ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1226/2020

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 octombrie 2019, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, contestație împotriva Hotărârii nr. 1521/19.12.2018 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii solicitând desființarea acesteia și, în urma rejudecării, admiterea cererii reclamantei înregistrată la sediul CSM sub nr. x/2018.

Reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 1521/19.12.2018 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea sa prin care a solicitat repunerea în situația anterioară, conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a fost sesizată Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări privind conduita judecătorului petent și a fost dispusă comunicarea hotărârii către DRUO și Inspecția Judiciară în vederea luării măsurilor potrivit legii, fiind exclus judecătorul vizat de la procedura comunicării, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În motivarea Hotărârii nr. 1521/2018 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că prin Hotărârea nr. 854/04.10.2018 s-a constatat doar încetarea măsurii suspendării din funcția de judecător aplicată contestatoarei, fără a se dispune și cu privire la repunerea în situația anterioară, fiind aplicate parțial prevederile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Intimatul a reținut că în perioada 14.12.2017- 17.06.2018 contestatoarea a fost în incapacitate temporară de muncă, iar pentru perioada în care contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, 14.12.2017- 17.06.2018, aceasta nu poate beneficia de plata altor drepturi salariale în afară de indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, respingând cererea formulată de contestatoare.

Reclamanta a susținut că intimatul CSM a modificat nelegal perioada suspendării din funcție dispusă împotriva acesteia prin Hotărârea nr. 1168/19.12.2017, constând în 1 an de la data emiterii acesteia, hotărâre care a rămas definitivă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 272/20.03.2018, situație în care intimatul nu mai putea reveni asupra perioadei suspendării 14.12.2017 - 03.10.2018 după încetarea măsurii dispusă prin Hotărârea nr. 854/04.10.2018 și după ce acestă măsură a fost pusă în aplicare de Tribunalul Călărași pentru întreaga perioadă.

Reclamanta a susținut că Hotărârea nr. 1521/2018 este nelegală și pentru că a fost emisă de intimat după ce ordonatorul de credite angajator soluționase favorabil cererea contestatoarei, recunoscându-i dreptul la încasarea sumei de bani de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcție 14.12.2017 - 03.10.2018, iar prin emiterea hotărârii atacate intimatul a blocat plata sumei stabilite de ordonatorul de credite delegat.

De asemenea, reclamanta a susținut că Hotărârea nr. 1521/2018 este nelegală pentru că intimatul constată o stare de fapt contrară celei constatate anterior prin Hotărârile nr. 1168/2017, nr. 272/20.03.2018 și nr. 854/2018, definitive, în cuprinsul cărora este menționată perioada suspendării din funcție a contestatoarei în baza art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv 14.12.2017 - 03.10.2018.

Reclamanta a arătat că Hotărârea nr. 1521/2018 este nelegală pentru că intimatul nu a analizat cererea contestatoarei cu privire la repunerea în situația anterioară referitoare la toate drepturile de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcție, limitându-se la analizarea drepturilor bănești plătite acesteia cu titlu de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă în baza art. 64 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

S-a susținut că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât intimatul a reținut o situație de fapt nereală și contrară înscrisurilor aflate în evidența Tribunalului Călărași. S-a arătat că înscrisurile indicate în cererea introductivă fac dovada indubitabilă că reclamanta a fost suspendată din funcția de judecător în baza art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin Hotărârea nr. 1168/2017, hotărâre care a fost pusă în aplicare de Tribunalul Călărași.

Totodată, reclamanta a susținut că hotărârea ce face obiectul acțiunii judiciare este nelegală pentru că a dispus sesizarea Inspecției Judiciare împotriva contestatoarei, prin solicitarea de verificare a conduitei acesteia, în baza art. 74 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 317/2004.

1.2. Apărările intimaților

Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției Judiciare, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât hotărârea atacată nu este emisă de această parte.

Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

1.3. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 la dosarul cauzei s-au atașat actele administrative atacate și documentația aferentă.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Cu privire la excepția necompetenței materiale

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în ceea ce privește judecarea pe fond a prezentei contestații, excepție invocată de intimatul CSM, apreciază că este întemeiată pentru argumentele în continuare prezentate.

2.1.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorescă competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;".

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, termenul de formulare a acțiunii și instanța competentă.

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Înalta Curte, examinând obiectul cererii introductive, constată că este atacată o hotărâre a secției pentru judecători a CSM, astfel încât se reține că hotărârea contestată nu face parte din categoria celor care atrag competența specială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, Înalta Curte reține că este competentă în soluționarea litigiului dedus judecății curtea de apel, competență stabilită în raport de rangul autorității care a emis actul administrativ atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și în temeiul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. va stabili competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., și va constata că pricina este de competența unei instanțe de alt grad și, în consecință, va trimite cauza la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite spre competentă soluționare contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1521 din 19 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.