ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 08.06.2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară (C. civ..E.M.M.) a Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.): - anularea deciziei medicale nr. 306/17.05.2023, - obligarea pârâtei la resoluționarea contestației formulate împotriva deciziei medicale nr. 385/16.03.2023 a Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul de Urgență Prof. Dr. D. Gerota București, în limitele stabilite prin contestația formulată, prin lege și prin hotărârea pronunțată în prezenta cauză, în termen de 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezenta cauză, - obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1250 RON, reprezentând despăgubiri materiale respectiv contravaloarea ședințelor de terapie susținute ca urmare a deciziei medicale contestate - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1801 din 29 noiembrie 2023 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Medicala - Comisia Centrală de Expertiza Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne. Anulează Decizia medicală nr. 306/17.05.2023 emisă de către Direcția Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne. Obligă pârâta să resoluționeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei medicale nr. 385/16.03.2023 a Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul de Urgență Prof. Dr. D. Gerota București, raportându-se considerentelor prezentei hotărâri, în termen de 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezenta cauză, Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 1.250 RON, cu titlu de despăgubiri. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată."

Recursul principal exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs principal recurenta-pârâtă Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Criteriile și normele de diagnostic clinic aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/20121, potrivit cărora: "Pentru bolile neprevăzute la punctul III din prezentele criterii și norme, pentru care nu există criterii specifice de apreciere a deficienței funcționale și a capacității de muncă, se vor urmări elementele clinice, evoluția, complicațiile și deficiența funcțională produsă, aplicându-se criteriile existente " și că "aceste dispoziții legale permit stabilirea unor deficiențe funcționale și a capacității de muncă și pentru boli neprevăzute expres în cuprinsul hotărârii, urmând a se avea în vedere criteriile indicate expres de norma legală, precum elemente clinice, evoluția, complicațiile, deficiența funcțională produsă." S-a mai invocat faptul că sentința conține motive contradictorii, întrucât deși recunoaște posibilitatea stabilirii unor deficiențe funcționale și a capacității de muncă și pentru boli neprevăzute expres în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 56/2012, instanța de fond consideră totuși că nu a fost stabilit cu certitudine un diagnostic de personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt. Posibilitatea diagnosticării unei personalități accentuate de tip mixt este permisă de art. 6 alin. (1) din Criteriile și normele de diagnostic clinic menționate anterior, prin Raportul de evaluare psihologică nr. x/17.05.2023 constatându-se faptul că "la momentul examinării pacientul prezenta: trăsături de personalitate accentuate de tip histrionic, narcisic și compulsiv cu o structură de profil care permite diagnosticarea unei tulburări de personalitate mixte dacă se documentează factorul timp". Sintagma "trăsături de personalitate accentuate de tip histrionic, narcisic și compulsiv" este sinonimă cu sintagma "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt", cea din urmă fiind folosită pentru a îngloba personalitatea care este caracterizată de mai multe patternuri de personalitate, astfel cum este cazul reclamantului "histrionic, narcisic si compulsiv". Astfel, trebuie realizată distincție între diagnosticul de "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt" și diagnosticul de "tulburare de personalitate". Reclamantului i s-a stabilit un diagnostic de "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt", întrucât la momentul evaluării psihologice prezenta elemente de certitudine cu privire la acesta. În situația în care factorul timp se documentează, reclamantul ar putea fi diagnosticat cu o "tulburare de personalitate", diagnostic care se clasează medical "Inapt cu scoatere din evidențe", conform prevederilor Criteriilor și normelor de diagnostic clinic. A arătat recurenta -pârâtă că motivarea instanței de fond, potrivit căreia "diagnosticul reținut nu poate fi stabilit doar în baza unei singure ședințe de evaluare, ci necesită o analiză mai amplă din partea evaluatorului și parcurgerea mai multor ședințe psihologice" este contradictorie cu motivarea referitoare la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Criteriile și normele de diagnostic clinic, întrucât stabilirea unui tip de personalitate poate fi realizată prin intermediul unei ședințe cu medicul psiholog. Raportul de evaluare psihologică nr. x/17.05.2023 motivează clar patternul personalității reclamantului, ce conduce la existența unei personalități cu trăsături accentuate de tip mixt, fără a se diagnostica o tulburare de personalitate. A precizat recurenta că o reanalizare a afecțiunii va avea loc la termenul de revizuire stabilit prin Decizia medicală nr. 306/17.05.2023, în luna mai 2024, în cadrul Spitalului de Urgență "Prof. Dr. D. Gerota", când se va putea stabili dacă există o îmbunătățire a stării psihice a reclamantului, ca urmare a respectării recomandării de monitorizare psihologică la nivelul unității, sau dacă diagnosticul stabilit în luna mai 2023 s-a agravat, în sensul transformării acestuia într-o tulburare de personalitate. S-a precizat în recurs că motivarea instanței de fond cenzurează nepermis opinia profesională a medicului psiholog, membru titular al C. civ..E.M.M., fără a exista un alt raport/alte probe care să conteste veridicitatea celor înscrise în Raportul nr. x/17.05.2023. Potrivit legii, în activitatea de diagnosticare psihologul a făcut propriile aprecieri, potrivit competenței și cunoștințelor profesionale, fără a fi influențată de alte documente medicale existente la dosarul medical al reclamantului. In situația în care psihologul membru titular al C. civ..E.M.M. ar fi fost în posesia Raportului de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 120/26.06.2018 la momentul evaluării din anul 2023, exista posibilitatea încadrării reclamantului ca fiind "Inapt cu scoatere din evidențe", întrucât factorul timp era probat, aspect stabilit fără putință de tăgadă, având în vedere cele două diagnostice identice stabilite prin rapoartele de evaluare psihologică la diferență de 5 ani, de către doi psihologi diferiți. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 lit. c) din H.G. nr. 56/2012. În acest sens, s-a arătat că textul definește noțiunea de diagnostic funcțional, care se bazează pe elemente clinice și rezultatele investigațiilor de laborator. Or, stabilirea unui diagnostic cu privire la reclamant a avut loc loc prin intermediul Raportului de evaluare psihologică nr. x/17.05.2023, instanța de fond apreciind în mod eronat caracterul potențial sau probabil al concluziilor raportului. În ceea ce privește motivarea instanței referitoare la lipsa argumentării scăderii incapacității adaptative de la 35% la 30%, precum și lipsa completării rubricii "legătură de cauzalitate/cauza invalidității" din cuprinsul Deciziei medicale nr. 306/17.05.2023, facem următoarele precizări, recurenta a menționat că rubrica se completează în situația în care polițistul/militarul în termen este încadrat într-un grad de invaliditate. Or, incapacitatea adaptativă a reclamantului a fost stabilită la 30% de către C. civ..E.M.M. prin Decizia medicală nr. 306/17.05.2023, fără a se stabili un grad de invaliditate. S-a mai arătat că în mod nelegal au fost validate argumentele reclamantului întemeiate pe lipsa unei argumentări corespunzătoare cu privire la legătura de cauzalitate dintre diagnosticul psihologic constatat și deficiența funcțională și incapacitatea adaptivă reținute și aptitudinea limitată de pentru îndeplinirea serviciului în poliție. Referitor la modificarea incapacității adaptative de la 35% la 30%, a arătat recurenta că stabilirea incapacității adaptative este prerogativa medicului de expertiză medicală a capacității de muncă și se analizează prin raportare la anumiți factori medicali, cum ar fi: vârsta pacientului, durata de evoluție a bolii, forma clinică evolutivă a bolii, evoluția bolii, pronostic, răspuns la tratament (recuperare). De asemenea, în vederea stabilirii procentului incapacității adaptative (în continuare, I.A.), în vederea limitării influențării factorului subiectiv în domeniul expertizei medicale, există mai multe modalități de calcul, iar în privința reclamantului s-a utilizat una dintre acestea, procedându-se astfel, în mod legal, la emiterea deciziei atacate. În final, recurenta-pârâtă a formulat critici cu privire la cheltuielile de judecată, solicitând diminuarea acestora, prin raportare lșa caracterul lor excesiv și disproporționat.

Recursul incident, declarat de recurentul-recalmant Pe calea recursului incident, reclamantul a solicitat casarea în parte a hotărârii, în sensul de a se dispune anularea Deciziei nr. 306/17.05.2023, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 13 alin. (81) lit. b) din Ordinul nr. 66/2016, privind atribuțiile Comisiei Centrale. În motivare, s-a arătat că potrivit art. 13, alin. (1), lit. b), Comisia Centrală "face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară inițială, în cazul neavizării, ca urmare a nerespectării condițiilor procedurale, a omisiunii unor investigații medicale sau a susținerii insuficiente a diagnosticului clinic". Potrivit acestor dispoziții, Comisia Centrală se putea pronunța exclusiv asupra legalității soluției primei comisii, sub aspectul calificativului apt limitat pentru îndeplinirea serviciului de poliție determinat de scutirea de ortostatism prelungit, scutire efort fizic și kinetoterapie. Or, prin modul de soluționare a contestației, a pronunțat o decizie cu depășirea atribuțiilor legale. Apreciind că suferă de "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt, status post hernie L5 - Si dr. Operată 9 (2016)", Comisia Centrală ar fi trebuit să procedeze la aplicarea dispozițiilor art. 13, alin. (1), lit. b), în sensul de a face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-legală inițială, fiind incidentă ipoteza unei omisiuni a unor investigații medicale, având în vedere că acestea nu au fost identificate încă de la prima evaluare medicală. Cu toate acestea, Comisia Centrală a procedat la "rejudecarea fondului", deși legea îi limitează atribuțiile în mod clar și expres, încălcând dispozițiile legale arătate. Criticile sale au fost nelegal înlăturate, prin invocarea art. 13, alin. (1), lit. c) din Ordinul nr. 66/2016, având în vedere că textul este aplicabil doar atunci când se constată o încadrare necorespunzătoare în Baremul medical, ceea ce nu a fost cazul. Prevederile de la lit. b) și c) trebuie coroborate și, cu prioritate, trebuie stabilit motivul neavizării. Or, în speță, Comisia Centrală a constatat că nu a fost expertizat și din punct de vedere psihologic și psihiatric - fiind deci în ipoteza unei omisiuni a unor investigații medicale, iar nu a unei încadrări necorespunzătoare în prevederile Baremului medical. Dat fiind că nu a fost în niciun moment evaluat psihologic sau psihiatric, chestiune care consolidează ipoteza unei omisiuni a unor investigații medicale, nu este incidentă situația prevăzută de lit. c) a art. 13, ci cea prevăzută de lit. b) care obliga Comisia Centrală la solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară inițială. A invocat recurentul-reclamant că i s-a produs o vătămare prin decizia medicală atacată (fiind exclus a participa la misiunile internaționale în mod expres pentru că am fost declarat apt limitat în desfășurarea activităților de serviciu, chestiune ce rezultă din fișa depusă la dosarul de fond) și că decizia medicală a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 13, alin. (1), lit. b) din Ordinul nr. 66/2016, astfel că se impune anularea acesteia.

Apărările formulate de cu privire la cele două recursuri 5.1. Întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant A., față de recursul principal Prin întâmpinare, recurentul-reclamant a arătat că în cauză nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., deoarece sentința recurată nu conține motive contradictorii. S-a arătat că recurenta a procedat la o interpretare greșită a considerentelor hotărârii primei instanțe, care în realitate a avut în vedere că prin prisma dispozițiilor art. 6, alin. (1) din H.G. nr. 56/2012, Direcția Medicală are posibilitatea de a stabili deficiențe funcționale și a capacității de muncă și pentru boli neprevăzute de hotărâre, dar că în speță diagnosticul aplicat nu are un suport medical, nu rezultă cu certitudine din înscrisurile medicale avute în vedere, motiv pentru care se impune anularea deciziei medicale atacate. Mai departe, dispozițiile art. 6 nu permit stabilirea unui tip de personalitate pe baza unei singure ședințe cu mediul psiholog, ci fixează niște criterii ce vor fi avute în vedere pentru bolile neprevăzute expres de hotărârea de Guvern, prin urmare nici în această ipoteză nu putem vorbi despre o motivare contradictorie. Restul argumentelor din recurs excedează sferei de aplicare a dispozițiilor art. 488, alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ.. În încercarea de a dovedi motivarea contradictorie a primei instanțe, recurenta intră pe fondul problemei, reanalizează afecțiunea cu care a fost diagnosticat prin decizia medicală, în scop de a fundamenta diagnosticul aplicat. S-a solicitat prin întâmpinare înlăturarea susținerilor referitoare la corectitudinea diagnosticului aplicat, prin referire și la raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 120/26.06.2018, ca nefiind relevante. Prin decizie s-a reținut o aptitudine limitată a reclamantului doar raportat la diagnosticul de hernie de disc postoperatorie. Așadar, câtă vreme Raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 120/26.06.2018 nu a determinat un diagnostic psihologic care să atragă o deficiență funcțională sau o incapacitate adaptivă a reclamantului la momentul întocmirii sale, acesta nu poate fi invocat după o perioadă de 5 ani de zile, în lipsa unor documente medicale suplimentare care să confirme diagnosticul indicat, pentru a justifica diagnosticul psihologic consemnat în cuprinsul deciziei contestate în prezenta cauză, pe baza căruia să se rețină și o deficiență funcțională sau incapacitate adaptivă. Recurentul reclamant a solicitat inclusiv înlăturarea criticilor privind nelegala cenzurarea a opiniei profesionale a medicului psiholog, arătând că la dosarul cauzei a fost depus un raport de expertiză psihologică extrajudiciar, întocmit pe baza a 5 ședințe, care este contrar susținerilor medicului psiholog, membru al C. civ..E.M.M., precum și referatul medical psihiatric nr. 520/08.05.2023 emis de C.M.D.T.A. "N. Kretzulescu", prin care a fost diagnosticat ca fiind "clinic normal în momentul examinării", iar la detalierea diagnosticului s-a reținut: (...) cooperant, orientat temporar și spațial (...) fără tulburări, deficiențe de tip calitativ în momentul examinării (...) Randament util în limite normale." A arătat reclamantul că instanța nu l-a declarat apt, ci a constatat că diagnosticul aplicat nu este susținut de înscrisuri medicale. Referitor la incidența cazului de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., prin întâmpinarea la recursul principal s-a arătat că prima instanță a stabilit corect că un diagnostic cert necesită o documentare în timp, nefiind suficientă susținerea unei singure ședințe psihologice pentru determinarea unui diagnostic, la momentul emiterii referatului existând doar unele indicii că ar avea o structură care să permită diagnosticarea unei tulburări de personalitate. De altfel, chiar recurenta-pârâtă a admis că "personalitatea cu trăsături accentuate de tip mixt" reprezintă "un diagnostic premergător unei eventuale încadrări într-o tulburare de personalitate", nu un veritabil diagnostic ce ar putea fi aplicat printr-o decizie medicală, care să atragă o aptitudine limitată în desfășurarea activităților de serviciu. Singura investigație de laborator reținută în cuprinsul deciziei este referatul medical nr. x/08.05.2023, din care rezultă că nu a prezentat niciun fel de tulburări, cu atât mai mult tulburări de natură a atrage monitorizarea psihologică. În determinarea tulburărilor funcționale, rolul predominant îl au rezultatele investigațiilor de laborator, or în speță acestea surprind concluzii contrare celor reținute prin decizia medicală atacată. Referitor la lipsa unei argumentări corespunzătoare în cuprinsul deciziei cu privire la legătura de cauzalitate dintre diagnosticul psihologic constatat și deficiența funcțională și incapacitatea adaptivă reținute și aptitudinea limitată pentru îndeplinirea serviciului în poliție, recurentul-recalamant a arătat că în mod nelegal în recurs pârâta a încercat să explice diagnosticul aplicat, deși ar fi trebuit să facă acest lucru la momentul emiterii deciziei medicale. În mod corect a reținut instanța de fond că prin decizia atacată capacitatea adaptivă a fost scăzută la 30%, prin comparație cu procentul de 35% reținut prin Decizia nr. 385/16.03.2023, fără a se argumenta în vreun mod această scădere și fără a se arăta dacă deficiența funcțională și incapacitatea adaptivă reținute derivă din ambele diagnostice reținute față de reclamant sau doar din diagnosticul psihologic sau doar din cel ce privește hernia de disc operată a acestuia. O astfel de argumentare ar fi fost necesară cu atât mai mult cu cât, prin Raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 120/26.06.2018, invocat de pârâtă, prin care s-a constatat, în anul 2018, existența unei personalități cu trăsături de tip mixt a reclamantului, s-a arătat că acesta poate desfășura activități profesionale fără restricții, doar cu o atentă coordonare a șefilor direcți. 5.2. Întâmpinarea la recursul incident, formulată de recurenta-pârâtă DIRECȚIA MEDICALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE În apărare, față de recursul incident, s-a invocat nulitatea acestuia, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se sprijină și pentru nemotivare. În continuare, după reluarea situației de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că recurentul-reclamant se află în eroare, în ceea ce privește aplicabilitatea art. 13 din Regulament, ce vizează atribuțiile C. civ..E.M.M., el însuși afirmând faptul că dispozițiile trebuie coroborate. C. civ..H.M.M. nu a fost învestită de a se pronunța exclusiv pe legalitatea și temeinicia Deciziei medicale nr. 385/16.03.2023, prin raportare strict la calificativul "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliție", determinat de scutirea de ortostatism prelungit, scutire elort fizic si kinetoterapie, ci prin raportare la calificativul "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului". Din dispozițiile art. 13 lit. d) nu rezultă o limitare a competențelor comisiei centrale de expertiză medico-legală in soluționarea contestațiilor formulate față de deciziile comisiei de expertiză medico-militară. Din anul 2019 și până in anul 2023. reclamantul nu s-a mai prezentat in fața comisiilor de expertiză medico-militară, evaluarea fiind realizată la solicitarea sa, prin intermediul medicului de unitate, acesta justificând un interes în vederea schimbării aptitudinii din "apt limitat" în "apt combatant", pentru a putea participa la misiuni internaționale. Recurentul-reclamant a stat în pasivitate timp de 4 ani, fără a se mai prezenta la revizuirile obligatorii din fața comisiilor de expertiză, iar in vederea unei eventuale schimbări a aptitudinii, este necesară analizarea întregii stări de sănătate a reclamantului, iar nu limitat la aspectele punctuale pe care eonlestalarul le reclamă.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 6.1. Recursul principal, declarat de recurenta-pârâtă Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I Cu titlu prioritar, Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă a indicat, formal, doar incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acesta a criticat inclusiv faptul că sentința recurată cenzurează, în mod nepermis, opinia de specialitate a medicului psiholog, singurul care ar deține competențe legale de interpretare a rezultatelor testelor psihologice, și de formulare de recomandări, precum și în stabilirea unor diagnostice preliminarii, cu privire la eventuale afecțiuni. Or, aceste critici nu se subsumează niciunuia dintre cazurile de casare invocate, ci au legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. De asemenea, în ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta privește modul de aplicare a normelor de procedură, încadrându-se în cazul de casare reglementat de art. 488 alinh. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza inclusiv incidența acestor două cazuri suplimentare de casare. În legătură cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), se constată, contrar susținerilor din recurs, că instanța de contencios administrativ nu a procedat la cenzurarea opiniei profesionale a medicului psiholog, nesocotind astfel propriile limite de competență, ci, dimpotrivă, prin sentința recurată, observând mențiunile Raportului de evaluare psihologică, întocmit de medicul psiholog al CCEMM, a concluzionat că prin intermediul acestuia nu s-a stabilit cu certitudine un diagnostic de personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt, concluziile fiind echivoce în acest sens, deoarece un diagnostic final trebuia pus abia după documentarea factorului timp. A observat instanța de fond că Raportul medicului de specialitate arată doar că există indicii, că reclamantul ar putea avea tulburarea de personalitate, însă este necesară o documentare în timp mai amplă, pentru un diagnostic cert. Procedând astfel, instanța de fond nu a făcut altceva decât să aprecieze materialul probator, fără însă ca, în baza acestuia, să stabilescă un diagnostic medical propriu, pentru a se putea susține în mod valid că și-ar fi depășit atribuțiile. În acest sens, se constată că potrivit art. 264 C. proc. civ. "(1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.(…)". În aplicarea acestor dispoziții, prin considerentele criticate în prezentul recurs instanța de fond a apreciat potrivit convingerii sale materialul probator, pronunțându-se deci în limitele prevăzute de normele procedurale, motiv pentru care nu se va reține incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. În legătură cu incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat existența unor motive contradictorii, dat fiind că, pe de o parte, acestea confirmă că reclamantul ar putea avea diagnosticul din Raportul de evaluare psihologică, dar pentru un diagnostic final este necesară evaluarea în timp iar, pe de altă parte, admite aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012, care permit stabilirea unor deficiențe funcționale și a capacității de muncă și pentru boli necuprinse expres în cuprinsul hotărârii. Înalta Curte va înlătura, ca nefondate, criticile formulate, observând că nu se identifică considerente contradictorii în cuprinsul sentinței recurate. În acest sens, se constată că posibilitatea stabilirii unor deficiențe funcționale/ale capacității de muncă, pentru boli neprevăzute de H.G. nr. 56/2012 nu conduce la concluzia că un astfel de diagnostic ar putea fi determinat doar în baza unei singure ședințe. Ceea ce a reținut instanța de fond a fost tocmai faptul, deși prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012 sunt pe deplin aplicabile, totuși pentru stabilirea diagnosticului și evaluarea deficiențelor funcționale/afectarea capacității de muncă este necesară "o analiză mai amplă din partea evaluatorului și parcurgerea mai multor ședințe psihologice", aspect relevat chiar de conținutul Raportului de evaluare, în care se consemnează importanța factorului timp. În ceea ce privește faptul că aplicarea art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012 ar permite stabilirea unui tip de personalitate, în urma unei ședințe la psiholog, Înalta Curte va observa că textul Normei prevede că "(1) Pentru bolile neprevăzute la punctul III din prezentele criterii și norme, pentru care nu există criterii specifice de apreciere a deficienței funcționale și a capacității de muncă, se vor urmări elementele clinice, evoluția, complicațiile și deficiența funcțională produsă, aplicându-se criteriile existente", fără a stabili numărul de ședințe necesare pentru stabilirea deficienței funcționale. Or, chiar acest aspect a fost subliniat de instanța de fond care, pornind de la concluziile Raportului de evaluare psihologică, a concluzionat în sensul că, pentru determinarea unui diagnostic final, factorul timp este important. Nu prezintă relevanță și vor fi înlăturate criticile din recurs, potrivit cărora o reanalizare a afecțiunii ar putea avea loc la termenul de revizuire stabilit prin Decizia medicală, dat fiind că ceea ce se cercetează în prezentul litigiu, pentru a se determina legalitatea actului, sunt împrejurările relevante de la data emiterii acestuia, iar nu posibilitatea revizurii viitoare a efectelor acestui act. În ceea ce privește incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nelegala interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 lit. c) din H.G. nr. 56/2012, potrivit cărora: "c) diagnosticul funcțional - exprimă severitatea tulburărilor funcționale și mecanismele prin care acestea se produc, se bazează pe elemente clinice și pe rezultatele investigațiilor de laborator și permite evaluarea restantului funcțional și a mecanismelor funcționale care pot interveni compensator". S-a invocat în recurs faptul că instanța de fond a apreciat eronat caracterul potențial sau probabil al concluziilor Raportului de evaluare, fiind eronat avute în vedere doar mențiunile din capitolul destinat "Concluziilor" la raport. Înalta Curte va înlătura și aceste critici, având în vedere că în mod corect instanța fondului a dat relevanță mențiunilor din concluziile Raportului de evaluare, dat fiind că, astfel cum chiar recurenta a precizat, ele provin de la un specialist ale cărui competențe profesionale nu pot fi negate. Or, atâta timp cât emitentul Raportului de evaluare, în urma cercetării tuturor celorlalte mențiuni consemnate în raport, a concluzionat în sensul că pacientul prezintă "trăsături de personalitate accentuate de tip histrionic, narcisic și compulsiv, cu o structură de profil care permite diagnosticarea unei tulburări de personalitate mixte, dacă se documentează factorul timp", această concluzie fiind întemeiată inclusiv pe rezultatul studiului profilului de personalitate, care "nu exclude existența unei tulburări de personalitate de tip mixt", fără a prezenta deci o certitudine, devine evident că instanța de fond nu a ignorat constatările Raportului, dând relevanță doar concluziilor actului ci, dimpotrivă, a avut în vedere toate mențiunile din cuprinsul acestuia, inclusiv pe cele privitoare la "Personalitate". Mai apoi, instanța de recurs va observa că criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au