ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1002/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în data de 14.03.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că în perioada 2014-2019 pârâtul B. era inapt, conform legii, de a ocupa funcția de judecător în cadrul Curții de Apel București din motive medicale; să se constate că pârâtul, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, de a informa autoritățile competente de existența afecțiunilor medicale care îl calificau ca inapt; să se constate că pârâții Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii nu și-au îndeplinit obligațiile de diligentă și control care le reveneau; să fie obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale ca urmare a prejudiciului suferit ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 1458/26.10.2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

În drept, au fost invocate prevederile Ordinului comun nr. 1178/C/1031/2007 al Minsterului Justiției și al Ministerului Sănătății Publice pentru Constituirea Comisiei de examinare medicala a judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora, precum și a candidaților pentru admiterea în magistratură, a Metodologiei de examinare și baremului medical, corelate cu prevederile Ordinului nr. 2340/C din 27.09.2010 al Ministrului Justiției, H.G. nr. 355/2007, Hotărârea CSM nr. 297/2012, Legea nr. 303/2004, art. 195 și urm. C. proc. civ.

Reclamantul a formulat cerere de completare/modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a menționat că înțelege să se judece, în calitate de pârâtă, pe lângă părțile indicate prin cererea introductivă de instanță, și cu pârata Curtea de Apel București.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii în constatare, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale funcționale a secției de litigii de muncă a tribunalului, excepția inadmisibilității, excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale cauzate de atitudinea și comportamentul reclamantului-pârât, precum și de prezenta acțiune, de afirmațiile neadevărate ale acestuia și de caracterul public defăimător al acestora; respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, și obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Curtea de Apel București a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată și cererea de completare formulate de către reclamant, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 04.05.2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București și a dispus declinarea cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2022**.

Prin sentința nr. 1646/01.11.2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, ca neîntemeiată; a respins excepția nulității pentru lipsa obiectului, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesual pasive; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de Apel București și a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesual pasive; a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Consiliul Superior al Magistraturii, și a respins acțiunea, ca inadmisibilă; a respins cererea reconvențională.

Prin decizia nr. 941A/13.06.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul principal formulat de reclamant, respectiv apelul incident formulat de către pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței, ca nefondate; a admis apelul pârâtului B., a anulat, în parte, sentința și a trimis cauza, spre rejudecarea cererii reconvenționale, aceleiași instanțe; a păstrat sentința în ceea ce privește cererea principală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul Ministerul Justiției.

I. În ceea ce privește recursul reclamantului A.:

Prin memoriul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a arătat că în mod eronat s-a reținut de către instanțele fondului că nu există un text de lege care să implice calitatea acestei părți de a sta în proces ca instituție care ar avea atribuții în privința stabilirii aptitudinilor medicale ale magistraților de a-și exercita funcția, întrucât recurentul-reclamant nu a înțeles să cheme această parte în proces pentru aceste considerente, ci pentru că a înțeles să solicite daune pentru prejudiciul care i-a fost produs ca urmare a exercitării profesiei de către un judecător inapt în acest sens.

Este evident că Statul Român este cel care răspunde patrimonial, cu posibilitatea de regres împotriva judecătorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Mai mult, potrivit art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, pentru repararea prejudiciului, cel vătămat se poate îndrepta, cu acțiune, numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Rezultă, așadar, că Statul Român prin Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă în prezentul dosar.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel București, a arătat că aceasta are, de asemenea, calitate procesuală-pasivă în prezenta cauză, derivând din faptul că, potrivit art. 3 din Ordinul comun al Ministrului Justiției și Ministrului Sănătății Publice nr. 1178/C din 14.05.2007 și Metodologiei de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți și personalului asimilat acestora, precum și candidaților pentru admiterea în magistratură, este prevăzut că examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora, precum și a candidaților pentru admiterea în magistratură se va efectua la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiției, iar sesizarea va fi realizată de președintele instanței sau de conducătorul parchetului ori a colegiilor de conducere.

