ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1789/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.01.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. Sa A. al României a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Apelor și Pădurilor: - constatarea neîndeplinirii de către Guvernul României a obligației de adoptare si publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare si control al ajutorului de stat în domeniul forestier, pentru perioada 2010 - 2013, într-un termen rezonabil, conform prevederilor art. 4 lit. pct). (4) coroborat cu art. alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. (i) din Legea nr. 554/2004; - obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012; - obligarea Ministerului Apelor și Pădurilor la plata sumei de 8.010.986,61 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 5.060,30 ha, situată in zona/tipul funcțional T1/T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Azuga, pe întreaga perioadă a anilor 2010- 2013, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2010-2013; obligarea aceluiași pârât la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 8.010.986,61 RON începând cu data de 14.09.2012 - data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166final/19.07.2012 și până la plata efectivă; obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată (taxe judiciare de timbru, onorarii avocațiale etc.), potrivit dispozițiilor art. 453 și urm. C. proc. civ.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2881 pronunțată în data de 07.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, excepția prescripției, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor, ca neîntemeiate; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. Sa A. al României în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; a obligat pârâtul Guvernul României să dezbată adoptarea proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012; a admis excepția prematurității capătului de cerere având ca obiect pretenții; a respins acțiunea în pretenții în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, ca prematur formulată; a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantului 50 de RON cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere admis; a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Guvernul României, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii, ca nefondată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Într-un prim motiv de recurs, recurentul a criticat soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii de obligare a Guvernului la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ. Prin cererea de chemare în judecată soluționată de instanța de fond, nu s-a urmărit obținerea unor despăgubiri civile pentru prejudiciul suferit ca urmare a sarcinilor disproporționate ce îi afectează proprietatea (în condițiile art. 44 din Constituția României), ci acordarea unor compensații cu caracter special - constând în subvenții pe care Statul Român și Comisia Europeană au convenit să le acorde exclusiv în considerarea unor aspecte de oportunitate (atât condiții de acordare, cât și cuantumul acestor compensații stabilindu-se potrivit voinței suverane a autorităților implicate). Consecința în plan procesual este aceea că, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța era chemată să statueze în limitele cadrului procesual trasat de partea reclamantă, fără a depăși limitele investirii. Astfel, sub aspectul regularității sesizării instanței specializate de contencios administrativ cu o cerere de obligare a Executivului la adoptarea hotărârii pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, cu modificările și completările ulterioare, trebuie observat că actele administrative cu caracter normativ nu fac parte din categoria actelor administrative care se emit/adoptă la cererea persoanei îndreptățite. Or, soluțiile instanțelor de contencios administrativ de obligare a autorităților pârâte la emiterea unor acte administrative vizează, cu precădere situațiile în care este vorba despre emiterea unor acte administrative individuale, la cererea persoanelor îndreptățite, numai cu privire la acestea putându-se constata nesoluționarea sau refuzul de soluționare al unei cereri care are ca obiect chiar emiterea actului respectiv (ex: diplome, certificate, atestate, permise, adeverințe, avize etc.) Actele administrative cu caracter normativ, în speță hotărârile Guvernului, sunt acte care reglementează aspecte de interes general, cu aplicabilitate generală și ai căror destinatari sunt nedeterminați, astfel încât adoptarea acestora nu se realizează la cererea unei persoane sau a unui grup de persoane, ci în condițiile prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Pe de altă parte, constatarea unui refuz de emitere/adoptare a unui act administrativ, fie că refuzul este justificat sau nejustificat, presupune, în mod necesar, ca procedura de emitere/adoptare a acelui act administrativ să prevadă existența unei cereri în acest sens, în cazul hotărârilor Guvernului această ipoteza fiind exclusă, întrucât nu se adoptă la cerere. Din aceste considerente, este evident că în cazul unui act administrativ cu caracter normativ nu se poate vorbi despre existența unui refuz de adoptare, activitatea de elaborare și de adoptare a actelor administrative normative fiind exercitată de autoritatea competentă, în condițiile în care, din însăși procedura de adoptare, rezultă că dreptul de apreciere a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi, de vreme ce, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative nu se emit la cererea unei persoane interesate, ci se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică de către autoritățile statului, care implementează astfel politici publice asumate constituțional. În acest sens, este relevantă și jurisprudența consolidată a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 5463/2 decembrie 2009, Decizia nr. 2757/26 mai 2010, Decizia nr. 4635/28 octombrie 2010, Decizia nr. 4995/16 noiembrie 2010, Decizia nr. 2953/24 mai 2011 - jurisprudența care a statuat, în mod constant, faptul că o autoritate publică nu poate fi obligată Ia adoptarea unui act normativ cu un conținut prestabilit. Existența unui drept larg de apreciere a autorității emitente a unui act normativ rezultă și din procedura de adoptare a acestei categorii de acte administrative, astfel cum este reglementată de Legea nr. 24/2000, republicată, fiind necesar ca, în prealabil, autoritatea competentă să elaboreze instrumente de prezentare și motivare (în cazul hotărârilor Guvernului, Note de fundamentare, studii de impact etc), care să cuprindă impactul socio-economic, financiar, precum și, după caz, alte aspecte, în funcție de conținutul reglementării (art. 31 din Legea nr. 24/2000, republicată). Ținând cont de particularitățile actelor administrative cu caracter normativ, atât în ceea ce privește conținutul acestora, cât și în ceea ce privește procedura de adoptare, precum și de faptul că dreptul de apreciere asupra oportunității emiterii acestor acte este atributul exclusiv al autorității emitente, cererea de obligare a Guvernului de a adopta un act normativ cu aplicabilitate generală, așa cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă, excede competenței instanțelor judecătorești care nu se pot substitui autorității executive, în exercitarea atribuțiilor acestora. În speță, trebuia să se constate că cererea de obligare a Executivului la adoptarea hotărârii pentru aprobarea normelor metodologice este inadmisibilă, deoarece admiterea ei constituie o extindere nejustificată a competențelor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia "statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, principiu ce fundamentează temeiul democrației constituționale." În consecință, având în vedere că o cerere este inadmisibilă când dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau când condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală, situație ce se regăsește în cazul cererii de obligare a Executivului la adoptarea unui act normativ, recurentul a arătat că instanța de fond trebuia să admită excepția și să respingă acțiunea ca inadmisibilă. Într-un al doilea motiv de recurs, recurentul a criticat și soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune. In speța dedusă judecății, s-a invocat, în esență, neîndeplinirea de către Guvernul României a obligației de rezultat de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Normelor metodologice, iar în continuare, în motivarea acțiunii se arată în mod expres că s-a parcurs încă din anul 2015 - pentru fiecare an în parte - respectiv în mod distinct pentru 2010, 2011, 2012, 2013 -procedura administrativă reglementată de actele normative speciale aplicabile în materia ajutoarelor de stat în domeniul forestier în vederea obținerii sumelor cuvenite cu titlu de compensații/ajutoare de stat pentru lipsa de folosință a terenurilor forestiere cu suprafețe incluse în zone de protecție T1/T2. Mai mult, se precizează că, în considerarea acelorași dispoziții normative, intimatul-reclamant s-a adresat anterior instanței de judecată pentru sancționarea refuzului nejustificat/anularea actelor administrative prin care s-au respins cererile perfect legitime. Prin urmare trebuie remarcat că intimatul-reclamant a atribuit Guvernului României o culpă omisivă, fiind susținută încălcarea obligației de a emite un act administrativ, după obținerea Deciziei CE nr. C (2012)5166 final/19.07.2012, pentru organizarea executării art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, cu modificările și completările ulterioare; altfel spus, pretențiile formulate în contradictoriu cu Guvernul României își găsesc sorgintea, în realitate, în fapta omisivă a acestei autorități, iar nu într-un refuz nejustificat, care are semnificația stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. În cazul de față, trebuie făcută deosebirea dintre actul administrativ omis a fi emis - despre care este vorba în speță - și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, reglementat prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, deoarece refuzul înseamnă că autoritatea pârâtă nu a decis asupra solicitării, ci și-a exprimat voința de a nu soluționa cererea. Din această perspectivă, având în vedere precizările exprese din cererea de chemare în judecată, unde se arată că "Guvernul României are îndatorirea legală de a adopta hotărârea pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat", susținându-se că "este evidentă omisiunea culpabilă a Guvernului de a adopta Schema finală, în forma avizată de către Comisia Europeană prin Decizia nr. C(2012)5166 finală 19.07.2072", momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru cererea de obligare a Executivului la emiterea hotărârii nu putea fi calculat de la data Cererii nr. x/18.07.2016 adresată autorităților pârâte ori a răspunsului nr. x/13.09.2016 formulat de Cancelaria Prim-Ministrului, ci de la obținerea Deciziei CE nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, condiție reținută și în Decizia nr. 36/2015 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Nu poate fi primită teza potrivit căreia obiectul acțiunii l-ar constitui refuzul nejustificat al Guvernului doar pentru a eluda efectul împlinirii termenul de prescripție, iar împrejurarea că a fost reluată pe cale administrativă întreaga procedură în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite, nu este de natură a înlătura incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât chiar dacă s-ar fi avut așteptări legitime în sensul rezolvării favorabile a cererii, intimatul-reclamant a depășit termenul imperativ prevăzut de lege pentru sesizarea instanței, neexistând nici un temei legal pentru a considera că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată în termen. Omisiunea dă posibilitatea persoanei vătămate să se adreseze instanței de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a cere obligarea autorității la emiterea actului administrativ solicitat, prin acțiune împotriva inacțiunii acesteia, astfel încât termenul trebuie calculat de la data obținerii Deciziei CE nr. C (2012)5166 final/19.07.2012. Într-un al treilea motiv de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond trebuia să admită și excepția lipsei de interes. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., calitatea procesuală și interesul sunt două condiții distincte ale acțiunii civile, iar analiza lor se impune independent și consecutiv. Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim, juridic (corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale), născut și actual, personal și direct. În speță, instanța de contencios a fost învestită cu o cerere având ca obiect obligarea Executivului la adoptarea Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei CE nr. .C(2012)5166 finală 19.07.2012, însă, raportat la perioada de valabilitate a acestei decizii, precum și la principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, instanța de fond trebuia să constate că interesul afirmat în acțiunea dedusă judecății nu era unul legitim și nici actual. Astfel, după cum se arăta în motivarea acțiunii, Decizia CE nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 a avut prevăzută la pct. 6 durata de aplicare, stabilindu-se că schema va expira la 31 decembrie 2013, iar prin Decizia CE nr. C (2013) 9369 final/18.12.2013 a fost prelungit acest acord până la data de 30.06.2014. În aceste condiții, reclamanta, pentru a putea beneficia de compensații/ajutoare de stat aferente anilor 2010-2013, a solicitat instanței să se constate că prevederile Deciziei CE nr. C (2012)5166 final/19.07.2012 pot ultraactiva peste termenul stabilit prin Decizia CE nr. C(2013) 9369 final/18.12.2013, precum și faptul că prevederile hotărârii ce se solicită a fi emisă de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice ar putea retroactiva; însă aplicarea retroactivă a actului administrativ ce se solicită a fi emis de Guvern nu s-ar putea produce fără a fi încălcate dispozițiile legii (art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 6 din C. civ.) prin care este consacrat principiul neretroactivității, conform căruia actele, inclusiv cele administrative, produc efecte numai pentru viitor. De asemenea, în lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens, nici prevederile Deciziei CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012 nu pot ultraactiva, spre a se aplica și la o dată ulterioară încetării prin împlinirea termenului expres prevăzut. Prin urmare, cererea nu era numai lipsită de temei în raport de durata stabilită prin Decizia CE nr. C(2013)9369 final/18.12.2013, dar nici nu putea fi formulată pentru o perioadă anterioară actului prin care ar fi, eventual, reglementată. Din acest punct de vedere, trebuie reținut că nici măcar efectele hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de fond nu ar putea acoperi perioada 2010-2013 vizată de partea reclamantă, aceasta fiind anterioară sesizării instanței. Prin urmare, dincolo de faptul că aplicabilitatea Deciziei CE nr. C (2012)5166 final/19.07.2012 a încetat anterior promovării acțiunii, trebuie observat că scopul urmărit prin cererea dedusă judecății nu poate fi atins, fiind contrar principiului neretroactivității