ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5698/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Brașov în data de 28.04.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, suspendarea executării actului administrativ fiscal constând în Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021.

Prin sentința civilă nr. 140/CA din 23 iunie 2021 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. Mediaș, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și a dispus suspendarea executării Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. Mediaș, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fata de reținerile instanței de fond potrivit cărora aceasta a inteles sa dispună admiterea cererii formulate de către reclamant respectiv suspendarea executării actului administrativ-fiscal pana la pronunțarea instanței pe fond, recurenta a arătat că instanța de judecata nu a avut in vedere faptul ca, pana la pronunțarea instanței de judecata investita cu anularea actului administrativ-fiscal acesta se presupune ca a fost legal si corect emis de către subscrisa in sarcina reclamantului.

Instanța de fond a avut in vedere numai apărările intimatului-reclamant si raportat numai la îndeplinirea celor doua condiții (existenta unui caz bine justificat si iminenta producerii unei pagube) respectiv depunerea cauțiunii si, pe langa existenta contestației împotriva actului administrativ-fiscal, apreciază că ca nu a avut in vedere motivele invocate de către subscrisa prin întâmpinarea formulata, dispozițiile legale aplicabile in materie fiscala, considerând ca se impune admiterea cererii si suspendare a executării actului administrativ-fiscal.

Instanța de fond nu avea cum sa retina, in cauza, motivele de netemeinicie invocate de către reclamant in condițiile in care aceasta nu era competenta sa analizeze pe fond actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a solicitat in cauza.

De asemenea, instanța de fond in mod vădit nelegal a analizat si reținut nelegalitatea actului administrativ fiscal emis de către recurenta-pârâtă in sarcina reclamantului .

Cu alte cuvinte instanța a reținut, ca si o analiza pe fondul cauzei ca, îndeplinirea condițiilor rezulta din motivele de netemeinicie invocate in procedura adminsitrativa de contestare a deciziei de angajare a răspunderii solidare, ori, instanța de judecata era sesizata cu privire la suspendarea punerii in executare a actului administrativ-fiscal si nu cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal.

La fondul cauzei pârâta a învederat instanței de judecata ca actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a dispus in prezenta cauza a fost emis in conformitate si cu respectarea dispozițiilor legale, la data formulării apărărilor in cauza nefiind anulat de către nicio instanța de judecata.

Prin actul administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a solicitat in prezenta cauza, organele fiscale au stabilit răspunderea reclamantei in conformitate si cu respectarea art. 25-26 din Lg. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 278 din Lg. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Am solicitat, pe fondul cauzei, sa se constate ca cererea formulata de către reclamant nu este întemeiata, nu justifica in niciun mod care este motivul pentru care a formulat o astfel de cerere, drept pentru care, potrivit dispozițiilor art. . 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal:

"(1) în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate sa ceara instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. ..."

Potrivit, art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în baza căruia reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ, stabilește că pentru motivele prevăzute la art. 14 respectiv "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente", . . . . . . . . . .reclamantul poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, condiții avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005.

Sintagma pagubă iminentă se referă la prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Cererea reclamantului nu conține nicio mențiune privind dreptul vătămat interesul legitim vătămat, cazul bine justificat și prejudiciul iminent ca și cerințe legale pe care le presupune o cerere întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. Având in vedere starea de fapt și de drept, este evident că nu ne aflăm în situația de a se fi creat o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Aceste condiții au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție când a pronunțat Decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005.

Ori, în cauza dedusă judecății nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții. In cauză nu s-a dovedit existența pagubei iminente.

Recurenta arată ca, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curții de Casație și Justiție, publicată în Revista de Drept Comercial nr. 6/2006, p.129).

"Cazul bine justificat" presupune existența unei îndoieli asupra temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate.

În aplicarea dispozițiilor art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, Instanța Supremă a statuat în mod constant că existenta condițiilor legale: cazul să fie bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezuma, ci trebuie dovedită (Decizia nr. 4049 din 27 iunie 2007 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curții de Casație și Justiție).

Totodată simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăși o paguba fiind necesar ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă.

