ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1119/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1450 din 10 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu opinie majoritară, a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 574/10.04.2019 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii invocată de recurenta-reclamantă, ca neîntemeiată, a admis recursul formulat de reclamanta/contestatoarea A. împotriva sentinței nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare: a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat Hotărârea nr. 1197 din 2 iulie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a menținut soluția primei instanțe în ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale.

Astfel, instanța a apreciat, printre altele, că articolul 5 alin. (1) din Metodologia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora, precum și a candidaților pentru admiterea în magistratură. prevede că examinarea medicală a categoriilor de persoane prevăzute la art. 4 din Metodologie se va efectua de către Comisia de examinare din cadrul Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu al Ministerului Justiției. Alin. 2 prevede că "Comisia se întrunește periodic în condițiile legii, la convocarea șefului comisiei".

Reține instanța că textele citate se referă la activitatea unei comisii de expertiză care funcționează în sistem ambulatoriu, nu în cadrul unui spital de psihiatrie.

Totodată, a reținut că, potrivit art. 8 alin. (2) din același act normativ se prevede că "pentru precizarea diagnosticului, șefa comisiei de expertizare poate cere efectuarea unor examene clinice de specialitate, investigații paraclinice, atât în rețeaua sanitară a Ministerului Justiției, cât și în afara acesteia."

A arătat, că este însă vorba de o situație de excepție în care sunt necesare examene clinice de specialitate, investigații paraclinice care nu pot fi realizate în cadrul Centrului or, în speță, internarea nu a fost solicitată pentru astfel de examinări, ci chiar pentru realizarea consultului de specialitate de către un membru al comisiei.

Metodologia de examinare nu oferă alte detalii relevante privitoare la modalitatea în care se realizează o expertiză psihiatrică, însă, prin raportare la alte norme referitoare la astfel de expertize, rezultă că regula o constituie realizarea în ambulatoriu a unei astfel de lucrări.

De asemenea, a avut în vedere că fiind vorba de norme care se referă la o expertiză psihiatrică cu un alt obiectiv concluzia care se desprinde este aceea că internarea persoanei expertizate într-un spital de psihiatrie nu este inerentă procesului de realizare a unei expertize psihiatrice, ci reprezintă, mai degrabă, o măsură de excepție care se dispune în anumite circumstanțe particulare, cu asigurarea unor garanții proporționale cu impactul măsurii asupra vieții private a persoanei expertizate.

S-a mai arătat că, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunțată în cauza Worwa c. Poloniei, "atunci când expertiza psihiatrică este necesară, autoritățile trebuie să vegheze ca această măsură să nu depășească linia de echilibru care trebuie să existe între obligativitatea respectului vieții private a persoanei și buna administrare a justiției."

În concluzie, în condițiile în care recurenta nu a refuzat să se prezinte la Centrului Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu în vederea expertizării, ci dimpotrivă, s-a prezentat la data de 06.06.2019 la acest centru, refuzând, în schimb, să se prezinte pentru internare la Spitalul clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, în mod greșit s-a reținut incidența, în speță, a prevederilor art. 64 alin. (4) din legea 303/2004. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, formulată inițial în cadrul acțiunii și respinsă prin sentința atacată, se constată că recurenta-reclamantă nu a criticat această soluție decât din perspectiva faptului că nu a mai insistat în soluționarea acestui capăt de cerere întrucât nu avea posibilitatea să îl timbreze.

Or, cât timp nu a formulat expres o declarație de renunțare la judecarea acestui capăt de cerere instanța avea obligația să se pronunțe, prin sentința recurată, inclusiv pe această cerere.

~Opinia separată a doamnei judecător B., a fost în sensul respingerii recursului formulat de reclamanta/contestatoarea A. împotriva sentinței nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. În argumentele prezentate, contrar opiniei majoritare și având în vedere Metodologia de examinare medicală care, pentru precizarea diagnosticului, lasă la aprecierea specialiștilor modul în care se va efectua expertiza de specialitate, judecătorul aptreciat că regula o constituie realizarea în ambulatoriu a acestei lucrări.

Așadar, se reține, că în funcție de particularitățile fiecărui caz, expertiza de specialitate necesară pentru a constata dacă magistratul suferă sau nu de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător, poate reprezenta un proces medical complex, care să se desfășoare în mai multe etape și în anumite condiții, în vederea stabilirii unui diagnostic corect. Or, aceasta este și situația în speța dedusă judecății, când după examinarea inițială a magistratului efectuată în ambulatoriu, la data de 06.06.2019, s-a apreciat necesar continuarea evaluări medicale într-o unitate medicală de specialitate și s-a stabilit data de 18.06.2019, dată la care magistratul în cauză nu s-a mai prezentat.

Se concluzionează în sensul că, în urma finalizării expertizei psihiatrice s-ar fi putut stabili dacă persoana în cauză suferă sau nu de tulburări psihice. Nu orice persoană care se află în îngrijirea unui serviciu medical, devine pacient în sensul art. 5 din Legea nr. 487/2002, ci doar "persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical", ceea ce în speță nu este cazul, întrucât în privința recurentei-reclamante nu se stabilise un diagnostic medical în acest sens.

Împotriva acestei decizii contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat contestație în anulare, invocând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea în parte a deciziei civile nr. 1450 din 10.03.2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020 și, în rejudecare respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de reclamanta-contestatoare A. împotriva sentinței nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

A precizat că, prin Hotărârea nr. 1197 din 2 iulie 2019 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus suspendarea din funcție a intimatei A., judecător la Curtea de Apel București, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 02.07.2019.

Prin Hotărârea nr. 1084 din 20.08.2020 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a propus eliberarea din funcție a intimatei judecător A., în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a neprezentării acesteia, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4) din aceeași lege.

Hotărârea sus menționată a fost contestată de către intimata A., cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea acestei hotărâri fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020.

De asemenea, prin încheierea din data de 12.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost anulată contestația reclamantei formulată împotriva Hotărârii secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1084/20.08.2020, pentru lipsa semnăturii. Cererea de reexaminare formulată de reclamantă împotriva sus-menționatei încheieri a fost respinsă în mod definitiv prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 11.03.2021.

Cu toate acestea, intimata A. a formulat recurs împotriva încheierii din data de 11.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, calea de atac declarată fiind respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 3951 pronunțată la data de 15.09.2021 de Înalta Curte de Casație Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020

La data de 19.10.2021, ca urmare a validării în mod definitiv a legalității Hotărârii nr. 1084 din 20.08.2020 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost emis de către Președintele României Decretul nr. 1061/2021 de eliberare din funcția de judecător a intimatei A., publicat în Monitorul Oficia al României sub nr. x din 19.10.2021.

Arată contestatorul ca situație de fapt, că la data pronunțării deciziei civile nr. 1450 din 10.03.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, intimata A. nu mai avea calitatea de judecător, fiind eliberată din funcție.

Referitor la motivele contestației în anulare, s-a susținut că în raport de situația de fapt mai sus descrisă, a apreciat că în cauză este incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale".

S-a mai susținut că dispoziția legală sus-citată reglementează contestația în anulare specială ce poate fi formulată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs.

Pe calea acestei contestații pot fi invocate greșeli de fapt, constând într-o eroare materială esențială, adică o eroare care a determinat pronunțarea de către instanța de recurs/apel a unei soluții greșite față de actele existente la dosar.

Conchide contestatorul în sensul că, instanța de recurs dacă ar fi avut în vedere realitatea situației de fapt și anume că la momentul pronunțării deciziei recurate intimata A. nu mai avea calitatea de judecător, dând astfel efect Decretului Președintelui României de eliberare din funcție a acesteia, soluția pronunțata cu luarea în considerare a acestor aspecte ar fi fost indubitabil aceea de respingere a recursului formulat împotriva sentinței nr. 46/F-CONT din 12 martie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Or, pronunțarea instanței de recurs fără luarea în considerare a situației existente la momentul pronunțării deciziei contestate în cauza pendinte a determinat o soluție greșită bazată pe eroarea în care instanța s-a aflat la acel moment, eroare ce poate fi remediată numai prin admiterea prezentei căi de atac de retractare.

Analiza Înaltei Curți privind contestația în anulare

Așa cum reiese din motivele prezentate în susținerea prezentei contestații în anulare precizându-se că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța de recurs nu a luat în considerare situația existentă la momentul pronunțării deciziei contestate în cauza pendinte, astfel că a determinat o soluție greșită bazată pe eroare, încât argumentele instanței nu pot reprezenta rezultatul unei corecte și complete accepțiuni asupra adevăratei situații de fapt. Se invocă în drept prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Analizând prezenta cale de atac formulată de contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Noțiunea de "eroare materială" folosită de legiuitor în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

"Erorile materiale" sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Or, contestatorul, prin calea de atac extraordinară de față, susține că instanța de recurs a greșit atunci când a admis recursul deoarece instanța nu ar fi avut in vedere că la momentul pronunțării deciziei recurate intimata A. nu mai avea calitatea de judecător potrivit Decretului Președintelui României de eliberare din funcție a acesteia.

Se invocă, așadar, aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs a soluționat recursul.

Aceste aspecte exced noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Ca atare, motivul contestației în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanța de recurs, prin decizia atacată, a Înaltei Curți de Casație și Justiție este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental".

De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Mai mult decât atât, aserțiunea contestatorului în ceea ce privește pretinsa eroarea materială a instanței este lipsită de fundament real, în condițiile în care decizia pronunțată în recurs viza o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 1197 din 2 iulie 2019, emisă de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcție a doamnei judecător, în temeiul art. 64 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 2 iulie 2019.

Pentru aceste considerente, se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Deciziei nr. 1450 din 10 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Deciziei nr. 1450 din 10 martie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.