ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3128/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/18.02.2016, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Consiliul de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești din România, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: anularea Hotărârii nr. 1 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în ședința din 15.01.2016, de către Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, precum și a Hotărârii nr. 7/02.10.2015, și pe cale de consecință, respingerea acțiunii disciplinare; suspendarea executării Hotărârii nr. 1 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în ședința din data de 15.01.2016, precum și a Hotărârii nr. 7 pronunțată în ședința publică din 02.10.2015 de Consiliul de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2015, pana la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 173 din 30.06.2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei A. formulată în contradictoriu cu aceștia.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

A respins excepția nulității cererii invocată de pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, și Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A dispus anularea, în parte, a Hotărârii nr. 7/02.10.2015 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și anularea în parte, a Hotărârii nr. 1/15.01.2016 emisă de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

În consecință: a înlocuit sancțiunea de excludere din profesie aplicată reclamantei, cu sancțiunea de suspendare din funcție pe o durată de 6 luni. A menținut, în rest, actele contestate.

Împotriva sentinței civile atacate au formulat recurs reclamanta A. și pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România.

3.1 Recurenta reclamanta A. a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamanta a susținut, în primul rând, că din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă de nicăieri că ar fi săvârșit fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri, și nici din administrarea probelor nu rezultă nici o faptă de acea natură. Totodată, cu privire la neglijența în efectuarea lucrărilor, consiliul a apreciat în mod subiectiv aspecte care trebuiau constatate în concreto, subrogându-se unei instanțe civile/penale.

Susține recurenta că prin această hotărâre Consiliul a încălcat prevederile art. 20 din Codului Deontologic al Executorului Judecătoresc, dând o hotărâre fără nici un fundament real, bazată pe alte interese, nici într-un caz pe interesele profesiei.

Instanța de contencios administrativ, (similar cu comisiile de disciplina) s-a subrogat practic instanței de executare, singura competentă să analizeze temeinicia și legalitatea actelor de executare. Calea de atac, împotriva actelor de executare silită o constituie contestația la executare, competența de soluționare revenind instanței de executare competentă material și teritorial - art. 651, 712 - 720 C. proc. civ.

Ba mai mult, recurenta arată că, în speță se discută practic de oportunitatea și nu de legalitatea anumitor acte de executare silită, cum ar fi efectuarea de comunicări de acte execuționale, prin societăți specializate de curierat. Chiar instanța de contencios administrativ recunoaște, prin considerentele hotărârii recurate, faptul că este pe deplin legală, comunicarea prin curierat a actelor de executare, dar consideră absolut nefondat și nelegal, că acest fapt constituie abatere disciplinară, întrucât ar încărca nejustificat cheltuielile debitorului. Această soluție reprezintă o analiză de oportunitate, pe care în fapt instanța de contencios nu a efectuat-o în integralitate, pe fiecare caz în parte, respectiv fiecare dosar execuțional. Comunicarea actelor de executare se efectua de regula prin serviciul poștal, iar comunicarea prin curierat se efectua doar la cererea expresă a creditorului, pe cheltuiala acestuia, cu acte doveditoare, inclusiv factură fiscală și chitanță, doar în situațiile în care procedura de comunicare prin serviciul poștal nu se realiza sau se realiza cu dificultate.

Se mai susține că instanța de fond nu a analizat în integralitate toate pretinsele fapte disciplinare (foarte multe, concepute de forul de conducere al camerei, pentru a induce în eroare instanța, fiind foarte greu să analizezi un astfel de volum de date), fapt ce constituie o nesoluționare a cauzei în fond, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

Instanța de fond analizează doar o parte a faptelor, respectiv a pretinselor erori de procedură/nelegalitate a actelor de executare și constată că aceste fapte există și constituie abateri disciplinare, soluția instanței din considerentele hotărârii recurate fiind dată cu încălcarea normelor legale de drept material, ce guvernează executarea silită:

- sub un prim aspect, în mod nelegal instanța de contencios administrativ, face o analiză de oportunitate a modului de comunicare a actelor de executare silită, pronunțând o hotărâre ce favorizează debitorii, inclusiv cei de rea credință, cu încălcarea drepturilor creditorilor, în principal cu dreptul acestora de a dobândi dreptul sau folosul licit stabilit prin titlul executoriu, într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

- în al doilea rând instanța de fond face o greșită aplicare a normelor de drept, cu privire la actele de executare, pretins nelegale/necomunicate legal/întocmite cu neglijență.

