ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 548/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra cererii civile de față, are în vedere următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 06 septembrie 2021, pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata DGRFP Craiova- AJFP Mehedinți - Serviciul Orășenesc Vânju Mare, a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare al ANAF nr. 94050/17.08.2021, solicitând să se constate: nelegalitatea actelor fiscale contestate și a executării silite ce au fost întocmite de un organ fiscal necompetent, motiv de nulitate absolută a executării silite contestate, încălcarea prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale și faptul că nu datorează accesorii fiscale, întrucât este culpa organului fiscal, în exercitarea atribuțiilor acestuia de administrare a creanțelor fiscale.

În subsidiar, a solicitat, admiterea contestației la executare, constatarea nulității absolute a executării silite, a titlului executoriu și a somației nr. x/2021/884 emise de structura teritorială ANAF-AJFP Mehedinți.

A mai solicitat lămurirea titlului executoriu, respectiv a deciziei penale nr. 389 din 29 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală cu privire la înțelesul/întinderea/modul de calcul al accesoriilor ce au făcut obiectul actelor de executare întocmite de petentă și pe care le contestă.

II. Hotărârea penală, pe aspectul laturii civile

Prin decizia penală nr. 389A din 29 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Craiova, inculpații B., C. și A., partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și părțile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Devesel și Asociația "D." Devesel împotriva sentinței penale nr. 4 din 14 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2012.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond, sub aspectul laturii civile, în baza art. 25 și art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 998-999, 1000 alin. (3) și 1003 din C. proc. civ. 1865 a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură și, în consecință, i-a obligat pe inculpații B., C. și A., în solidar, la plata sumei de 94157,65 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente, calculate în conformitate cu legislația fiscală.

A obligat pe inculpata B., în solidar, cu partea responsabilă civilmente Asociația "D." Devesel la plata sumei de 654,777,01 RON precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente, calculate în conformitate cu legislația fiscală.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanța nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpaților B., C. și A., respectiv prin Ordonanța nr. 147/P/2010 din data de 15 mai 2012 a aceluiași parchet asupra sumelor de bani existente în conturile deschise la E. de Asociația "D." Devesel, până la concurența sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile prin prezenta hotărâre.

A înlăturat dispoziția de anulare a contractului de arendă nr. x din 11 iunie 2007.

În baza art. 274 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. a obligat inculpata B., în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația "D." Devesel, la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. a obligat inculpații C. și A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

A menținut celelelte dispoziții ale sentinței penale care nu contravin deciziei.

Contestația la executare formulată de A. a fost înregistrată la 06 septembrie 2021pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a reținut că a fost învestită cu o contestație la titlu împotriva titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389A din 29.10.205 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2012 și o contestație la executare propriu-zisă, ce a fost disjunsă.

III. Hotărârea de declinare a competenței

Prin sentința civilă nr. 4740 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, și a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii formulate de A., prin care a solicitat lămurirea titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389/A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2012.

IV. Motivele contestației la executare formulate de contestatorul A.

În susținerea cererii sale, contestatorul a arătat că prin decizia penală nr. 389 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală la 29 octombrie 2015, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă APIA București, a fost obligat în solidar cu numiții B. și C. la plata sumei de 94157,65 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente, calculate în conformitate cu legislația fiscală.

Această hotărâre ce constituie titlu executoriu a fost pusă în executare, în dosarul de executare nr. 129403 din 15 aprilie 2016 al ANAF, a fost urmărit și a executat integral la data de 20.08.2020 debitul datorat, executarea silită fiind făcută prin popriri și plăți voluntare. ANAF a eliberat la data de 24 august 2020, certificatul de atestare fiscală nr. x din care rezultă achitarea debitului și faptul că nu mai figurează în evidențele ANAF.

A susținut că executarea silită a fost demarată cu nerespectarea prevederilor Codului de procedură fiscală și a actelor subsecvente acestuia, de către un organ care nu era competent în cauză.

Astfel, conform Ordinului ANAF nr. 3418/2016, Hotărârii de Guvern nr. 522/2016, Ordinului nr. 3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurilor de executare silită, dosarul de executare silită pe care îl contestă a fost întocmit de un organ necompetent, și anume ANAF- Serviciul fiscal orășenesc Vînju Mare, în condițiile în care titlul executoriu urmărit -decizia penală nr. 389/29.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală făcea obiectul dosarului de executare nr. 2025/54/2012 ANAF - Direcția Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Craiova, dosar în care se putea continua executarea silită în cazul neaducerii la îndeplinire în totalitate a titlului executoriu.

