ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 213/2025

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.02.2021, reclamanta A. a formulat o acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat instanței de judecată să dispună anularea/constatarea nulității Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020 emise de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea reclamantei din funcția de judecător pe durata de 1 an.

Reclamanta A. a formulat note scrise, prin care a invocat, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, excepția de nelegalitate a Hotărârii CSM nr. 1253 din data de 15 iulie 2019 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii CSM nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a Hotărârii CSM nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Reclamanta a depus totodată note scrise prin care a invocat excepția de nelegalitate a sesizării întocmite de președintele instanței în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, adresată CSM și înregistrată la această instituție sub nr. 14/27876/1 martie 2019, aprobată prin Hotărârea CSM nr. 576/10 aprilie 2019.

Prin sentința civilă nr. 733 din 7 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile de nelegalitate invocate de reclamantă ca inadmisibile.

S-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anulare act administrativ - Hotârârea nr. 731/07/05/2020, pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și anularea Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020 emise de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și admiterea excepției de nelegalitate a Hotărârii CSM nr. 1253 din 15 iulie 2019, a Hotărârii CSM nr. 1430 din 15 octombrie 2019 și a Hotărârii CSM nr. 2094 din 19 decembrie 2019, în ceea ce privește dispozițiile de continuare a procedurii privind efectuarea examinării medicale și, în consecință, să se dispună anularea actului administrativ subsecvent hotărârilor CSM față de care s-a constatat nelegalitatea, act administrativ constând în Hotărârea nr. 731 din 7 mai 2020, emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și să se dispună admiterea excepției de nelegalitate a sesizării întocmite de președintele Judecătoriei Sânnicolau Mare sub nr. x/26.02.2019, aprobată prin Hotărârea nr. 576/10 aprilie 2019, emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În susținerea recursului s-au invocat următoarele motive de nelegalitate, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ.:

- în ceea ce privește soluția primei instanțe de judecată, de respingere ca inadmisibile a excepțiilor de nelegalitate, s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ.

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care reglementează regimul excepției de nelegalitate, inclusiv admisibilitatea acesteia, împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv hotărârea atacată cu recurs a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material;

- contrar hotărârii atacate cu recurs, excepțiile de nelegalitate au legătură cu fondul prezentului litigiu și sunt admisibile, având strânsă legătură cu motivul de nulitate al Hotărârii CSM nr. 731 din 7 mai 2020, ca act subsecvent, motiv invocat pentru prima dată în prezentul dosar și care nu este afectat în niciun fel de admiterea de către prima instanță a excepției de autoritate de lucru judecat;

- hotărârile C.S.M. atacate cu această excepție de nelegalitate, fiind acte administrative nelegale, nu pot produce efectul juridic al continuării procedurii de expertizare psihiatrică, cu tot ceea ce derivă ulterior din această procedură, inclusiv suspendarea din funcția de judecător, pentru presupusa lipsă nejustificată la această procedură de expertizare psihiatrică, continuată în mod nelegal, întrucât se încalcă principiul de drept "quod nullum est, nullum producit effectum";

- excepția de nelegalitate a hotărârilor CSM are strânsă legătură cu fondul cauzei și cu toate motivele de nulitate invocate prin acțiunea introductivă și precizările/completările ulterioare de acțiune, față de Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020, în condițiile în care toate actele administrative emise de comisia medicală și CSM în anul 2020, privitor la expertiza psihiatrică a reclamantei, se întemeiază pe aceste trei hotărâri CSM din anul 2019, atacate cu excepție de nelegalitate;

- acestea reprezintă acte administrative premergătoare și care stau la baza Hotărârii C.S.M. nr. 731/7 mai 2020, în condițiile în care procedura de expertizare nu trebuia nicidecum continuată, ci C.S.M. trebuia să înceteze procedura de expertizare psihiatrică, pentru toate motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate;

- excepția de nelegalitate având ca obiect sesizarea președintelui instanței are legătură cu fondul cauzei, întrucât toată procedura de expertizare a reclamantei se întemeiază pe acest act administrativ nelegal; astfel, nelegalitatea sesizării atrage nulitatea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 de suspendare din funcție pe durata de 1 an, care face obiectul prezentului dosar și care este atacată în prezentul dosar, ca act subsecvent sesizării, în baza principiului de drept "quod nullum est, nullum producit effectum";

