ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2017 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP), a solicitat ca instanța următoatrele:

- sumei de 598.471,16 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 503,30 ha, situată în zona/tipul funcțional T1/T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Jina S.R.L. pe întreaga perioadă a anilor 2010-2013, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2010-2013.

2.dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 598.471,16 RON, începând cu data de 14.09.2012 - data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166final/19.07.2012 și până la plata efectivă.

1.2. Hotărârea pronunțată în cauză

Prin încheierea de ședință din 07.11.2017, Curtea Apel Alba- Iulia a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor iar excepția inadmisibilității cererii de obligare a Guvernului la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ a fost respinsă prin încheierea pronunțată în ședința publică din 28.11.2017.

De asemenea, excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune au fost respinse prin încheierea de ședință din 21.02.2018.

Prin sentința nr. 130 din 14 iunie 2018, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Apelor și Pădurilor

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Reclamanta A. a promovat recurs împotriva sentinței nr. 130 din 14 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

A invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând: casarea parțială a sentinței civile nr. 130 din 14.06.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia comunicată la data de 04.08.2020, cu consecința, menținerii în parte a sentinței civile nr. 130 din 14.06.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 raportat la modul de soluționare a următoarelor excepții:

- Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, respinsă prin încheierea de ședință din 07.11.2017;

- Excepția inadmisibilității cererii de obligare a Guvernului la adoptarea unui act normativ, respinsă prin încheierea de ședință din 28.11.2017;

- Excepția lipsei de interes, respinsă prin încheierea de ședință din 21.02.2018;

- Excepția prescripției dreptului material la acțiune, respinsă prin încheierea de ședință din 21.02.2018;

A solicitat rejudecarea fondului acțiunii formulate de recurenta-reclamată A., iar ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată:

A. Constatarea neîndeplinirii de către Guvernul României a obligației de rezultat de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a unei Hotărâri de Guvern privind adoptarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010-2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004;

B. Obligarea Guvernului României la adoptarea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea Normelor Metodologice sub forma exacta pe care dorește acesta de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă ce vizează anii 2010-2013, având in vedere ca o forma de proiect de H.G. inițiat de către parata MMAP este avizat deja de Guvern si de toate forurile implicate (ministere de resort, Consiliu Legislativ, Nota de fundamentare, samd) și de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012;

C. Obligarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la plata:

- Sumei de 598.471,16 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care recurenta -reclamantă nu le-au putut recolta aferente perioadei între 2010-2013 datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în calitate de proprietari pentru suprafața de pădure de 503,3 ha situată în tipul funcțional T1/T2;

- Acordarea dobânzilor calculate asupra debitului principal începând cu data de 14.09.2012 - data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012 și până la plata efectivă a debitului.

Obligarea pârâților - intimați în solidar la plata cheltuielilor de judecată atât în primă instanță cât și în recurs, inclusiv a taxelor judiciare de timbru.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat în esență că, soluția recurată este una nelegală și netemeinică, dispusă prin aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile aduse sentinței civile nr. 130 din 14.06.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia:

Recurenta arată că, nu este de acord cu cele reținute de către instanța de fond, având în vedere următoarele:

În vederea compensării restricțiilor și interdicțiilor de recoltare a masei lemnoase prin instituirea unor zone de protecție de tip funcțional T1/T2 (Natura 2000), legiuitorul, prin acte normative succesive a instituit, în sarcina statului, obligația de a acorda ajutoarele de stat solicitate.

Adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutoarelor de stat pentru lipsa de folosință a terenurilor forestiere cu suprafețe cuprinse în ariile protejate Natura 2000, tipul funcțional T1/T2 este o obligație pozitivă asumată de statul român - prin autoritățile competente.

Mai mult, ne aflăm în situația în care, dreptul recurentei -reclamante este afectat de o condiție pur potestativă din partea Guvernului României în condițiile în care legea internă îi impune o obligație de rezultat aceea de a adopta Norme metodologice privind modalitatea de solicitare de calcul și de acordare a compensațiilor.

Această situație conduce la golirea de conținut a dreptului recurentei-reclamante, fiind expuși unui abuz din cauza nerespectării atât a legislației unionale, cât și celei interne. Astfel, acest drept la compensații devine unul iluzoriu.