A invocat recurenta și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție reținute prin Decizia nr. 1377 din 15 martie 2012 pronunțată în cauza Dosar nr. x/2011, aplicabile și prezentei cauze.

În cauză nu s-a dovedit existenței unui caz bine justificat și existența unei pagube iminente, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, reclamantul intelegând sa depună cauțiune, cauțiune care insa ar fi putut face obiectul plații obligațiilor stabilite ca fiind datorate prin actul administrative-fiscal emis de către subscrisa in sarcina acestuia si a cărui suspendare a admis-o instanța de fond.

Nu se poate susține că actul administrativ-fiscal emis în executarea și aplicarea legii ar putea produce un prejudiciu material viitor și previzibil reclamantului, atâta timp cat actul emis in sarcina acestuia de către organele de executare silita din cadrul AJFP Brașov, s-au realizat cu respectare in totalitate a prevederilor legale, nefiind anulat de către nicio instanța de judecata.

Din cererea de suspendare formulată de reclamant, nu rezultă că aceasta face dovada existenței unei pagube iminente, solicitând recurenta a se avea în vedere Decizia nr. 3486 din 21.09.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție si Decizia nr. 2537/13.05.2010 a ICCJ.

Astfel, până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Fata de argumentele aduse de către reclamant, acestea nu sunt suficiente spre evidențierea si dovedirea legalității in care societatea funcționează. Astfel, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie sesizabilă la o cercetare sumară, având în vedere că în cadrul acestei proceduri nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Motivele invocate de reclamant în cererea dedusă judecății pentru dovedirea cazului bine justificat nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci impun o analiză pe fond a actului contestat, precum și cercetarea actelor premergătoare emiterii acestuia. Ori, exisenta unor alte litigii pe rolul instanțelor care sa atragă consecința legalității funcționarii societății, cată vreme nu sunt finalizate, nu pot fi opozabile in acest dosar.

Ori, dintr-o cercetare sumara, care sa nu prejudece fondul cauzei, rezulta ca actul contestat este emis in parametri de legalitate, nefiind sesizate aspecte care sa atragă atenția instanței ca sunt încălcate dispoziții normative in vigoare. O analiza profunda asupra legalității, urmează a se efectua odată cu cercetarea pe fond a litigiului.

Asupra celei de a doua condiții prevăzuta de art. 2 lit. s) din Lg. nr. 554/2004 rep., care reprezintă acel "prejudiciu material viitor si previzibil, ca reclamanta nu invoca pretinsele prejudicii si nu aduce in probatoriu nici un document de natura a contura pretinsul prejudiciu, reflectat in patrimoniul sau si nu se poate identifica in viitor o pierdere de natura a dauna iremediabil situația financiara a societății.

Executarea unui act nu poate fi considerata ea insasi producătoare a unei pagube iminente întrucât nu rezulta nicio vătămare ireparabila .

Nefiind dovezi concrete de încălcare a normelor legale incidente la emiterea actului in lipsa dovezii unei vătămări/prejudiciului suferit, argumentele prezentate de reclamanta in cuprinsul acțiunii nu se pot retine ca fiind concludente si relevante in asa măsura incat sa conducă la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din L. 554/2004.

Așadar, pentru a se dispune măsura suspendării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a reclamantului în sensul că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)din Legea nr. 554/2004, ci trebuie ca, din mijloacele de probă administrate de reclamanta să rezulte temeinicia susținerilor cu privire la existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente.

In consecința, recurenta apreciază ca argumentele si doveziile aduse de reclamanta atât asupra existenței unui caz bine justificat cat si asupra prejudiciului iminent nu sunt suficient de bine conturate, pentru a conduce la concluzia ca se impune suspendarea executării deciziilor contestate.

În sistemul nostru de drept contestațiile la executare pot privi, cu unele excepții notabile, numai neregulile săvârșite și constatate în cadrul procedurii de executare silită și trebuie să se refere la actele de executare sub aspectul netemeiniciei sau nelegalității acestora.