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată și cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., precum și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. se încalcă autoritatea de lucru judecat, în sensul efectului pozitiv prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că excepțiile de nelegalitate invocate sunt admisibile și justifică un interes, având în vedere și împrejurarea că prin încheierea de amânare a pronunțării pronunțate la 25 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2021 s-a reținut că excepția de nelegalitate are legătură cu Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020 de suspendare din funcție pe durata de 1 an, care face obiectul prezentului dosar și care este atacată în prezentul dosar;

- hotărârea atacată a fost dată și cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 22 și art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât excepțiile de nelegalitate invocate sunt admisibile și justifică un interes;

- prima instanță de judecată trebuia să cerceteze fondul excepțiilor de nelegalitate invocate, mai ales că excepțiile de nelegalitate au fost analizate de prima instanță de judecată anterior și cu prioritate excepției de autoritate de lucru judecat, potrivit ordinii existente în minuta hotărârii primei instanțe de judecată;

- în ceea ce privește soluția primei instanțe de judecată, luată prin hotărârea atacată prin prezentul recurs, de respingere a acțiunii pentru autoritate de lucru judecat, urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat invocată de pârât, s-au susținut motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ.

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată cu încălcarea normelor de drept prevăzute de art. 11 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, de art. 2500, art. 2512 și art. 2513 din C. civ., de art. 185, art. 205, art. 208, art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.

- în dosarul nr. x/2020 nu s-a decis, cu autoritate de lucru judecat, că dreptul material la acțiune al reclamantei în anularea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 ar fi prescris urmare a intervenirii prescripției extinctive în baza termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1), coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere împrejurarea că nici în prezentul dosar, nici în dosarul nr. x/2020 nu s-a invocat și nici nu s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, iar nici dezbaterile în prezenta cauză și nici dezbaterile în dosarul nr. x/2020 nu au avut ca obiect prescripția extinctivă;

- rezultă că, în prezenta cauză, incidența termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ este exclusă, întrucât termenul de 6 luni prevăzut pentru introducerea acțiunii în anularea unui act administrativ individual este un termen de prescripție extinctivă conform art. 11 alin. (5) din legea privind contenciosul administrativ, iar, conform art. 2500, art. 2512 și art. 2513 din C. civ., singurul mijloc procesual prin care se putea invoca în prezenta cauză acest termen de 6 luni este strict excepția prescripției extinctive, odată cu întâmpinarea;

- hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2020 analizează un singur motiv de nulitate al Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 dintre toate motivele de nulitate invocate în acel dosar, doar cel din acțiunea introductivă, celelalte motive de nulitate invocate fiind omise de la analiză de instanțele de judecată;

- în mod eronat, instanța a respins acțiunea pe calea excepției de autoritate de lucru judecat, cu ignorarea și încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a prevederilor art. 2500, art. 2512 și art. 2513 din C. civ., prevederi legale care trebuiau aplicate cu prioritate de prima instanță de judecată în prezenta cauză, în sensul respingerii excepției de autoritate de lucru judecat, împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată și cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 185, art. 205, art. 208, art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2500, art. 2512 și art. 2513 din C. civ. această excepție a prescripției extinctive privitoare la termenul de 6 luni nu putea fi invocată de instanța de judecată în prezenta cauză;

- prima instanță de judecată trebuia să rețină că este exclusă complet existența autorității de lucru judecat, în sensul efectului negativ, în temeiul prevederilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la hotărârile judecătorești din dosarul nr. x/2020 și la împrejurarea că hotărârile judecătorești nu au judecat și nici nu au tranșat chestiunea prescripției extinctive a dreptului material la acțiunea în anularea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020, în condițiile în care hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat numai asupra chestiunilor tranșate, conform art. 430 din C. proc. civ.

- prima instanță de judecată trebuia să judece prezenta cauză pe fond, cu privire la toate motivele de nulitate invocate, și trebuia să administreze probatoriul solicitat prin cererea de probațiune depusă la dosarul cauzei; trebuia să examineze cauza pe fond, cu privire la toate aspectele de fapt și de drept invocate, iar soluția eronată pronunțată de prima instanță de judecată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fapt care produce o vătămare a dreptului reclamantei la analizarea pretențiilor pe fond cu privire la toate motivele de nulitate invocate în prezenta cauză referitoare la hotărârea C.S.M. atacată cu acțiunea în contencios administrativ din prezenta cauză, în baza dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. și art. 6 din C. proc. civ.

