ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, anularea Hotărârii nr. 14 din 10 iulie 2015 pronunțată în Dosar nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, anularea Hotărârii nr. 1 din 17 iulie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dată în Dosarul nr. x/2015 și respingerea acțiunii disciplinare.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 135 din 25 mai 2016, a respins cererea promovată de reclamanta A., împotriva pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva Sentinței civile nr. 135 din 25 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

a. Recurenta-reclamantă A., critică sentința atacată și încheierile premergătoare, pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând, în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea contestației formulate, în sensul respingerii acțiunii disciplinare.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă susține următoarele:

Art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

- Hotărârea pronunțată încalcă, în primul rând, principiile fundamentale ale procesului civil expres reglementate de art. 20 și art. 22 din C. proc. civ., republicat, referitoare la rolul activ al judecătorului.

- Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivelor de netemeinicie și nelegalitate a actelor de executare silită dezvoltate în cererea de chemare în judecată, fapt ce reprezintă o nepronunțare asupra a tot ceea ce s-a cerut și o încălcare a obligației judecătorului de a stărui, prin mijloace legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

Art. 488 alin. (1) pct. 8:

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art. 46, art. 47 lit. b) și c) din Legea nr. 188/2000, art. 58 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000;

- În mod greșit, instanța de fond a admis, prin încheierea din 17 februarie 2016, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive, invocate de pârâtele Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor din România, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind încălcate dispozițiile art. 44 și 45 din Legea nr. 188/2000 și art. 60 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, astfel că nu poate fi atacată cu recurs.

b. Recurentul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara critică sentința instanței de fond, exclusiv sub aspectul greșitei menționări a căii de atac. Susține recurentul-pârât că sentința pronunțată de instanța de fond este definitivă, prin prisma dispozițiilor art. 48 alin. (1) și (5) din Legea nr. 188/2000.

Menționează, de asemenea, că soluția pronunțată asupra fondului cauzei este temeinică și legală.

Recurentul - pârât nu își întemeiază recursul în drept pe niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

a. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A.

În opinia instanței de control judiciar, judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în consonanță cu prevederile art. 20 și 22 din C. proc. civ.

Nu există niciun dubiu că, în privința primei abateri reținute în sarcina recurentei, aceasta a încălcat interdicția de dobândire de către executorul judecătoresc, direct sau prin persoane interpuse, pentru sine sau pentru alții, a bunurilor ce au făcut obiectul activității de executare silită. Instanța de judecată nu a adăugat la lege, cum se susține în recurs, în sensul că a creat o interdicție nouă, inexistentă în lege. În realitate, instanța a observat, cu îndreptățire, că interdicția în discuție vizează, în speță, ipoteza dobândirii pentru altul a unui bun ce a făcut obiectul executării silite. Instanța de judecată demonstrează în cuprinsul sentinței pronunțate că reclamanta a încălcat în mod repetat normele de procedură ce reglementează executarea silită, în acest mod avantajând o persoană aflată într-o strânsă relație de prietenie cu reclamanta, care a dobândit imobilul la un preț derizoriu, de doar 13,78% din valoarea acestuia.

Apoi, prima instanță nu îi impută reclamantei că a utilizat în activitatea specifică formulare tipizate, preluate de la antecesorul său ori de la alți colegi executori judecătorești. Pur și simplu, instanța nu face decât să sublinieze că indiferent de ce s-a întâmplat în amonte, odată ce dosarul se afla în soluționare la reclamantă, acesteia îi revine răspunderea integrală pentru legalitatea actelor întocmite în dosarul execuțional respectiv.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la modul în care instanța de fond a reținut angajarea răspunderii disciplinare a reclamantei în temeiul art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000, text legal care prevede că răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri. Contrar celor susținute de reclamantă, chiar dacă doar un singur participant la procesul civil, parte în dosarul de executare, reclamă săvârșirea unor astfel de fapte, în măsura în care acestea sunt dovedite, se poate reține această abatere în sarcina executorului judecătoresc. Or, în speță, instanța de judecată, pe baza probelor administrate în cauză, a ajuns la concluzia că reclamanta din prezenta cauză a încălcat în mod repetat normele procedurale privind executarea silită, favorizând o persoană cu care era în relații strânse de prietenie, în așa fel încât acea persoană a achiziționat un imobil la un preț derizoriu, de doar 13,78% din prețul de evaluare al acestuia, fapte pe care le-a calificat ca fiind de o gravitate ridicată, ce aduc atingere probității profesionale a executorului judecătoresc.