Mai mult decât atât principiul, speranței legitime este indisolubil legat de statul de drept.

În virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale și să respecte speranțele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, indivizii putând conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate și fiind astfel în măsură să își planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziții.

Recurenta reclamantă ca beneficiară a ajutorului financiar recunoscut printr-o lege, are o firească speranță legitimă privind stabilitatea și coerența legislativă, astfel încât să poată beneficia neîngrădit de drepturile legal dobândite.

Ab initio, dacă s-ar analiza această situație strict pe baza oportunității adoptării actelor administrative de către autoritățile publice, chestiunile trebuie tranșate în sensul acoperirii vidului legislativ. Per a contrario, opinează că statul și-ar încălca obligația asumată prin actele normative europene de reglementare a acestor tipuri de compensații.

De asemenea, a arătat că, în concordanță cu art. 50 alin. (2) din Codul Administrativ, aprecierea necesității și oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului aparțin acestuia. După cum facil se poate observa această oportunitate a adoptării, modificării ori completării unui act administrativ se află în relație de interdependență cu necesitatea acestora.

În consecință, oportunitatea și necesitatea în emiterea actului administrativ care reglementează acordarea acestor compensații trebuie privită în strânsă legătură cu obligația impusă prin Regulamentul nr. 1305/18.12.2013 al Uniunii Europene de acordare a acestor ajutoare de stat, a Directivelor incidente si prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, care în baza principiului aplicabilității directe a dreptului unional în legislația națională - au caracter obligatoriu de la data publicării în JOUE, fără a mai fi necesară transpunerea lor.

Potrivit art. 4 pct. 4 din O.O. nr. 14/2010 "Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: plăți Natura 2000 si plăți aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei".

După cum s-a reținut în cadrul Deciziei nr. 36/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegata unei chestiuni de drept "Prin Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000".

Conform art. 5 din O.G. nr. 14/2010 "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în RON, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control".

Din coroborarea dispozițiilor menționate anterior, rezultă obligația Guvernului de a adopta fara echivoc, nemaifiind o chestiune de oportunitate, o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordarea, utilizare si control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Astfel, potrivit legislației naționale în materie prin coroborarea cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, oportunitatea în adoptarea actelor administrative nu poate fi privită ut singuli în contextul competențelor oferite de către România, Uniunii Europene prin Tratatul de Aderare din 2007.

În ceea ce privește forma cu privire la modalitățile și condițiile de compensare pe care ar trebui să o aibă normele metodologice de punere în aplicare, recurenta arată că, a solicitatat adoptarea în forma exactă dorită de Guvern; mai mult, a arătat că, există dejn un proiect cu toate avizele necesare, unicul motiv pentru care nu a intrat în vigoare fiind simpla pasivitate a executivului prin neînaintarea proiectului final de Hotărâre de Guvern corectat de către Monitorul Oficial din nou la această din urmă instituție.

De altfel, puterea discreționară a autorităților publice recunoscută de legiuitor prin posibilitatea reglementată de dispoziții legale citate cu privire la modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor, nu trebuie confundată cu excesul de putere.

Noțiunea de putere discreționară desemnează o anumită marjă de libertate în decizie și acțiune, posibilitatea de a alege între mai multe atitudini posibile. Ceea ce este foarte important, putere discreționară comporta o marja de liberă decizie, dar implicit prin ea însăși o anumita limită pentru că exercitarea ei să nu devină abuzivă.

În principiu, controlul jurisdicțional nu poate fi exercitat asupra libertății de apreciere lăsate de legiuitor la dispoziția administrației, în ceea ce privește fondul actului, dimpotrivă, el poate exista cu ușurință asupra formelor și procedurilor impuse organului administrativ obligatoriu de urmat chiar și în situații, în care legea i-a conferit o largă putere discreționare asupra fondului.

De altfel, cu privire la oportunitatea actelor administrative Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia 2702/2018 în mod judicios a statuat "Dreptul de apreciere semnifică posibilitatea autorității administrative de a decide asupra oportunității unei atitudini sau acțiuni concretizată ulterior în emiterea/adoptarea unui act administrativ care prin efectele produse va interveni asupra realității înconjurătoare în sensul modificării acesteia, modificare ce ar trebui să fie întotdeauna în conformitate cu interesul general și cu respectarea drepturilor particularilor. Curtea a mai evidențiat că oportunitatea actului administrativ este o consecință a dreptului de apreciere al autorităților publice și poate face obiectul controlului judecătoresc în limitele mai sus menționate".