În cazul de față, instanța la care activa domnul judecător B. nu a sesizat forurile abilitate în a dispune examinarea medicală a acestui intimat.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a arătat că prima instanța a reținut că este inadmisibil ca o instanță să aprecieze dacă un magistrat a fost sau nu inapt a exercita funcția "pe baza unor presupuneri extrase, în mare parte, din articole de pe internet", acțiunea fiind, de asemenea, inadmisibilă, "față de existența unor proceduri speciale" relative la examinarea judecătorilor - "desfășurarea unei examinări medicale se circumscrie unor condiții stabilite prin dispoziții speciale, fiind reglementate atribuții clare unor comisii alcătuite din specialiști si intervenind măsuri speciale, în condiții special reglementate de lege, ca suspendarea din funcție".

De asemenea, prima instanță a menționat și că dosarul medical al judecătorului pârât este confidențial, nu poate fi utilizat ca probă, datele medicale "pretinse a fi reale și preluate de pe site-uri de internet (...) nu pot constitui probe".

Instanța de apel, pe același considerente, arată că "nu poate să constate și să declare că un magistrat a fost inapt să își exercite funcția prin administrarea unor probe în cadrul unui proces de drept comun, câtă vreme normele speciale derogă de la aceste dispoziții comune și impun urmarea unei proceduri speciale".

Precizează, cu privire la considerentele anterior menționate, că în ceea ce privește probatoriul, recurentul-reclamant s-a limitat în dovedirea pretențiilor formulate, la simpla depunere la dosar a unor articole și la indicarea unor linkuri din presă.

A arătat, ab initio, că apariția acestor informații a fost doar punctul de plecare al prezentei acțiuni.

Însă, acele date, chiar și preluate de pe internet, aveau inclusiv numele medicilor în grija cărora s-a aflat intimatul-pârât B., diagnosticele primite de acesta, respectiv întregul său dosar medical.

De aceea, în baza principiului unui proces echitabil, arată că a solicitat instanței de judecată ca, în cazul probei cu înscrisuri, să efectueze adrese către cabinetele medicale ale doctorilor care l-au consultat pe domnul judecător B., pentru a avea convingerea că informațiile care au apărut în presă sunt reale.

Totodată, în afară de documentele și adresele depuse la dosar care conțin răspunsurile instituțiilor pârâte la interogările anumitor jurnaliști ai cotidianului "Național", arată că a solicitat efectuarea de adrese către Ministerul Justiției și către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a răspunde în ce măsura și-au îndeplinit obligațiile de control și dacă există un dosar medical, așa cum prevede legea, în posesia și la cunoștința acestor instituții.

A mai arătat și că, din întâmpinările depuse la dosar de către pârâți, precum și din răspunsurile la care a făcut referire anterior, rezultă că dosarul medical al intimatului-pârât B. este atât de confidențial încât, deși obligatoriu, nu există.

Precizează și că a solicitat încuviințarea probei cu martori și a expertizei medicale de specialitate, extrem de importantă și de relevantă pentru prezenta speță.

Consideră că, în baza rolului activ al judecătorului și în baza principiului aflării adevărului, instanța de judecată ar fi trebuit să depășească faza "inadmisibilității" și să dea curs efectuării probatoriului solicitat, a cărui administrare ar fi condus la aflarea adevărului și ar fi constituit o garanție pentru înfăptuirea justiției.

În ceea ce privește inadmisibilitatea per se, prin raportare la existența unor proceduri medicale speciale, arată că există o situație absurdă, întrucât aceste proceduri și posibilități de expertizare medicală a judecătorilor se pot desfășura doar într-un anumit moment, mai exact câtă vreme magistratul în cauză se află în funcție, deținând, așadar, calitatea necesară pentru a putea fi expertizat în acest cadru.

Comisiile care au aceste atribuții nu se pot întruni retroactiv și declanșarea procedurii nu se poate face retroactiv.

Or, instanța de apel trimite exact la a se urma aceste proceduri, deși cunoștea că, practic, acest lucru este imposibil.

La data depunerii cererii de chemare în judecată și la aceast moment, intimatul-pârât B. este pensionat, prin demisia din 22.08.2020.

Prin urmare, nu mai deține calitatea esențială, cea de magistrat, o expertizare efectuată în baza normelor derogatorii, speciale, nemaiputand fi efectuată și, evident, nemaijustificând interes pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției, în raport cu scopul pe care l-ar fi avut.

Precizează că singura posibilitate care există, dincolo de cadrul anterior menționat, de care nu se poate prevala în mod retroactiv, este aceea de a se stabili, pe baza probatoriului și, în special a unei expertize medico-legale judiciare, dacă, în perioada de referință, pârâtul era sau nu inapt a profesa și dacă instituțiile chemate să răspundă în dosar și-au îndeplinit atribuțiile care le reveneau - acest aspect putând fi cercetat oricum, indiferent de aplicarea sau nu a unui cadru procedural special referitor la expertizarea acestuia.

În continuare, a menționat că, prin cererea introductivă de instanță, a precizat că Anexa nr. 3, parte integrantă din Ordinul nr. 1178/C/1031/2007, denumită "Baremul medical pentru stabilirea aptitudinilor judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora, precum și a candidaților pentru admiterea în magistratură", prevede că anumite afecțiuni medicale determină încadrarea în categoria "inapt".

În acest sens, Capitolul II - "Bolile aparatului cardio-vascular" - din respectivul act normativ stabilește, la poziția 10, ca HTA sistemică, cu complicații severe este o astfel de afecțiune, iar capitolul V - "Boli de nutriție, endocrine si metabolism" - stabilește, la poziția 34, că diabetul zaharat de maturitate, controlat prin dietă și antidiabetice orale, cu complicații oftalmologice, neurologice, cardiovasculare și renale importante este, de asemenea, o altă afecțiune care determină această încadrare.

Conform prevederilor legale (același ordin sus-menționat), confirmat prin conținutul adresei INM nr. x/06.10.2020, examinarea medicală a judecătorilor se face de către o comisie specială din cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament din subordinea Ministerului Justiției.

Referitor la dispozițiile legale aplicabile efectuării controlului medical periodic, acestea se subscriu cadrului legal reglementat de H.G. nr. 355/11.04.2007, fapt atestat și prin adresa nr. x/27.10.2020 a Ministerului Justiției.

Art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 355/2007 statuează că "serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătății lucrătorilor sunt: examenul medical ia angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activității, supraveghere specială și promovarea sănătății la locul de muncă."

Conform art. 19 din acest act normativ, "efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri: a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă pentru profesia/funcția și locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea și s-a eliberat fișa de aptitudine; (...) f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unității, pentru calitatea produselor sau pentru populația cu care lucrătorul vine în contact prin natura activității sale."

Potrivit art. 20 din același act normativ, "examenul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor", iar conform art. 21, "frecvența examenului medical periodic este stabilită prin fișele întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 și poate fi modificată numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului."

Fișa nr. x din Anexa nr. 1 la acest act normativ prevede ca fiind "personal cu funcție de decizie" "funcționarii publici aflați temporar într-o funcție din viața politică sau socială, cu atribuții de interpretare și aplicare a legilor în vigoare în domeniul său de activitate".

De asemenea, stabilește că examenul medical periodic constă într-un examen clinic general - anual, într-un examen psihologic (teste de comportament, teste de personalitate) - din 2 în 2 ani și într-un examen psihiatric - la indicația medicului de medicina muncii.

În măsura în care s-ar decide că nu se aplică Fișa nr. x, arată că, în conformitate cu pct. 4. c) al Anexei 1 din acest act normativ, "pentru lucrătorii care nu se regăsesc în fișele din prezenta anexă, examenul medical periodic va fi reprezentat de examenul clinic general anual".

Potrivit art. 1 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1178/C/1031/2007, "examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora aflat în funcție, se efectuează în cazurile expres prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, pe baza prezentei metodologii și a baremului stabilit în Anexa nr. 3".

Potrivit art. 3 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1178/C/1031/2007, examinarea medicală a categoriilor menționate se va face "la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiției sau președintelui instanței."

Menționează că, prin adresa din 09.11.2020, Consiliul Superior al Magistraturii a aratat că în evidențele sale nu există niciun fel de documente medicale privind starea de sănătate a intimatului-pârât B..

Faptul inexistenței unui dosar medical, care este obligatoriu, corelat cu prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 355/2007, duce, pe de o parte, la concluzia că intimatul-pârât a acționat cu vădită rea-credință, ascunzând existența afecțiunilor care îl calificau ca inapt să profeseze, iar, pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau, de a efectua o expertiză medicală de specialitate, periodic, așa cum prevede legea.

În ceea ce privește soluția de admitere a apelului incident, consideră că aceasta nu este justificată, prima instanță arătând motivele pentru care a considerat că se cuvine a fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea reconvențională a intimatului-pârât B..

II. În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției:

Prin memoriul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat casarea, în parte, a deciziei atacate, având în vedere aplicarea greșită, de către instanța de fond, a prevederilor art. 36 C. proc. civ. și a art. 62 din Legea nr. 303/2004.

Consideră că este aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a respins în mod greșit apelul incident, considerând că Ministerul Justiției ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În motivarea soluției de respingere a acestei excepții, instanța a reținut că Ministerul Justiției ar avea anumite atribuții în procedura de stabilire a unei afecțiuni medicale a judecătorilor, respectiv numirea comisiilor de specialitate care întocmesc expertiza prin care se poate stabili existența afecțiunii.

Însă, în raport cu obiectul acțiunii, nu sunt îndeplinite cerințele art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății."

Ministerul Justiției nu are atribuții în urmărirea stării de sănătate a personalului instanțelor de judecată, motiv pentru care apreciază că prezenta acțiune este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

În acest sens, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (în vigoare la momentul săvârșirii faptelor reclamate), "judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri: b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător".

Totodată, potrivit art. 62 alin. (1)

2

din același act normativ, "judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecțiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care-l pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, poate fi suspendat din funcție, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanței sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se acordă concediile medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiției și Ministrului Sănătății. Suspendarea din funcție durează până la însănătoșire. Prin raportul de expertiză, comisia stabilește termenul în cere magistratul urmează să revină la reexaminare."

În continuare, alin. (2) al art. 62 din această lege arată că "suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii", iar alin. (5) prevede că "după expirarea termenului prevăzut la alin. (1

2

) și efectuarea de către comisia medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiției și Ministrului Sănătății a noii expertize, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcție prin pensionare."

Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, un magistrat poate fi suspendat din funcție numai după ce s-au epuizat duratele concediilor medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, în baza unei expertize de specialitate.

Faptul că expertiza se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiției și Ministrului Sănătății, nu conferă atribuții Ministerului Justiției în această procedură, astfel cum greșit s-a reținut prin hotărârea recurată.

De altfel, suspendarea magistratului se dispune de secția corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care are atribuții și în privința încetării suspendării și care propune și eliberarea din funcție prin pensionare.

Ordinul comun al Ministerului Justiției și Ministerului Sănătății Publice nr. 1178/C/14.05.2007 prevede, la art. 1, constituirea Comisiei pentru examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora, precum și a candidaților pentru admiterea în magistratură.

Anexa nr. 2 a Ordinului prevede metodologia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora, precum și a candidaților pentru admiterea în magistratură.

Potrivit art. 1 din Anexa nr. 2 a Ordinului, "examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului asimilat acestora aflat în funcție se efectuează în cazurile expres prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, pe baza prezentei metodologii și a baremului stabilit în anexa 3 a prezentului ordin".

Art. 3 alin. (1) din acest act normativ stabilește că examinarea medicală "se va efectua la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiției", iar art. 3 alin. (2) stabilește că "în cazul prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sesizarea va fi realizată de președintele instanței sau de conducătorul parchetului ori a colegiilor de conducere."

În mod evident, în cazul judecătorilor și procurorilor, examinarea medicală nu se poate face decât la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției având atribuții doar pentru personalul propriu, respectiv personalul asimilat angajat în cadrul acestuia.

De asemenea, examinarea medicală se face în baza metodologiei arătate, de către comisia medicală constituită conform dispozițiilor legale, aceasta având competența de a stabili tratamentul și modul de recuperare, decizia comisiei medicale putând fi contestată la Comisia medicală superioară pentru soluționarea contestațiilor.

În ceea ce privește Ordinul nr. 2340/C/27.09.2010 al Ministrului Justiției, invocat ca temei de drept de către reclamant, arată că acesta nu este incident în speță, dat fiind faptul că, prin acesta s-a aprobat Metodologia de examinare medicală în vederea selecției candidaților pentru ocuparea posturilor vacante de execuție și a funcțiilor vacante de conducere din sistemul de probațiune.

Astfel, acest ordin se aplică doar personalului la care face referire și la situațiile expres prevăzute, aplicabilitatea sa neputând fi extinsă la alte persoane din sistemul judiciar sau la alte situații nereglementate.

Date fiind dispozițiile legale mai sus citate, precizează că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, neavând nicio atribuție în ceea privește examinarea medicală a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești.

- Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Astfel cum a arătat și instanța de apel, cererea în constatare are un caracter subsidiar față de cererea în realizare, iar din dispozițiile art. 35 C. proc. civ. rezultă că sunt avute în vedere toate mijloacele de realizare a dreptului, cererea urmând a fi respinsă în ipoteza în care reclamantul poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Așadar, pentru exercitarea unei acțiuni în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și, prin acțiune, să nu urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt.

Totodată, scopul exercitării sale este acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic, reclamantul solicitând instanței doar să constate existența unui drept subiectiv al său ori inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa, deci a unui raport juridic concret.

Or, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat constatarea existenței unor stări de fapt, iar nu a unui raport juridic concret.

Totodată, acesta urmărește obținerea unor daune morale ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești, respectiv decizia penală nr. 1458/26.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2014, hotărâre care nu a fost desființată în nicio cale extraordinară de atac.

În cazul în care reclamantul consideră că a fost pronunțată împotriva sa o hotărâre nelegală, are la dispoziție căile de atac prevăzute de C. proc. pen. pentru desființarea acesteia.

- Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepția nulității acestuia pentru lipsa semnăturii, excepția netimbrării cererii de recurs, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, a arătat că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic", iar potrivit alin. (3) teza I din același articol "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

În cauză, exemplarul cererii de recurs care a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii nu cuprinde semnătura recurentului-reclamant, motiv pentru care solicită anularea recursului, ca nesemnat.

Referitor la excepția de netimbrare, a menționat că, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru", iar potrivit alin. (3) teza I din același articol "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, conform art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii".

Precizează că cererea de chemare în judecată a fost timbrată, iar în cadrul prezentei căi de atac, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel încât, în măsura în care recurentul-reclamant nu va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorate conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, solicită anularea cererii de recurs, ca netimbrată.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, arată că, potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 487 alin. (1) din același act normativ: "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Recurentul-reclamant a făcut trimitere generică la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără a indica în concret argumentele referitoare la pretinsa nemotivare/contradictorialitate a motivării și fără a preciza care au fost normele de drept material pe care instanța de fond le-ar fi încălcat sau le-ar fi aplicat greșit.

Astfel, prin recursul formulat de recurentul-reclamant, nu s-au invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de lege, ci dimpotrivă, s-au făcut trimiteri și s-au reluat aspecte referitoare la fondul cauzei și la situația de fapt, așa cum au fost redate în acțiunea introductivă de instanță.

Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a situației de fapt, a argumentelor din cererea introductivă de instanță și a criticilor formulate în apel nu constituie motive de nelegalitate a sentinței recurate, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. stabilind în mod expres că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 din același act normativ.

Așadar, în contextul în care recurentul-reclamant nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanța de apel în motivarea soluției, rezumându-se doar la expunerea unor afirmații cu caracter imprecis și general, nestructurate din punct de vedere juridic, apreciază că acestea nu permit instanței de control judiciar examinarea hotărârii recurate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, arată că, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind dezvoltate, de către recurentul-reclamant, argumente reale care să justifice invocarea sa.