Totodată, din adresa nr. x/10.11.2020 a ANAF Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Craiova rezultă că organul de executare consideră că s-a încasat suma de 98561,95 RON din titlul executoriu, debitul principal fiind depășit cu suma de 4003,95 RON.

Din aceste motive, consideră că somația și titlul executoriu contestat în speță sunt lovite de nulitate absolută.

Cu privire la încălcarea prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale, a susținut că ANAF nu i-a comunicat în termen legal decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii, procesele-verbale de calcul a accesoriilor datorate, în condițiile în care la eliberarea certificatului fiscal din 24 august 2008 s-a menționat că nu datorează creanțe principale și nici creanțe accesorii.

Singura sumă ce reprezenta dobânzi calculate și neinstituite în evidențele ANAF, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, era suma de 31901 RON, înscrisă în fișele sintetice totale de calcul, sumă pentru care nu s-a emis un titlu executoriu în condițiile Codului de procedură fiscală. Potrivit normelor de procedură fiscală, în cazul creanțelor fiscale pentru prejudicii stabilite prin hotărâri penale, termenul de prescripție este de 10 ani.

Totodată, era necesar să se stabilească ce dispoziții legale sunt aplicabile cu privire la cursul prescripției: Codul de procedură fiscală 2015 sau Codul de procedură fiscală 2003, natura dreptului exercitat și momentul împlinirii prescripției.

Data scadenței comunicate de către ANAF în titlul executoriu x/15.04.2016 era 13.11.2015, dată de la expirarea căreia puteau fi calculate accesorii de către organul de executare silită. Culpa aparține ANAF, care nu mai putea impune accesorii dacă nu a emis decizii de calcul pe perioada în care acestea se datorau și dacă nu le-a comunicat contribuabilului.

Deși, încă din timpul urmăririi penale, au fost instituite măsuri asigurătorii pe toate bunurile celor trei debitori obligați în solidar, la solicitarea ANAF și a creditorului APIA, aceste organe au stat în pasivitate în executarea silită și, în acest mod, accesoriile au crescut artificial, bunurile indisponibilizate s-au devalorizat, iar, prin decesul codebitorului C., a fost lipsit de garanțiile sau de drepturile pe care le-ar fi putut valorifica prin subrogație. Pentru aceste motive, consideră că este liberat de datorie până la concurența valorii acestor garanții sau drepturi (art. 1448 din C. civ.).

În speță, atât creditorul APIA, cât și organul de executare ANAF, au avut la îndemână mijloacele procedurale de recuperare în cel mai scurt timp posibil a debitului principal urmărit, dar, cu toate acestea, nu au acționat, prelungind în mod nejustificat executarea silită. Astfel, devin aplicabile dispozițiile art. 1534 alin. (2) din C. civ. potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu minimă diligență.

Nu în ultimul rând, atât ANAF cât și APIA se află în culpă și pentru că nu au comunicat modul în care a fost soluționată cererea sa de anulare a accesoriilor, înregistrată sub nr. x din 20 august 2020, cerere depusă conform O.U.G. nr. 69/2020.

Pe fondul contestației la executare, a invocat dispozițiile art. 260 din Codul de procedură fiscală, arătând că titlul executoriu pe care îl contestă nu este o hotărâre judecătorească.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 48 din Codul de procedură fiscală, sunt lipsite de efecte juridice actele administrative fiscale ce nu au fost comunicate în condițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală.

În lipsa comunicării titlului de creanță, anterior începerii executării, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligației de plată, și, cu atât mai mult, nu poate proceda la executarea silită a creanței.

Prin decizia penală nr. 389 din 29 octombrie 2015 a fost admisă acțiunea civilă formulată de APIA București și au fost obligați în solidar reclamantul, B. și C. la plata sumei de 94157,65 RON cu titlu de despăgubiri și la plata dobânzilor și penalităților aferente, calculate în conformitate cu legislația fiscală.

Dosarul de executare nr. 129403 din 15 aprilie 2016 al ANAF, a fost executat integral, la data de 20 august 2020, fiind achitat debitul în sumă de 94158 RON, înscris în titlul executoriu ANAF nr. 129403 din 15 aprilie 2016, cu termen de plată scadent la 13 noiembrie 2015.

La data de 28 august 2021, în dosarul de executare nr. 94050 din 17 august 2021, reclamantului i s-a comunicat Somația nr. x însoțită de Titlul executoriu fără număr și dată, cu termen de plată la 14 aprilie 2021, prin care i s-a adus la cunoștință obligația de plată a sumei de 186400 RON.

A susținut că această sumă, de care a aflat în această manieră nu este certă, lichidă și exigibilă, nu ține cont de situația de fapt și de drept și nici nu i s-a comunicat unde poate fi contestat modul de calcul și termenul în care poate fi făcută contestația.

A formulat contestație la emitentul actului, privind modul de calcul al accesoriilor, iar APIA -Centrul județean Mehedinți a procedat atât la calculul accesoriilor cât și la soluționarea contestației, deși competență avea APIA București, parte civilă în litigiul penal.

A contestat modul de calcul al accesoriilor, cu privire la următoarele aspecte:

A susținut că nu a avut posibilitatea să utilizeze procedura prealabilă administrativă, iar, în absența titlului de creanță, titlul executoriu este lovit de nulitate. Adresa APIA Mehedinți nr. 815/07.01.2021 nu constituie titlu de creanță, contestatorului nefiindu-i comunicat actul administrativ fiscal în baza căruia să poate fi efectuat un act de executare, obligație ce rezultă din dipozițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală și art. 783 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la contestația la titlu, a susținut că ANAF a pornit executarea silită pentru accesorii prin emiterea a trei titluri executorii fiscale, individual pentru fiecare dintre cei trei codebitori solidari pentru aceeași sumă de 186399,73 RON în trei dosare diferite: a) 94048/17.08.2021 privind pe B., b) 94049/17.03.2021 privind pe C. și c) 94050/17.08.2021 privind pe contestatorul A., deși, în speță, titlul este reprezentat de decizia penală și de procesul-verbal de calcul al accesoriilor ce a fost întocmit și comunicat de ANAF. În speță, potrivit principiului solidarității, trebuia întocmit un dosar de executare unic.

A susținut că decizia penală nr. 389A din 29.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală necesită lămuriri pe latură civilă, întrucât nu are autoritate de lucru judecat cu privire la stabilirea creanței fiscale.

Așa cum reiese din cuprinsul hotărârii penale, cei trei inculpați, debitori solidari în dosarul de executare silită, nu au urmărit obținerea unor foloase personale, aspect ce rezultă din modul în care au fost gestionați banii de la APIA.

Instanța penală a notat superficialitatea controalelor efectuate de salariații APIA -Centrul județean Mehedinți și ușurința cu care au fost aprobate cererile de subvenție, dar constatarea unei eventuale vinovății a acestora nu putea avea loc în condițiile în care prin rechizitoriul parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Instanța penală nu a dispus efectuarea unei expertize, iar faptul că numai APIA Bucuresti s-a constituit ca parte civilă, nu și APIA-Centrul județean Mehedinți, nu poate înlătura din punct de vedere civil răspunderea celei din urmă. S-ar fi cuvenit atrasă răspunderea în solidar cu coinculpații persoane fizice și a APIA - Centrul județean Mehedinți, cel puțin în legătură cu cererea de plată pe care a formulat-o B..

Contestatorul nu a beneficiat de subvenții, iar APIA Centrul județean Mehedinți și salariații săi, au acordat în mod nelegal acele subvenții.

APIA Centrul județean Mehedinți a efectuat un calcul greșit al accesoriilor, în condițiile în care nu a efectuat niciun demers în perioada 2007-2021 pentru executarea debitului. Bunurile indisponibilizate puteau fi executate începând cu data de 13.11.2015, când ANAF a emis și comunicat titlul executoriu.

A solicitat admiterea contestației la executare.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Prioritar, va fi avut în vedere art. 22 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "rolul judecătorului în aflarea adevărului" și care la alin. (4) prevede că judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

Potrivit dispozițiilor art. 600 alin. (3) din C. proc. pen., contestația privind executarea dispozițiilor civile ale hotărârii se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.

Contestatorul A. a indicat în cuprinsul contestației formulate că solicită clarificarea înțelesului, întinderii ori aplicării dispozitivului titlului executoriu-decizia penală nr. 389A din 29.10.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în vederea executării întocmai a acestuia, iar prin decizia nr. 4740 din 16 decembrie 2021, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a declinat competența de soluționare a acestui petit în favoarea Înaltei Curți, prin raportare la dispozițiile art. 714 alin. (3) din C. proc. civ.