Este eronată, de asemenea, susținerea că instanța de judecată a pronunțat hotărârea doar pe baza unor prezumții. Din examinarea sentinței atacate, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o analiză amănunțită a argumentelor părților, a probelor administrate în cauză și a explicat pe larg care este punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, finalmente, a expus raționamentul pe care și-a fundamentat soluția pronunțată în cauză. Astfel, printre altele, a examinat minuțios probele care demonstrează relația de prietenie dintre executorul judecătoresc și adjudecatarul imobilului care a fost executat silit, a verificat detaliat modul în care în dosarul execuțional a avut loc citarea creditorilor, modul de completare a Procesului-verbal din data de 19 noiembrie 2012, a făcut ample referiri la Sentința civilă nr. x din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul numărul x/2012, prin care s-au anulat actele de executare silită în Dosarul execuțional nr. x/2012. În ceea ce privește hotărârea pronunțată de către Judecătoria Timișoara, în mod corect Curtea de Apel, observă Înalta Curte a reținut că, în condițiile în care a devenit irevocabilă, considerentele acesteia care vizează nelegalitatea actelor de executare silită pe care le-a întocmit reclamanta, beneficiază de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, și că prin urmare actele de executare examinate de către această instanță au fost nelegale, dovedindu-se, prin urmare, cele constatate în cadrul procedurii administrative de către organele disciplinare care au emis actele contestate în prezentul dosar

Recurenta mai invocă încălcarea dreptului la propria imagine în contextul folosirii în cauză a unor fotografii preluate de pe B., în baza cărora instanța ar fi prezumat înțelegerea frauduloasă cu adjudecatarul imobilului, în acest fel fiind încălcate prevederile naționale și europene cu privire la dreptul la imagine și la confidențialitate a datelor cu caracter personal.

Instanța de control judiciar constată însă că susținerile sunt nefondate deoarece prima instanță, reținând existența unei relații de prietenie strânse între executorul judecătoresc și adjudecatarul imobilului, a arătat în mod expres că nu pe baza acelor fotografii își întemeiază convingerea, ci pe recunoașterea acelei relații atât de către reclamantă, cât și de către adjudecatar, recunoaștere ce s-a produs atât în fața Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cât și în fața instanței, cu ocazia interogatoriului din ședința publică din 13 aprilie 2016.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la modul în care instanța de judecată a soluționat cauza privitor la calitatea procesuală a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România și Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că litigiul trebuie să se poarte, așa cum a reținut instanța de fond, între reclamantă în calitate de executor judecătoresc sancționat disciplinar și titularul acțiunii disciplinare - Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și având în vedere natura de procedură administrativ-jurisdicțională desfășurată anterior sesizării instanței de judecată, emitenții actelor administrative jurisdicționale nu devin, automat, părți în litigiul desfășurat în fața Curții de Apel.

Instanța de fond a reținut corect, de asemenea, că reclamantei nu i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât i s-a adus la cunoștință conținutul dosarului de cercetare disciplinară în termenul de 60 de zile de la data sesizării cu acțiune disciplinară. Astfel, instanța a constatat că acțiunea disciplinară a fost promovată la data de 31 martie 2015, iar la 17 aprilie 2015, cu ocazia deschiderii ședinței de cercetare disciplinară, s-a dat citire actului de sesizare și s-a pus la dispoziția părților dosarul cauzei, ocazie cu care reclamanta nu a întreprins niciun demers fie pentru amânarea cauzei, fie pentru angajarea unui apărător. Aceste consemnării din procesul-verbal din data de 17 aprilie 2015, nu au fost contestate de către reclamantă, cum bine a observat instanța de fond, aceasta ajungând la concluzia corectă că mențiunile respective exprimă adevărul și au caracter definitiv. Prin urmare, concluzia trasă de judecătorul fondului, că au fost respectate în cauză prevederile art. 68 alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, este corectă.

Cât privește relația dintre reclamantă și adjudecatarul imobilului, instanța nu a reținut că cei doi s-ar afla în concubinaj, ci doar că între cele două persoane există o strânsă relație de prietenie. Apoi, nu s-a reținut nici că adjudecatarul imobilului ar fi cumpărat pentru reclamantă imobilul în discuție, ci că reclamanta, încălcând regulile privind executarea silită, i-a facilitat adjudecatarului achiziționarea imobilului la un preț derizoriu, în favoarea acestuia din urmă, ipoteză ce se verifică în conținutul art. 46 din Legea nr. 188/2000.