Precizează că hotărârea recurată îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la criticile formulate în calea devolutivă de atac a apelului, instanța de apel a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la pronunțarea deciziei, prin prisma criticilor și apărărilor părților, făcând trimitere la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, dispoziții pe care le-a interpretat și aplicat în mod judicios.

Astfel, prin decizia atacată, au fost prezentate argumentele filtrate în cadrul propriei analize de către instanța de apel, fiind explicat raționamentul pe baza căruia s-a ajuns la concluzia respingerii, ca nefondat, a apelului formulat de reclamant, iar simplul fapt că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia acestuia nu ar putea atrage casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză, nu se identifică situații referitoare la existența unor contradicții la nivelul considerentelor, respectiv între considerente și dispozitiv sau la inserarea unor considerente care nu ar avea legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția instanței de apel.

Totodată, nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, recurentul-reclamant reluând susținerile din apel, fiind nemulțumit de soluția primei instanțe, prin care a fost admisă excepția inadmisibilității, invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Apreciază ca instanța de apel a constatat în mod corect că pretențiile recurentului-reclamant nu puteau fi valorificate pe calea dreptului comun, în cadrul procedurii reglementate de art. 35 din C. proc. civ.

Astfel, declararea ca inapt a unui magistrat pentru a exercita această funcție nu ar putea fi supusă analizei unei instanțe civile, în condițiile în care presupune desfășurarea unei examinări medicale care se circumscrie unor condiții stabilite prin dispoziții speciale (Ordinul comun al Ministerului Justiției și Ministerului Sănătății Publice nr. 1178/C/14.05.2007), fiind reglementate atribuții clare de către comisii alcătuite din specialiști.

Sub acest aspect, instanța de apel a făcut în mod corect trimitere și la prevederile art. 62 din Legea nr. 303/2004 (în vigoare la data formulării acțiunii), prin care era reglementată suspendarea din funcție a magistratului.

În final, reiterează faptul că examinarea medicală a judecătorilor pentru o boală de natură psihică sau orice altă afecțiune care-i pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile se efectuează de către o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiției și Ministrului Sănătății la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiției, însă numai ca urmare a cererii judecătorului sau a sesizării colegiului de conducere al instanței din care acesta face parte.

Or, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost sesizat în perioada la care face referire recurentul-reclamant (2014-2019) cu vreo solicitare în acest sens.

- Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Menționează ca fiind legală soluția instanței de apel asupra lipsei calității sale procesuale pasive.

Astfel, în raport cu dispozițiile H.G. nr. 34/2009, precum și cu prevederile legiilor speciale aplicabile în materie, Statul Român nu-și poate legitima calitatea procesuală pasivă atunci când se invocă faptul că alte persoane - fizice sau juridice - s-ar face vinovate de producerea unui eventual prejudiciu, în cadrul raportului juridic litigios.

Ca subiect distinct de drept, Statul Român se manifestă, cu precădere, în raporturile de drept public (intern sau internațional) fiind reprezentat, conform legii, de organele de stat abilitate în acest scop.

În materia raporturilor de drept privat în general și a celor civile, în special, statul nu participă, de regulă, direct și nemijlocit, ci prin intermediul organelor și organizațiilor de stat - organele puterii legislative, executive și judecătorești, instituții bugetare, regii autonome de interes național - cu personalitate juridică și răspundere juridică proprie.

Pentru înțelegerea corectă a calității statului de subiect de drept civil trebuie reținută precizarea făcută în literatura de specialitate în sensul că sub aspect juridic "calitatea statului de a fi subiect de drept, în principiu, în toate ramurile de drept, se exprimă în capacitatea sa juridică generală: aptitudinea de a avea drepturi și obligații de orice fel" și că "astfel văzută, această capacitate are ca titular însuși statul".

Astfel, art. 223 C. civ. stabilește că, "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens", iar potrivit art. 224 alin. (1) din același act normativ "dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice și niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului."

Precizează și că, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 303/2004, "recrutarea și formarea profesională inițială în vederea ocupării funcției de magistrat se realizează prin Institutul Național al Magistraturii", iar potrivit art. 13 din același act normativ "poate fi admisă la Institutul Național al Magistraturii persoana care îndeplinește cumulativ anumite condiții, printre care și să fie aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției."

