ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5086/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea în parte a deciziei nr. 437 din 7.02.2016 și a deciziei nr. 438 din 7.02.2016, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție să emită dispoziții de salarizare prin raportare la o valoare de referință de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015, cu majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, și pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciul; obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, a Legii nr. 293/2015 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, reprezentând diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut reclamanții potrivit acestor reglementări cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4651 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D., A., B., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., AA., X., Y. și Z., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a anulat în parte, referitor la reclamanți, deciziile nr. 437/7.02.2016 și nr. 438/7.02.2016 în ceea ce privește data de la care se stabilesc drepturile salariale.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unor decizii de salarizare prin care să stabilească salariile reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 și de 405 RON majorată cu 10%, începând cu 01.12.2015.

A fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor rezultate în urma emiterii noilor decizii, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 4651 din 28 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurentul - pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție criticand-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât drepturile pretinse au fost acordate in conformitate cu dispozițiile legale aplicabile prin acte administrative emise în executarea legii;

- având in vedere cadrul legal, redat eshaustiv prin motivele de recurs, s-a arătat că la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, nicio indemnizație brută lunară stabilită cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea drepturilor salariale începând cu acea dată;

- solicitarea reclamantului încalcă principiul neretroactivității legii, ridicat la rang constituțional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, data de la care se acordă drepturilor salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată, trebuind raportată la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale;

- față de netemeinicia capătului principal de cerere, instanța de fond în mod greșit a admis cererile accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală;

- angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat;

- dobânda, este o sancțiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea unei obligații de plată, iar în condițiile în care intre reclamant și pârâți nu este încheiată nici o convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor răspunderii civile contractuale.

Pentru toate aceste motive, in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței atacate și respingerea acțiunii in totalitate.

Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinări.

Analizând recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestuia pentru motivele în continuare arătate.

Prin deciziile nr. 437 din 7 februarie 2017 și nr. 438 din 7 februarie 2017, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților, începând cu data de 01.10.2016, calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON.

Contestația formulată de reclamanți împotriva acestor decizii, în vederea recunoașterii drepturilor salariale acordate începând cu data de 9.04.2015, a fost respinsă la data de 22.03.2017.

Intimații - reclamanți au calitatea de personal auxiliar și conex, activând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea acestora se stabilește prin decizie a ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele:

"în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, și pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referință sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentința nr. 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susținerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport de cele expuse, instanța constată caracterul nefondat al criticii privind încălcarea principiului neretroactivității legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

De asemenea, Înalta Curte reține că prin nerecunoașterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanților un prejudiciu reprezentat de diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Împrejurarea că sumele nu sunt cuprinse în buget nu prezintă nicio relevanță în ceea ce privește existența dreptului, instanța urmând a respinge motivele recurentului -pârât, ca neavenite.

De altfel, deși judecătorul fondului a făcut trimitere în considerentele sentinței la soluția pronunțată în recursul în interesul legii, recurentul -pârât s-a limitat la a relua susținerile din întâmpinare fără a formula critici concrete care să poată fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 4651 din 28 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.