ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2025

HOTĂRÂRE

09.04.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 9 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 07.12.2022 sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, să se constate starea de discriminare între reclamanți și judecătorii Curții Constituționale a României, judecătorii și procurorii care au fost eliberați din funcție pentru alte motive neimputabile, moștenitorii judecătorului sau a procurorului decedat, precum și față de judecătorii care au câștigat acest drept în instanță și să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri constând într-o indemnizație egală cu șapte indemnizații de încadrare lunară brută avută în luna anterioară pensionării, indemnizație prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea 303/2004, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare.

Pe calea întâmpinării, pârâta a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Argeș.

Prin sentința civilă nr. 3107/08.06.2023, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, față de împrejurarea că reclamanții au domiciliul în localitatea București, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 780/19.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, în raport cu domiciliul reclamantei B. și prevederile art. 269 Codul muncii, care fixează competența teritorială de soluționare a litigiilor de muncă la instanța de la domiciliul reclamantului.

Învestit prin declinare, prin sentința civilă nr. 337/18.02.2025, Tribunalul Iași, secția I civilă a reținut că instanța de trimitere nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că, în cauză, primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită în dosarul nr. x/2022 a fost 04.12.2023, când Tribunalul București a statuat că este competent să judece litigiul, a respins o cerere de intervenție, a administrat probatoriul și a rămas în pronunțare, amânând pronunțarea; ulterior, la 14.12.2023, a decis repunerea cauzei pe rol, iar excepția necompetenței teritoriale a invocat-o din oficiu abia la termenul din 15.01.2024.

De asemenea, a subliniat că nu se poate considera că primul termen de judecată la care părțile erau legal citate a fost 15.01.2024, când instanța a realizat, în amânare de pronunțare, că ar fi trebuit să invoce excepția, procedând la repunerea cauzei pe rol, disjungerea, formarea unui nou dosar și apoi declinarea acestuia, întrucât s-ar eluda dispozițiile legale în materie de competență teritorială de ordine publică.

Față de împrejurarea că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată la al doilea termen de judecată cu părțile legal citate, valorificând decizia pronunțată în interesul legii nr. 31/2019, a statuat că Tribunalul București a câștigat competența de soluționare a cauzei astfel că a admis excepția invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În privința regimului juridic al invocării excepției necompetenței teritoriale de ordine publică, acesta rezultă din prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Articolul 131 alin. (2) din același cod prevede că, "în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Din interpretarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de legiuitor, competența de soluționare a cauzei rămâne câștigată instanței pe rolul căreia se află înregistrată, instanța nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Mai mult, prin decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut că:

"65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...) 67. În situația în care instanța de judecată inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenței realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale ar subzista, atât instanța de trimitere, cât și instanța ierarhic superioară care va pronunța regulatorul de competență fiind ținute de această soluție".

În privința verificării propriei sale competențe de către instanța investită în urma declinării de competență, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul că:

"71. Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității, etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale".

Chiar dacă decizia pronunțată în interesul legii face referire la necompetența materială și nu la cea teritorială, în discuție în prezenta cauză, cele statuate în motivarea deciziei rămân aplicabile și în privința necompetenței teritoriale de ordine publică, în contextul în care regimul juridic de invocare a excepției de necompetență materială este același și în cazul necompetenței teritoriale de ordine publică.

În speță, se constată că, în dosarul nr. x/2022, la primul termen de judecată, din 04.12.2023, la care părțile au fost legal citate, prima instanță învestită, Tribunalul București, a apreciat că litigiul dedus judecății este unul ce se circumscrie jurisdicției muncii, s-a declarat competent general, material și teritorial să judece cauza și, deliberând, a respins o cerere de intervenție principală, a încuviințat probatorii, a declarat încheiată cercetarea procesului, iar, în temeiul art. 394 C. proc. civ., constatând lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza în pronunțare, când, în temeiul art. 396 din același cod, a amânat pronunțarea pentru formularea și depunerea concluziilor scrise la 14.12.2023.

Ulterior, la 14.12.2023, a repus cauza pe rol în vederea lămuririi unor aspecte și a acordat termen la 15.01.2024, când, constatând că, atât la termenul anterior, cât și la acest termen, procedura nu a fost și nu este legal îndeplinită cu unul dintre reclamanți, a dispus disjungerea cauzei și formarea a câte un dosar pentru fiecare reclamant, pentru reclamanta B. fiind format dosarul nr. x/2024. A apreciat că, întrucât la termenul anterior procedura a fost nelegal îndeplinită, acesta este primul termen de judecată cu procedura de citare completă și, procedând, din nou, la verificarea competenței, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale și a reținut cauza în pronunțare pe excepție.

Astfel, Înalta Curte reține că Tribunalul București, după ce inițial, la termenul din 04.12.2023, își verificase competența și concluzionase în sensul că este competent general, material și teritorial să judece pricina, ulterior a repus în discuție competența sa, cu nesocotirea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar la termenul din 19.02.2024 a declinat în mod nelegal, în privința reclamantei B., competența de soluționare a litigiului în favoarea instanței de la domicilul acesteia.

Or, având în vedere că, în prezenta cauză, chestiunea competenței teritoriale de ordine publică trebuia tranșată la primul termen de judecată, din 04.12.2023, la care părțile au fost legal citate, se constată că Tribunalul București nu mai putea invoca, ulterior acestui moment, excepția necompetenței sale teritoriale întrucât, fiind o competență absolută de ordine publică ea nu poate fi invocată decât in limine litis, momentul procesual până la care putea fi făcut acest lucru fiind depășit odată cu constatarea pe care instanța a făcut-o la primul termen de judecată, în sensul că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, statuări cu privire la care nu mai putea reveni.

Prin urmare, ulterior primului termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, Tribunalul București nu mai putea invoca excepția corespunzătoare, competența de soluționare a cererii deduse judecății rămânând câștigată în favoarea acestuia față de exigențele de ordin procesual referitoare la invocarea excepției, anterior menționate, în această situație operând o prorogare legală de competență.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.