ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4093/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/30/2015, la data de 10.11.2015, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, anularea Hotărârii nr. 14 din 10 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, anularea Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dată în dosar nr. x/2015 și respingerea acțiunii disciplinare; s-a solicitat și suspendarea executării celor două hotărâri până la soluționarea acțiunii în anulare.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin încheierea din data de 17 februarie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive, invocate de pârâtele Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, în consecință a respins acțiunea față de acești pârâți, a respins cererea formulată de reclamantă de suspendare a executării Hotărârii nr. 14 din 10 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și a Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. Se susține că prin simplu fapt că recurenta îndeplinește un serviciu de interes public, prin suspendarea sa pentru o perioadă de 6 luni există o pagubă iminentă pentru creditori cât și față de terți. Se menționează că atât recurenta cât și salariații săi vor fi lipsiți de venituri, în condițiile în care cheltuielile cu sediul profesional și utilitățile aferente vor trebui să fie plătite în continuare.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 26 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru constată că în Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect cererea reclamantei de anulare a Hotărârii nr. x din 10 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, și de anulare a Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dată în dosar nr. x/2015 și respingere a acțiunii disciplinare, prin sentința nr. 135 din 25 mai 2016, s-a respins cererea promovată de reclamanta A..

În aceste condiții, avându-se în vedere că, prin raportul întocmit, s-a apreciat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în cauză soluționarea recursului se va face în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Analiza motivelor de casare invocate

Completul de filtru, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenta-reclamantă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Condițiile prevăzute de lege, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În cauză, prima instanța, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actului a cărui suspendare o solicită.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Recurenta, prin cererea de recurs, reiterează aspectele învederate în fața instanței de fond, însă argumentele sale nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ și să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia, acestea necesitând o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, fiind dezvoltate, inițial, în susținerea cererii de anulare. În cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal, este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat, fără prejudecarea fondului litigiului.

Completul de filtru mai constată că, în Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect cererea reclamantei de anulare a Hotărârii nr. x din 10 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, și de anulare a Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dată în dosar nr. x/2015 și respingere a acțiunii disciplinare, prin sentința nr. 135 din 25 mai 2016, s-a respins cererea promovată de reclamanta A..

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului reprezintă, implicit, o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Această sentință constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ fiind necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. De altfel, pe acest aspect, recurenta nu a dezvoltat alte critici pe lângă cele expuse la fond.

2.3. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 17 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2017.