În continuare recurenta indică actele de executare din fiecare dosar execuțional pentru care s-a dispus sancționarea sa.

În final învederează faptul că, în niciunul dintre dosarele de executare silită, pentru care a fost dispusă sancționarea sa, nu au fost anulate actele de executare, pentru motivele reținute de comisiile de disciplină, nu au existat nemulțumiri/contestații/plângeri ale părților din dosarele de executare silită, astfel că în mod evident, în speță, sancționarea disciplinară este netemeinică și nelegală, în realitate urmărindu-se excluderea sa din profesie, pentru alte considerente, ilicite și imorale.

3.2 Recurentul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat critici care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, hotărârea a fost criticată sub aspectul soluționării excepției invocate de Colegiul Director dar și de către ceilalți pârâți privitoare la excepția lipsei calității procesual pasive a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a Consiliului de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a Comisiei Superioare de Disciplina din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România.

Potrivit dispozițiilor legale indicate ca guvernând prezenta cauza, respectiv Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești și Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, titularul acțiunii disciplinare nu poate fi decât Ministrul justiției sau Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești, astfel ca în prezentul dosar calitate procesual pasiva nu poate avea decât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, acesta fiind titularul acțiunii disciplinare în urma căreia contestatoarea a fost sancționată.

S-a precizat că în același sens sunt și prevederile art. 60 și 67 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 astfel ca în lumina acestor prevederi legale se impunea admiterea excepției invocate și respingerea contestației față de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Comisia Superioara de Disciplina din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România.

Prima instanța a unit aceasta excepție cu fondul iar în soluționarea ei a considerat ca textele legale invocate se aplica doar în privința forurilor disciplinare, Consiliul de Disciplina al C.E.J. Timișoara și Comisia de Disciplina a U.N.E.J., însa ele nu s-ar aplica celor două instituții, Camera Executorilor Judecătorești și U.N.E.J., întrucât hotărârea pronunțată este necesar a fi opozabilă acestor instituții.

Prima instanța nu a avut în vedere nici dispozițiile legale invocate și nici practica depusă în dosar, practica din care rezultă cu claritate că aceasta este soluția corectă ce se aplica în speță și că instanțele egale în grad în acest fel au interpretat aceste dispoziții legale și au admis excepția păstrând ca părți în proces Colegiul Director și pe executorul care a contestat sancțiunea.

Pe fondul cauzei solicită a fi avut în vedere întreg probatoriul administrat în fața primei instanțe precum și apărările formulate atât prin întâmpinarea depusa la dosar dar și prin concluziile scrise și să se observe că prima instanță, în considerentele hotărârii atacate, a constatat că reclamanta nu invocă motive de nelegalitate a hotărârilor atacate ci criticile sale privesc motive de netemeinicie astfel că se concluzionează că cele două hotărâri au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.

Se mai susține că deși Curtea consideră ca forurile disciplinare nu au individualizat în mod obiectiv sancțiunea aplicata, a dat dovadă de subiectivism și, mai ales, nu a avut în vedere întreg probatoriul administrat în dosar, probatoriu din care rezultă nu numai care sunt abaterile săvârșite de reclamantă și normele de drept încălcate în mod intenționat de reclamanta în scopul avantajării intimilor săi și a sa personal, dar și faptul evident și fără dubiu că reclamanta a fost sancționată tot cu excluderea din profesie prin hotărârile ce au fost atacate și au făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara, dosar în care sancțiunea a fost aplicata de Consiliul de Disciplina al CEJ. Timișoara urmare admiterii acțiunii disciplinare promovate.

Apreciază recurenta că atât controlul profesional în care au fost controlate prin sondaj dosarele ce au făcut obiectul acțiunii disciplinare în urma căreia a fost sancționată reclamanta cat și hotărârile de sancționare au arătat fără putința de tăgada multitudinea actelor și masurilor luate de reclamanta cu încălcarea dispozițiilor legale, abateri descoperite în fiecare dosar controlat ceea ce poate conduce la concluzia rezonabila ca daca s-ar fi controlat fiecare dosar execuțional gestionat de reclamanta s-ar fi descoperit și mai multe abateri, săvârșite în cele mai multe cazuri cu intenție și cu scop, săvârșirea lor din neglijență fiind și aceasta sancționabilă și imputabila executorului judecătoresc.

Se mai arată că nu se poate vorbi de greșita individualizare a sancțiunii aplicate în prezentul dosar, întrucât cele doua foruri disciplinare au motivat pe larg sancțiunea aplicata, care, deși este cea mai grava, tocmai pentru ca abaterile reclamantei sunt dintre cele mai grave și numeroase, săvârșite din neglijenta dar și cu intenție și care, aduc o grava atingere onoarei și probității profesionale atât a reclamantei cât și a întregului corp profesional din care face parte.

De asemenea prima instanța nu a avut în vedere ca Legea nr. 188/2000 nu prevede obligativitatea pentru forurile disciplinare de a aplica sancțiunile prevăzute la art. 49 în ordinea în care ele sunt enumerate, din dispozițiile legale rezultând doar ca forurile disciplinare au obligația să aprecieze obiectiv și să individualizeze obiectiv și având în vedere întregul context și toate împrejurările în care executorul a săvârșit abaterile, așa cum și prima instanța consideră că trebuie procedat, și să aplice sancțiunea funcție de gravitatea abaterilor constatate nu de faptul că părțile din dosarele execuționale verificate nu au avut posibilitatea să conteste actele execuționale efectuate de reclamantă sau că aceasta nu a mai fost verificată și în alte rânduri.

În final, recurenta a susținut că prima instanță a lăsat nesoluționată solicitarea reclamantei de suspendare a hotărârii de sancționare. Or hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este o hotărâre definitivă ce poate fi pusă în executare la fel ca și soluțiile definitive ale instanțelor de judecată. Prin urmare capătul de cerere privitor la suspendarea punerii în executare a hotărârilor prin care reclamanta a fost sancționată cu excluderea din profesie era obligatoriu a fi soluționat.

3.3 Recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Susține recurenta că, de vreme ce s-a constatat ferm temeinicia acțiunii disciplinare, a pronunța o hotărâre de gradare a sancțiunii profesionale aplicate, atribut exclusiv al instanței disciplinare, constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul art. 488 alin. (4) C. proc. civ.

Se apreciază că, sesizat cu o pricină contencioasă provenită din aplicarea unei sancțiuni disciplinare, judecătorul în contencios administrativ, are alternativ la dispoziție pronunțarea unei soluții în sensul admiterii acțiunii prin anularea în tot a actului administrativ contestat sau anularea în parte, ori în sensul respingerii acțiunii. Soluția pronunțată prin Hotărârea nr. 173 nu constituie admiterea unei acțiuni și anularea în parte a actului administrativ vătămător privit ca o consecință a existenței unor motive de netemeinicie, câtă vreme se reține în mod clar că toate aspectele disciplinare constatate în urma controalelor dispuse sunt de natură a justifica acțiunea disciplinară, așadar sunt temeinice.

Nu se explică astfel, decât indirect - cu prilejul stabilirii unei sancțiuni mai mici - o presupusă netemeinicie a actelor administrative supuse controlului contencios. Ori mutarea raționamentului temeinic/netemeinic în sfera sancționării, fără crearea legăturii de cauzalitate pornind de la cele constatate prin acțiunea disciplinară, către potențialul vătămător al actului administrativ, reprezintă un raționament juridic fals.