După cum se poate observa în cauză nu se invocă nici un motiv real de nelegalitate sau netemeinicie a actelor de executare silită, criticându-se procedura de executare prin prisma efectelor ce aceasta le-ar putea produce.

Cu privire la cererea de suspendare, recurenta arată că aceasta nu este motivată și nu îndeplinește minimum exigențelor legale pentru a fi admisă. Astfel, nu este motivată urgența, nu este justificată paguba iminentă și cu atât mai puțin caracterul ireparabil al prejudiciului. Or, o procedură jurisdicțională se desfășoară și soluționează în baza probelor depuse. Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât în relația creditor debitor nu numai debitorul are constituite și reglementate drepturi, creditorul având și el un minimum de beneficiu asupra drepturilor sale.

De asemenea, a solicitat instanței de control judiciar, verificarea îndeplinirii de către reclamant a obligației de a depune o cauțiune conform art. 278 alin. (2)din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală .

Intimata- reclamanta A. S.R.L. Mediaș a depus întâmpinare, prin are a invocat excepția nulității recursului (motivele invocate nu se încadrează în art. 488 C. proc. civ.), iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată.

Recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat concluzii scrise, arătând că cererea de suspendare a intimatei-reclamante a arămas fără obiect, întrucât Curtea de Apel Brașov a pronunțat în dosarul nr. x/2021, decizia nr. 117/3.11.2021.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta nu a formulat motive de recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, nu combate raționamentele instanței și nu formulează, astfel, critici concrete, susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond, în ceea ce privește îndeplinirea/sau nu a celor două condiții prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, prima instanță a reținut că în motivarea cazului bine justificat, reclamanta a invocat faptul că s-a procedat la angajarea răspunderii solidare până la concurența sumei de 3.421.882 RON, reprezentând datorii fiscale ale debitoarei calculate în perioada 2014-până în prezent, deși a deținut calitatea de asociat al acesteia doar în perioada 27.08.2019-04.01.2021, fapt ce contravine prevederilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

Potrivit acestui text răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol privește obligațiile fiscale principale și accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare.

A mai reținut prima instanță că, în speță, in Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021, se precizează ca debitoarea S.C. B. S.R.L., figurează cu obligații fiscale în cuantum de 3.421.882 RON, incepand cu luna aprilie 2014.

Or, reclamanta a deținut calitatea de asociat in perioadei 27.08.2019-04.01.2021, asa cum reiese din hotărârile nr. 2 din 27.08.2019 si respectiv nr. 5 din 04.01.2021(f.16-17 dosar C.Apel Brașov).

De asemenea, in cuprinsul deciziei, nu au fost individualizate faptele săvârșite care ar fi determinat insolvabilitatea societății, fapt ce duce la concluzia că decizia emisa nu cuprinde motivarea ceruta de lege.

Contrar susținerilor pârâtei, instanța de fond a concluzionat, ca în atare situație aparența dreptului este în favoarea reclamantei, existând împrejurări legate de starea de fapt și de drept care ridică semne de îndoială față de legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Așadar reiese că este îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ urmând ca în cadrul soluționării litigiului fiscal pe fond să se stabilească, în concret, legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare, pentru faptele prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

În ceea de privește paguba iminentă, instanța de fond a reținut că și cea de-a doua condiție necesară suspendării executării actului administrativ, prevăzută de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, punerea în executare a deciziei este de natură a bloca întreaga activitate a societății reclamante.

În fine, a reținut prima instanță că prin executarea acestei decizii, având în vedere cuantumul sumei pentru care s-a dispus atragerea răspunderii solidare, respectiv 3.421.882 RON, și în termenul scurt de plată impus de Codul fiscal, este evident ca exista riscul intrării în incapacitate de plată.

De asemenea, recurenta nu a făcut referire la fapte care să fi condus la existența debitelor care să provină din perioada în care reclamanta a deținut calitatea de asociat in perioada 27.08.2019-04.01.2021, asa cum reiese din hotărârile nr. 2 din 27.08.2019 si respectiv nr. 5 din 04.01.2021(f.16-17 dosar C.Apel Brașov).

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Anulează recursul formulat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 140/CA din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.