Or, în cauză, "oportunitatea" de a nu adopta normele metodologice impuse atât în plan autohton, cât și european încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate în viziunea art. 1 Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului prin restricționarea prerogativei ius fruendi a emolumentului și prin refuzul de a acorda compensațiile recunoscute de lege.

Dată fiind respingerea primelor două petite ale acțiunii, instanța a conchis că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu va putea fi obligat la plata compensațiilor și accesoriilor acestora prin prisma lipsei cadrului legislativ care să prevadă posibilitatea acordării acestuia.

Astfel, a solicitat instanței, casarea parțială a hotărârii și obligarea Guvernului la adoptarea cadrului normativ necesar pentru acordarea ajutorului de stat așa cum este el reglementat în dispozițiile legale incidente pentru perioada de referință 2010-2013.

Totodată, a arătat că, adoptarea acestei Hotărâri de Guvern nu contravine dispozițiilor art. 15 din Constituție cu privire la neretroactivitatea legii.

Această chestiune rezidă datorită faptului că acordarea compensațiilor în cele din urmă, după 7 ani în care recurentele au fost private dreptul de proprietate privată, ar veni în recunoașterea dreptului de a beneficia de ajutorul de stat deja existent atât din punct de vedere reglementărilor unionale, cât si a celor naționale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituția României dreptul de proprietate precum și creanțele asupra statului sunt garantate.

Pentru că prin codul silvic s-a interzis parțial acest drept, legiuitorul a obligat Guvernul la plata de despăgubiri în condițiile arătate mai sus. Acest drept a fost recunoscut recurentei reclamante din momentul în care practic a fost interzisă exploatarea în regim silvic a masei lemnoase deținute în proprietate.

Esența acestui litigiu constă tocmai în faptul că, prin limitarea drastica a dreptului de proprietate prin lege și refuzul nejustificat al executivului să acorde despăgubirile stabilite tot prin lege, (prin adoptarea unor norme metodologice-norme care nu sunt de sine stătătoare, ci sunt subsidiare unei legi organice) și prin aceasta se încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 44 și 53 din Constituția României.

Astfel, prin dispoziția imperativă a legii pentru terenurile din arii naturale protejate deținute în regim de proprietate privată sau concesionate proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate ori pentru măsurile de conservare instituite.

În consecință, recurenta deține o speranță legitimă însensul art. 1 al Protocolul 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, constând în tocmai dreptul de a fi acordate compensații pentru ingerința în dreptul de proprietate.

În speță, există o restrângere al dreptului de proprietate, sau mai precis uneia dintre prerogativele sale potrivit Convenției art. 1 paragraful 2, respectiv exercitarea folosinței bunurilor si a productelor m conformitate cu interesul general.

În jurisprudența sa constantă, Curtea europeană a reținut că marja de apreciere a statului este mult mai largă decât în cazul privării de proprietate, rezultând din însăși textul legal "dreptul statelor de adoptă măsurile legale necesare" nu este absolută, ci supusă controlului de proporționalitate.

Altfel spus, în principiu, statele sunt libere să adopte orice măsuri prin care să poată fi controlată folosința dreptului de proprietate cu condiția ca acestea să fie proporționale în raport cu scopul urmărit.

Raportat la speța de față, există o ingerință legală în exercitarea dreptului de proprietate al recurentei.

Cu toate acestea, îngrădirile suferite în privința dreptului de folosire a bunului recurentei care nu ar fi însoțite de un mecanism care să permită să compenseze această sarcină, astfel cum prevede în mod expres legea, nu ar păstra un echilibru just între protejarea dreptului de a folosi bunul și cerințele interesului general.

În acest sens, Curtea Europeană în practica sa constantă a apreciat că, instanțele trebuie să analizeze în concret și în funcție de circumstanțele cauzei justul echilibru care trebuie respectat între dreptul la respectarea proprietății și interesul general care a stat la baza adoptării legislației restrictive (cauza Spanoche c. României, cauza Vănătoru c. României.)

În mod similar, în Cauza Maria Atanasiu și alții c. României (C-30.767/05 și C-33.800/06), hotărârea din 12.10.2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cadrul paragrafului nr. 120:

"120. În ceea ce privește posibilitatea de a sancționa întârzierea autorităților administrative în analizarea cererilor, Curtea observă că, prin decizia din data de 19 martie 2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție au hotărât ca, în lipsa unui răspuns din partea autorităților administrative în termenul legal, instanțele să fie abilitate să statueze în locul lor asupra fondului cererilor și să dispună, dacă este cazul, restituirea bunurilor. Acest recurs a devenit efectiv la data de 12 noiembrie 2007, la data publicării sale în Monitorul Oficial (Faimblat, menționată mai sus, § 42)".

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și toate prevederile legale menționate în cuprinsul cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul -pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a înțeles să invoce, pe cale de excepție, prescripția dreptului material la acțiune, în temeiul art. 3 din Decretul 167/1958.

Potrivit Deciziei nr. ÎCCJ nr. 1/2014 "prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011". H.G. nr. 861/2009 reprezenta cadrul legal privind acordarea compensațiilor bănești datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, valabil până la 31.12.2009.

Ulterior, conform Deciziei Î.C.C.J. nr. 36/2015, a fost condiționată acordarea formelor noi de sprijin prevăzute de Legea nr. 46/2008 cu modificările și completările ulterioare, inclusiv compensațiile reprezentând contravaloarea masei lemnoase nerecoltate de către persoanele fizice și juridice, de o decizie favorabilă a Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat și să fie adoptate normele metodologice de stabilire și acordare a sumelor de bani.

Astfel, dreptul recurentei-reclamante era afectat de o condiție suspensivă, care a consolidat dreptul în mod retroactiv, după data stabilirii conformității ajutorului de stat cu dreptul Uniunii Europene, prin emiterea Deciziei nr. C(2012) 5166 final a Comisie Europene din 19.07.2012. Prin urmare, se reține că momentul îndeplinirii condiției suspensive este data de 19.07.2012, dreptul recurentei-reclamante consolidându-se retroactiv din 01.01.2011.

Sub aspectul naturii juridice a termenului de prescripție, sumele solicitate de către recurenta-reclamantă au natura juridică a unor compensații pentru restrângerea exercițiului atributelor dreptului de proprietate, acordate unei persoane de drept privat. Așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, analizând "natura juridică a creanței constând în compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare", s-a pronunțat în sensul că "deciziile definitive/irevocabile, deja pronunțate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, demonstrează că practica judiciară este orientată constant către același gen de soluție, în ceea ce privește natura juridică a creanței constând în compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic și prescripția dreptului material la acțiune, în sensul că respectivele compensații, solicitate în temeiul legal arătat, constituie o formă de ajutor de stat și nu au natura juridica a unei crențe bugetare fiscale, nefiind aplicabile dispozițiile art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, cu aplicarea dreptului comun în materie de prescripție, reprezentat de Decretul nr. 167/1958" (pct. 38 din Decizia nr. 26/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017). Acestea nu sunt creanțe bugetare, iar regimul juridic al prescripției extinctive se stabilește în conformitate cu dreptul comun în materie.

Criticile referitoare la netemeinicia motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă:

Pe fond, recurenta-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea Ministerului la plata compensațiilor bănești, aferente anilor 2010 - 2013, în cuantum de 598.471,16 RON, reprezentând contravaloarea produselor nerecoltate din cauza funcțiilor de protecție stabilite în recoltarea masei Lemnoase de pe suprafața de teren cu vegetație forestieră deținută.

Netemeinicia demersului judiciar al recurentei-reclamante rezultă din faptul că, începând cu 06.06.2017 Hotărârea Guvernului nr. 447/2017 este actul normativ, emis în baza art. 99 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, ce transpune în dreptul intern Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final, prin reglementarea procedurii de solicitare și acordare a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care solicitanții nu le-au putut recolta datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă pe perioada 2017 - 2020, procedură ce trebuie parcursă obligatoriu de către beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) din Hotărâre. Chiar dacă demersul recurentei-reclamante ar putea fi considerat ca fiind unul legitim la prima vedere, cel puțin în ceea ce ne privește, acțiunea acesteia are o serie de carențe de natură a o lipsi de un temei rezonabil. În acest sens, a făcut trimitere la practica instanțelor care, în spețe similare, au respins acțiunile care aveau ca obiect acordarea compensațiilor solicitate în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, pe considerentul Lipsei existenței normelor metodologice care să reglementeze condițiile și modalitatea efectivă de acordare a acestora.

Î.C.C.J. a statuat cu caracter obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prin decizia nr. 36/2015, faptul că "pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010." Așa cum rezultă din decizia sus amintită, Normele adoptate prin H.G. nr. 861/2009 nu își mai produc efectele juridice după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010. Din aceste prevederi legale se constată că, pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2010, calculul și acordarea compensațiilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 nu se pot realiza în lipsa unor norme metodologice adoptate prin hotărâri ale Guvernului. Or, aceasta condiție nu este îndeplinită în cauza de față, care are ca obiect acordarea de compensații aferente perioadei 2010-2013, deoarece H.G. nr. 447/2017 prin care au fost adoptate aceste norme metodologice vizează exclusiv perioada ulterioară datei de 05.07.2017, așa cum rezultă expres din art. 7 alin. (5) din acest act normativ.

În considerarea celor sus-menționate, apreciază că, dreptul recurentei-reclamante de a cere compensații în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 este afectat de o modalitate, respectiv de o condiție suspensivă pozitivă a cărei îndeplinire depinde de adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice de acordare a compensațiilor pentru perioada 2010-2013. În atare situație, având în vedere efectele condiției, însuși dreptul recurentei- reclamante este afectat de această modalitate prin aceea că existența lui și implicit, existența obligației corelative a Ministerului de a achita aceste compensații, pendente conditione, se află sub semnul incertitudinii. Astfel, recurenta-reclamantă, în calitate de creditor a obligației de plată a compensațiilor care pretind că i se cuvin, nu poate cere executarea acestei obligații având în vedere faptul că, până la îndeplinirea condiției suspensive, dreptul său nu există și, deci, nu poate fi valorificat.

Nici obligația corelativă acestui drept, obligație care rezidă în sarcina Ministerului, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, nu poate fi realizată atât timp cât nu a fost îndeplinită condiția suspensivă de adoptare și publicare a normelor metodologice în Monitorul Oficial. Atât timp cât nu au fost adoptate și publicate în Monitorul Oficial normele metodologice de acordare a compensațiilor solicitate, nu există temei de drept pentru acordarea lor, motiv pentru Î.C.C.J. s-a pronunțat prin decizia nr. 36/2015. Decizia nr. C (2016)8769/03.01.2017 prin care Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat în domeniul forestier propusă prin proiectul de act normativ care a devenit ulterior H.G. nr. 447/2017, nu are aplicabilitate directă în dreptul intern și nu poate constitui ea singură un temei legal pentru acordarea acestor compensații în lipsa adoptării hotărârii de Guvern, deoarece prin decizia sa, Comisia Europeană a constatat doar că, intenția autorităților române de a acorda despăgubiri nu contravine legislației europene în materia ajutoarelor de stat, fără ca prin această decizie să se stabilească efectiv dreptul proprietarilor de păduri la primirea acestor compensații. Relevante în acest sens sunt dispozițiile cuprinse în art. 7 din Regulamentul (CE) NR. 659/1999 din care rezultă fără echivoc că, printr-o astfel de decizie Comisia Europeană analizează doar dacă măsura de ajutor de stat propusă de statul membru este compatibilă cu piața comună europeană. Decizia Comisiei europene nu poate reprezenta ea singură temeiul legal pentru acordarea acestor compensații, iar în lipsa normelor metodologice autoritățile publice nu au un temei legal pentru a calcula și aviza sumele reprezentând compensații.

În concluzie, atât timp cât nu a fost îndeplinită condiția suspensivă de adoptare și publicare a normelor metodologice de acordare a compensațiilor în Monitorul Oficial, acordarea compensațiilor în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic nu se poate realiza, drept pentru care apreciază că, demersul judiciar al recurentei-reclamante este lipsit de consistență juridică. Pentru toate considerentele invocate în prezenta întâmpinare, a arătat că, instituția intimată nu poate fi obligată la plata compensațiilor aferente perioadei 2010-2013 decât prin prisma respectării unor prevederi legale, care presupune și existența unor norme metodologice care reglementează acordarea, utilizarea și controlul compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite.

Prin urmare, solicită instanței de control judiciar admiterea excepției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în cazul în care instanța va trece peste argumentele invocate în susținerea acestei excepții, să dispună respingerea recursului față de intimat ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 130/14.06.2018 a Curții de Apel Alba Iulia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile C. proc. civ., Legii nr. 554/2004, Legii nr. 46/2008 și ale oricărui alt act normativ incident.

La rândul său, recurenta-reclamantă a depus note scrise.

1.5. Procedura derulată în recurs

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură către părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, se rețin următoarele:

Prealabil, Înalta Curte constată că, prin întâmpinare, intimatul pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în fața instanței de fond de către intimatul pârât Guvernul României. Instanța de control judiciar, o va analiza ca o apărare de fond, câtă vreme acest intimat MMAP nu a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 21.02.2018, prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și nici împotriva sentinței civile nr. 130 din 14 iunie 2018.

Înalta Curte, constată că, instanța de fond, în mod legal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune prin încheierea din data de 21.02.2018, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere și faptul că, adresa nr. x/14.02.2017 emisă de intimatul pârât Guvernul României, prin care recurentei reclamante i-a fost comunicat refuzul la data de 14.02.2017, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 20.03.2017, deci în termenul legal de 6 luni.

Recurenta reclamantă A. și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la criticile invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că sunt întemeiate, în limita și pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod judicios a reținut că, raportat la prevederile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic coroborat cu art. 4 și 5 din O.G. nr. 14/2010 și prin interpretarea dată de Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, intimatul Guvernul României are obligația de a adopta o hotărâre de guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție - stabilite prin amenajamente silvice, aferenta anilor 2010-2013.

Însă, instanța de fond în mod eronat a reținut faptul că, refuzul Guvernului exprimat prin Adresa nr. x/14.02.2017 nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.

Instanța de control judiciar constată că, răspunsul intimatului - pârât Guvernul României dat prin Adresa nr. x/14.02.2017 este un refuz nejustificat - în accepțiunea art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004 - de soluționare a cererii de adoptare a unei Hotărâri de Guvern privind adoptarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010-2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010, așa cum rezultă din considerentele expuse în continuare.

În vederea compensării restricțiilor și interdicțiilor de recoltare a masei lemnoase prin instituirea unor zone de protecție de tip funcțional T1/T2 (Natura 2000), legiuitorul, prin acte normative succesive a instituit, în sarcina statului, obligația de a acorda ajutoarele de stat solicitate.

În conformitate cu art. 50 alin. (2) din Codul Administrativ, aprecierea necesității și oportunitatea emiterii actelor administrative ale Guvernului aparțin acestuia. Această oportunitate a adoptării, modificării ori completării unui act administrativ se află în relație de interdependență cu necesitatea acestora.

În speță, oportunitatea și necesitatea în emiterea actului administrativ, care reglementează acordarea acestor compensații trebuie privită în strânsă legătură cu obligația impusă prin Regulamentul nr. 1305/18.12.2013 al Uniunii Europene de acordare a acestor ajutoare de stat, a Directivelor incidente si prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, care în baza principiului aplicabilității directe a dreptului unional în legislația națională - au caracter obligatoriu de la data publicării în JOUE, fără a mai fi necesară transpunerea lor.

Raportat la efectul direct atât al Regulamentului cât și a Deciziei menționate ante, trebuie amintit că deși, având în vedere însăși natura și funcția lor de izvoare ale dreptului Uniunii, dispozițiile lor au în general un efect imediat, fără a fi necesară adoptarea unor norme de punere în aplicare, totuși, prin excepție, acestea pot necesita adoptarea unor norme metodologice pentru a avea efectul scontat (Ketela, C - 592/11, parag. 35, Del- Zemplin Nektar Leader Nonprofit, C -24/13 parag. 14, Szatmari Malom C -135/13 parag. 54).

