ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5002/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 februarie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, anularea Hotărârii nr. 3 pronunțate în ședința publică din 3 februarie 2017 în Dosarul nr. x/2016 de Comisia Superioară de Disciplină și a Hotărârii nr. 10 pronunțate în ședința publică din 25 noiembrie 2016 de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2016.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 161 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta UNEJ ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu celelalte pârâte, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea contestației sale și anularea hotărârilor atacate cu consecința respingerii acțiunii disciplinare.

A susținut recurenta-reclamantă că instanța a interpretat normele de drept material pe baza unor prezumții, iar nu pe baza probelor administrate, reținând că, urmare a închiderii biroului său și a imposibilității înlocuirii de către un coleg, nu a fost în măsură să își îndeplinească, respectiv, să facă posibilă asigurarea îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu.

Prezumția legală poate fi combătută prin proba contrară și prin propunerea și administrarea probelor, însă, în cauză, instanța a uzitat de instituția prezumțiilor judiciare reglementate de art. 329 C. proc. civ., cu toate că aceste dispoziții impun judecătorului nu doar conștientizarea aplicării silogismului, ci și folosirea lui rezonabilă, ținând seama de importanța consecințelor acestuia și de faptul că, datorită modului de formare, este inaccesibil pentru părți și ar putea reprezenta o restricționare severă a dreptului lor la apărare.

Prima prezumție judecătorească eronată constă în faptul că, deși în art. 54 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 nu se precizează termenul în care trebuie încunoștințată Camera Executorilor Judecătorești, prima instanță a stabilit criteriu temporal ca și condiție pentru desemnarea unui executor judecătoresc care să înlocuiască executorul judecătoresc aflat în concediu. Factorul temporal a fost stabilit ca și criteriu în mod unilateral de către prima instanță.

Astfel, instanța a creat o normă de drept, lucru inadmisibil, adăugând, practic, un criteriu temporal ca și condiție pentru desemnarea unui executor judecătoresc care să înlocuiască executorul judecătoresc aflat în concediu.

A doua prezumție judecătorească eronată se referă la faptul că petenta LDICAR Centrul Zonal Sânnicolau Mare pentru SC B. SRL nu a putut ridica înscrisuri la data de 19 iulie 2016, deși în lege se stabilește un termen de 5 zile de la primirea cererii în care să se elibereze copii de pe actele din dosarele execuționale. Astfel, data de 25 iulie 2016 era ultima dată la care se puteau ridica înscrisurile, dată până la care Camera Executorilor Judecătorești avea timpul necesar de a lua măsuri pentru a se asigura continuarea lucrărilor de către un alt birou din aceeași circumscripție.

În continuarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a reiterat criticile privind netemeinicia și nelegalitatea hotărârilor atacate, apreciind că s-a aplicat și s-a menținut o sancțiune excesivă pentru o faptă licită, realizată conform prevederilor legale.

În esență, a arătat că printre atribuțiile Camerei executorilor judecătorești intră și obligația de a delega un executor judecătoresc, iar nu în sarcina sa. De asemenea, prin Hotărârea nr. 3 din 3 februarie 2017 a Comisiei Superioare de Disciplină a fost respinsă cererea apărătorului ales de amânare, încălcându-i-se dreptul la apărare.

Astfel, prin hotărârile pronunțate, Consiliul și Comisia au realizat o interpretare a legii contrară voinței legiuitorului.

3.1. Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive iar, în subsidiar, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. A apreciat că, în cauză, ar opera și excepția lipsei calității procesuale pasive a UNEJ și a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

3.3. Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ și a UNEJ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce-l privește pentru lipsa calității procesuale pasive.

4.1. Înalta Curte, preliminar, după cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii, reține că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind promovată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă nu a fost criticată, recurenta-reclamantă neaducând nicio susținere în combaterea acesteia. Astfel, instanța de control judiciar apreciază că UNEJ nu are calitate de parte în recurs.

Totodată, constată că, deși prin sentința recurată instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților - Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, - Consiliul de Disciplină al CEJ de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și -Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ, acești pârâți nu au înțeles să formuleze recurs.

Astfel, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților-pârâți menționați, reiterate prin întâmpinări, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

4.2. În ceea ce privește recursul formulat de reclamanta A., examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

4.3. Pct. 4 al articolului 488 C. proc. civ. invocat de recurentă reglementează situația depășirii de către instanțe a atribuțiilor puterii judecătorești prin aceasta înțelegându-se incursiunea autorității judecătorești în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituționale sau de către legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Recurenta susține că, deși art. 54 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, nu precizează un termen în care trebuie încunoștințată Camera executorilor judecătorești, prima instanță ar fi stabilit un criteriu temporal ca și condiție pentru desemnarea unui executor judecătoresc care să înlocuiască executorul judecătoresc aflat în concediu. Astfel, instanța ar fi creat o normă de drept, adăugând un criteriu temporal ca și condiție pentru desemnarea unui executor judecătoresc.

