ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6512/2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, revizuenta A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 3128 din 6 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

S-a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității și cu depășirea limitelor învestirii (plus petita), în condițiile în care însuși titularul acțiunii disciplinare a renunțat la recursul declarat împotriva Sentinței nr. 173/30.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, însușindu-și, implicit, soluția instanței de fond de înlocuire a sancțiunii inițial aplicată, de excludere din profesie, cu sancțiunea de suspendare din funcție pe o durată de 6 luni.

A susținut revizuenta că, renunțând la recurs, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești, a achiesat la soluția primei instanțe, iar recurenta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești nu era abilitată de lege să inițieze o acțiune disciplinară și, pe cale de consecință, nu mai putea exercita un control de oportunitate asupra sancțiunii astfel însușită.

S-a considerat că instanța de recurs s-a substituit organului emitent, aspect inadmisibil.

În drept cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 2 din C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire depusă la data de 23.10.2019 au fost invocate dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea Contenciosului Administrativ, apreciindu-se că prin decizia atacată au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

S-a arătat că instanța de recurs nu a motivat hotărârea pronunțată, neindicând normele de drept material încălcate, invocându-se concluziile Cauzei Albina împotriva României.

De asemenea, s-a arătat că instanța de recurs a admis în integralitate recursul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești fără a observa dacă avea sau nu calitate procesuală cu privire la schimbarea hotărârii primei instanțe.

Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 3128 din 6 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 s-a respins excepția nulității recursului reclamantei.

A fost respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 173 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

S-a luat act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulată de pârâta Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

A fost admis recursul formulat de pârâta Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România împotriva aceleiași sentințe.

S-a dispus casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, a fost respinsă în totalitate acțiunea reclamantei.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor procesuale.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Intimatul Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive.

Prin Încheierea din data de 19 noiembrie 2019 s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 3128 din 6 iunie 2019.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în condițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. admisibilitatea cererii de revizuire, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele în continuare arătate, ceea ce face inutilă analiza excepției invocate de Intimatul Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuenta A. a criticat Decizia nr. 3128 din 6 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 și art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În esență, s-a susținut că, în condițiile în care autorul sesizării disciplinare, respectiv, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești Timișoara și-a retras calea de atac, Înalta Curte nu putea să se pronunțe asupra reindividualizării sancțiunii aplicate de prima instanță, în cadrul recursului declarat de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, care nu avea calitate procesuală.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., (1) revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare ce poate fi promovată pentru motivele expres prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice și adevărul ce se presupune că este conținut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 din C. proc. civ. este o aplicație a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce a cerut, fără însă a se depăși limitele investirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, instanța este ținută să respecte cadrul procesual fixat de părți, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluționeze pricina în întregul ei.

Alegațiile revizuentei tind să omită faptul că dispozițiile mai sus invocate se referă strict la obiectul cererii de chemare în judecată, ignorând cu desăvârșire dispozițiile procedurale prevăzute de art. 20 din Legea nr. 554/2004 care, prevăd că în cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond.

Totodată, amintește Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea a Hotărârii nr. 7/02.10.2015 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și a Hotărârii nr. 1/15.01.2016 emisă de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină, calitatea procesuală pasivă a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești fiind stabilită, în consecință, atât de prima instanță, cât și de instanța de recurs, precum și dreptul acesteia de a exercita calea de atac în condițiile anulării în parte a actului emis. De asemenea, se reține că recurenta UNJR a invocat faptul că individualizarea pedepsei, așa cum a fost argumentată prin sentința atacată este nefondată, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În egală măsură, revizuenta se află în eroare cu privire la limitele recursului în ceea ce privește analiza individualizării sancțiunii, câtă vreme această interpretare a stat la baza soluției primei instanțe, context în care nu se poate reține că acest aspect nu a fost antamat în cursul judecății.

În fapt, constată Înalta Curte că se invocă doar formal ipoteze de revizuire a unei decizii definitive, tinzându-se la reformarea hotărârii instanței de recurs.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004: "(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată."

Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs.

Or, în cauză, această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, cum s-a arătat la punctul I. din prezenta hotărâre, revizuenta apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând Cauza Albina contra României și lipsa motivării hotărârii judecătorești.

Motivul de revizuire prevăzut în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi analizat doar în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare, extraordinare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.

Or, în speță, motivele invocate de către revizuentă nu vizează o încălcare a normelor comunitare, ci aprecieri asupra soluției instanței de recurs, aceleași invocate și în susținerea motivelor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2.

În ceea ce privește pct. 2 al art. 509 din C. proc. civ. care reglementează situația în care obiectul pricinii nu se află în ființă, Înalta Curte constată inadmisibilitatea cererii de revizuire, și sub acest aspect.

În concluzie, apreciind că, prin criticile formulate, revizuenta tinde în realitate să obțină o rejudecare a cauzei, Înalta Curte are în vedere la pronunțarea prezentei decizii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante.

Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 3128 din 6 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2019.

GGC - GV