Nu sunt întemeiate nici criticile privitoare la faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra unor motive de netemeinicie și nelegalitate ale actelor de executare silită, ceea ce, în opinia reclamantei, ar reprezenta o nepronunțare asupra a tot ceea ce s-a cerut, dar și a obligației judecătorului de a stărui, prin mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală, privind aflarea adevărului în cauză.

Instanța de fond a făcut o amplă analiză a chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății în prezenta cauză, ajungând la convingerea că reclamanta, în calitate de executor judecătoresc, a încălcat în mod repetat dispozițiile procedurale în materia executării silite ceea ce a avut drept consecință adjudecarea nelegală a imobilului. În ceea ce privește neglijența în efectuarea lucrărilor, instanța a reținut că toate cele imputate reclamantei au fost consemnate detaliat în Hotărârea nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/2015, că aspectele imputate reclamantei au fost confirmate și în cuprinsul Hotărârii nr. 14 din 10 iulie 2015, pronunțată în Dosarul numărul 11/CSD al Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România. A mai reținut instanța de judecată că reclamanta invocă nereguli comise de către executorul judecătoresc C., la care s-a aflat dosarul execuțional anterior preluării de către aceasta, însă nu formulează apărări punctuale față de toate neregulile pe care le-a reținut Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Instanța nu răspunde tuturor argumentelor reclamantei, însă examinează în mod efectiv problemele esențiale ale cauzei și explică în mod clar raționamentul pe care se bazează atunci când trage anumite concluzii. Astfel, în această chestiune, instanța de judecată consideră că este important că reclamanta nu explică motivul pentru care a adjudecat imobilul la un preț nesemnificativ în raport cu valoarea lui, apoi, de ce a continuat actele de executare silită, cu toate că la dosarul pe care îl avea în lucru fusese depusă sentința pronunțată de către Judecătoria Timișoara, prin care s-a dispus anularea actelor de executare silită și s-a dispus, de asemenea, întoarcerea executării. A mai remarcat instanța că reclamanta s-a rezumat doar să conteste dreptul organelor administrativ jurisdicționale de a constata neregularitățile din procedura de executare silită. Or, așa cum s-a arătat în mod constant în doctrină și în jurisprudență, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, ci să examineze problemele deduse judecății în mod real, să se pronunțe asupra chestiunilor decisive ale cauzei și să expună în mod clar raționamentul pe care și-a fundamentat soluția. În speță, prima instanță a procedat în această manieră, sistematizând argumentele părților, astfel că nu se poate reține, așa cum pretinde reclamanta, că judecătorul nu s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut.

În fine, nu poate fi primită nici susținerea că sesizarea Comisiei de Disciplină a avut loc cu privire la o singură pretinsă faptă, iar celelalte motive ar fi străine de obiectul pricinii. Asupra acestei probleme, instanța de fond a învederat că sesizarea a fost făcută cu privire la mai multe aspecte ce corespund elementelor materiale ale mai multor abateri disciplinare, organul sesizat posedând puterea juridică de a încadra juridic faptele cu care a fost investit. Concluzia instanței de fond este corectă: sesizarea cuprinde chestiuni de fapt încadrabile în trei abateri disciplinare, fapte reglementate în art. 47 lit. b), c) și e) din Legea nr. 188/2000, astfel că și din acest punct de vedere actele administrativ jurisdicționale contestate în prezenta cauză sunt legale.

b) În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

Pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a criticat hotărârea primei instanțe doar sub aspectul căii de atac indicată în dispozitivul hotărârii judecătorești, acesta considerând că sentința este definitivă și fără cale de atac, invocând în susținerea opiniei sale prevederile art. 48 alin. (1) și (5) din Legea nr. 188/2001.

În esență, pârâtul considerând că din moment ce hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este definitivă și poate fi atacată cu contestație la Curtea de Apel, hotărârea pronunțată de către instanță nu este susceptibilă de cale de atac.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului-pârât. Luând ca reper dispozițiile legale invocate de către acesta, instanța supremă observă că hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este definitivă în sistemul căilor de atac administrative, așadar, în cadrul procedurii prejudiciare, nu și în fața instanțelor de judecată. Altfel, mențiunea că respectiva hotărâre poate fi atacată cu contestație în fața Curții de Apel, din cuprinsul textului legal - art. 48 din Legea nr. 188/2000 - ar fi lipsită de sens. Pe de altă parte, este de observat că legislatorul folosește termenul de "contestație", ceea ce înseamnă că litigiul se judecă de un complet format dintr-un singur judecător, în primă instanță, și că, evident, hotărârea Curții de Apel este supusă căii de atac a recursului, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În raport de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate și le va respinge ca atare, potrivit art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 135 din 25 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM