ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2024

HOTĂRÂRE
12.12.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 12.06.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 și pentru modificarea și completarea unor acte normative-484,18+25%=605,225 RON, și care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaționale justiție din data de 01.08.2036), începând cu data numirii în calitate de auditor de justiție (18.05.2020) și până la data încetării acestei calități (31.12.2021 inclusiv), fără a fi afectată de aplicarea prev. Art. 38 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele Ordinului nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la plata, pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 18.05.2020-31.12.2021 inclusiv, sumă actualizată cu indicele de inflație și în raport cu care să fie plătită și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

La primul termen de judecată din 04.10.2023, instanța a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C. și D. și a dispus formarea de noi dosare cu termen la data de 08.11.2023.

În dosarul nr. x/2023, avându-l ca reclamant pe D., pârâți fiind INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 6226 din 08.11.2023, Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța s-a raportat la domiciliul reclamantului, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și la prevederile art. 269 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 1596/2024 din 05.09.2024, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, reclamantul este auditor de justiție și, în această calitate, primește o indemnizație lunară corespunzătoare funcției de procuror stagiar (funcție ce face parte din familia ocupațională "Justiție") de la pârâtul Institutul Național al Magistraturii, cu sediul în București.

De asemenea, conform art. II din Contractul de închiriere nr. x/19.05.2023, reclamantul are reședința în București. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București (la data de 12.06.2023), deci reclamantul a optat pentru instanța în a cărei circumscripție își are reședința și locul de muncă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul București și Tribunalul Iași – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. de dosar x/2023, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, prin care reclamanții au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente și obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale.

Prin sentința civilă nr. 5298 din 04.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul D., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă, ori după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă, respectiv A., are domiciliul în circumscripția Tribunalului București. În privința acestui reclamant, tribunalul a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamantul din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamantului din prezenta cauză, nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2022
Ședința publică din data de 24 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1). Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregi
ÎCCJ 2022-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2022
Ședința publică din data de 4 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-
ÎCCJ 2023-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1057/2023
D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., B., Z., AA., BB., CC. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Institutul Național al Magistratur
ÎCCJ 2024-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 396/2024
Ședința publică din data de 27 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de munc
ÎCCJ 2022-04-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 885/2022
Ședința publică din data de 12 aprilie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 19 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Bu
Sursă