, în contradictoriu cu Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ca nefondate, a admis cererile reclamanților Arhire Adriana Irina, Bican Corina Anca, Chirilă Tudorița, Militaru Maria Magdalena, Panica Ilona Valușa, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâții să emită reclamanților un nou ordin de salarizare in mod legal, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr 794/2016, ținând cont de vechimea in munca, gradul profesional, funcția, sporurile salariale și să dispună plățile aferente, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectoriala de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevazută de Legea nr 293/2015, majorare aplicabila din 01.12.2015 si sa efectueze plata prin ordonatorul de credite corespunzător cu stabilirea cuantumului exact in RON, toate actualizate cu rata inflației si dobânda legala calculate de la data scadentei pana la data plății efective, cu rectificarea tuturor erorilor de calcul.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 2996 din 22 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurenții-pârâți au arătat că, deși reclamantele nu au atacat ordinul prin care li s-au acordat drepturile salariale contestate, solicitarea obligării emiterii unui nou ordin este similară cu atacarea celui în vigoare, iar instanța de fond, în mod greșit a dispus aceasta, ignorând faptul că vechiul ordin era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.

Astfel, au susținut recurenții că prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 august 2016, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domneiul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus-menționate îl constituie dispozițiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termen, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2016 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2016.

Ulterior adoptării O.U.G. nr. 20/2016, care a modificat O.U.G. nr. 57/2015, art. 3

1

alin. (1), în vederea unei interpretări unitare a dispozițiilor în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea O.U.G. nr. 57/2015 și au fost definite sintagmele "fiecare funcție", prevăzută în art. 3

1

alin. (1) și "instituție sau autoritate publică", și au fost aduse clarificări cu privire la modalitatea de stabilire/identificare a nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care face referire 3

1

alin. (1

1

), alin. (1

2

) și alin. (1

3

).

Dispozițiile O.U.G. nr. 43/2016 au făcut obiectul verificării constituționalității acestora, astfel cum rezultă din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale. Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familiei ocupaționale prevăzute de Legea nr. 284/2010 - Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Așadar, au concluzionat recurenții că nu este întemeiată solicitarea de stabilire a datei de 9 aprilie 2015, ca dată a acordării drepturilor salariale recalculate, întrucât nu exista în plată, al acel moment, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, niciun salariu de bază lunar stabilit prin raportarela o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru funcții de pesonal auxiliar de specialitate și personal conex, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea prezentei acțiuni.

Recurenții-pârâți au prezentat cadrul legislativ incident în materia drepturilor salariale, ulterior adoptării Legii nr. 284/2010, făcând trimitere la Legea nr. 285/2010, Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 83/2014.

Totodată, au arătat că prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îndpelinește aceleași condiții și studii (medii, superioare, postuniversitare, doctorale), de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Au mai susținut recurenții-pârâți faptul că instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legi ridicat la rang constituțional de art. 15 alin. (2) din Constituție, în raport de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate publică, ținând cont de valoarea de referință sectorială aplicată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că valaorea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție.

Solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

Apărările formulate în cauză

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări.

Alte aspecte procedurale

La data de 18 februarie 2021 intimatul-pârât Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) a formulat note scrise prin care a solicitat menținerea soluției Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată prin încheierea de ședință din data de 08.06.2018 în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, instanță de Ministerul Finanțelor Publice.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București va fi respins ca nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantele Arhire Adriana-Irina, Bican Corina-Anca, Chirilă Tudorița, Militaru Maria-Magdalena și Panică Ilona-Valușa sunt încadrate ca procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar salarizarea acestora se stabilește prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin cererea înregistrată la Cabinetul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantele au solicitat stabilirea salariului prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015.

Cererea reclamantelor a fost respinsă prin răspunsul nr. x/23.01.2017 emis de procurorul șef al secției resurse umane din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a da curs cererii reclamantelor este nejustificat raportat la art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea nr. 71/2015 și care a intrat în vigoare la 09.04.2015.

În ceea ce privește criticile formulate de către pârâți întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv de casare sancționează pronunțarea hotărârii cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea de către instanța de judecată a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Recurenții-pârâți au criticat sentința recurată pentru depășirea atribuțiilor judecătorești, soluția instanței de fond fiind lipsită de temei legal, întemeindu-se pe dispozițiile legale adoptate ulterior datei de 9 aprilie 2015, fiind încălcat astfel principiul neretroactivității legii, critică ce corespunde cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, iar nu unei pretinse imixtiuni în atribuțiile puterii în atribuțiile puterii legislative. Ceea ce se critică în speță este interpretarea pe care instanța de fond a făcut-o cu referire la momentul de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON în calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantelor, apreciind că normele de salarizare permit luarea în calcul a acestei valori anterior datei de 01.10.2016, mai exact începând cu data de 09.04.2015, conform susținerilor recurenților-pârâți.

Așadar, chestiunea disputată în cauză se circumscrie interpretării și aplicării legii la situația în speță, nefiind decelate elemente care să conducă la concluzia că instanța de fond s-a substituit autorității legislative, exercitând atribuții de legiferare.

Referitor la criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea se referă, în esență, la stabilirea de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamantelor în raport cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.05.2015. Recurenții-pârâți au susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin aceasta nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Se mai reține că deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, este relevantă în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată.

Așadar, criticile recurenților-pârâți sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

Înalta Curte constată că prin dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamantele din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond privind obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, instanța constată caracterul nefondat al criticii privind încălcarea neretroactivității legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței nr. 2996 din 22 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 martie 2021.