ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1216/2022

HOTĂRÂRE

18.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1216/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Regia Naționala a Pădurilor Romsilva R.A. și Direcția Silvică Prahova Ploiești, solicitând suspendarea executării și anularea documentelor constatatoare nr. x și nr. y din 8 octombrie 2021 referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale ce fac obiectul contractului nr. x din 9 noiembrie 2018 și 123/777 din 31 octombrie 2018.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1, 8, 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 98/2016 și normele de aplicare ale acesteia.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, având în vedere prevederile art. 29.2 din contractele încheiate de părți prin care s-a stipulat că aceasta revine instanțelor judecătorești de la sediul achizitorului, precum și excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ a Tribunalului București, competența de soluționare revenind secției Civile.

Prin încheierea din 2 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 158 din 3 februarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că obiectul litigiului vizează executarea unor contracte de achiziție publică, astfel încât se încadrează în prevederile art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016 conform cărora "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul", anume, în speță, sediul achizitorului, care se află în Ploiești, județul Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 45 din 6 aprilie 2022, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, deși excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București a fost invocată prin întâmpinare de către pârâtă, în termenul prevăzut de lege, la primul termen de judecată care a fost acordat în cauză de către Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ Fiscal, a fost admisă doar excepția necompetenței funcționale a acestei instanțe, apreciindu-se astfel implicit că Tribunalul București este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.

Așadar, nesoluționarea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București în termenul legal de către instanța inițial învestită are drept consecință consolidarea competenței teritoriale a primei instanțe sesizate, ca urmare a epuizării momentului verificării competenței teritoriale, chiar în absența unei încheieri interlocutorii potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Punerea din nou în discuția părților a competenței teritoriale de soluționare a cauzei, la al doilea termen de judecată ce a fost acordat de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, respectiv la 3 februarie 2022, după ce la termenul din 2 decembrie 2021 părțile prezente au pus concluzii inclusiv cu privire la competența teritorială de soluționare a dosarului, apreciind că Tribunalul București este instanța competentă sub acest aspect, contravine dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., întrucât prin pronunțarea încheierii din 2 decembrie 2021 a avut loc o consolidare a competenței teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului București, prin epuizarea momentului până la care putea fi verificată competența teritorială în favoarea sa, în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe -Tribunalul Prahova și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetență de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, fiind incidente dispozițiile art. 208 din C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecința nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, or, în speța dedusă judecății, pârâta a depus întâmpinare, invocând și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în raport cu dispozițiile contractuale, conform cărora: art. 29.2. "Fiecare dintre părți poate solicita ca disputa să fie soluționată de către instanțele judecătorești de la sediul achizitorului" .

Prin urmare, Tribunalul Prahova a reținut în mod greșit că nesoluționarea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București în termenul legal de către instanța inițial învestită are drept consecință consolidarea competenței teritoriale a primei instanțe sesizate, deoarece art. 130 din C. proc. civ. reglementează condițiile de invocare a excepției de necompetență, în funcție de caracterul normei încălcate, respectat de pârâta din prezenta cauză, verificarea din oficiu a competenței potrivit art. 131 din același act normativ neinterferând cu excepția invocată de parte.

Altfel spus, Înalta Curte găsește de cuviință a sublinia faptul că esențială în economia tranșării prezentului conflict de competență este împrejurarea că respectiva excepție de necompetență teritorială a fost invocată în termenul legal de către pârâtul din proces, perspectivă din care momentul soluționării acesteia apare lipsit de relevanță.

Litigiul dedus judecății are ca obiect executarea unor contracte de achiziție publică, pretențiile reclamantei decurgând din executarea unor contracte administrative, anume contractele nr. x/806/09.11.2018 ("Reabilitare drumuri forestiere Valea Arțarului, Valea Arțarului - Tâncava și Tâncava") și nr. x/31.10.2018 ("Reabilitare drum forestier Valea Brădet"), ambele încheiate în baza Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, prin documentele constatatoare nr. x și y din 8 octombrie 2021 a căror anulare și suspendare se solicită, menționându-se că reclamanta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, contractul fiind reziliat, deoarece executantul refuză sau omite să aducă la îndeplinire dispozițiile date de achizitor.

Conform art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016, "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul", iar prin art. 29.2 din contractele încheiate de părți s-a stabilit că "fiecare dintre părți poate solicita ca disputa să fie soluționată de către instanțele judecătorești de la sediul achizitorului".

Cum sediul achizitorului se află în circumscripția Tribunalului Prahova, din coroborarea dispozițiilor legale și contractuale, rezultă că aceasta este instanța competentă să soluționeze acțiunea.

Prezintă relevanță decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, prin care, în interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice), s-a stabilit că hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016, în considerentele căreia s-a reținut voința legiuitorului de a scinda competența instanțelor de judecată în soluționarea litigiilor din materia achizițiilor publice, justificată de dezideratul soluționării cu celeritate a acestor cauze, plecând de la premisa volumului excesiv de dosare aflat pe rolul secțiilor de contencios administrativ și decizia nr. 25/2021 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 180 din 23 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 166 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, respectiv a dispozițiilor art. 971 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, competența de soluționare a litigiilor având ca obiect anularea documentului constatator care conține informații referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat și la eventualele prejudicii aparține instanței civile, în condițiile art. 53 alin. (1

) din Legea nr. 101/2016 și ale art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așadar, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.