Obiectul contestației la titlu, ca formă a contestației la executare, este definit de dispozițiile art. 712 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care partea nu a utilizat procedura prevăzută la art. 443 din Cod și nu a solicitat lămurirea hotărârii judecătorești, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, poate formula contestație la executare, înăuntru termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, așa cum prevăd dispozițiile art. 715 din C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Prin decizia nr. XIV/2007 a Sectiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interpretarea și aplicarea art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (în prezent art. 260 alin. (4), referitor la competența materială și teritorială de soluționare a contestațiilor la executarea silită și a contestațiilor împotriva unui titlu executoriu fiscal, s-a stabilit că judecătoria în circumscriptia căreia se face executarea este competentă să judece contestațiile atât împotriva executării silite însăși, a unui act sau măsură de executare, a refuzului organului de executare fiscală de a îndeplini un act de executare, cât si împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instantă judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Prin contestația la titlu, nu se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, ce pot fi invocate numai prin intermediul contestației propriu-zise atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească. Totodată, prin intermediul acestei contestații nu se poate obține nimic mai mult decât lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, similar procedurii reglementate de art. 443 din C. proc. civ., contestația nefiind o cale de retractare a titlului executoriu.

Prin urmare, se poate apela la această contestație numai când este necesară clarificarea unor aspecte care îngreunează sau fac chiar imposibilă executarea silită, nicidecum desființarea sau modificarea titlului executoriu, rolul instanței în această ipoteză fiind limitat în a determina exact cadrul în care va trebui să se desfășoare executarea silită.

Contestația la titlu, ca atare, nu este un mijloc procedural creat pentru a anula sau a modifica titlul executoriu.

Așa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, contestatorul reclamă faptul că titlul executoriu, reprezentat de decizia penală prin care a fost obligat la acoperirea prejudiciului pe latură civilă, nu este pe deplin lămurit, cu trimitere la argumentul că întinderea creanței fiscale, constând în dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata în termen a debitului principal, nu a fost determinată și nu se bucură de autoritate de lucru judecat și, în această manieră, contestă, de fapt, modalitatea de calcul și cuantumul accesoriilor pentru care s-a început executarea silită.

Înalta Curte constată că în dispozitivul hotărârii penale se precizează, fără echivoc, că recurentul A. este obligat, în solidar cu inculpații B., C., la plata prejudiciului în cuantum de 94.157,65 RON, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente, calculate în conformitate cu legislația fiscală.

Este de reținut că, referitor la modalitatea de reparare a prejudiciului, au fost avute în vedere prevederile art. 19 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., principiul general fiind acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal având ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile.

În ceea ce privește sintagma "dispozițiile legii civile", instanța penală a reținut că se circumscriu acesteia atât dispozițiile art. 998 din C. civ. 1864 (ce constituie sediul materiei) cât și reglementările cu caracter special, ce instituie obligații particulare în sarcina persoanelor, care, beneficiind în mod fraudulos de fonduri provenind din bugetul Uniunii Europene urmează să restituie, ulterior, sumele primite necuvenit.

Astfel, au fost găsite incidente dispozițiile art. 12

1

din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură (text menținut cu un conținut similar în art. 39 din O.U.G. nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, act normativ care a abrogat O.U.G. nr. 125/2006), potrivit cărora " sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin din fondurile europene și/sau din fondurile publice naționale aferente acestora se recuperează cu aplicarea accesoriilor fiscale calculate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora ..."

Domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 este delimitat de dispozițiile art. 1 alin. (1) din actul normativ, potrivit căruia aceasta reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către donatori internaționali.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 reprezintă creanță bugetară rezultată din nereguli -sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 10 din Codul de procedură fiscală, creanța fiscală reprezintă dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie.

De asemenea, potrivit art. 1 pct. 20 din Codul de procedură fiscală, dobânda este obligația fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale principale ca urmare a neachitării la scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, iar potrivit art. 1 pct. 33 din același cod, penalitatea de întârziere este obligația fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru neachitarea la scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale.

Dispozițiile art. 29 din Cod, dispun că obligația fiscală accesorie este obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor, aferente unei obligații fiscale principale, iar, potrivit art. 173 alin. (1) pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, se datorează, după acest termen, dobânzi și penalități de întârziere.

Pe de altă parte, conform art. 173 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, dobânzile și penalitățile de întârzire se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală, care, în speță, este o creanță bugetară rezultată din nereguli, în sensul art. art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Dispozițiile art. 220 alin. (2) lit. a) din același act normativ, prevăd că prin ordin al președintelui ANAF care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabilesc cazurile speciale de executare silită, precum și structura abilitată cu aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită.

Conform art. 1 pct. 1 din Ordinul ANAF nr. 3744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită, prin cazuri speciale de executare silită se înțelege punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de executare, generată de hotărârile judecătorești definitive pronunțate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanțe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice entități, cu excepția hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în materie penală prin care s-a dispus doar recuperarea unor cheltuieli judiciare care se pun în executare de către organele fiscale centrale competente cu atribuții în administrarea creanțelor bugetare.

Instanța penală a avut în vedere faptul că principiul general este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, ceea ce presupune acoperirea atât a prejudiciului efectiv cât și beneficiului nerealizat. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, în scopul repunerii în situația anterioară a victimei, conform principiului de drept comun restitutio in integrum.

Ținând cont de natura fiscală a creanței, prin raportare la textele normative anterior menționate, Înalta Curte reține că pentru recuperarea acesteia devin incidente reglementările specifice din Codul de procedură fiscală, iar autorul prejudiciului trebuie să acopere toate obligațiile fiscale ce îi incumbă, materializate în accesorii fiscale sub forma de dobânzi și penalități, astfel cum sunt acestea reglementate de legislația fiscală, dând expresie, astfel, aplicării principiului reparării integrale a pagubei.

În sprijinul acestui argument sunt și dispozițiile art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fondurile publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în considerentele Deciziei nr. 16 din 8 aprilie 2019 că o creanță fiscală se execută prin executori fiscali și este purtătoare de dobânzi și penalități fiscale pentru neexecutare.

În speță, fiind o obligație accesorie ce derivă din obligația principală, creanța bănească contestată, prin care se materializează dreptul la reparație integrală a prejudiciului, nu avea cum să fie certă la momentul pronunțării hotărârii penale, cele două obligații (principală și accesorie) având un temei juridic diferit.

Prin decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că obligația de plată a taxelor și impozitelor se naște la data realizării activității, încasării venitului supus impozitării și devine scadentă la termenul prevăzut de lege, moment de la care autoritatea fiscală are dreptul de a percepe accesoriile creanței fiscale.

Este de reținut și faptul că o creanță bănească reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, se concretizează într-o sumă de bani și devine lichidă și exigibilă numai după stabilirea obligației de plată a debitului principal prin hotărâre judecătorească, fiind dependentă de măsura și procentul în care debitul principal a fost achitat.

În concluzie, având în vedere argumentele precedente și în conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate, în orice litigii care au ca obiect valorificarea creanțelor fiscale, se aplică prevederile Codul fiscal și ale Codului de procedură fiscală. Mai departe, faptul că prin hotărârea penală de condamnare s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația civilă de plată a creanței accesorii, dar nu și cuantumul acesteia, nu este un impediment în executarea titlului executoriu, de vreme ce organul de executare, abilitat conform legislației fiscale și cu atribuțiile legate de administrarea creanțelor fiscale, are competența să calculeze în concret sumele datorate cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere aferente debitului principal, ținând cont de normele de procedură fiscală, termenul de scadență, nivelul penalității și, nu în ultimul rând, efectuând verificarea situației fiscale a debitorului, la zi, ceea ce presupune luarea în calcul a plăților efectuate.

În speță, contestatorul, formulând prezenta contestație la executare, a recunoscut existența titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, dar a contestat cuantumul dobânzilor și penalităților de întârziere calculate de organul de executare silită, aspecte ce se circumscriu unei contestații la executare propriu-zise, pentru că vizează acte de executare silită. Pe de altă parte, titlu executoriu emis de ANAF-AJFP Mehedinți, se bucură de prezumția de valabilitate și legalitate, astfel încât cererea formulată va fi calificată drept contestație la executare silită și nu la titlu.

Or, înțelegând să conteste faptul că nu a fost creat un dosar unic de executare silită, fiind emise trei titluri executorii distincte (nr. 94048/17.08.2021, nr. 94049/17.03.2021, nr. 94050/17.08.2021), calculul greșit al accesoriilor de către organul de executare, cererea trebuie interpretată în sensul că, prin aceste apărări de fond, se dorește contestarea executării silite efectuate de organul fiscal împotriva sa.

Așa fiind, Înalta Curte, analizând conținutul pretențiilor contestatorului, apreciază că nu sunt întrunite condițiile unei contestații privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, finalitatea urmărită de acesta putând fi obținută numai în cadrul unei contestații la executare propriu-zise.

În această situație devin incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora contestația se introduce la instanța de executare, care având în vedere dispozițiile art. 260 din Codul de procedură fiscală, raportat la art. 651 din C. proc. civ., este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Pentru aceste considerente, recalificând cererea cu care a fost învestită în prezenta cauză, Înalta Curte în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a declina competența de soluționare a contestației la executare propriu-zise formulate de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a contestației la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 389/A din 29 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2012, în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2022.