- s-a arătat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și procedural, precum și a autorității de lucru judecat, cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 din C. proc. civ., având în vedere împrejurarea că în dosarul nr. x/2020 nu s-a tranșat chestiunea incidenței termenului de decădere de un an pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, termen prevăzut de art. 11 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, consecința fiind aceea că, în prezenta cauză, excepția este exclusă și înlăturată;

- hotărârea atacată cu prezentul recurs a fost dată, astfel, cu încălcarea normelor de drept prevăzute de art. 11 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, de art. 63 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor;

- prima instanță trebuia să judece prezenta cauză pe fond cu privire la toate motivele de nulitate invocate și trebuia să administreze probatoriul solicitat de reclamantă prin cererea de probațiune depusă la dosarul cauzei, iar soluția eronată pronunțată de prima instanță de judecată echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fapt care produce o vătămare a dreptului reclamantei la analizarea pretențiilor pe fond cu privire la toate motivele de nulitate invocate în prezenta cauză, referitoare la hotărârea CSM atacată cu acțiunea în contencios administrativ din prezenta cauză, în baza dreptului la un proces echitabil și a dreptului la analizarea cererilor și apărărilor reclamantei, prevăzute de art. 6 din CEDO și art. 6, art. 22 și art. 397 din C. proc. civ., de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de art. 31 alin. (2) din Constituția României, precum și de art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.

- conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, introducerea acțiunii în contencios administrativ poate avea loc, pentru motive temeinice, inclusiv într-un termen de decădere de 1 an, calculat de la data comunicării actului administrativ atacat;

- conform art. 63 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, este obligatorie comunicarea de către CSM a hotărârii CSM prin care se dispune suspendarea judecătorului din funcție, către judecătorul respectiv care este suspendat din funcție, iar această obligație a CSM privește hotărârea CSM; nu este suficientă comunicarea unor adrese de informare emise de DRUO, din moment ce obligația de comunicare privește hotărârea CSM prin care se dispune suspendarea din funcție;

- trebuie reținută existența cazului justificat și a motivelor temeinice prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin aplicarea termenului de 1 an de decădere prevăzut de aceste texte de lege, cu privire la acțiunea introductivă în contencios administrativ și cererile completatoare/precizatoare de acțiune depuse ulterior în prezenta cauză, în raport cu data comunicării hotărârii CSM, în condițiile în care adresa de informare sumară emisă de DRUO, de un sfert de pagină, nici nu conține motivarea actului administrativ, respectiv motivarea Hotărârii CSM nr. 731/7 mai 2020 în fapt și în drept, care se întinde pe câteva pagini, motivare ulterioară adresei DRUO și care se află în cuprinsul hotărârii CSM; având în vedere și necomunicarea adresei emise de comisia medicală privind neprezentarea reclamantei la expertiză la data de 17 februarie 2020 și a Notei de informare întocmite de Direcția Resurse Umane și Organizare din cadrul CSM la data de 10 martie 2020;

- în dosarul nr. x/2020 nu s-a tranșat, prin hotărârile judecătorești pronunțate, chestiunea incidenței și aplicării, în prezenta cauză, a termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;

- hotărârile judecătorești față de care prima instanță de judecată a reținut în mod eronat întemeierea excepției autorității de lucru judecat, cele pronunțate de prima instanță de judecată și de instanța de recurs în dosarul nr. x/2020, nu au niciun fel de autoritate de lucru judecat cu privire la fondul cauzei din prezentul dosar, sau cu privire la fondul motivelor de nulitate care alcătuiesc cauza acțiunii în contencios administrativ din prezentul dosar, motivele de nulitate și cauza acțiunii din acel dosar sunt diferite;

- în toate cazurile, pentru autoritate de lucru judecat pe fondul cauzei într-o acțiune în anulare act administrativ, în sensul excepției de autoritate de lucru judecat, este obligatoriu ca litigiul anterior să fi analizat fondul cauzei și cauza acțiunii reclamantului sub aspectul tuturor motivelor de nulitate și al împrejurărilor de fapt și de drept invocate de reclamant, precum și dezlegările date de instanță pentru fiecare motiv de nulitate, întrucât soluția pe incidente procedurale sau excepții nu poate fi extinsă asupra fondului cauzei într-un litigiu ulterior, autoritatea de lucru judecat fiind limitată strict la chestiunea tranșată;

