ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4740/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 21 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt în sesiunea februarie- martie 2020; anularea Hotărârii din 21.05.2020 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x/18.05.2020, plângere ce a vizat Hotărârea nr. 346/24.03.2020, precum și obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri, prin care să dispună transferul acesteia de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt.

Prin sentința civilă nr. 10 din data de 11 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului contestat, pârâtul exercitându-și dreptul de apreciere în limitele competențelor prevăzute de lege, analizând astfel cererea de transfer în mod obiectiv.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate. A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul anulării Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Argumentând motivul de casare invocat, potrivit căruia instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă a susținut interpretarea și aplicarea greșită a textelor de lege invocate prin raportare la o anumită stare de fapt, precum și încălcarea unor principii generale de drept.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a considerat recurenta-reclamantă că prin sentința pronunțată instanța de fond a făcut o greșită aplicare a Regulamentului privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347 din data de 17.09.2019.

A evocat Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 655/24.07.2020, prin care a fost declarată neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018.

Întrucât la data respingerii cererii sale de transfer, 24.03.2020, dispozițiile declarate neconstituționale erau încă în vigoare, recurenta-reclamantă a arătat că înțelege să critice Hotărârea nr. 346/24.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii doar prin prisma acestor dispoziții, în vigoare anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României.

Astfel, o primă critică vizează greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a prevederilor art. 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, act administrativ normativ adoptat în temeiul unui text de lege declarat neconstituțional, apreciind că acestea pot constitui un ghid pentru instanță în condițiile în care dreptul la transfer există, însă nu este constituțională reglementarea procedurii de transfer prin regulamentul menționat.

Sub acest aspect a mai arătat recurenta-reclamantă că prima instanță nu a analizat în ce măsură au fost respectate criteriile din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347/17.09.2019, în condițiile în care pârâtul a susținut în cuprinsul hotărârii din 21.05.2020, prin care i-a respins plângerea prealabilă, că analiza cererii de transfer s-a făcut prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de Regulament.

Așadar, a apreciat că prima instanță trebuia să aibă în vedere că a criticat Hotărârea nr. 346/24.03.2020 nu numai prin prisma nemotivării acesteia, ci și prin prisma faptului că nu au fost avute în vedere criteriile din Regulamentul privind transferul judecătorilor, prevăzute în mod limitativ și nu printr-o enumerare exhaustivă cum în mod greșit a apreciat pârâtul, adăugând criteriul prezenței judecătorilor stagiari în schema instanței, neprevăzut în Regulament, adoptând astfel Hotărârea contestată exclusiv prin prisma acestui criteriu.

În fine, a făcut trimitere sub aspectul reliefat la jurisprudența Curții de Apel București și a arătat că, chiar în ipoteza în care s-ar admite punctul de vedere al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București a apreciat că nu ar putea acesta să aibă în vedere alte criterii decât cele prevăzute în mod expres de norma incidentă.

O a doua critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond în ceea ce privește comparația realizată de reclamantă cu alte cereri formulate anterior de către aceasta, care au fost respinse pentru alte motive, considerând instanța că această comparație nu confirmă schimbarea criteriilor, ci dimpotrivă, că demonstrează faptul că pârâtul a analizat cererile de transfer raportat la realitățile existente la acele momente și la situații care nu erau identice.

În opinia recurentei-reclamante, modalitatea în care a abordat pârâtul cererile sale de transfer este de natură să-i știrbească orice previzibilitate în calitate de candidat la transfer, din moment ce nu putea să invoce în susținerea solicitării de transfer decât motivele prevăzute în mod limitativ în cuprinsul art. 4 din Regulament, și nu alte motive noi, nereglementate.

Conchizând sub acest aspect de nelegalitate, a evocat recurenta-reclamantă aplicarea criteriului numărului de judecători stagiari, în mod diferit în privința altor cereri de transfer ale judecătorilor care funcționau în cadrul altor instanțe, prin raportare la posturile existente în schema de personal a acestora, demonstrându-se astfel o aplicare greșită a Regulamentului de către prima instanță, care a permis abordarea unor criterii nespecificate în cuprinsul acestuia.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea sentinței de fond dis perspectiva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 referitoare la excesul de putere exercitat de pârât prin modalitatea de soluționare a cererii sale de transfer.