Acest aspect trebuie nuanțat: Este cert că statele membre pot adopta măsuri pentru aplicarea unui Regulament, cum este cel menționat supra, ce instituie obligația Plăților Natura 2000, dacă prin aceasta nu împiedică aplicabilitatea directă a Regulamentului ca act din cadrul dreptului Uniunii și doar exercită marja de apreciere acordată prin regulament, rămânând totodată în limitele dispozițiilor acestuia (Ketela, C - 592/11, parag. 36, Szatmari Malom C -135/13 parag. 55).

Totodată, în concordanță cu jurisprudența consistentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, restricțiile adoptate de statele membre nu trebuie să elimine obiectivul de compensare urmărit de sistemul de plăți Natura 2000 (Hotărârea CJUE din 30 martie 2017, Lingurar, C-315/J6).

În fapt, între anii 2010 - 2013 tocmai în această ipoteză se regăsește recurenta-reclamantă: i s-au impus restricții și interdicții drastice cu privire la recoltarea masei lemnoase prin intermediul legislației în materie si s-a eliminat pana în prezent practic, prin întârzierea nejustificată de adoptare a Normelor Metodologice orice drept recunoscut prin Regulamentul nr. 1035/18.12.2013 al Uniunii Europene cu privire la compensațiile ce îi reveneau.

În același sens, în cauza Tachograph, C - 128/78, CJUE a constatat că Marea Britanie și-a încălcat obligațiile ce decurg din Tratatul CEE, pentru că deși legislativul a adoptat normele de punere în aplicare impuse de regulament, prin dispozițiile acestora a neutralizat practic prevederile regulamentului.

Concluzionând, Înalta Curte observă că, adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutoarelor de stat pentru lipsa de folosință a terenurilor forestiere cu suprafețe cuprinse în ariile protejate Natura 2000, tipul funcțional T1/T2 este o obligație pozitivă asumată de statul român - prin autoritățile competente.

Recurenta reclamantă ca beneficiară a ajutorului financiar recunoscut printr-o lege, respectiv, Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic și O.G. nr. 14/2010, are o speranță legitimă privind stabilitatea și coerența legislativă, astfel încât să poată beneficia neîngrădit de drepturile legale.

Înalta Curte constată că, există deja finalizat, dosar fond, un Proiect de H.G.; acesta a primit toate avizele interne - din partea celorlalte Ministere, Nota de fundamentare, Consiliul Legislativ, samd -, precum și avizul extern al Comisiei Europene - prin Decizia nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, singura formalitate care mai trebuie îndeplinită fiind adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a acestei Hotărâri de Guvern în această forma sau sub o altă formă susținută de Guvern.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a inițiat, elaborat și finalizat un proiect de H.G.; acesta a fost trimis către Guvernul României (proiectul de hotărâre privind aprobarea Normelor Metodologice de acordare, utilizare și control a ajutoarelor de stat privind acordarea de compensării) alături de toate avizele necesare.

Sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la respingerea capetelor de cerere, prin care s-a solicitat obligarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la plata compensațiilor și accesoriilor acestora.

Astfel, în primul rând, Înalta Curte are în vedere Decizia ÎCCJ nr. 36/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 29 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, și s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010".

Pe de altă parte, așa cum s-a reținut anterior, procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost încă finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Astfel, în raport de cele expuse anterior, întrucât, în prezent, nu există baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare sus-menționat, rezultă că, celelalte capete de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, sunt prematur formulate.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

Va casa sentința recurată și, rejudecând:

Va admite în parte acțiunea reclamantei A..

Va obliga pârâtul Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă.

Va respinge capetele de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca prematur formulate.

În conformitate cu prevederile art. 494 C. proc. civ. coroborat cu art. 453 C. proc. civ. va obliga pârâții în solidar la plata către reclamanta A., a sumei de 4.421,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în:

taxă judiciară de timbru (fond și recurs) în cuantum de 700 RON

carburant în cuantum de 221,43 RON

onorariu avocațial în sumă de 3.500 RON cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 130 din 14 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea reclamantei A..

Obligă pârâtul Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă.

Respinge capetele de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca prematur formulate.

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamanta A., a sumei de 4.421,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în:

taxă judiciară de timbru (fond și recurs) în cuantum de 700 RON

carburant în cuantum de 221,43 RON

onorariu avocațial în sumă de 3.500 RON cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.