Admiterea în parte a acțiunii promovate de reclamantă ar fi presupus cu titlu exemplificativ desființarea, pentru motive de nelegalitate a oricăreia dintre rațiunile pentru care a fost promovată acțiunea disciplinară: în concret, fie pentru neîndeplinirea atragerii răspunderii disciplinare întemeiată pe art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, fie pentru neîndeplinirea atragerii răspunderii disciplinare întemeiată pe art. 47 lit. e) din același act normativ. În schimb, motivele acțiunii disciplinare și încadrarea în norma legală au fost admise ca temeinice din perspectiva actelor administrativ potențial vătămătoare, cu singura precizare de final, pe care a dispus-o judecătorul fondului, în sensul că sancțiunea aplicată nu ar fi fost corect individualizată. Ceea ce, apreciază recurenta, că s-a dispus cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Asupra celui de al doilea aspect (în subsidiar) dacă se va aprecia competența în stabilirea sancțiunii disciplinare, solicită a se observa că individualizarea pedepsei, așa cum a fost argumentată prin Hotărârea nr. 173 este nefondată.

În opinia recurentei, completele disciplinare (atât la nivelul Camerei Timișoara cât și la nivelul U.N.E.J.) au apreciat asupra pericolului obiectiv al unui comportament vătămător al executorului judecătoresc A. în cursul instrumentării mai multor dosare de executare silită, supuse controlului exercitat de Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și au pronunțat în mod temeinic sancțiunea excluderii din profesie.

Instrumentarea dosarelor s-a circumscris elementelor obiective care atrag răspunderea disciplinară, întemeiată atât pe încălcarea probității profesionale cât și pe neglijența în efectuarea lucrărilor. Ceea ce nu s-a avut în vedere odată cu "individualizarea sancțiunii" este însăși gravitatea faptelor constate în dosarele inspectate, respectiv: nerespectarea prevederilor privind comunicarea actelor de procedură, lipsa dovezilor de comunicare ori existența unor dovezi de comunicare incomplete, depășirea atribuțiilor prin evaluări ale bunurilor supuse licitațiilor, comunicarea actelor de procedură la prețuri nejustificat de mari, erori în calcularea creanței de recuperat sau acte de executare întocmite fără a se avea în vedere cererea creditorului, etc.

Toate aceste aspecte, constatate în cursul controlului profesional, au dus la concluzia existenței unei conduite per ansamblu vătămătoare, neavând relevanță sub acest aspect cele două argumente subiective invocate în considerentele Hotărârii nr. 173, ca temei al "individualizării sancțiunii", respective inexistența unor contestații la executare în cazul dosarelor cercetate, cu corolarul nedesființării respectivelor acte de către instanța de control execuțional.

Cu privire la existența ori inexistența altor sancțiuni disciplinare, confirmate în mod definitiv de instanțele judecătorești, se apreciază de asemenea că nu poate fi reținută în gradarea sancțiunii aplicate faza procesuală în care respectivul dosar disciplinar se găsește, câtă vreme un raționament juridic complet se întemeiază pe analiza tuturor probatoriilor administrate în cauză, iar nu pe criterii ori în funcție de factori subiectivi.

În fine, pentru aceleași considerente urmează a se desființa și cel din urmă argument subiectiv invocat în considerentele Hotărârii nr. 173, respectiv conduita generală a executorului judecătoresc pe un parcurs profesional relativ îndelungat, 11 ani de exercitare a profesiei.

Pârâta Comisia Superioara de Disciplina din Cadrul Uniuni Naționale a Executorilor Judecătorești din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A.

A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniuni Naționale a Executorilor Judecătorești din România întrucât nu are calitate de parte în cauză, susținând că este un organ jurisdicțional prevăzut de lege. De asemenea, a invocat excepția calității procesuale pasive și în ceea ce le privește pe recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România și intimata-pârâtă Camera Teritorială a Executorilor Judecătorești susținând că titularii acțiunii disciplinare sunt Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești sau Ministrul Justiției.

