ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4426/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat anularea Ordinului nr. 1956/C/2735/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Resurse Umane și documentare și recunoașterea dreptului încălcat, respectiv emiterea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unor noi ordine de salarizare prin aplicarea Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 prin stabilirea cuantumului cel mai mare al indemnizației brute lunare cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, inclusiv prin hotărâri judecătorești emise în temeiul unei legislații cu aplicabilitate generală, începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014 (act normativ ce dispune egalizarea salarială la nivelul maxim al personalului existent în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice); acordarea sumelor cuvenite de la data de 09.04.2015, reprezentate de diferența de valoare sectorială calculată reclamanților (280 RON) și cea cuvenită, respectiv 405 RON, cu dobânda legală și a indicelui de inflație cuvenit.

Pârâtul, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, deoarece nu au solicitat revocarea actelor administrative privind salarizarea, emise anterior Ordinelor nr. 2536/21.12.2016 și nr. 332/27.01.2017 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 11.10.2014.

Prin sentința nr. 2063 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârât, ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a obligat pârâtul să emită pentru reclamanți ordinele individuale de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, a obligat pârâtul să asigure fondurile necesare pentru plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate începând cu data de 09.04.2015, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac recurentul a susținut următoarele.

Prin Ordinul nr. 1704 din 30.07.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a realizat o aliniere a indemnizațiilor procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Prin Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca, începând cu 01.08.2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorate cu 18%. Ținând seama de Decizia nr. 794 din 15.12.206 a Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 332 din 27.01.2017. Prin acest ordin s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din anexa VI a aceluiași act normativ, " ... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Precizează recurentul că noile indemnizații de încadrare ale magistraților nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

În opinia recurentului, prima instanță a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011,p ronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011.

Prin această decizie, s-a statuat că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

Precizează recurentul că acordarea creșterilor salariale de 7% și 18% doar anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

A susținut recurentul că, prin admiterea acțiunii, instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii, pentru că data la care se acordă drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată se raportează la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale. Solicitarea acordării drepturilor începând cu data de 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să te raportezi, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, prin Ordinul atacat s-au stabilit drepturile salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă Curțile de Apel, tribunale și judecătorii, conform Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Prin Ordinul nr. 906/24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost recalculate drepturile salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilate judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 465 RON, cu începere de la 1 ianuarie 2018.

Recurentul-pârât Ministerul Public a susținut că, urmare a emiterii ordinului în discuție, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, obiectul acțiunii existând atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 906/24.05.2018, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Public la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu își mai produc efectele fiind înlocuit de Ordinul nr. 906/24.05.2018, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de către acestea.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Public a Ordinului nr. 906/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), și a satisfacerii pretențiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea Ordinului Ministerului Public nr. 906/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanți, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanți privind emiterea de către Ministerul Public a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Public la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâților de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, i-a obligat să achite diferențele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Public de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Public nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de reîncadrare salarială Vor fi menținute, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 2063 din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea ca rămasă fără obiect pe capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea ordinelor de reîncadrare salarială.

Menține, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.