actelor administrative, astfel încât este evident că hotărârea instanței de fond, de respingere a excepției lipsei de interes, încalcă prevederile legale menționate în antecedență. Recurentul a formulat critici și cu privire la soluția dată fondului cauzei, având în vedere dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Astfel, din interpretarea sistematică a art. 8 alin. (1) teza a doua și a art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc că soluția constând în obligarea autorității publice de a emite un act administrativ sau de a efectua o operațiune administrativă poate fi dispusă numai dacă se constată refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative. In speță, Guvernul a fost reclamat pentru refuzul soluționării favorabile a Cererii nr. x/18.07.2016 de emitere a unei hotărâri privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensațiilor; în mod greșit instanța de fond a considerat că îi poate fi opusă Guvernului neîndeplinirea proiectului Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000. Chiar partea reclamantă, prin cererea nr. x/18.07.2016, a solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitatea acestuia de autoritate a administrației publice centrale care răspundea de silvicultură și de protecția mediului, să înainteze Guvernului României, spre adoptare, proiectul de hotărâre privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată. Ulterior, a fost comunicat răspunsul la această cerere de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu adresa nr. x C. proc. pen./24.08.2016, acesta fiind anexat acțiunii, în copie. Din această perspectivă, cele reținute de instanța de fond privind refuzul nejustificat al Executivului sunt nefondate, cât timp nu au fost și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de această lege specială pentru adoptarea de către Guvern a hotărârii solicitate; Ministerului Apelor și Pădurilor îi revine sarcina de a analiza și elabora proiectul Normelor metodologice în discuție, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării aprobat prin H.G. nr. 561/2009. După elaborarea proiectului actului normativ, în conformitate cu dispozițiile imperative și inderogabile ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 561/2009, acesta va fi transmis autorităților avizatoare și, numai după definitivarea proiectului conform eventualelor observații și propuneri, acesta va putea fi supus aprobării Guvernului. Altfel spus, în cadrul procedurilor de elaborare și aprobare a Normelor metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, modificată și completată, Ministerul Apelor și Pădurilor are competența exclusivă de a elabora și supune aprobării Guvernului proiectul de hotărâre solicitat. Sub acest aspect, se impune a fi reținut că instanța de fond a dispus obligarea Guvernului să dezbată actul administrativ normativ fără a analiza îndeplinirea anterioară a obligațiilor proprii Ministerului Apelor și Pădurilor, instituție distinctă care are atribuții și competențe legale circumscrise cererii deduse judecății. Astfel, trebuie observat că atât timp cât Ministerul Apelor și Pădurilor nu a definitivat proiectul actului normativ, nefiind încheiate etapele procedurilor stabilite de Legea nr. 24/2000 și ale H.G. nr. 561/2009, acesta nu putea și nu a fost supus aprobării Guvernului, iar acesta din urmă nu putea să dezbată actul normativ solicitat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege. De altfel, soluționarea pe fond a cererii grefate pe un aparent control de legalitate a refuzului nejustificat, în sensul înlăturării procedurilor de evaluare și elaborare a proiectului de act normativ și al obligării la emiterea Normelor metodologice, nici nu cădea direct în sarcina instanței de contencios administrativ, care la rândul său nu putea ignora ori suplini neîndeplinirea condițiilor legale enunțate în antecedență. In acest sens, Legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicție, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicția judiciară de contencios administrativ să se substituie autorității administrative, iar conflictul să fie tranșat prin adoptarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie rezolvat de o manieră directă și completă raportul juridic de conflict. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de pârât a formulat întâmpinare intimatul -pârât Ministerul Apelor și Pădurilor, actualmente Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor față de recursul formulat de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, prin care a arătat că achiesează la acest recurs. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: 1. Relativ la critica privind respingerea excepției inadmisibilității cererii de obligare Guvernului la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ Actele administrative cu caracter normativ nu fac parte din categoria actelor administrative care se adoptă la cererea unei persoane. Astfel, urmează a se observa că, în ceea ce privește obiectul acțiunii în contencios administrativ, față de prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și raportat la art. 35 alin. (1) teza I C. proc. civ., cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Astfel, pârâtul a arătat că este de acord cu criticile recurentului Guvernul României, în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să respingă ca inadmisibil petitul privind obligarea la dezbaterea adoptării proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a Proiectului de H.G. avizat de Guvern și de Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012. Cu privire la petitul acțiunii introductive, admis de instanța de fond, se arată că, pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 18 august 2009, acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă făcut în baza Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora aprobate prin H.G. nr. 1071/2006, unde la art. 6 alin. (1) lit. e) se prevedea numai decontarea finanțării lucrărilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. g) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998, republicată, modificările și completările ulterioare, respectiv sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție, persoane fizice. După data de 18 august 2009, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, partea I nr. 573 din august 2009, a Hotărârii Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publica și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond, în al cărei text, la art. 6 alin. (1) se prevedea că formele de sprijin prevăzute ia art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, s-a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale notificarea acestei forme de sprijin. Începând cu data de 1 ianuarie 2010, acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier prevăzute de legislația națională, s-a putut face numai după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comisia Europeană privind ajutoarele de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier în perioada 2007-2013 (nr. 2006/C 319/01). Pentru perioada 19.07.2012 - 31.12.2013, Comisia Europeană a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice pentru pădurile incluse în TI și T2 din cadrul siturilor Natura 2000 prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5166 fina l/19.07.2012. Astfel, Ministerul Mediului si Pădurilor, la solicitarea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a elaborat în baza Legii nr. 74/2010 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acord producătorilor agricoli, proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000. Întrucât proiectul de hotărâre mai sus amintit nu a fost adoptat de Guvern în perioada de valabilitate a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, Comisia Europeană a emis Decizia nr. C (2013) 9369 final/18.12.2013 de prelungire a acestui acord până la data de 30.06.2014, dată până la care proiectul de hotărâre a Guvernului nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României. În baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2016) 8769 final, în data de 06.07.2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României partea I, Hotărârea Guvernului nr. 447/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, conform căreia, în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor acordă compensații către proprietarii păduri; la punctul 2.4 din Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 8769 final, durata de aplicare a Deciziei este "de la data aprobării de către Comisie până la 31.12.2020". Având în vedere că Hotărârea Guvernului nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial României partea I în data de 06.07.2017, cât și principiul neretroactivității legilor prevăzut de art. 6 alin. (1) și alin. (5) din Noul C. civ., actul normativ în discuție produce efecte doar pentru viitor; reclamanta, pentru a putea beneficia de ajutoarele de stat aferente perioadei 2010-2013, solicita inclusiv aplicarea Deciziei CE nr. C(2012) 5 final/19.07.2012 peste termenul stabilit prin Decizia CE nr. C (2013)9369 final/18.12.2013 ultraactivitate), precum și o retroactivitate a unei eventuale hotărâri de Guvern ce se solicită a fi adoptată, împrejurări ce contravin flagrant atât prevederilor constituționale, cât și celor civile. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din C. proc. civ.

Aspecte procesuale Intimatele - reclamante B., C., D., E., F., în calitate de moștenitoare ale A. al României, nu au formulat întâmpinare, dar au depus mai multe note scrise, în combaterea motivelor de recurs. Prin notele scrise nr. 1 depuse la data de 14.09.2020, au solicitat să se ia act de indicarea moștenitorilor A. al României, conform certificatului de calitate de legatar nr. 32/28.12.2017 autentificat de BNP G.. În cadrul notelor scrise nr. 2 depuse la data de 14.09.2020, au susținut în esență intimatele - reclamante că proiectul de Hotărâre de Guvern a fost elaborat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a primit toate avizele interne, avizul extern al Comisiei Europene prin Decizia nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 și a fost adoptat de către Guvernul României, singura formalitate care mai trebuie