Recurenta Uniunea Națională A Executorilor Judecătorești Din România a formulat întâmpinare prin care a arătat că motivele invocate în recursul declarat de reclamanta A. nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile invocate fiind o reiterate a apărărilor formulate în judecata la fond a pricinii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România a formulat răspuns la întâmpinările formulate de Colegiul Director Al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea De Apel Timișoara și Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Uniuni Naționale a Executorilor Judecătorești din România a solicitat admiterea apărărilor formulate în întâmpinări de către pârâți și respingerea recursului formulat de către reclamantă. A arătat totodată că excepția calității procesual pasive invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a fost soluționată prin hotărârea civilă recurată.

II. Soluția instanței de recurs

1.1 Asupra recursului Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara:

La data de 03.04.2019 recurentul a depus la dosar o solicitare prin care arată că înțelege să își retragă recursul declarat.

În aceste condiții, Înalta Curte în temeiul disp. art. 406 și 494 C. proc. civ. va lua act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulată de pârâta Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței atacate.

1.2 Asupra recursului reclamantei:

Excepția nulității recursului reclamantei, invocată de intimata Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România va fi respinsă ca nefondată, având în vedere că recurenta a expus în cererea sa atât motivele de fapt cât și cele de drept prin care înțelege să critice hotărârea atacată, motivele sale de recurs putând fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că prima instanță nu a analizat în integralitate toate pretinsele fapte disciplinare (foarte multe, concepute de forul de conducere al camerei, pentru a induce în eroare instanța, fiind foarte greu să analizezi un astfel de volum de date), fapt ce constituie o nesoluționare a cauzei în fond, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

Este de principiu că un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Însă, în cauză instanța de fond a expus pe larg situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Mai mult, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, neputându-se aprecia că prima instanță nu a analizat toate faptele ce constituie abateri disciplinare și care au fost imputate recurentei reclamante.

Dimpotrivă se observă că în hotărârea atacată au fost verificate abateri săvârșite în mai multe dosare execuționale, fiind efectuată o analiză a fiecărei fapte în parte, astfel că hotărârea este la adăpost de critică prin prisma temeiului indicat mai sus.

Un alt motiv de recurs invocat de reclamantă se referă la faptul că în adoptarea deciziei administrative, Colegiul ar fi încălcat prevederile art. 20 din Codul Deontologic, în sensul că a adoptat o hotărâre fără nici un fundament real, bazată pe alte interese, nici într-un caz pe interesele profesiei.

Înalta Curte reține că potrivit art. 20 din același Cod Deontologic, în exercitarea funcțiilor de conducere, executorii judecătorești trebuie sa se preocupe de organizarea activității personalului, sa manifeste inițiativa și spirit de responsabilitate. în luarea deciziilor ei trebuie sa acorde întotdeauna prioritate intereselor profesiei și asociației profesionale.

Verificând susținerile formulate pe calea prezentului recurs, nu se poate concluziona, iar recurenta nu a precizat în concret, în ce manieră au fost afectate interesele profesiei, prin aplicarea în sarcina sa a unei sancțiuni disciplinare.

S-a mai susținut că atât instanța de fond, cât și comisia de disciplină s-au subrogat practic instanței de executare, singura competentă să analizeze temeinicia și legalitatea actelor de executare.

Un atare argument de nelegalitate nu poate fi primit, în condițiile în care în cadrul cercetării disciplinare au fost verificate abateri din perspectiva incidenței prevederilor art. 47 din Legea nr. 188/2000, republicată, care reglementează răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc, iar contestația la executare privește elemente ale procesului civil ce exced prezentei analize.

Ca atare, nu se poate reproșa instanței de fond și nici comisiei de disciplină că s-au subrogat instanței de executare, deoarece acestea au statuat asupra faptelor disciplinare imputate recurentei conform textului de lege citat mai sus, iar nu asupra legalității și temeiniciei executării silite.