În acest sens a susținut faptul că, deși în sesiunile anterioare de transfer admiterea cererilor de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt a avut în vedere criteriul vechimii, în aprecierea ultimei sale cereri de transfer din februarie 2020 nu s-a mai dat eficiență acestui criteriu, chiar dacă era judecătorul cu cea mai mare vechime în instanță și care formula cerere de transfer.

Așadar, a considerat recurenta-reclamantă că excesul de putere este demonstrat prin admiterea unei cereri de transfer în sesiunea anterioară, din 07.10.2019, deși la acea dată Judecătoria Slatina avea un deficit de 3 judecători (19 posturi ocupate) și avea 4 judecători stagiari din cei 19, în condițiile în care situația instanței este mai bună în prezent, când are 22 judecători dintre care 4 stagiari.

O altă aplicare greșită a legii, invocată de recurenta-reclamantă, vizează neluarea în considerare a unor criterii formulate de aceasta, arătând în acest sens că avizul nr. x/06.03.2020 nu exprimă un punct de vedere consecvent, din moment ce are natura, în primul rând a unui aviz favorabil în sensul admiterii unei singure cereri de transfer, iar în al doilea rând pe cea a unui aviz condiționat. Urmarea aplicării condiționării, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a reținut numai condiția ocupării postului în aceeași sesiune de transfer, nu și pe aceea a amânării datei de la care operează transferul efectiv.

Or, a arătat recurenta, în adresa nr. x/06.03.2020 s-a menționat că admiterea cererii de transfer este condiționată, fie de amânarea datei de la care operează transferul, fie de admiterea concomitentă a unei cereri de transfer de la Judecătoria Craiova la Judecătoria Slatina, însă, deși a solicitat să fie analizată această ipoteză a amânării datei transferului efectiv, instanța de fond nu a analizat această critică.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea hotărârii de fond prin prisma aplicării greșite a legii din perspectiva dispozițiilor art. 41 din Constituția României, considerând partea că prin respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt în vederea exercitării activității conform pregătirii și gradului profesional obținut, i-a fost încălcat dreptul la muncă și, implicit, a fost discriminată în raport cu alți colegi care au grad profesional de tribunal și care își desfășoară activitatea în cadrul tribunalelor.

Prin urmare, prima instanță a reținut în mod greșit că nu este fondată critica sa referitoare la discriminare întrucât nu există premisa unor situații similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit. În acest sens, a apreciat recurenta că O.G. nr. 137/2000 a fost aplicată în mod greșit având în vedere că, pe considerentul că a obținut gradul profesional de tribunal în urma promovării pe loc (neavând altă posibilitate în cadrul secțiilor civile ale Tribunalului Olt începând din septembrie 2018) nu îi este permisă desfășurarea activității în condițiile în care își desfășoară activitatea alți colegi, chiar cu o vechime în magistratură mai mică decât a sa.

În fine a arătat că, deși măsura pârâtului de respingere a cererii sale de transfer este reglementată de un scop obiectiv, metoda abordată pentru atingerea acestui scop nu este adecvată și necesară.

Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea litigiului în fond cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată în sensul anulării Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și al obligării pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt.

4.1. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală.

Odată cu întâmpinarea, în condițiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., pârâtul a formulat și recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, exercitat împotriva considerentelor sentinței civile nr. 10 din data de 11.01.2021 a Curții de Apel Craiova și casarea în parte a sentinței recurate în sensul înlocuirii considerentelor primei instanțe cu privire la aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 454/2020 a Curții Constituționale, cu noi considerente din care să rezulte inaplicabilitatea în cauză a acestei decizii.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului, precum și întâmpinare la recursul incident al acestuia, solicitând înlăturarea apărărilor invocate de către pârât și respingerea recursului incident ca neîntemeiat.

4.2. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat în susținerea recursului incident exercitat împotriva considerentelor hotărârii instanței de fond, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a susținut că prezenta cale de atac vizează doar anumite statuări ale primei instanțe, în speță invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 11 alin. (3) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținând faptul că Decizia nr. 454/2020 produce efecte și în cauza pendinte, contrar susținerilor sale.

În referire la interesul său de a exercita recursul incident împotriva considerentelor hotărârii de fond a susținut că acesta rezidă în evitarea puterii de lucru judecat în privința acelor considerente referitoare la aplicabilitatea Deciziei nr. 454/2020 a Curții Constituționale, evocând sub acest aspect Decizia nr. 14/22.06.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 472 și art. 491 din C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluții cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate și/sau considerentele acesteia".

În condițiile în care Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, prin care s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative cuprinse în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 655 din 24.07.2020, raportat la art. 147 alin. (4) din Constituția României, ale cărui dispoziții le-a enunțat, a susținut recurentul-pârât că potrivit principiului neretroactivității, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, de la data intrării în vigoare a actului normativ.

În speță, normele constatate ca fiind neconstituționale rămân aplicabile situațiilor juridice anterioare publicării deciziei CCR, aceasta producând consecințe asupra situațiilor juridice care apar după data publicării acesteia în Monitorul Oficial, iar aplicarea imediată privește și cauza în care decizia a fost pronunțată.

În susținerea opiniei exprimate a evocat juriprudența Curții Constituționale a României referitoare la efectele de ordin constituțional ale deciziilor sale, exemplificând în acest sens: Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, și Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 52.

Așadar, raportat la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, în special a celor statuate la paragraful nr. 40, expuse în cuprinsul cererii de recurs incident, a susținut recurentul-pârât, contrar instanței de fond, că această decizie a instanței de contencios constituțional nu se aplică în procesul pendinte, deoarece Hotărârea nr. 346/24.03.2020, contestată în cauză, a fost emisă în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018 și nu anterioară, doar dispozițiile art. 60 în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 urmând a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Totodată, invocând specificul contenciosului administrativ și faptul că motivele de nelegalitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situația și legislația existente la momentul emiterii acestuia, a apreciat recurentul-pârât că hotărârea prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de recurenta-reclamantă reprezintă "facta praeterita" căreia nu i se aplică Decizia nr. 454 din data de 24.06.2020 pronunțată de Curtea Constituțională.

A mai arătat recurentul-pârât că până la momentul publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, norma incidentă cuprinsă la art. 60 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004, publicată, cu modificările și completările ulterioare, a beneficiat de o prezumție de constituționalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menținându-și aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public și drepturile și interesele legitime ale destinatarului său.

În fine, a făcut trimitere la dispozițiile art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturiii, potrivit cărora secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuția de a aproba transferul judecătorilor, iar acest text legal nu a fost declarat neconstituțional, concluzionând în sensul că Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 nu este incidentă în cauză câtă vreme actul administrativ a fost emis în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare în vigoare la acel moment, această decizie fiind general obligatorie și având putere pentru viitor de la data publicării în Monitorul Oficial.

De altfel, dacă s-ar aprecia că Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale este incidentă în cauză, recurentul-pârât a apreciat că efectele admiterii excepției de neconstituționalitate nu pot consta în admiterea acțiunii formulate de reclamantă, deoarece nu ar mai exista temei juridic pentru soluționarea cererii de transfer până la momentul în care legiuitorul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției României.

Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, a susținerilor și apărărilor invocate de recurenți și a dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:

5.1. În referire la recursul principal declarat de reclamanta A., din perspectiva contextului factual, instanța de control judiciar reține că reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 346/24.03.2020, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt, în sesiunea februarie- martie 2020, precum și anularea Hotărârii din 21.05.2020 a aceleiași Secții pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x din 18.05.2020. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul acesteia de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt.

În motivarea acțiunii a susținut că și-a desfășurat activitatea în cadrul Judecătoriei Slatina din data de 01.07.2011, inițial în calitate de judecător stagiar, iar din 04.02.2013 în calitate de judecător definitiv, în urma concursului de promovare în funcții de execuție desfășurat la data de 16.09.2018 obținând gradul profesional necesar pentru a funcționa în cadrul tribunalului, promovare dispusă începând cu data de 15.11.2018, astfel cum s-a stabilit în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 11.10.2018.

A mai susținut că de la data dobândirii gradului de tribunal s-a înscris la toate sesiunile de transfer organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în sesiunea organizată în perioada februarie- martie 2020 formulând cea de-a cincea cerere de transfer, care i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 346/24.03.2020 contestată în cauza pendinte.

Analizând cererea de transfer pârâtul a respins-o, apreciind că nu se impune transferul reclamantei având în vedere situația Judecătoriei Slatina. Astfel, a avut în vedere că, potrivit situației posturilor vacante publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 14.02.2020, la Judecătoria Slatina, instanța de la care s-a solicitat transferul, deși erau ocupate toate cele 22 de posturi de judecător prevăzute în schemă, raportat la datele statistice privitoare la încărcătura cauzelor/judecător și încărcătura cauzelor/schemă și la conținutul adresei nr. x/06.03.2020 a Judecătoriei Slatina, a apreciat că la acel moment nu era oportun transferul doamnei judecător A. având în vedere că 4 dintre judecători erau stagiari și aveau competențe limitate.

Curtea de Apel Craiova, soluționând acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a respins-o ca neîntemeiată, reținând, în esență, că hotărârea contestată este motivată de o manieră care garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse, cuprinde argumente coerente, clare și lipsite de ambiguități sau contradicții, de natură să permită urmărirea raționamentului care a condus la soluția adoptată, concluzionând astfel că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a acesteia.

Reclamanta a exercitat recurs împotriva sentinței de fond, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Așadar, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente în limita și pentru considerentele ce succed.

În speță, se invocă nelegalitatea sentinței atacate pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Subsumat acestui motiv de recurs a susținut recurenta-reclamantă nelegalitatea respingerii aspectelor de nulitate invocate cu privire la hotărârea contestată și nelegalitatea în ceea ce privește aprecierea eronată a naturii criteriilor prevăzute la art. 4 din Regulament, adăugarea unui nou criteriu, neprevăzut, neluarea în considerare a criteriilor formulate de reclamantă, aprecierea greșită a legii în ceea ce privește excesul de putere, încălcarea art. 41 din Constituția României în ceea ce privește dreptul la muncă, precum și nerespectarea principiului nediscriminării în analizarea cererilor de transfer.

Raportat la obiectul cauzei, în cuprinsul cererii de recurs recurenta-reclamantă a invocat Decizia CCR nr. 454/2020 din data de 24.06.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020, însă a susținut că înțelege să critice Hotărârea nr. 346/24.03.2020 în raport de dispozițiile în vigoare la data soluționării cererii sale de transfer din data de 24.03.2020, anterior publicării deciziei CCR nr. 454/2020.

Prin această decizie s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, cea cuprinsă în art. 60 alin. (1) din același act normativ, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și cea cuprinsă la art. 60 alin. (3) din Legea nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanței de recurs să anuleze hotărârile contestate și să oblige pârâtul la emiterea unei noi hotărâri, prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt, prin reaprecierea criteriilor de transfer în raport de probatoriul administrat în cauză.

Cu titlu preliminar, în referire la soluția instanței de fond pronunțate asupra excepției inadmisibilității acțiunii privind anularea Hotărârii din data de 21.05.2020, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă a reclamantei, răspuns comunicat prin adresa din 18.05.2020 emisă de către Direcția Resurse Umane și Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

Așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, răspunsul la plângerea prealabilă nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea legii, susceptibil de a fi atacat în contencios administrativ, deoarece nu acesta este actul vătămător producător de efecte juridice, respectiv actul care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speță, actul vătămător producător de efecte juridice și care este dat în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii este Decizia nr. 346/24.03.2020, prin care s-a respins cererea reclamantei de transfer, răspunsul la plângerea prealabilă constituind poziția pârâtului referitoare la cererea reclamantei, de respingere a cererii de transfer.

Prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea acestuia de către organul emitent sau de către organul ierarhic superior, pentru a da posibilitatea acestora să revină asupra actului vătămător, revocându-l.

În consecință, soluția instanței de fond sub acest aspect este legală, urmând a fi menținută ca atare. De altfel, din lecturarea cererii de recurs formulate în cauză, se observă că recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței de fond și rejudecarea litigiului în fond cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată în sensul anulării doar a Hotărârii nr. 346/24.03.2020, nu și a hotărârii din 21.05.2020 prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă înregistrată sub nr. x/18.05.2020, neformulând, ca atare, critici la adresa soluției adoptate în privința hotărârii din data de 21.05.2020.

Analizând sentința de fond din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulate de recurenta-reclamantă în referire la nelegalitatea soluției de respingere a cererii de anulare a Deciziei nr. 346/24.03.2020, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe reflectă o interpretare și aplicare greșită a normelor incidente în materia cererilor de transfer a judecătorilor, criticile recurentei-reclamante din perspectiva aplicării greșite a criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fiind întemeiate, de natură să determine reformarea sentinței de fond sub acest aspect.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit Decizia CCR nr. 454/2020, apreciind în mod eronat că nu se mai impune lămurirea naturii criteriilor de transfer prevăzute la art. 4 din Regulament, precum și faptul că enumerarea acestor criterii a fost considerată de către pârât a avea caracter exhaustiv, în opinia sa fiind, în realitate, o enumerare limitativă.

Potrivit art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători, forma în vigoare în perioada de referință, "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe vor fi avute în vedere următoarele: - avizele motivate ale instanțelor implicate și punctul de vedere al curții de apel; - volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; - vechimea efectivă în funcția de judecător; - vechimea la instanța de la care se solicită transferul; - vechimea în gradul aferent instanței la care se solicită transferul; - specializarea judecătorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzătoare/corespunzător specializării; -disponibilitatea de a activa în secția/completul corespunzătoare/corespunzător specializării postului vacant; - domiciliul solicitantului; - distanța dintre domiciliul și sediul instanței la care funcționează judecătorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; - starea de sănătate și situația familială".

Interpretând textul enunțat supra, Înalta Curte reține că norma cuprinsă la art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor prevede în mod limitativ criteriile care pot fi avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer și nu stabilește o ordine de prioritate a acestora în funcție de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secției pentru judecători atributul de a evalua aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

În speță, analizând cererea de transfer formulată de reclamantă, în raport de criteriile prevăzute la art. 4 din Regulamentul de transfer, secția pentru judecători nu a apreciat în mod corect asupra oportunității transferului reclamantei.

Este de observat că oportunitatea actului administrativ se manifestă prin posibilitatea emitentului de a alege în mod subiectiv și conjunctural momentul și amploarea intervenției, soluția sa corespunzând interesului concret pe care își propune să îl asigure. Apreciind oportunitatea față de anumite circumstanțe, emitentul trebuie să respecte limitele legale și constituționale. Oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ține de legalitatea actului, jurisprudența actuală consacrând această abordare.

Sub acest aspect sunt relevante dispozițiile art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, din care rezultă că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul atribuțiilor exercitate în referire la cariera judecătorilor, aprobă transferul judecătorilor.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. g) din același act normativ, secția pentru judecători urmărește respectarea prevederilor legale și regulamentare în domeniul organizării și funcționării instanțelor și ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităților ce pot afecta buna desfășurare a activității acestora.

Din dispozițiile legale citate și din întregul cadru normativ incident în materie rezultă fără dubiu faptul că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, care trebuie să analizeze în mod echitabil toate criteriile de transfer enumerate supra, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcționare a instanțelor și interesele de ordin particular ale solicitanților, altfel spus, ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru a se evita provocarea unor disfuncționalități grave în activitatea instanțelor, însă, în egală măsură, trebuie acceptat, respectat și promovat dreptul la carieră al fiecărui magistrat.

Așadar, chiar dacă recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere, puterea decizională a instituției nu se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

În acest context, este important a se reaminti că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 4 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer.

În speță, se reține că reclamanta și-a motivat cererea de transfer pe considerente de ordin profesional, arătând aceasta că este judecătorul cu cea mai mare vechime în instanță și care a formulat cerere de transfer în cadrul sesiunii februarie- martie 2020 și că în urma concursului de promovare în funcții de execuție desfășurat la data de 16.09.2018 a obținut gradul profesional necesar pentru a putea funcționa în cadrul tribunalului, unde dorește să-și exercite activitatea conform pregătirii și gradului obținut, în acest sens manifestându-și disponibilitatea desfășurării activității în cadrul oricăreia dintre secțiile civile ale Tribunalului Olt.

Prin Hotărârea nr. 346/24.03.2020, contestată în cauză, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea reclamantei de transfer de la Judecătoria Slatina la Tribunalul Olt, reținând date statistice referitoare la încărcătura cauzelor/judecător, încărcătura cauzelor/schemă, precum și faptul că, potrivit adresei nr. x/06.03.2020 a Judecătoriei Slatina, deși schema de personal a acestei instanțe este completă, 4 dintre judecători sunt stagiari și au competențe limitate, apreciind astfel că nu este oportun transferul reclamantei.

Totodată, a reținut situația posturilor vacante de la instanțele judecătorești implicate în procedură, publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 14.02.2020, din care a rezultat că la Judecătoria Slatina sunt ocupate toate cele 22 de posturi de judecător prevăzute în schemă, iar la Tribunalul Olt sunt ocupate 26 de posturi din cele 29 posturi de judecător prevăzute în schemă, existând un post de judecător temporar vacant, ocupat.

Examinând întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că în cazul recurentei-reclamante, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile invocate în motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispozițiilor art. 4 din Regulament, această abordare formală echivalând cu o motivare deficitară, aspect ce va fi reținut ca un prim aspect de nelegalitate în cauza pendinte, contrar argumentelor instanței de fond potrivit cărora Hotărârea nr. 346/24.03.2020 este motivată de o manieră care garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse.

Or, analizând hotărârea contestată în limitele criticilor aduse prin cererea de recurs, instanța de control judiciar constată că pârâtul s-a rezumat să expună normele incidente în materia cererilor de transfer și datele statistice referitoare la instanțele implicate în procedura de transfer (posturi ocupate/posturi vacante, încărcătura medie/judecător, încărcătura medie/schemă), reținând în final, față de solicitarea de transfer a reclamantei, că are în vedere adresa nr. x/06.03.2020 a Judecătoriei Slatina potrivit căreia, deși schema de personal a acestei instanțe este completă, 4 dintre judecători sunt stagiari și au competențe limitate, astfel că nu este oportun transferul reclamantei.

Se observă astfel că sunt întemeiate susținerile recurentei-reclamante privind reținerea criteriului referitor la prezența judecătorilor stagiari și competența limitată a acestora, criteriu neprevăzut în Regulamentul incident, analiza actului administrativ contestat relevând astfel, pe de o parte nerespectarea criteriilor de transfer prevăzute în mod limitativ în art. 4 din Regulament, iar pe de altă parte lipsa analizei motivelor invocate de reclamantă în susținerea solicitării sale de transfer, circumscrise criteriilor reglementate, menite să contureze o situație juridică individuală și subiectivă, specifică fiecărei cereri de transfer.

În consecință, se reține și acest aspect de nelegalitate a hotărârii contestate, referitor la soluționarea cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate și la un criteriu neprevăzut în art. 4 din Regulament, în condițiile în care norma respectivă impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma "vor fi avute în vedere următoarele criterii", menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor implicate într-o procedură de transfer și criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca și premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu a dat eficiență în soluționarea cererii de transfer a recurentei-reclamante nici altor criterii la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii contestate, respectiv existența posturilor vacante la Tribunalul Olt, instanța la care s-a solicitat transferul și avizele pozitive emise de Curtea de Apel Craiova și de Tribunalul Olt, reținând în mod greșit doar avizul condiționat al Judecătoriei Slatina, în sensul ocupării postului în aceeași sesiune de transfer, exprimat prin adresa nr. x/06.03.2020, fără a analiza posibilitatea amânării datei de la care operează transferul efectiv, deși această posibilitate rezulta din cuprinsul adresei în discuție, iar reclamanta a semnalat acest aspect, solicitând analizarea ipotezei amânării datei transferului efectiv.

De altfel, aceste susțineri au fost reiterate de către reclamantă și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aspecte ce nu au făcut însă obiectul analizei instanței de fond, aceasta reținând doar că oportunitatea măsurii respingerii cererii de transfer este în concordanță cu situația specială a Judecătoriei Slatina relativ la existența unui număr de 4 judecători stagiari cu o competență limitată și că acesta este motivul avizului condiționat exprimat de către instanța de la care s-a solicitat transferul, pronunțând astfel o soluție cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor incidente, de natură a conduce la reformarea hotărârii pronunțate din această perspectivă.

În acest context, având în vedere motivele de nelegalitate reținute conform argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc nemijlocit la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, și, ca atare, generator al caracterului nelegal al actului administrativ supus cenzurii instanței, criticile recurentei-reclamante sub aspectul discriminării și al încălcării dreptului la muncă din perspectiva art. 41 din Constituția României nu vor mai face obiectul analizei instanței de control judiciar, această analiză fiind de prisos prin raportare la dezlegările date asupra aspectelor analizate.

Pe cale de consecință, raportat la argumentele expuse și ținând cont de obiectul acțiunii deduse judecății, Înalta Curte apreciază că recursul principal declarat de reclamantă este fondat, urmând să-l admită, să caseze în parte sentința recurată și în rejudecare să admită în parte acțiunea reclamantei, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, în sensul anulării Hotărârii nr. 346 din 24 martie 2020 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că aceasta a fost emisă cu nerespectarea normelor incidente.

Totodată, va respinge în rest acțiunea reclamantei constatând că, pentru respectarea principiului legalității, în contextul declarării neconstituționalității textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condițiile în care se realizează transferul, nu se poate dispune de către instanța de recurs asupra obligării pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei.

Se reține astfel că în analiza criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019, Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuția de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, iar soluția din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit, astfel cum s-a arătat, cu această cerere de transfer și urmând să o soluționeze după punerea în acord a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu prevederile Constituției României.

5.2. În referire la criticile recurentului-pârât formulate în cadrul cererii de recurs incident cu privire la considerentele sentinței atacate, ce vizează aplicabilitatea în cauza pendinte a Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 din data de 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020, Înalta Curte reține că sunt nefondate.

Astfel cum se observă din considerentele hotărârii de fond, prima instanță a reținut aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale prin raportare la soluția de neconstituționalitate a dispozițiilor care reglementează procedura de transfer prin regulamentul secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, așadar, prin prisma calității emitentului, dreptul la transfer al reclamantei subzistând și putând fi analizat prin prisma dispozițiilor în vigoare la data respingerii cererii de transfer, lucru pe care l-a realizat instanța de fond, contrar susținerilor recurentului-pârât.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, făcând trimitere la dispozițiile art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, vor fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei Curții Constituționale, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Așadar, având în vedere dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României și considerentele din paragraful 40 al Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, Înalta Curte consideră că această decizie produce efecte doar asupra hotărârilor privind soluționarea cererilor de transfer formulate după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, neputând constitui, în cauza de față, un motiv de nelegalitate a Hotărârii nr. 346/24.03.2020 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, motivele de nelegalitate ale actului administrativ contestat analizându-se în raport de prevederile în vigoare în perioada de referință, analiză efectuată ca atare de către instanța de fond și cenzurată de instanța de control judiciar conform celor expuse la pct. 5.1. din prezenta decizie.

Sub aspectul reliefat a reținut instanța de fond că, deși procedura de transfer a fost invalidată de Curtea Constituțională prin prisma calității emitentului, cererea de transfer urmează a fi analizată prin prisma aspectelor cuprinse în art. 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 și având în vedere principiul reglementat de art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În altă ordine de idei, dacă s-ar considera că Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu mai este aplicabil ca efect al constatării neconstituționalității unora dintre dispozițiile în baza cărora a fost adoptat, instanța de contencios administrativ învestită cu cercetarea legalității soluționării cererii de transfer a reclamantei, chiar dacă ar dispune anularea acestei hotărâri, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, nu ar putea analiza cererea de transfer.

Cu alte cuvinte, nu se poate reține nelegalitatea hotărârii contestate pentru motivul că au fost stabilite în mod nepermis criteriile din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, de către această autoritate, cu încălcarea art. 125 alin. (2) și art. 1 alin. (5) din Constituție, pentru a se considera că instanța de judecată poate aprecia asupra transferului în lipsa oricăror criterii.

În consecință, în raport de argumentele prezentate anterior, reținând că prima instanță a analizat legalitatea actului administrativ contestat în cauză prin prisma normelor incidente la data emiterii acestuia și nu prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârât, ca nefondat, criticile acestuia aduse considerentelor sentinței de fond sub acest aspect neverificându-se în cauză.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului principal declarat de reclamanta A., casarea în parte a sentinței recurate și rejudecând cauza, va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și va anula Hotărârea nr. 346 din 24 martie 2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acțiunea.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 10 din 11 ianuarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 346/24.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge în rest acțiunea.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2021.