îndeplinită fiind aceea a publicvării în Monitorul OFICIAL. În cadrul notelor scrise nr. 3 depuse la data de 17.03.2021, intimatele - reclamante au invocat excepția nulității cererii de recurs, pe considerentul că motivele aduse în susținerea recursului sunt absolut identice cu argumentele și apărările formulate prin întâmpinarea depusă la judecata în fond a cauzei. În cadrul notelor scrise nr. 4 depuse la data de 23.03.2021, susțin, în esență, intimatele - reclamante că oricare din ipotezele de la art. 8 alin. (1) din lege (nesoluționarea în termen sau refuzul nejustificat de soluționare) dă dreptul persoanei vătămate să sesizeze instanța de contencios administrativ; în consecință, intimatele-reclamante se pot adresa instanței de contencios administrativ cu solicitarea de constatare a neîndeplinirii de către Guvern a obligației de a adopta un anumit act administrativ și implicit constatarea refuzului nejustificat referitor la obligarea sa la adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern. Au mai arătat că statul român și-a luat în mod expres angajamentul de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a proiectului de hotărâre de guvern/Schemei finale astfel cum a fost aprobată de Comisia Europeană, angajament pe care nici în prezent nu l-a adus la îndeplinire, deși decizia CE are aplicabilitate directă pe teritoriul României, fără a fi necesară transpunerea ei în legislația internă. Rezultă astfel obligația Guvernului de a adopta fără echivoc această hotărâre, nemaifiind o chestiune de oportunitate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 15 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 7.1. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatele-reclamante Înalta Curte constată că intimatele au susținut, în argumentarea nulității cererii de recurs, faptul că motivele de recurs reiterează argumentele și apărările din fața primei instanțe și că recurentul nu a încadrat motivele sale în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că, de plano, reiterarea apărărilor sau a susținerilor din fața primei instanțe prin cererea de recurs nu poate duce la constatarea nulității cererii de recurs, atâta timp cât, în cadrul susținerilor reiterate se regăsesc critici privind nelegalitatea soluției date de prima instanță și se poate identifica o legătură între ceea ce a judecat prima instanță și ceea ce se critică. Or, așa cum se poate observa din cercetarea sentinței și a motivelor de recurs, prima instanță a respins excepția inadmisibilității, excepția prescripției, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor, ca neîntemeiate și a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. Sa A. al României în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; or, motivele de recurs se referă la greșita soluționare a exepției inadmisibilității, a excepției prescripției, a excepției lipsei de interes și a fondului cauzei. Ca urmare, chiar dacă pârâtul a adus aceleași argumente invocate și la fond în susținerea excepțiilor și a cererii de respingere a acțiunii ca nefondată, cât timp aceste argumente se referă la o nelegală aplicare a legii și nu exclusiv la aspecte de fapt, nu se poate reține nulitatea recursului pe acest motiv. În ceea ce privește argumentul de nulitate bazat pe lipsa indicării de căetre recurent a cazurilor de casare, se constată că, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, încadrarea putând fi făcută și de instanța de recurs din oficiu raportat la cele susținute prin cererea de recurs; or, cât timp se critică soluția dată excepțiilor procesuale, aspect ce se încadrează în cazul de casare de la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în privința soluției date asupra fondului, recurentul-pârât a invocat explicit cazurile de casare de la punctele 6 și 8 ale aceluiași articol, Înalta Curte constată că nici acest temei de nulitate a cererii de recurs nu se verifică, astfel că va respinge excepția invocată 7.2. Situația de fapt reținută de prima instanță Potrivit situației de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, necontestată de către pârâți, reclamantul, A. Sa A. al României, deține în proprietate suprafața de 8.092,5783 ha de teren forestier, conform Proceselor-verbal de punere în posesie nr. x/19.04.2007, nr. y/15.01.2007 și nr. w/12.12.2011. Din totalul acestei suprafețe forestiere, suprafața de 5.060,30 ha a fost cuprinsă în aria totală protejată a Rețelei Natura 2000- Sit Parcul Natural Bucegi, așa cum rezultă din: Legea nr. 5/2000-Parcul Natural Bucegi-ROSPA0013; H.G. nr. 230/2003 - art. 1 alin. (1) pct. (1.2) lit. (h); Ordinul nr. 1964/13.12.2007 al Ministerului Mediului si Dezvoltării Durabile, Anexa nr. 1 punctul 207 ROSCI0207 Postăvarul (cu rol de păduri de protecție situate în zone de tip funcțional T1 și T2). Siturile Natura 2000 au fost instituite prin voința legiuitorului european, această rețea de arii protejate, ce vizează atât statele membre, cât și candidate ale UE, fiind promovată ca instrument principal de conservare a naturii încă din anul 1992. Realizarea Rețelei Natura 2000 se fundamentează pe două directive ale Uniunii Europene, Directiva nr. 