Nici faptul că prima instanță s-ar fi pronunțat în raport de oportunitatea actelor de executare, nu este un argument apt să infirme soluția pronunțată, întrucât o atare analiză nu a fost efectuată. Pe de altă parte, împrejurarea că au fost cercetate fapte ale executorului judecătoresc în raport de dosarele execuționale instrumentate, este un lucru firesc, deoarece activitatea acestuia se reflectă în aceste documente, ce reprezintă specificul și natura prestației sale și față de care se verifică conduita sa profesională.

Totodată, nu pot fi primite apărările recurentei în legătură cu faptul că nelegal i s-a imputat că a efectuat comunicarea anumitor acte procedurale prin curierat și nu prin poștă.

Se observă cu ușurință, din documentele dosarului că fapta imputată recurentei nu se referă la modalitatea de comunicare, ci la faptul că actele de procedură au fost comunicate printr-o firmă de curierat în care are interese personale, la prețuri mult mai mari decât cele practicate de Poșta Română - acest aspect nefiind contestat, așa cum legal a reținut și instanța de fond.

Trebuie adăugat, de asemenea, că recurenta nu a fost sancționată nici pentru faptele angajaților firmei de curierat sau ai poștei, așa cum susține nefondat în recurs, fiind sancționată pentru propriile fapte de întârziere nejustificată în efectuarea lucrărilor, așa cum rezultă din documentele anexate Dosarelor execuționale nr. x/2014; y/2014; z/2012.

În legătură cu Dosarul nr. x/2014, deși recurenta face o serie de observații la constatările comisei de disciplină și ale instanței de fond, fără a proba aceste afirmații, se observă că nu infirmă faptul că nu ar fi comunicat încheierea de numire a expertului părților din dosar, deși dispozițiile legale impuneau această obligație. Mai mult, nu rezultă din înscrisurile atașate că la primul termen al licitației s-ar fi prezentat mai mulți licitatori și modalitatea în care aceștia au licitat, pentru a se justifica scăderea prețului de vânzare cu 50%, astfel cum atestă copia dosarului aflată la dosar fond vol. II.

Aceeași este situația și în Dosarul execuțional nr. x/2014, în care recurenta reclamantă nu a dovedit susținerile sale, în sensul că întârzierile în executare nu-i sunt imputabile, din copia dosarului, aflată în vol. II dosar fond, rezultând că partea creditoare a formulat mai multe reveniri pentru instituirea popririi pe conturile debitorului.

În Dosarul nr. x/2013 se susține că au fost înmânate apărătorului creditorului atât încheierile cât și procesul-verbal din data de 25.11.2013, prin care se consemnează achitarea creanței, însă se observă că ceea ce se impută recurentei în acest dosar este faptul că a eliberat suma de bani apărătorului, iar nu creditorului, în condițiile în care onorariul fusese deja achitat. Pe de altă parte, nu există dovezi de comunicare ale actelor enumerate în condițiile art. 656 alin. (3) C. proc. civ.

Corelativ, susținerile recurentei în sensul că în dosarul cu nr. x/2014 ar fi fost competentă să efectueze executarea silită, în raport de prevederile art. 652 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi reținute, având în vedere că în respectiva cauză nu a fost demarată o procedură de urmărire mobiliară pentru a fi incidente prevederile invocate, ci s-a procedat la înființarea unei popriri față de terțul poprit B., cu sediul tot în București, astfel că față de prevederile art. 781 C. proc. civ., executorul a procedat la efectuarea de acte de executare silită cu încălcarea competenței legale.

În ce privește Dosarul nr. x/2014, recurenta nu contestă efectuarea comunicării publicației de vânzare din data de 20.04.2015, debitoarei, în Germania, prin firma de curierat S.C. C. S.R.L. în mod nelegal, întrucât procedura de comunicare cu străinătatea este strict prevăzută de lege, însă susține că această modalitate era în interesul creditorului, ceea ce nu este de natură să o exonereze de răspundere.

În Dosarele de executare nr. x și y din 2012 întârzierea în efectuarea actelor de procedură nu a putut fi justificată de recurenta reclamantă, susținerile acesteia în sensul că funcționarii poștali ar fi răspunzători pentru aceste întârzieri neavând corespondent în documentele dosarului.

