ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5503/2021

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 2990/11.03.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Brașov - Serviciul de Colectare și Executare Silită Persoane Juridice, precum și exonerarea acestuia de plata, în solidar cu B. S.R.L., a presupuselor obligații fiscale în cuantum de 5.630.904 RON. De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Brașov, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Soluțiile pronunțate de instanța de fond 2.1. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 23.04.2019, a dispus suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.12.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. 2.2. Aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 77 din 25.06.2019, a admis acțiunea reclamantului, a anulat Decizia nr. 2990/11.03.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Brașov - Serviciul de Colectare și Executare Silită Persoane Juridice, a exonerat reclamantul de plata, în solidar cu B. S.R.L., a obligațiilor fiscale în cuantum de 5.630.904 RON și a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov atât în nume propriu cât și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat conținutul actelor administrative deduse judecății, istoricul litigiului și a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. * Contrar celor reținute de prima instanță, sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului. În concret, sunt dovedite atât faptul existenței obligațiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil cât și reaua-credință a administratorului a cărui atitudine omisivă a fost determinantă pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Având în vedere pasivitatea intimatului, prin raportare la îndatoririle necesare respectării și îndeplinirii obligațiilor stabilite prin lege, se constată că acesta nu a manifestat diligența unei persoane de bună-credință. Decizia de angajare a răspunderii intimatului cuprinde, pe larg, descrierea faptelor pe care s-au bazat organele de executare silită la adoptarea acestei măsuri. Emitentul actului aflat în discuție a avut în vedere toate dispozițiile legale aplicabile în materie, dar și atitudinea reprezentanților societății debitoare care au refuzat să colaboreze cu organele fiscale. Asociații sunt responsabili față de societate pentru stricta îndeplinire a obligațiilor și pentru gestionarea resurselor financiare și materiale ale acesteia. Reaua-credință a intimatului rezultă din împrejurarea că nu a efectuat niciun demers pentru achitarea obligațiilor fiscale restante în legătură cu care au fost întreprinse măsuri de executare silită, nu a formulat contestație administrativă împotriva titlului de creanță și nu a solicitat eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale. Acest comportament fiscal încalcă prevederile art. 20 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală, precum și pe cele ale art. 72 și art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că intimatul, în calitate de asociat, avea obligația să depună diligențe în vederea evitării blocajelor economice și să nu continue o activitate comercială care producea prejudicii pentru bugetul de stat. * Prin soluția pronunțată, prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea reclamantului, deoarece a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, fără să existe un astfel de petit.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

Soluția instanței de recurs 5.1. Considerații generale Așa cum s-a menționat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanșat de intimat are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 2990/11.03.2019 prin care recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a respins contestația administrativă, precum și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.11.2018 emisă de A.J.F.P. Brașov - Serviciul de Colectare și Executare Silită Persoane Juridice pentru suma de 5.630.904 RON. Prima instanță a admis acțiunea reclamantului, a anulat actele anterior nominalizate și a exonerat partea de plata sumei de 5.630.904 RON. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, faptul că măsura de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Noul C. proc. civ..fiscală, este nelegală, în raport de următoarele aspecte: - emitentul Deciziei de angajare a răspunderii solidare deduse judecății a respectat dispozițiile art. 9 și art. 26 din Codul de Procedură Fiscală, deoarece a procedat la audierea intimatului înainte de adoptarea actului de impunere și a pus la dispoziția părții documentele care au stat la baza măsurii; - debitul menționat în decizia anterior arătată nu concordă cu obligația de plată stabilită în sarcina societății B. S.R.L., potrivit Deciziei de impunere nr. x/18.12.2017 emise de A.J.F.P. Covasna (respectiv suma de 3.699.091 RON) și pentru care au fost dispuse măsuri asigurătorii, conform Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/18.12.2017 emise de A.J.F.P. Covasna; - decizia de angajare a răspunderii solidare analizată nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 26 alin. (4) lit. c), d) și e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin faptul că, în raport cu neconcordanțele arătate, în cuprinsul acesteia nu se menționează în mod clar și lipsit de echivoc cuantumul și natura sumelor datorate de societatea B. S.R.L., termenul în care reclamantul în calitate de persoană răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal B. S.R.L., motivele de fapt ale angajării răspunderii reclamantului, în acord cu temeiul legal al angajării răspunderii, și nici opinia organului fiscal motivată în fapt și în drept cu privire la punctul de vedere al reclamantului; - decizia în discuție nu este motivată în acord cu dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, dispoziții legale reținute ca temei al angajării răspunderii solidare a reclamantului; emitentul actului nu a menționat motivele pentru care a reținut faptul că reclamantul a acționat cu rea-credință în neîndeplinirea obligației de declarare și de executare voluntară a creanțelor fiscale certe, lichide și exigibile; - reaua - credință a reclamantului nu poate fi nici prezumată raportat la faptul că partea cunoștea că societatea are datorii scadente la bugetul de stat și nu a făcut demersuri pentru achitarea acestora, eventual eșalonat, conform prevederilor OPANAF nr. 90/2016; - intimatul nu se încadrează în dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală, întrucât nu a avut calitatea de administrator al societății debitoare. Înalta Curte împărtășește soluția judecătorului fondului cauzei. 5.2. Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale incidente și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanța de control judiciar reține următoarele: Prin Decizia nr. 366342/15.11.2018 emisă de recurenta A.J.F.P. Brașov - Serviciul de Colectare și Executare Silită Persoane Juridice s-a decis angajarea răspunderii solidare a intimatului A. în vederea realizării, în tot, a creanțelor fiscale ale societății B. S.R.L., în limita sumei de 5.630.904 RON, stabilindu-se, totodată, că pentru obligațiile fiscale restante ale debitoarei B. S.R.L. mai răspund în solidar și numiții C. și D.. În considerentele deciziei anterior arătate s-a menționat faptul că societatea B. S.R.L. figurează la data de 15.11.2018 cu obligații fiscale restante la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 5.630.904 RON, obligații compuse din 4.270.242 RON debite, având termen de plată 05.02.2018 și 1.360.662 RON penalități de întârziere. Asociatul societății, A., avea cunoștință despre datoriile societății din actele de executare ce i-a fost comunicate în condițiile legii, dar nu a depus diligențele necesare pentru plata acestora, manifestând dezinteres total, motiv pentru care sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii solidare, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Prin Decizia nr. 2990/11.03.2019, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a respins ca neîntemeiată contestația formulată de intimat împotriva deciziei privind angajarea răspunderii solidare Recurentele susțin că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că Decizia de angajare a răspunderii solidare a intimatului nu este motivată cu respectarea cerințelor impuse de prevederile art. 26 alin. (4) lit. c), d) și e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Critica recurentelor este nefondată. Conform dispozițiilor normative anterior enunțate, decizia de atragere a răspunderii solidare trebuie să cuprindă: c) cuantumul și natura sumelor datorate; d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal; e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată în drept și în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei. Verificând conținutul deciziei contestate, instanța de control judiciar reține la rândul său faptul că emitentul acesteia nu a menționat în mod explicit cuantumul și natura sumelor datorate de societatea debitoare B. S.R.L., termenul în care intimatul, în calitate de persoană responsabilă, avea obligația să plătească creanța, motivele de fapt ale angajării răspunderii intimatului, în acord cu temeiurile juridice ale acestei măsuri, dar nici opinia organului fiscal motivată în fapt și în drept cu privire la punctul de vedere exprimat de intimat prin adresa nr. x/10.10.2018. Recurentele menționează că sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului. Mai precis, sunt probate atât faptul existenței obligațiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil cât și reaua-credință a administratorului a cărui atitudine omisivă a fost determinantă pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Critica recurentelor este nefondată. Conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: "(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (…) c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale." Așa cum rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, intimatul A. nu a avut calitatea de administrator al societății B. S.R.L., ci doar pe cea de asociat în această societate, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 32,5%. Prin urmare, contrar celor susținute de recurente, acestuia nu îi incumbă obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și nu îi poate fi angajată răspunderea solidară în baza art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul Procedură Fiscală sau în temeiul art. 72 și 73 alin. (1) lit. e) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Din interpretarea prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, rezultă faptul că pentru angajarea răspunderii solidare a unei persoane pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții: - persoana în cauză să aibă îndatorirea de a declara și/sau de a achita la scadență obligațiile fiscale ale societății; - existența relei-credințe în neîndeplinirea obligației anterior arătate. Contrar celor reținute de recurente în deciziile contestate în cauză, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile mai sus enunțate pentru a fi angajată răspunderea solidară a intimatului pentru obligațiile de plată restante ale debitoarei insolvabile B. S.R.L., în raport de următoarele argumente: Răspunderea administratorilor/asociațiilor nu operează în mod automat atunci când pasivul societății nu poate fi acoperit de aceasta, ci doar în situația în care organul fiscal face dovada că administratorii/asociații au provocat starea de insolvabilitate prin săvârșirea în mod culpabil a faptelor expres și limitativ prevăzute în art. 25 alin. (2) Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, iar prejudiciul rezultat este cauza directă a faptei săvârșite. Or, din actele dosarului nu rezultă faptul că intimatul a acționat cu rea-credință și în scopul de a produce insolvabilitatea societății B. S.R.L. De altfel, în decizia contestată emitentul nu îi impută, în concret, intimatului nicio faptă ilicită, ci se rezumă să prezinte situația fiscală a societății debitoare și să afirme faptul că partea a acționat cu rea-credință prin nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale societății. Or, reaua-credință presupune o atitudine volițională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ și urmărirea obținerii acelui rezultat prin acțiunile sau inacțiunile ei, contrar celor susținute de autoritățile recurente. Așadar, în decizia analizată nu se prezintă în concret care sunt faptele săvârșite de intimat care au determinat starea de insolvabilitate a societății debitoare, legătura dintre prejudiciu și faptele ilicite, precum și vinovăția acestuia. După cum s-a arătat anterior, intimatul a deținut doar calitatea de asociat în cadrul societății B. S.R.L, cu o participație de 32,5% din părțile sociale ale acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 75 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv." În condițiile în care recurentul nu a avut calitatea de administrator al S.C. E. S.R.L., nu ar fi putut reprezenta în mod legal societatea în raporturi juridice cu scopul de a nu declara sau a nu plăti obligațiile fiscale ale societății debitoare. Conform prevederilor art. 71 alin. (1) din actul normativ anterior arătat, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres. Instanța de control judiciar constată că recurentul nu a primit de la administratorul societății debitoare dreptul de a reprezenta societatea, pentru a se putea reține că acesta, cu rea-credință, nu a declarat și/sau achitat obligațiile fiscale ale societății. În temeiul dispozițiilor art. 193 alin. (1) din aceeași lege, fiecare parte socială da dreptul la un vot. Ca atare, cele 32,5% părți sociale deținute de intimat în societate nu i-ar fi conferit posibilitatea de a lua decizii în numele acesteia, în lipsa acordului celorlalți asociați. Concluzionând, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. În fine, instanța de control judiciar apreciază că este nefondată și critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată. Prin cererea introductivă de instanță, intimatul a solicitat obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxele judiciare, iar acțiunea acestuia a fost admisă. În consecință, Înalta Curte apreciază că este nefondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.