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva nr. 93/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice, ce reglementează modul de selectare și desemnare a siturilor și protecția acestora, Statele Membre având dreptul de a reglementa modalitățile de realizare practică și de implementare a prevederilor din Directive, la nivel național. Pe plan intern, România a început prin reglementarea unor zone de protecție în care au fost impuse anumite restricții de recoltare - respectiv zonele de tip funcțional T1 (zone de protecție absolută - rezervații științifice și peisagistice) și T2 (zone care fac obiectul unui regim de conservare specială - păduri seculare, virgine sau semivirgine). Apoi, prin Legea nr. 5/2000 au fost constituite Parcurile Naturale/Naționale (ROSPA); în conformitate cu art. 1 alin. (2) din această lege, în categoria zonelor protejate au fost incluse: "(...) zonele naturale sau construite, delimitate geografic topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural și/sau cultural și sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu". Odată cu aderarea la Uniunea Europeana (01.01.2007), Statul Român, prin Tratatul de Aderare, a consimțit necondiționat ca toate Parcurile Naturale, Parcurile Naționale și Siturile Natura 2000 să fie incluse în Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000. Astfel, au fost transpuse în legislația internă cele două directive europene - Directiva Habitate si Directiva Păsări -, prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, care la Anexa nr. 1 (b) stabilește că: "siturile Natura 2000 (...) sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național (...) excluderea oricăror forme de exploatare a resurselor naturale și a folosinței terenurilor incompatibilă scopului atribuit". Ca atare, în suprafețele forestiere cuprinse în zone de protecție, proprietarii au interdicția (aproape totală) de a exploata sau utiliza resursele naturale, precum și de a exercita orice formă de folosință a acestor terenuri, incompatibilă cu scopul de protecție și/sau conservare. In contrapondere, art. 26 din O.U.G. nr. 57/2007 prevede că "pentru terenurile din arii naturale protejate deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii ori concesionarii vor primi compensații pentru respectarea prevederilor restrictive din planul de management al ariei naturale protejate ori pentru măsurile de conservare instituite potrivit alin. (2). Modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului si pădurilor. în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgentă". Procesul de armonizare a legislației interne cu cea unională în domeniul ajutoarelor de stat, respectiv cu Regulamentul nr. 1698/2005 și Regulamentul RH1305/18.12.2013 al UE, a început cu Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, care a prevăzut, la art. 97 alin. (1) lit. (b), plata acestor compensații: "În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă". Art. 97 alin. (1) 1 din Legea nr. 46/2008, introdus prin Legea nr. 133/2015 prevede că: "Impunerea de restricții proprietarilor de păduri, prin amenajamente silvice, prin regulamente ale parcurilor naționale, naturale, rezervațiilor biosferei și ale siturilor Natura 2000 ori prin alte norme, inclusiv cele care stabilesc diferite tipuri de grupe funcționale, se poate face fie cu acordul proprietarului, fie cu plata unei juste și prealabile despăgubiri, plătită anual, care să compenseze integral veniturile nerealizate de proprietarul de pădure, persoană fizică sau juridică". Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale a comunicat în anul 2007 Comisiei Europene măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum si cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (abrogata prin H.G. nr. 861/2009, care a vizat continuarea acestor măsuri). În conformitate cu prevederile Tratatului de aderare (art. III - 168 alin. (1) și Anexa 5, cap. 3, pct. B), era strict necesar un aviz/o aprobare de acordare al compensațiilor din partea Comisiei Europene, prin care să se stabilească expres caracterul acestora de ajutoare de stat, astfel că, prin art. 6 alin. (1) si (2) din H.G. nr. 861/2009, s-a sistat/întrerupt plata lor pana la îndeplinirea acestei condiții. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională urma a se face începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier în perioada 2007- 2013, nr. 2006/C319/01. În acest context, a fost inițiat Proiectul de Hotărâre de Guvern de aprobare a normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor/ajutoarelor de stat, reprezentând în fapt schema de ajutor de stat susmenționată, care - pe lângă avizele interne primite din partea instituțiilor abilitate, în cadrul procedurii prealabile de tehnică legislativă - trebuia să respecte întru totul indicațiile Comisiei Europene, pentru a primi toate avizele externe. În vederea atingerii acestui obiectiv, a fost purtată o întreagă corespondență oficială între autoritățile naționale și Comisia Europeană, în cadrul căreia s-a perfectat în cele mai mici detalii conținutul Proiectului de Schemei, astfel încât să fie în conformitate cu prevederile unionale. În urma tuturor acestor diligențe, România a primit Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012, prin care s-a dispus că ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă putea fi acordat. Astfel, prin Decizia nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012 a Comisiei Europene (publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 14.09.2012 - data de la care a intrat in vigoare) - considerentul 25, CE si-a dat avizul favorabil efectuării plăților acestor compensații, pe care le-a încadrat în categoria ajutoarelor de stat compatibile cu piața internă în conformitate cu prevederile art. 107 TFUE. Prin Decizia nr. C(2013)9369 final/18.12.2013, Comisia Europeana a prelungit schema de ajutoare de stat aprobată în temeiul Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013, până la data de 30.06.2014. Reclamantul a solicitat Guvernului României, prin cererea nr. x/18.07.2016, adoptarea în regim de urgentă a Schemei finale/Proiectului de Hotărâre de Guvern privind normele metodologice de acordare, utilizare si control al ajutorului de stal aferent anilor 2070-2073, schemă ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, și publicarea în Monitorul Oficial al României a acesteia, precum și suplimentarea bugetului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (actualmente Ministerul Apelor și Pădurilor) cu 8.010.986,61 RON, reprezentând ajutoarele de stat cuvenite reclamantului pentru anii 2010-2013. Prin răspunsul Guvernului României - primit din partea Cancelariei Prim-ministrului, Cabinet Secretar de Stat, emis sub nr. 15/307/F.M.T. din 13.09.2016, a fost refuzată cererea reclamantului, arătându-se, în esență, că: - "(...) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a elaborat un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stal (...) care a fost notificat Comisiei Europene". - "Prin Decizia C(2012) 5166 final/19.07.2012, Comisia Europeană a autorizat schema de ajutor de stat, stabilind că proiectul de Hotărâre este compatibil cu piața internă (...)" - "Ulterior, ca urmare a faptului că valabilitatea Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 a fost prelungită până la 30 iunie 2014, Comisia a autorizat si prelungirea schemei pentru perioada 1 ianuarie 2014 -20 iunie 2014, prin Decizia C(2013) 9369 final". - "Având în vedere faptul că schema de ajutor, astfel cum a fost aprobată de către Comisie, a expirat la data de 30 iunie 2014, fără a fi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul se află în imposibilitate de a mai adopta hotărârea privind acordarea compensațiilor în baza Deciziei C(2012) 5166 final/19.07.2012". - "După publicarea Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier și în zonele rurale pentru 2014-2020 în JOUE din data de 01.07.2014, Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor a elaborat un nou proiect de Hotărâre a Guvernului (...), care se află, în prezent, pe circuitul de avizare interministerială". Anterior, prin cererea nr. x/18.07.2016, reclamantul a solicitat Ministerului Apelor si Pădurilor să întreprindă demersurile necesare în vederea punerii în aplicare a Deciziei nr. C(2012)5166 final, respectiv: - Să înainteze Guvernului Schema finală/Proiectul de Hotărâre de Guvern privind normele metodologice de acordare a ajutorului de stat aferent anilor 2010-2013, cu solicitarea de a o adopta și publica în M. Of. în regim de maximă urgență și de a aloca fondurile necesare acordării ajutorului de stat solicitat; - Să dispună efectuarea plății ajutoarelor de stat aferente anilor 2010-2013 pentru A. - în cuantum de 1.642.753,74 RON - an 2010, 1.539.388.43 RON - an 2011, 2.259.746.41 RON - an 2012 si 2.608.997.03 RON - an 2013, imediat după adoptarea publicarea Normelor metodologice. Pârâtul Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor, prin adresa nr. x C. proc. pen./24.08.2016, a refuzat în mod nejustificat efectuarea plății, comunicând următoarele: "Având în vedere aspectul că, până în prezent, nu a fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului și în lipsa unei metodologii privind aplicarea Normelor de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 suntem în imposibilitatea de a soluționa favorabil plângerea dumneavoastră privind acordarea compensațiilor solicitate". Este necontestat în cauză faptul că reclamantul a parcurs și procedura administrativă în fața autorităților publice locale în vederea accesării ajutoarelor de stat, respectând pașii prevăzuți în legislația specială care reglementează domeniul specific al acordării de compensații/ajutor de stat în vigoare pentru fiecare an vizat, respectiv - art. alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, in coroborare cu prevederile Schemei finale avizate prin Decizia nr. C(2012) 5166final/19.07.2012. Astfel, prin Cererile nr. x/09.06.2016 și, respectiv, nr. 139/09.06.2016, reclamantul s-a adresat autorității publice competente cu verificarea documentației și întocmirea Decontului justificativ - Garda Forestiera Ploiești, solicitând avizarea cererilor de plată a ajutoare