Pentru toate considerentele expuse, instanța de control judiciar apreciază că faptele reținute în sarcina recurentei constituie abaterile disciplinare prev. de art. art. 47 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000, republicată, fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri.

În aceste condiții, recursul acesteia va fi apreciat ca nefondat și va fi respins, criticile de nelegalitate ale sentinței atacate, nefiind apte să convingă instanța de recurs că este necesară reformarea acesteia, în sensul antamat de recurentă.

1.3 Asupra recursului pârâtei Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România

Hotărârea de fond a fost criticată de acest recurent prin invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susținându-se că a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești.

Această argumentare este departe de a fi fondată, întrucât soluția instanței de fond de a modifica sancțiunea aplicată recurentei reclamante, apreciind asupra oportunității și temeiniciei acesteia, se înscrie în competențele atribuite de legiuitor instanței de contencios administrativ.

Contrar celor relevate prin recurs, contenciosul administrativ permite instanței judecătorești sa realizeze un control de legalitate sub toate aspectele antamate în actul atacat și în decizia de soluționare a contestației, iar art. 18 din Legea nr. 554/2004 permite o analiza de legalitate, sub toate aspectele contestate, a soluției date pe cale administrativă și care cuprinde întreg raportul juridic contestat, fără ca în aceasta maniera să se încalce principiul separației puterilor în stat.

Ca atare, văzând necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil, instanta poate analiza cauza sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului. Nu se aduce astfel nicio vătămare niciuneia dintre părțile litigante, acestea putând să formuleze critici și apărări, într-o procedură contradictorie.

Astfel, în cazul în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat și, în acest scop, poate chiar să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu conținutul solicitat de reclamant, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

Prin urmare, verificând raportul dedus judecății prin prisma principiului proporționalității, instanța investită cu o acțiune în contencios administrativ subiectiv, de plină jurisdicție, poate modifica sau înlocui o sancțiune aplicată de autoritatea publică, în limitele propriei marje de apreciere, modificarea fiind echivalentă unei anulări parțiale a actului administrativ.

Date fiind aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu poate fi reformată în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța de fond procedând legal la analiza actului administrativ contestat conform competențelor sale.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8, recurentul a invocat faptul că individualizarea pedepsei, așa cum a fost argumentată prin hotărârea atacată este nefondată.

Acest motiv de recurs va fi primit de instanța de control judiciar, având în vedere că, în raport de multitudinea faptelor constatate și care constituie fiecare în parte abatere disciplinară și față de gravitatea acestora, sancțiunea aplicată de autoritatea publică era legală și conformă cu situația de fapt constatată în cauză.

Astfel, Înalta Curte nu împărtășește opinia instanței de fond care a apreciat că împotriva recurentei reclamante nu au fost formulate sesizări în cadrul respectivelor dosare execuționale, iar actele de executare nu au fost anulate de instanță, întrucât asemenea argumente nu sunt de natură să o exonereze de răspundere pentru faptele constatate și nici să le atenueze gravitatea.

În ce privește circumstanța potrivit căreia recurenta reclamantă nu a mai fost sancționată anterior, se observă că nici aceasta nu poate fi reținută în favoarea sa, având în vedere că acesteia i-a fost aplicată o altă sancțiune de excludere din profesie, pentru alte abateri disciplinare, ce au făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara, iar sancțiunea aplicată a rămas definitivă, în urma soluționării căilor de atac judiciare, așa cum rezultă din Decizia nr. 3811/8.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest context, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România și dispunând casarea în parte a sentinței recurate, va respinge în totalitate acțiunea reclamantei, cu consecința menținerii celorlalte dispoziții ale instanței, referitoare la soluționarea excepțiilor procesuale.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantă este nefondat, iar cel al pârâtei Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România este fondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 și disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune casarea în parte a hotărârii recurate în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului reclamantei.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 173 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Ia act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulată de pârâta Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

Admite recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința recurată și în rejudecare respinge în totalitate acțiunea reclamantei.

Menține în rest dispozițiile sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor procesuale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - NN