- hotărârile judecătorești față de care prima instanță de judecată a reținut în mod eronat întemeierea excepției autorității de lucru judecat, pronunțate de prima instanță de judecată și de instanța de recurs în dosarul nr. x/2020, nu au autoritate de lucru judecat cu privire la modul de aplicare și calcul al termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv data de început, curgerea termenului, întreruperea termenului și data împlinirii acestui termen, prin raportare la toate actele procesuale ale reclamantei din prezenta cauză, acțiunea introductivă și precizările/completările ulterioare; în prezenta cauză nu este îndeplinit termenul de 6 luni în raport cu data comunicării hotărârii CSM (luna august 2020) sau cu adresa DRUO de informare asupra suspendării din funcție;

- nu este îndeplinită condiția identității de cauză, ca și condiție sine qua non cerută de art. 431 din C. proc. civ., în raport cu motivul nou de nelegalitate al hotărârii CSM, ca act subsecvent hotărârilor CSM față de care s-a invocat excepția de nelegalitate;

- nu este îndeplinită condiția identității de obiect, ca și condiție sine qua non cerută de art. 431 din C. proc. civ., pentru existența autorității de lucru judecat, având în vedere că în prezenta cauză sunt atacate, în plus față de cauza din dosarul nr. x/2020, și alte hotărâri CSM, respectiv cele trei hotărâri CSM de continuare a procedurii de expertizare, date în anul 2019, atacate cu excepția de nelegalitate;

- în susținerea motivului de nelegalitate formulat asupra fondului cauzei, s-a susținut că lipsa reclamantei de la ultima convocare emisă de comisia medicală pentru termenul din data de 17 februarie 2020 (stabilit de comisia medicală de specialitate prin adresă emisă către reclamantă) este o lipsă justificată, iar Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020, atacată în contencios administrativ, este lovită de nulitate, întrucât nu există o sesizare a președintelui instanței care să fie adresată CSM, să fie aprobată de CSM și prin care să se solicite în mod expres CSM trimiterea reclamantei, judecător, la expertiza de specialitate prevăzută de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin cererea de completare a recursului, depusă în termen, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate, aceste dispoziții fiind aplicabile doar operațiunilor administrative, iar nu hotărârilor emise de Consiliul Superior al Magistraturii, care se încadrează în definiția prevăzută la art. 2 din legea contenciosului administrativ privind actele administrative.

S-a arătat că cele 3 hotărâri atacate cu excepția de nelegalitate au un caracter premergător hotărârii de suspendare din funcție, aceasta din urmă reprezentând un act administrativ subsecvent.

Interpretând dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a conchis recurenta-reclamantă că incumba instanței de contencios administrativ obligația de a verifica legalitatea actelor administrative individuale premergătoare, atât odată cu acțiunea în anulare, cât și pe calea prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Este incident, astfel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Totodată, s-a arătat că, dacă cele 3 hotărâri de continuare a procedurii de expertizare au fost privite de către prima instanță ca fiind incluse în obiectul acțiunii în anulare, excepția autorității de lucru judecat trebuia respinsă, lipsind identitatea de obiect. În raport cu acest aspect s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Și în ceea ce privește soluția primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a sesizării emise de președintele Judecătoriei Sânnicolau Mare, în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și cu încălcarea normelor de procedură sancționate cu nulitatea, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

S-a arătat că natura acelei sesizări este una de act administrativ individual, emis de o autoritate publică.

Intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că toate demersurile judiciare declanșate de recurenta-reclamantă împotriva acestor acte administrative emise de Consiliu au fost respinse, majoritatea în mod definitiv, de instanțele de judecată.

Astfel, prin sentința civilă nr. 203 din 20.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020 (definitivă prin decizia civilă nr. 2114/07.04.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal) a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de recurenta-reclamantă având ca obiect anularea Hotărârii nr. 731/07.05.2020 a secției pentru judecători (care face și obiectul prezentului dosar sens în care s-a invocat excepția autorității de lucru judecat prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond).

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că acesta presupune ca prin hotărârea pronunțată să se fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Or, după cum rezultă din motivarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă nu identifică în mod explicit nicio regulă de procedură încălcată de instanța de fond, criticând exclusiv soluția acesteia de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocate.

Nefondate au fost apreciate și susținerile recurentei-reclamante privind incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., acest motiv fiind incident atunci când hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Or dimpotrivă, în prezenta cauză, soluția instanței a fost pronunțată cu respectarea autorității de lucru judecat rezultând din sentința civilă nr. 203/20.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Hotărârilor nr. 1253/15.07.2019, nr. 1430/15.10.2019 și nr. 2094/19.12.2019 emise de secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă această excepție, nefiind îndeplinită una dintre cerințele desprinse din art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și anume, cea referitoare la legătura cu soluționarea pe fond a cauzei.

Secția pentru judecători a avut în vedere în acest sens faptul că față de recurenta -reclamantă nu s-a întocmit încă expertiza de specialitate ca urmare a neprezentarii justificate a cesteia. În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că actele contestate pe calea excepției nu au stat la baza emiterii actului contestat pe calea acțiunii în anulare, de vreme ce acestea nu au produs niciun efect juridic prin ele însele în privința măsurii suspendării din funcție a recurentei-reclamante, măsură adoptată prin Hotărârea nr. 731/07.05.2020 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a sesizării întocmite de președintele instanței în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, în mod întemeiat a reținut instanța de fond caracterul inadmisibil al acesteia în condițiile în care excepția nu vizează un act administrativ.

Au fost apreciate ca nefondate și criticile recurentei-reclamante cu privire la soluția instanței de admitere a autorității de lucru judecat invocate de pârât și de respingere, în consecință, a acțiunii pentru autoritate de lucru judecat.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar recurenta-reclamantă A. a solicitat anularea aceluiași act administrativ reprezentat de Hotărârea secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 731/07.05.2020 prin care s-a dispus suspendarea din funcție a acesteia, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, iar motivele invocate în cuprinsul celor două cereri de chemare în judecată sunt identice, constituind argumente ce privesc caracterul nelegal al Hotărârii nr. 576/2019 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a aprobat solicitarea președintelui Judecătoriei Sânnicolau Mare și a dispus prezentarea recurentei-reclamante la expertiza de specialitate.

Așadar, dat fiind că atât în prezenta cauză cât și în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 există tripla identitate de părți, obiect și cauză sub aspectul cererii de anulare a Hotărârii nr. 731/07.05.2020 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect a reținut instanța de fond că în prezentul litigiu nu mai este posibilă reluarea verificării jurisdicționale asupra acelorași aspecte care au fost deja tranșate în cadrul unui alt proces, fiind aplicabilă prezumția de legalitate și temeinicie a hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamantei asupra termenului de invocare a motivelor de nelegalitate în cadrul dosarului nr. x/2020, s-a precizat că în acest dosar a fost pronunțată o soluție pe fondul cauzei, atât prima instanță, cât și instanța de recurs cercetând în mod temeinic legalitatea Hotărârii nr. 731/07.05.2020, iar faptul că recurenta-reclamantă este nemulțumită de rezultatul demersului său judiciar, nu poate atrage o nouă judecată asupra acelorași aspecte care au făcut deja obiectul cercetării jurisdicționale.

Pentru toate considerentele anterior arătate, precum și pentru cele expuse pe larg prin întâmpinarea și prin notele scrise depuse în fața primei instanțe, s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentințe. civile nr. 733 pronunțate la data de 07.12.2023 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Prin cererea din data de 1 octombrie 2024 recurenta - reclamantă a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile asupra următoarei probleme de drept:

"În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt aplicabile sau nu litigiilor de contencios administrativ prevederile art. 204 din C. proc. civ. privitoare la modificarea cererii de chemare în judecată?"

În motivarea chestiunii de drept s-a arătat că această problemă a primit soluții și interpretări diferite și neunitare în practica instanțelor.

În acest sens a fost invocată soluția pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara, comparativ cu soluția pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Alba Iulia.

În ceea ce privește legătura cu soluționarea cauzei, a arătat recurenta - reclamantă că problema de drept este determinantă în dezlegarea excepției autorității de lucru judecat față de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2020 în care s-a reținut incompatibilitatea prevederilor art. 204 din C. proc. civ. în materia contenciosului administrativ.

Intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerința textului de lege cu privire la legătura cu soluționarea cauzei fiind argumentată în raport de alte dosare decât prezentul litigiu, dispozițiile art. 204 fiind aplicate în cadrul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte reține următoarele argumente de fapt și de drept relevante:

6.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.02.2021, reclamanta A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020 prin care Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a dispus suspendarea din funcția de judecător, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, pe o perioadă de un an, începând cu data de 7 mai 2020.

În motivarea acestei hotărâri, emitentul a reținut că în urma Hotărârii CSM nr. 576/10.04.2019 a fost stabilită o primă dată, respectiv 27 mai 2019, de către Centrul de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu pentru prezentarea doamnei A. la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia în vederea examinării sale medicale.

Ca urmare a neprezentării judecătorului amintit la data menționată, prin Hotărârea nr. 1253 din 15 iulie 2019 secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că absența respectivă a fost justificată;

O nouă dată pentru expertizarea doamnei judecător, respectiv 16 septembrie 2019, a fost stabilită de Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.

Prin Hotărârea nr. 1430 din 15 octombrie 2019, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că și această absență a fost justificată. Aceeași măsură a fost dispusă și prin Hotărârea nr. 2094/19.12.2019.

În aceste condiții, indicând dispozițiile art. 64 alin. (4) din Legea nr. 202/2004, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcție a judecătorului amintit pentru o perioadă de un an.

Reclamanta a solicitat în prezenta cauză, pe calea excepției de nelegalitate reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, și constatarea nelegalității Hotărârii CSM nr. 1253 din data de 15 iulie 2019 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii CSM nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019, emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a Hotărârii CSM nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019, emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a sesizării întocmite de președintele instanței în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, adresată CSM și înregistrată la această instituție sub nr. 14/27876/1 martie 2019, aprobată prin Hotărârea CSM nr. 576/10 aprilie 2019.

Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 203 din 20.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 731/07.05.2020, iar la data de 07.04.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut această sentință, respingând ca nefondat recursul formulat împotriva acesteia, prin decizia civilă nr. 2114/07.04.2022.

6.2. Asupra cererii recurentei-reclamante privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă:

"În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, sunt aplicabile sau nu litigiilor de contencios administrativ prevederile art. 204 din C. proc. civ. privitoare la modificarea cererii de chemare în judecată?" se rețin următoarele:

Problema de drept invocată vizează raportul dintre dispozițiile art. 204 din C. proc. civ., în special cu privire la termenul până la care dispozițiile generale permit modificarea cererii de chemare în judecată, și dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora:

"Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

S-a precizat de către recurenta reclamantă că problema de drept necesită o rezolvare de principiu, derivând din neclaritatea dispozițiilor și modalitatea în care instanța a aplicat și motivat în cauză excepția autorității de lucru judecat în raport de dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Timișoara, în care s-a apreciat că nu este permisă suplimentarea cauzelor de nelegalitate dincolo de termenul imperativ expres prevăzut de legiuitor în normele legale speciale aplicabile situației deduse judecății, și anume dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

i) existența unei cauze aflate în curs de judecată;

ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competenta legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

iv) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;

vii) problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite.

Primele condiții sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuție suplimentară, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție este legal investită în ultimă instanță, cu soluționarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri pronunțare în materia contenciosului administrativ de către curtea de apel.

În ceea ce privește condiția ca de lămurirea problemei de drept să depindă depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Analizând cererea de sesizare, raportat și la criticile concrete formulate prin motivele de recurs, instanța de control judiciar reține că problema de drept invocată vizează, în fapt, soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020, în care s-a constatat că cererea modificatoare întemeiată pe dispozițiile art. 204 din C. proc. civ., a fost formulată cu depășirea termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Soluția pronunțată a fost criticată de reclamantă și analizată de instanța de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 2114/07.04.2022.

Analizând legătura din obiectul sesizării și prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin sentința atacată nu s-a reținut incidența dispozițiilor art. 204 din C. proc. civ., instanța de fond pronunțându-se, atât asupra cererii inițiale cu care a fost învestită, cât și a celor două cereri de completare în cuprinsul cărora au fost invocate excepțiile de nelegalitate.

Pentru aceste motive, observându-se că instanța de recurs nu are a da o dezlegare asupra problemei de drept invocate, nici chiar indirect, în cadrul verificării legalității soluției pronunțate asupra excepției autorității de lucru judecat, se constată că soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată nu depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., instanța va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurenta - reclamantă A..

6.3. Procedând verificarea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs încadrate de recurenta - reclamantă în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a reținut, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., incidența autorității de lucru judecat în raport de soluția definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2020 mai sus redată.

Referitor la cererile precizatoare prin care reclamanta a invocat excepțiile de nelegalitate a Hotărârii CSM nr. 1253 din data de 15 iulie 2019, a Hotărârii CSM nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019 și a Hotărârii CSM nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019, instanța de fond a constatat inadmisibilitatea acestora, întrucât o eventuală soluție de admitere a excepției de nelegalitate a celor trei acte administrative invocate nu este de natură a influența cu nimic soluția pronunțată în prezenta cauză, nefiind fiind îndeplinită cerința privind existența unei legături obiective între excepție și litigiul în cadrul căruia a fost invocată.

Excepția de nelegalitate a sesizării întocmite de președintele instanței în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, adresată C.S.M. și înregistrată la această instituție sub nr. 14/27876/1 martie 2019, aprobată prin Hotărârea C.S.M. nr. 576/10 aprilie 2019, a fost respinsă, întrucât aceasta nu a vizat un act administrativ.

6.3.1. Criticile formulate de recurenta - reclamantă pot fi grupate în două categorii, respectiv, motive de nelegalitate ce vizează soluția pronunțată asupra excepțiilor de nelegalitate și motive de nelegalitate ce vizează soluția pronunțată asupra excepției autorității de lucru judecat, aceleași argumente fiind încadrate de recurenta - reclamantă și în cazul de prevăzut de pct. 5, precum și în cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

6.3.1.1. Astfel, un prim motiv de recurs privește greșita respingere a excepțiilor de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă în fața primei instanțe, care urmează a fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care implică încălcarea normelor de drept procesual, fiind vorba despre condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".

Reține Înalta Curte că în urma adoptării Hotărârii CSM nr. 576/10.04.2019 a fost stabilită o primă dată, respectiv 27 mai 2019, de către Centrul de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu pentru prezentarea reclamantei A. la Spitalul Prof. Dr. Alexandru Obregia în vederea examinării sale medicale;

Urmare a neprezentării reclamantei la data menționată, prin Hotărârea nr. 1253 din 15 iulie 2019 secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că absența respectivă a fost justificată, fiind stabilită o nouă dată pentru expertizarea doamnei judecător, respectiv 16 septembrie 2019.

Prin Hotărârea nr. 1430 din 15 octombrie 2019, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus continuarea procedurii, constatându-se că și această nouă absență a fost justificată. Aceeași măsură a fost dispusă și prin Hotărârea nr. 2094/19.12.2019.

În analiza legalității soluției de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate vizând cele 3 hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va porni, în primul rând, de la efectele admiterii unei astfel de excepții ce rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"(3) instanța (...) va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată", rezultând că excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc procesual de apărare ce nu tinde la anularea actului administrativ ci la înlăturarea efectelor lui din litigiul în cadrul căruia se invocă excepția.

Pentru aceste motive, instanța va înlătura susținerile recurentei-reclamante privind incidența principiului "quod nullum est, nullum producit efectum", care nu este aplicabil în cauză. Hotărârile atacate pe calea excepției nu sunt actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 731/7 mai 2020, întrucât măsura prezentării la expertiza de specialitate în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost dispusă prin Hotărârea nr. 576/10.04.2019 a secției pentru Judecători, prin cele 3 hotărâri apreciindu-se exclusiv asupra împrejurării că absența reclamantei la datele stabilite pentru efectuarea expertizei a avut un caracter justificat.

În concluzie, contrar susținerilor reclamantei, admiterea excepțiilor de nelegalitate și înlăturarea hotărârilor de la judecata cauzei, nu ar avea niciun efect asupra măsurii suspendării dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, înlăturarea acestora din cauză neputând avea efectul invocat de recurenta - reclamantă, respectiv cel al anulării Hotărârii nr. 731 din 7 mai 2020.

Deși recurenta reclamantă a invocat și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, arătând că prin încheierea de amânare de pronunțare din în data de 25 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2021 s-a stabilit legătura dintre Hotărârile C.S.M. nr. 1253 din data de 15 iulie 2019, nr. 1430 din data de 15 octombrie 2019 și nr. 2094 din data de 19 decembrie 2019, cu Hotărârea CSM nr. 731/7 mai 2020 de suspendare din funcție a reclamantei pe durata de 1 an care face obiectul prezentului dosar, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în ipoteza unor considerente decizorii în raport de care să poată fi incidente dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., iar eventuala legătura antamată de către instanță nu a fost analizată în cauza cu nr. x/2021 din perspectiva condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, pentru a putea fi opusă în acest dosar.

În ceea ce privește sesizarea întocmită de președintele Judecătoriei Sannicolau Mare în luna februarie 2019 sub nr. x/26.02.2019, în mod corect a fost respinsă excepția de nelegalitate, având în vedere că aceasta nu poate viza, conform textelor de lege citate, decât un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată de prima instanță acestei chestiuni este corectă, adresa nefiind un act administrativ, astfel cum se desprinde din dispozițiile art. 64 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 303/2004, actele administrative producătoare de efecte juridice, în sensul legii, fiind hotărârea secției Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispune prezentarea magistratului la expertiza de specialitate, respectiv, hotărârile de suspendare din funcție pe perioada de 1 an, sau de încetare a suspendării.

Critica referitoare la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind presupusa existență unei obligații din partea instanței de a verifica legalitatea actelor administrative individuale premergătoare, inclusiv pe calea prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, este vădit nefondată, condițiile admisibilității excepției de nelegalitate fiind reglementate strict de legiuitor în cuprinsul art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe care instanța de fond le-a interpretat în mod judicios.

6.3.1.2. Nefondate sunt și criticile de nelegalitate care vizează modalitatea în care instanța de fond a soluționat excepția autorității de lucru judecat, recurenta invocând motive încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., pe care instanța de recurs la va analiza în mod grupat, urmând a li se răspunde prin considerente comune, raportate finalitatea lor concretă.

Sub un prim aspect, se constată că, deși prin completarea motivelor de recurs se invocă o pretinsă contradictorialitate a considerentelor din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din cuprinsul sentinței atacate nu rezultă că instanța de fond ar analizat cele 3 hotărâri de continuare a procedurii de expertizare ca fiind incluse în obiectul acțiunii în anulare, astfel cum greșit susține recurenta - reclamantă.

A mai susținut recurenta reclamantă încălcarea dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ. referitoare la ordinea de soluționare a excepțiilor, considerând că excepția autorității de lucru judecat avea prioritate soluționării excepțiilor de nelegalitate, împrejurare care însă nu poate constitui un motiv de nulitate a hotărârii prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Asupra excepției autorității de lucru judecat, curtea de apel a constatat că, prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, reclamanta A. a solicitat anularea aceluiași act administrativ reprezentat de Hotărârea secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 731/07.05.2020, prin care s-a dispus suspendarea din funcție a acesteia, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

Instanța de fond a reținut că aspectele tranșate în mod definitiv prin hotărâre judecătorească nu mai pot fi repuse în discuție, opunându-se cu autoritate de lucru judecat și în speța pendinte, fie că acestea au privit sau nu fondul cauzei ori alte aspecte procedurale reținute de instanța inițial sesizată, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; însă cea de-a doua operează atunci când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Potrivit dispozițiilor art. 431:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Așa cum s-a arătat, recurenta - reclamantă, în prezenta acțiune, a suspus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Hotărârii nr. 731/7 mai 2020 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Anterior, prin sentința nr. 203/2021, pronunțată în dosarul x/2020 a fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva aceleiași hotărârii a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 731/2020, de suspendare din funcția de judecător pentru refuzul nejustificat de a se prezenta la efectuarea expertizei, iar prin decizia nr. 2114/07.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins recursul formulat de reclamantă.

Instanța de recurs a reținut că la dosarul cauzei nu există probe concrete din care să rezulte că reclamanta a fost împiedicată să-și îndeplinească obligația legală de a se prezenta la instituțiile medicale în vederea efectuării expertizei care să ateste sau nu dacă suferă de vreo boală psihică, constatându-se că în mod legal Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar susținerilor recurentei - reclamante, din hotărârea pronunțată rezultă că în cadrul dosarului nr. x/2020 instanțele au făcut o verificare a legalității actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 731/7 mai 2020 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe fond, în raport de dispozițiile Legii nr. 30