legătură cu încălcarea prevederilor invocate, diagnosticul din Raport nefiind unul cert, după cum s-a invocat în recurs, ci unul circumstanțiat, iar prevederile art. 4 lit. c) din H.G. nr. 56/2012 au în vedere doar un diagnostic funcțional cert. În ceea ce privește argumentarea scăderii incapacității adaptive a recurentului reclamant, de la 35% la 30%, Înalta Curte va reține că recurenta-pârâtă nu identifică, în conținutul actului contestat, unde anume se regăsește o astfel de argumentare, aspectele invocate în cererea de recurs, referitoare la aplicabilitatea art. 5 din H.G. nr. 56/2012, neavând legătură cu obligația de motivare a actului administrativ. Instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, nu a analizat eventuala încadrare a reclamantului în grad de invaliditate, cum eronat a presupus recurenta-pârâtă, ci a subliniat că, deși cu ocazia soluționării contestației Comisia Centrală a reținut o incapacitate adaptivă de 30%, diferită de cea reținută prin Decizia medicală nr. 385/16.03.2023, operând astfel o modificare asupra concluziilor din actul inițial, nu a motivat/argumentat în mod corespunzător o astfel de modificare, și nici nu a arătat dacă scăderea este rezultatul ambelor diagnostice reținute față de reclamant, sau doar al unuia dintre acestea. Aspectele referitoare la rubrica la care ar trebui să se regăsească o astfel de motivare sunt, în realitate, lipsite de relevanță juridică, de esență fiind necesitatea argumentării soluției propuse, care așa cum corect a observat instanța fondului lipsește cu desăvârșire, cu atât mai mult cu cât în anul 2018, prin raportare la același diagnostic, s-a apreciat că reclamantul poate desfășura activități profesionale fără restricții. În ceea ce privește motivarea incapacității adaptive, realizată de recurenta-pârâtă ulterior, prin actele de procedură înaintate instanței, inclusiv prin cererea de recurs, se constată că o astfel de motivare nu poate fi avută în vedere, o complinire ulterioară, direct în instanță, a lipsei de motivare a actului administrativ nefiind posibilă. Așadar, nu se poate reține în speță nici greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 56/2012, nefiind incident nici cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În final, referitor la criticile privind modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, care se încadrează în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va observa că și aceste sunt nefondate. A invocat recurenta-pârâtă în recurs faptul că este nerezonabil cuantumul cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat, acordate de instanța de fond, în condițiile în care prezența acestuia a fost necesară doar la un termen de judecată. În legătură cu aceste critici, se va proceda la aplicarea dezlegărilor obligatorii date prin Decizia ÎCCJ pronunțată în interesul legii nr. 3/2020, potrivit cărora: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." Având în vedere că, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., "(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", Înalta Curte va respinge deci și criticile de nelegalitate privind proporționalitatea cheltuielilor de judecată. În raport de toate aceste considerente, observând instanța de recurs că în cauză nu este incident niciun dintre cazurile de casare invocate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 496 C. proc. civ., recursul recurentei-pârâte Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I urmează a fi respins, ca nefondat. 6.2. Recursul incident al recurentului-reclamant A. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat exclusiv modul de dezlegare, prin sentința recurată, a criticilor de nelegalitate întemeiate pe neaplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) și d) din Ordinul nr. 66/2016, privind atribuțiile Comisiei Centrale, apreciind că soluția de respingere a acestora este dată cu greșita aplicare a acestor prevederi legale (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) și d) din Ordinul nr. 66/2016: "(1) Comisia centrală de expertiză medico-militară are următoarele atribuții: (…) b) face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară inițială, în cazul neavizării ca urmare a nerespectării condițiilor procedurale, a omisiunii unor investigații medicale sau a susținerii insuficiente a diagnosticului clinic; (…) d) soluționează, în termenul legal, contestațiile făcute împotriva deciziilor medicale emise de către comisiile de expertiză medico-militară, hotărârea urmând a fi comunicată și comisiei de expertiză medico-militară emitente". Recurentul a apreciat că potrivit acestor texte, Comisia putea, în mod exclusiv, să se pronunțe pe legalitatea și temeinicia deciziei medicale nr. 385/2023 a primei comisii și, în cel mai rău caz, să solicite o reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare, iar nu să facă o apreciere proprie asupra "fondului", ca urmare a neavizării primei decizii. Înalta Curte va înlătura ca nefondate aceste critici, reținând corecta aplicare, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 13 lit. c) din Ordinul nr. 66/2016, potrivit cărora printre atribuțiile Comisiei se regăsesc și următoarele: "c) convoacă și/sau expertizează prin internare sau pe baza documentelor medicale pacientul, iar atunci când consideră necesar examinează pacienții care urmează să fie expertizați în ședință, în cazul neavizării deciziilor medicale, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile Baremului medical și emite o nouă decizie medicală, hotărârea urmând a fi comunicată și comisiei de expertiză medico-militară emitente. Convocarea pacientului se face printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire a acesteia". Cum corect a observat curtea de apel, în cazul neavizării deciziilor medicale, Comisia poate păși ea însăși la o nouă expertizare, pe baza documentelor medicale, după convocarea prealabilă a pacientului. Or, în cauză, Decizia nr. 306/17.05.2023 a reprezentat chiar rezultatul unei astfel de reexaminări, realizate în baza documentelor medicale, motiv pentru care nu se poate aprecia că emitentul actului și-ar fi încălcat competențele, prin aceea că nu a solicitat reexpertizarea de către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară inițială. Dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordin se referă doar la una dintre atribuțiile Comisiei, fără însă a înlătura atribuțiile acesteia reglementate la lit. c) a aceluiași alineat, ca efect al aplicării unei eventuale ordini de prioritate în interpretarea Normei. Astfel cum a observat și instanța de fond, Ordinul recunoaște posibilitatea reexaminării, și a emiterii unei noi decizii în temeiul acestei reexaminări, ceea ce în cauză s-a întâmplat. Nu pot fi validate susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) nu ar fi posibilă, deoarece neavizarea deciziei contestate ar fi avut drept temei doar omisiunea unor investigații medicale, iar nu încadrarea necorespunzătoare în Baremul medical. În acest sens, instanța de recurs va observa că, prin decizia atacată, a fost modificat inclusiv diganosticul clinic și funcțional stabilit prin Decizia nr. 385/2023, cu consecințe directe asupra modului de aplicare a Baremului medical, astfel că dispozițiile art. 13 lit. c) din Ordinul nr. 66/2016 au devenit aplicabile, permițând Comisiei o reexpertizare și emiterea unei noi decizii. Pe cale de consecință, nu se identifică în cauză incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în legătură cu neaplicarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b) și d) din Ordinul nr. 66/2016, pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcționarea și atribuțiile comisiilor de expertiză medico-militară, astfel că recursul incident se va respinge, ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, rap. la art. 494 și art. 472 C. proc. civ. Observând și prevederile art. 451 – 453 C. proc. civ., ca efect al respingerii recursului principal, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata către recurentul-reclamant a cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat. Se va proceda însă la reducerea cuantumului acestor cheltuieli, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., de la suma de 2500 RON solicitată în recurs și dovedită cu înscrisurile de la filele x, la suma de 1250 RON, având în vedere că recursul incident al reclamantului a fost, la rândul lui, respins, iar din dovezile privind plata onorariului de avocat nu rezultă cât din acest onorariu a fost alocat susținerii recursului incident și care este valoarea onorariului aferent apărărilor formulate în raport de recursul principal. Constatând instanța de recurs că activitatea avocatului s-a desfășurat, în același timp, atât în susținerea cât și în combaterea recursurilor formulate, se va prezuma că onorariul solicitat a fost alocat, în mod egal, ambelor activități, astfel că în urma respingerii recursului principal, în raport de care recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, cheltuielile de judecată cuvenite recurentului-reclamant reprezintă jumătate din onorariul integral plătit de acesta avocatului ales.