ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.04.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând: - modificarea Ordinului nr. 332/27.01.2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau obligarea pârâtului - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui alt ordin în care indemnizația de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON (majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015) începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); - obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la efectuarea plății diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 RON majorată cu 10 % și venitul efectiv plătit, precum și la plata dobânzii legale și a ratei inflației la sumele datorate; - obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plății sumelor menționate. În motivarea cererii, părțile reclamante au arătat că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 332/27.01.2017, s-a dispus, începând cu data de 01 octombrie 2016, recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015. Or, Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 și a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, fiind aprobată O.U.G. nr. 83/2014, sens în care s-a făcut referire la textul art. 1 alin. (5) 1 nou introdus. Or, dispozițiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, sens în care a fost invocată și decizia ÎCCJ nr. 23/2016. În baza acestor acte normative, magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care primesc indemnizațiile de încadrare mai mici decât cea stabilită la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, vor fi salarizați la nivelul maxim al indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea in aceleași condiții. Astfel, reclamanții pretind acordarea acelorași drepturi ca și ale personalului din justiție ce a beneficiat de anumite indexări salariale, ca urmare a pronunțării diverselor hotărâri judecătorești. Totodată, față de O.U.G. nr. 43/2016, reclamanții au invocat decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, făcând referiri extensive la considerentele acesteia. În consecință, salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuie stabilit/ă, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale Justiție, acest nivel maxim fiind calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, astfel cum reiese și din adresa ÎCCJ nr. x/21.12.2016.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4033 din 31 octombrie 2017, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă și a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la modificarea în parte a Ordinului nr. 332/27.01.2017 prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%. A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței civile atacate și respingerea capetelor de cerere admise. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința civilă recurată ca fiind nelegală și netemeinică, invocând, în esență, următoarele: Recurentul-pârât a invocat actele normative care au stat la baza emiterii ordinelor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 2534 din data de 21 decembrie 2016, nr. 303 din data de 19 ianuarie 2017 și nr. 330 din data de 27 ianuarie 2017, respectiv, art. 36 din Legea nr. 284/2010, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) și art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiași act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, raportat la considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale. A susținut recurentul-pârât că, în aplicarea dispozițiilor legale menționate și potrivit dezlegării date de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin acte administrative individuale legale și temeinice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordine de salarizare pentru procurori și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, prin care a acordat creșterile salariale de 5%, 2% și 11%, conform Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, începând cu data de 1 august 2016, constatându-se că la acea dată exista în plată o indemnizație de încadrare brută prin care, în baza unei hotărâri judecătorești definitive/irevocabile, s-au acordat unui procuror aceste creșteri salariale, indemnizația acestuia reprezentând nivelul maxim în plată pentru funcția de procuror la acel moment. Ulterior emiterii Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 283 din 25 octombrie 2016, a fost emis Ordinul nr. 332/2017 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, privind salarizarea procurorilor din cadrul unităților de parchet, începând cu data de 1 octombrie 2016, avându-se în vedere noua valoare maximă de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%. Cât privește capetele privind plata dobânzii legale aferentă diferențelor salariale, precum și actualizarea acestor diferențe cu indicele de inflație, recurentul-pârât arată că, la mijlocul lunii ianuarie 2017, aceste drepturi salariale au fost plătite, retroactiv, începând cu data de 1 august 2016.

Apărarea formulată în cauză Intimații- reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P.. au formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului promovat de pârâț și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Intimatul- pârât Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare în recurs.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 19 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 5 februarie 20120, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor de drept incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatților-reclamanți, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recursul declarat de recurentul- pârât Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale. Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice". Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație. Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3 1 , care la alin. (1) a prevăzut următoarele: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1) 2 al art. 3 1 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești". Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei s-a statuat că: "Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.". În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a mai statuat următoarele: "în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3 1 alin. (1) 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică". Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016. Or, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Urmează să fie înlăturată și critica recurentului-pârât în sensul că au fost stabilite în mod corect drepturile salariale, începând cu 1 august 2016, pentru diferitele categorii profesionale, acestea fiind majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizație de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorată cu 18%, acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public, iar, ulterior, s-a dispus reclacularea începând cu data de 1 octombrie 2016 a drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, avându-se în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 și nr. 350/28.11.2016 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2016. Astfel fiind, în acord cu soluția primei instanțe, Înalta Curte apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015- 1 octombrie 2016, și pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016. De asemenea, Înalta Curte reține că prin nerecunoașterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanților un prejudiciu reprezentat de diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective. Înalta Curte constată că sensul reglementărilor proprii O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 este ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Așadar, premisa de aplicare a textului legal este faptul stabilirii la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Astfel, în cauză, față de 09.04.2015, așa cum in mod corect a reținut instanța de fond, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, se confirmă la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție" - Consiliul Superior al Magistraturii - existența unui nivel de salarizare stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON ca efect al unei hotărâri judecătorești. Față de toate acestea, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nefiind fondat. II. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.