De asemenea, conform art. 62 alin. (1)

2

din acest act normativ, judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecțiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care îl pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, poate fi suspendat din funcție, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanței sau parchetului.

Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiției și Ministrului Sănătății.

Precizează că instanța de apel a constatat în mod corect și legal că Statul Român nu are atribuții în procesul de verificare și stabilire a aptitudinilor medicale ale magistraților, iar art. 96 din Legea nr. 303/2004 nu este incident în speță deoarece nu s-a stabilit o eroare judiciară și nici nu a existat o exercitare a funcției cu gravă neglijență și rea-credință, pentru a fi în discuție atragerea răspunderii patrimoniale a statului.

Astfel, nici acțiunea în constatare și nici cererea de despăgubiri nu poate avea ca subiect de drept, în raport cu obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Statul Român.

Prin urmare, Statul Român nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigii atunci când nu participă nemijlocit la un raport juridic sau când nu este prevăzut expres de lege ca fiind cel obligat să răspundă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului reclamantului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esență, prin criticile formulate, subsumate de către recurentul-reclamant motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceasta a invocat, atât greșita admitere, de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Curtea de Apel București, respectiv a excepției inadmisibiliății cererii de chemare în judecată, cât și o pretinsă încălcare a dispozițiilor legale incidente cu privire la obligația de efectuare a controlului medical periodic al judecătorilor.

Verificând ansamblul criticilor formulate, se constată că acestea nu sunt unele propriu-zise și, drept urmare, nu pot face obiect concret de analiză pentru instanța de recurs, întrucât, în realitate, recurentul-reclamant a reluat ad litteram susținerile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel.

Or, această manieră de redactare a memoriului de recurs nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant omițând să contrapună dezlegărilor instanței de apel argumente concrete.

Mai mult, recurentul-reclamant se limitează doar la a formula susțineri generale, în sensul că excepțiile admise de către tribunal "au fost soluționate și motivate, atât de instanța de fond, cât și cea de apel, cu o motivare identică", fără a invoca, însă, elemente de substanță, care să permită exercitarea controlului de legalitate din prezenta cale extraordinară de atac.

În acest sens, se observă că recurentul-reclamant omite a-și argumenta, într-o manieră aplicată, susținerile, rezumându-se doar la a cita considerentele instanței de apel, aspect ce nu se înscrie în rigorile arătate.

Nici susținerea în sensul că "instanța de apel, în asentimentul instanței de fond (...) trimite exact la a urma aceste proceduri, deși cunoaște că, practic, acest lucru este imposibil" nu constituie o critică efectivă de nelegalitate, cât timp nici aceasta nu este însoțită de o argumentație propriu-zisă, care să susțină o eventuală nesocotire, de către instanța de apel, a prevederilor legale incidente, recurentul-reclamant limitându-se, în realitate, doar la preluarea criticilor analizate deja în calea ordinară de atac.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la decizia atacată, recurentul-reclamant ignorând, practic, raționamentul judiciar al instanței de prim control judiciar în legătură cu aspectele invocate.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, potrivit celor arătate anterior, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind raționamentul instanței de apel.

Este fără dubiu că această din urmă cerință nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, din moment ce recurentul-reclamant a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța de prim control judiciar în legătură cu aspectele deduse judecății în calea ordinară de atac, limitându-se a prelua și reitera întocmai motivele căii de atac anterioare, care și-au primit deja dezlegare jurisdicțională.

În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs, în rigorile impuse prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În egală măsură, nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că soluția instanței de apel, de admitere a apelului incident, "nu este justificată", prima instanță "arătând motivele pentru care a considerat că se cuvine a fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea reconvențională", nu este în măsură să răspundă exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., de vreme ce, nici în acest caz, recurentul-reclamant nu deduce judecății critici proprii, ci relevă doar considerentele tribunalului - înlăturate prin chiar soluția pronunțată asupra apelului incident.

Așadar, această susținere nu se grefează pe considerentele instanței de apel, ci doar tinde a repune în discuție, într-o manieră deficitară, raționamentul primei instanțe, infirmat, ca atare, prin decizia atacată.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, dat fiind scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

În consecință, cum recurentul-reclamant nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 941A din 13 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiției este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esență, prin criticile formulate, subsumate de recurentul-pârât prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a invocat greșita aplicare, de către instanța de apel, a prevederilor art. 62 din Legea nr. 303/2004 și a art. 36 C. proc. civ. în legătură cu soluția de respingere a apelului său incident împotriva sentinței primei instanțe.

În acest sens, recurentul-pârât a menționat că nu are atribuții în legătură cu examinarea medicală a magistraților, argumentând, totodată, în legătură cu prevederile art. 62 din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare în data la care se pretinde că existau respectivele obligații în sarcina sa), că "faptul că expertiza se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății, nu conferă atribuții Ministerului Justiției în această procedură", aspect pentru care consideră că nu sunt îndeplinite cerințele art. 36 C. proc. civ.

Criticile formulate au caracter nefondat.

Aspectul calității procesuale pasive a recurentului-pârât a fost justificat de către recurentul-reclamant, prin cererea introductivă de instanță, în sensul neîndeplinirii, alături de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, a obligațiilor de diligență și control care le reveneau, potrivit legii, în legătură cu examinarea medicală a judecătorilor.

Așadar, fundamentul acțiunii, astfel cum rezultă din temeiul juridic și din motivele de fapt ale acesteia, este dat de o răspundere civilă subiectivă, bazată pe ideea de vinovăție a recurentului-pârât în legătură cu aspectele semnalate, privitoare la pretinsa existență a unei afecțiuni a intimatului-pârât, care l-ar fi împiedicat să își exercite funcția în mod corespunzător.

În legătură cu acest aspect, se constată că, verificând criticile pârâtului-reclamant relative la eventuala lipsă a calității sale procesuale pasive, prima instanță a reținut că acesta nu se justifică din moment ce "dispozițiile Legii nr. 303/2004 prevăd anumite atribuții ale ministrului justiției în procedura de stabilire a unei afecțiuni medicale care ar pune magistratul în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, respectiv numirea comisiei de specialitate care întocmește expertiza prin care se poate stabili existența afecțiunii".

La rândul său, instanța devolutivă de control judiciar, verificând criticile formulate pe calea apelului incident, a reținut, suplimentar raționamentului logico-juridic al tribunalului, că "teza a doua a art. 36 din C. proc. civ. stabilește că existența sau inexistența obligațiilor afirmate prin cererea de chemare în judecată constituie o chestiune de fond. Așa fiind, măsura în care a existat sau nu obligația Ministerului Justiției de a-și exercita atribuțiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 în cazul concret dedus judecății este o chestiune de fond, ceea ce determină concluzia potrivit căreia, în cazul pârâtului Ministerul Justiției, se verifică identitatea cerută de art. 36 din C. proc. civ.."

Prin urmare, se constată că susținerile recurentului-pârât, care, pe de o parte, afirmă că "nu are nicio atribuție în ce privește examinarea medicală", întrucât aceasta are loc doar la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altă parte, arată că are atribuții în ceea ce privește numirea comisiei medicale de specialitate care efectuează expertizarea medicală a judecătorilor, vizează situații juridice distincte.

Astfel, participarea directă la numirea comisiei medicale, ca element privitor la procedura desfășurată în legătura cu examinarea medicală a judecătorilor, este suficientă pentru atragerea în proces, ca parte, a recurentului-pârât, neprezentând relevanță, din perspectiva calității procesuale pasive, fondul raportului juridic dedus judecății, relativ la existența sau nu a unei neîndepliniri culpabile a pretinsei obligații de "diligență și control" în legătură cu examinarea propriu-zisă a magistraților, astfel cum a fost afirmată aceasta de către partea reclamantă - aspect care poate face exclusiv obiectul verificării jurisdicționale cu ocazia cercetării temeiniciei pretențiilor formulate, ulterior observării cadrului procesual în limitele căruia se poartă litigiul.

Aceasta întrucât, p