Înalta Curte constată că, de fapt, recurenta-reclamantă critică modul de interpretare a dispozițiilor legale menționate (motiv de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.) și nu aduce niciun argument pertinent referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță.

Judecătorul fondului a reținut situația de fapt și, în funcție de aceasta și de susținerile părților, a aplicat normele legale incidente.

4.4. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prima instanță a analizat aspectele invocate în limitele învestirii sale, în raport cu obiectul acțiunii și cu aplicarea corectă a normelor de drept material, neputându-se reține nici incidența acestui text legal.

Sunt nerelevante, nepertinente și lipsite de substanță în soluționarea prezentului recurs alegațiile recurentei referitoare la prezumțiile judiciare.

Lecturând considerentele hotărârii recurate, se constată acestea îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului și susținerile părților, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, raționament transparent și accesibil părților litigante.

4.5. Fără a se relua argumentele din sentința de fond, Înalta Curte reține că, potrivit art. 54 lit. p) din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, executorul judecătoresc, membru al UNEJ, are obligația "să înștiințeze Camera în circumscripția căreia își desfășoară activitatea în legătură cu perioada în care va efectua concediul de odihnă".

De asemenea, potrivit art. 54 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești,

"(1) Dacă în circumscripția unei judecătorii funcționează un singur birou de executori judecătorești și executorul judecătoresc se află în concediu de odihnă sau absentează mai mult de 5 zile, fără a depăși 6 luni, în lipsa unui executor judecătoresc asociat Camera executorilor judecătorești va delega un alt executor judecătoresc pentru a asigura funcționarea acestui birou, în afară de cazul în care executorul judecătoresc titular se îngrijește personal de substituirea sa, încunoștințând în acest scop Camera executorilor judecătorești."

Dispozițiile legale sunt lipsite de echivoc, în sensul că executorul judecătoresc trebuie să anunțe perioada în care va efectua concediul (și nu să anunțe perioada în care efectuează concediul de odihnă) pentru ca, în cazul prevăzut de regulament, Camera executorilor judecătorești să delege alt executor pentru a asigura funcționarea biroului.

Este evident că toată această procedură (înștiințarea Camerei, delegarea unui alt executor judecătoresc) presupune anumite termene în care să poată fi parcursă, pentru a se asigura finalitatea prevăzută de textul legal, asigurarea funcționării biroului executorului judecătoresc.

Astfel, reține Înalta Curte, contrar aprecierilor recurentei, că nu se poate vorbi despre o prezumție judecătorească eronată și un raționament inaccesibil părților, cu atât mai mult cu cât exercitarea profesiei de executor judecătoresc presupune respectarea/cunoașterea/aplicarea unor termene și a dispozițiilor legale incidente.

Or, în cauză, situație de fapt necontestată, recurenta-reclamantă a anunțat, la data de 18 iulie 2016, orele 15:42, că, începând cu 19 iulie 2016, ziua imediat următoare, este în concediu de odihnă până la data de 28 iulie 2016, biroul său fiind închis, punând, astfel, în imposibilitate obiectivă Camera executorilor judecătorești de a asigura delegarea în termen util a unui alt executor judecătoresc care să asigure funcționarea biroului său.

4.6. În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante că, potrivit art. 53 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, termenul pentru eliberarea înscrisurilor solicitate de petenta LDICAR Centrul Zonal Sânnicolau Mare era de 5 zile, perioadă în care Camera executorilor avea timp să asigure continuarea lucrărilor de către un alt birou din aceeași circumscripție, Înalta Curte reține că nu are nicio relevanță în stabilirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa.

Astfel, după cum s-a evidențiat mai sus, executorul judecătoresc avea obligația de a-și asigura substituirea ori de a anunța Camera executorilor cu privire la perioada în care va fi în concediu de odihnă, pentru a se putea asigura funcționarea biroului său, aceasta fiind abaterea disciplinară reținută în sarcina sa (neglijență în efectuarea lucrărilor) prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.

4.7. Nici restul alegațiilor recurentei-reclamante, referitoare la legalitatea hotărârilor ce fac obiectul acțiunii sale, nu pot fi reținute.

Într-adevăr, Camera executorilor avea obligația de a delega un alt executor judecătoresc, și nu recurenta-reclamantă, însă cu respectarea procedurii stabilite de textele legale, după cum s-a relevat mai sus.

De asemenea, respingerea cererii avocatului său de amânare a judecării contestației sale la Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii adoptate.

De altfel, recurenta-reclamantă era subiectul activ al contestației formulate împotriva hotărârii emise de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, astfel că avea cunoștință de procedura de soluționare a contestației, având posibilitatea de a depune concluzii scrise sau de a permite apărătorului său să își asigure substituirea, neputându-se vorbi despre încălcarea dreptului la apărare.

4.8. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 161 din 24 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM