ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 296/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 20 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

Anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1370/2022 din 09.11.2022, publicată în Monitorul Oficial sub nr. x din 10.11.2022, în concret: anularea parțială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1370/2022; anularea parțială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1370/2022 privind termenul limită pentru depunerea cererilor și a documentațiilor și a momentului de la care se calculează acest termen; anularea parțială a titlului din Anexa nr. 1 la Normele metodologice; anularea parțială a titlului din Anexa nr. 2 la Normele metodologice.

Obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor:

Ca efect al anulării parțiale a articolului 1 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conținut al articolului să fie următorul:

"Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de suprafețe de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale T1 și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase" sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;

Ca efect al anulării parțiale a articolului 4 alin. (3) din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conținut al articolului să fie următorul:

"Cererea de acordare a compensațiilor, însoțită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor la structura teritorială de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură" sau un conținut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanță exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensațiilor;

Ca efect al anulării parțiale a titlului Anexei nr. 1 la Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conținut al titlului să fie următorul:

"METODOLOGIE de calcul pentru plata contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă" sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;

Ca efect al anulării parțiale a titlului Anexei nr. 2 la Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022, s-a solicitat ca noul conținut al titlului să fie următorul:

"CERERE de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă" sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;

Obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele:

"Prin derogare de la dispozițiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoțită de documentația completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligați să mai depună încă o dată cererea și documentația în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă" sau un conținut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor și a documentațiilor deja depuse la structura teritorială competentă;

Stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligațiilor impuse sub sancțiunea aplicării unei penalități părții obligate în cuantum de 500-1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere și a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

Obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 45 din 15 martie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului, invocate prin întâmpinare, ca nefondate.

A admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

A anulat în parte Hotărârea nr. 1370 din 9 noiembrie 2022 respectiv, în parte art. 1 din Anexă - Normele metodologice, în parte Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice și în parte Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul că: Înlătură sintagmele "beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri", prevăzut la art. 1 din Anexă - Normele metodologice, respectiv "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive" din Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice și din Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice.

A admis cererea reclamanților de obligare a pârâtului Guvernul României și a intervenientului accesorie Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată în solidar.

A obligat pârâtul Guvernul României și intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul A. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României și intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul B. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României și intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul C. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României și intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul D. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâtul Guvernul României și intervenientul accesorie Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în solidar, la plata către reclamantul E. a sumei de 5.160,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. sentinței nr. 45 din 15 martie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (în continuare MMAP) și Guvernul României.

Recurentul-pârât MMAP a formulat recurs împotriva sentinței civile nr., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii intimaților-reclamanți ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat și diminuarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 39.760 RON, apreciind că acestea sunt excesive, raportat la complexitatea cauzei și l afaptul că există mai multe dosare cu obiect similar pe rolul instanțelor, cererile de chemare în judecată fiind redactate în același mod.

În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât MMAP apreciază că instanța de fond în mod eronat a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți anulând în parte H.G. nr. 1370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, respectiv, în parte art. 1 din Anexă- Normele metodologice, în parte Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice și în parte Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul că a înlăturat sintagmele "beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri", prevăzut la art. 1 din Anexă- Normele metodologice, respectiv "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive" din Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice și din Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice.

Recurentul MMAP a susținut că în raționamentul său prin care a anulat în parte H.G. nr. 1370/2022, instanța a pornit de la faptul că, prin cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 3701/16.06.2021(dosar nr. x/2017) și Decizia nr. 4596/23.09.2020 (dosar nr. x/2017) care au stat la baza emiterii H.G. nr. 1370/2022, a fost stabilită obligația Guvernului de a emite hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice care să se aplice tuturor proprietarilor care au restricții în recoltarea de masă lemnoasă, iar nu doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri,

A menționat, totodată, că instanța nu a ținut cont de faptul că cele două dosare au avut ca obiect, asa cum a fost formulat de către intimații-reclamanți, obligarea Ministerului la plata compensatiilor și, pentru realizarea acestui scop, instanța a obligat Guvernul să emită norme metodologice:

"Va obliga pârâtul Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă"(Decizia civilă nr. 3701/2021).

Astfel că, Guvernul României este obligat să emită Norme metodologice în vederea plății de către Minister a compensațiilor către cele două reclamante, parte în dosarele în care s-au pronunțat cele două soluții, precum și, evident, către alți beneficiari în aceeași situație (care ar fi obținut hotărâri judecătorești definitive, astfel cum au obținut cele două reclamante).

Recurentul a argumentat că practic, prin hotărârea contestată, instanța a schimbat destinatarii H.G. nr. 1370/2022, în sensul că aceasta se referă la toți proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lernnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin armenajamente silvice și repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensațiilor pentru toți proprietarii de păduri, chiar dacă aceștia nu și-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.

A susținut în continuare că H.G. nr. 1370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (ex. H.G. nr. 447/2017 prin care au fost aprobate Norme rnetodologice în baza unei Deciziei a Cornisiei Europene), ci reprezintă un set de norrne care se adresează acelor proprietari care au obținut în instanță dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensațiilor) pentru restricțiile impuse potrivit legii în perioada 2010 - 2013.

Aceste Norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanțelor de judecată și nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014.

MMAP a susținut că adoptarea unor Norme metodologice care să dispună pentru trecut, ar constitui o încălcare flagrantă a principiului neretroactivității legii, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată.

O altă critică adusă sentinței recurate este că instanța, în mod greșit, a reținut faptul cele două hotărâri judecătorești, în favoarea F. și a Composesoratului Jina, au obligat la emiterea unui act normativ aplicabil tuturor proprietarilor de păduri, aceste aspecte neputând fi cercetate în cadrul procesual stabilit în această cauză. A mai arătat că intimații-reclamanți nu aveau deschisă calea de a solicita instanței să modifice un act administrativ pe baza unei interpretări pe care ele o dau unor hotărâri judecătoresti, pentru motivul că nu aveau calitatea de a solicita lămurirea acestor hotărâri (ceea ce, în realitate, au încercat să obțină și au obținut).

În conformitate cu prevederile art. 97-99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Pentru perioada 2010-2012 nu a existat o Decizie a Comisiei Europene, iar ulterior emiterii Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor gestionării durabile a pădurilor, până la data de 30.06.2012, nu a fost adoptat în legislația națională un act normativ care să permită acordarea acestor compensații. A precizat că data expirării valabilității Deciziei C(2012) 5166 final/19.0702012 a Comisiei Europene a fost 30 iunie 2014.

A arătat și că Punctul 11 din decizia CE mai sus amintită, prevedea faptul că schema de ajutor de stat va intra în vigoare doar după ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României.

Întrucât proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, nu a fost adoptat de către Guvernul României și implicit nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nu a existat cadrul legal pentru acordarea acestor compensații.

Conform art. 4 pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010 "Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1, în următoarele domenii: plăți Natura 2000 și plăți aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei".

Astfel, MMAP a arătat că nu are la dispoziție vreun temei legal sau buget aprobat în baza cărora să acorde compensațiile tuturor proprietarilor de păduri, acordarea lor fiind condiționată de aprobarea Comisiei Europene.

Recurentul MMAP a învederat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 36/2015, a stabilit următoarele:Pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74 2010 cu modificările și completările ulterioare, după data de 1. ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010.

Hotărârea Guvernului nr. 1370/2022 a fost elaborată pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 3701/16.06.2021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 și a deciziei civile nr. 4596/23.09.2020 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

A mai arătat că Hotărârea Guvernului nr. 1370/2022 prevede că proprietarii de păduri care au obținut prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea cornpensațiilor sunt obligați să depună cererile de acordare a compensațiilor în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, astfel că nu mai sunt în situația "existenței" actului a cărui modificare se cere, efectele acestuia încetând la data expirării termenului de 30 de zile antereferit.

În plus, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 stabilește că "Modificarea sau completarea unui act normnativ este admisă numai dacă nu se afectează concepția generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu privește întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză". MMAP a susținut că prin faptul că instanța modifică destinatarii actului, modifică, de fapt, reglementarea în cea mai mare parte a ei, lucru nepermis de lege.

Recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 45 din 15 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii intimaților-reclamanți ca neîntemeiată.

Totodată, solicită și diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite în cuantum de 5.160.80 RON arătând că apărătorii reclamanților nu fac dovada unei activități care implică eforturi semnificative, motiv pentru care au apreciat excesiv cuantumul acestor cheltuieli de judecată în raport cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării, de complexitatea și noutatea prezentei cauze.

În temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României a criticat sentința civilă considerând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea normelor de drept material.

A arătat că instanțele de judecată, în limita cererilor care le-au fost adresate, au pronunțat hotărâri judecătorești definitive printre care decizia civilă nr. 3701/16.0602021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, emisă pentru reclamanta G. și decizia civilă nr. 4596/23.09.2020 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 emisă pentru reclamanta F..

A precizat că la elaborarea H.G. nr. 1370/2022, a cărei anulare în parte a fost dispusă, legiuitorul a avut în vedere toți beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale TI si T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase.

Însă, a mai arătat recurentul, că instanțele de judecată nu au procedat și la cuantificarea sumelor echivalente compensațiilor, împrejurare față de care s-a relevat necesitatea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive adoptate prin H.G. nr. 1370/2022.

A menționat că acesta este raționamentul de fapt și de drept pentru adoptarea H.G. nr. 1370/2022 și nu înlăturarea hotărârilor judecătorești definitive cum greșit a interpretat instanța fondului.

A învederat că, sub aspectul oportunității, adoptarea actului administrativ anulat în parte a fost determinată de motivele menționate atât în preambulul actului normativ, cât și cele expuse pe larg în Nota de fundamentare a acestuia.

Actul administrativ a cărui anulare se dispune de către instanță, prin sentința civilă recurată, a fost adoptat de către Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Recurentul Guvernul României a susținut că la elaborarea actului normativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobarii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 20 alin. (7) din Regulament, " avizează proiectele de acte nornlative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare.

S-a mai arătat că, proiectul de act normativ mai sus amintit, a fost elaborat cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, potrivit căreia a fost stabilită o perioadă pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, perioadă în care termenul de depunere a documentației prevăzut în H.G. nr. 1370/2022 putea fi modificat.

La fel ca recurentul-pârât MMAP, Guvernul României a susținut în continuare că H.G. nr. 1370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (ex. H.G. nr. 447/2017 prin care au fost aprobate Norme rnetodologice în baza unei Deciziei a Cornisiei Europene), ci reprezintă un set de norrne care se adresează acelor proprietari care au obținut în instanță dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensațiilor) pentru restricțiile impuse potrivit legii în perioada 2010 - 2013.

Aceste Norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanțelor de judecată și nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014.

A apreciat astfel că adoptarea unor Norme metodologice care să dispună pentru trecut, ar constitui o încălcare flagrantă a principiului neretroactivității legii, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată.

A mai arătat că actul administrativ normativ nu se poate modifica la solicitarea unei persoane presupus interesate, în mod greșit instanța fondului considerând că poate aprecia în locul Guvernului condițiile acordării ajutorului de stat, întrucât o astfel de interpretare conduce implicit la eludarea întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului hotărârii de guvern supusă aprobării și, mai ales, la o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. I alin. (4) din Constituție (Decizia nr. 551/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

A susținut că, prin sentința pronunțată de instanță, s-a dorit schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1370/2022, în sensul că aceasta să se refere la toți proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenąjamente silvice.

A menționat că pentru acordarea de compensații, altele decât cele reglementate prin H.G. nr. 1370/2022 în favoarea proprietarilor care au obținut hotărâri judecătorești definitive, nu există, la acest moment, aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Comisiei Europene nu i-a fost notificată o schemă de ajutor și, implicit, nu există o decizie favorabilă din partea acesteia, pentru perioada 2010-2013, alta decât cea aprobată prin CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012, a cărei valabilitate a încetat.

Apărările formulate în cauză

Intimații-reclamanți au formulat note scrise prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea în parte a Hotărârii nr. 1370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv, în parte art. 1 din Anexă - Normele metodologice, în parte Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice și în parte Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul de a se înlătura sintagmele "beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri", prevăzut la art. 1 din Anexă - Normele metodologice, respectiv "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive" din Titlul Anexei nr. 1 la nomele metodologice și din Titlul Anexei nr. 2 la normele metodologice.

De asemenea, reține că, prin Hotărârea de Guvern nr. 1370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele Metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive.

Conform prevederilor notei de fundamentare a acestui normativ, actul în cauză a fost adoptat ca urmare a deciziei civile nr. 3701/16.06.2021 și a deciziei civile nr. 4596/23.09.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. x/2017, respectiv nr. 494/54/2017.

Așa fiind, Hotărârea de Guvern nr. 1370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare a Deciziei nr. 3701/16.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 și a Deciziei nr. 4596/23.09.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul înregistrat sub nr. x/2017.

Instanța reține că, prin Decizia nr. 4596/23.09.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul înregistrat sub nr. x/2017 a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 302/24.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința recurată, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de F. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a obligat pârâtul Guvernul României "să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012".

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, Codul silvic care prevede:

"(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.", respectiv disp. art. 99 din același act normativ, potrivit căruia Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurentul a înțeles să invoce motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât Guvernul României și recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au învederat, în esență, că instanța de fond a schimbat destinatarii H.G. nr. 1370/2022, că în mod greșit a reținut că cele două hotărâri judecătorești, în favoarea F. și a Composesoratului Jina, au obligat la emiterea unui act normativ aplicabil tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aceste aspecte neputând fi cercetate în cadrul procesual stabilit în această cauză.

Or, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta are în vedere situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin imixtiunea instanțelor judecătorești fie în atribuțiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătorești.

În cazul de față nu se conturează prin hotărârea recurată astfel de ipoteze, interpretarea și aplicarea legii la cauza dedusă judecății nu poate atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În prezenta speță, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a pronunțat o hotărâre care să fie expresia depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a invocat încălcarea de către Guvernul României a unei obligații prevăzute expres de lege, respectiv prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b), art. 99 alin. (1) din Codul silvic coroborate cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166/23.07.2012, materializate prin două decizii definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, Înalta Curte constată că prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a soluționat cererea de chemare în judecată în sensul admiterii acțiunii.

În cazul interpretării sau aplicării greșite a normelor de drept material, nu se aduc atingeri principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate în privința normelor de drept material astfel că, în ceea ce privește criticile privind modalitatea de interpretare și aplicare a legii, acestea nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ci vor forma obiectul analizei recursului în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de altfel de către recurenți, este incident când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Sub acest aspect, s-a susținut de către recurenți faptul că sentința definitivă prin respingerea recursului stabilește obligația în sarcina pârâtului Guvernul României de a adopta o hotărâre de guvern prin care să aibă în vedere toți beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată în condițiile expuse anterior.

Având în vedere acest lucru, recurenții au declarat că instanța de fond în mod greșit a interpretat că Hotărârea de Guvern nr. 1370/2022 trebuia să aibă în vedere toți proprietarii care au restricții în recoltarea de masă lemnoasă și nu doar beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri.

Înalta Curte, analizând susținerile recurenților expuse pe larg, precum și cele ale intimaților-reclamanți invocate prin întâmpinare și note scrise, reține că există o diferențiere între cele două hotărâri judecătorești definitive care au impus, în sarcina Guvernului României, obligația de a emite o hotărâre de guvern.

În acest sens, Înalta Curte constată că în cazul primului dosar, în cuprinsul Deciziei nr. 3701/2021 a ÎCCJ, se dispune obligarea pârâtului la emiterea actului normativ în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 2010-2013 formulate de reclamanta G..

Însă, în mod distinct, în cazul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova nu apare o astfel de mențiune nici în cuprinsul sentinței primei instanțe, nici a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4596/23.09.2020, acestea dispunând obligarea Guvernului la aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite pentru amenajamentele silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Prin emiterea Hotărârii de Guvern nr. 1370/2022 s-a restrâns în mod nejustificat sfera de aplicare a Normelor metodologice doar la proprietarii de terenuri forestiere din zonele T1 și T2 din Siturile Natura 2000 cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive, contrar aspectelor analizate în cuprinsul hotărârii judecătorești citate și care face referire expresă la toți proprietarii de astfel de terenuri, aspect nelegal și care excede prerogativelor legale și dispozițiilor instanței de judecată.

Înalta Curte are în vedere, totodată, aspectele învederate de recurenți cu privire la neadoptarea de către Guvernul României și implicit nepublicarea în Monitorul Oficial a proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații, situație care nu permite crearea unui cadru legal pentru acordarea acestor compensații.

Referitor la cele menționate, Înalta Curte constată că neîndeplinirea obligației statului de a adopta norme metodologice conduce la încălcarea obligațiilor asumate de stat în temeiul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Iar inacțiunea prelungită a statului cu privire la adoptarea normelor metodologice menționate în cauză a condus la neaplicarea Regulamentului nr. 14 din 29 ianuarie 2010 cu privire la măsurile financiare privind ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli din 2010 și a art. 99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Așa cum s-a statuat prin hotărârea CEDO din 28.11.2023 în cererile reunite 46201/16 și 47379/18 privind H. și I. împotriva României, definitivă la data 28.02.2024, exercitarea reală și efectivă a dreptului garantat nu poate depinde numai de obligația statului de a se abține de la orice ingerință, ci poate impune, de asemenea, măsuri de protecție pozitive, în special atunci când există o legătură directă între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aștepta în mod legitim din partea autorităților și dreptul de a se bucura de bunurile sale [Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 134, CEDO 2004-XII].

Totodată, Înalta Curte observă că prin reglementarea actuală realizată prin actul normativ atacat, se instituie în sarcina proprietarilor nominalizați o sarcină excesivă, respectiv de a acționa fiecare în judecată, în nume propriu, Guvernul României pentru a obține hotărâri judecătorești prin care să li se recunoască un drept ipotetic la emiterea unui act normativ pe care acesta este obligat să îl emită în temeiul legii și la emiterea căruia a fost deja obligat. O astfel de abordare ar conduce la o multitudine de procese identice, fără o justificare legală, în condițiile în care apartenența la categoria reglementată de normele metodologice urmează a fi oricum verificată ulterior, la momentul depunerii cererilor de către proprietarii de păduri.

Concluzionând, având în vedere că nu poate fi identificată nicio justificare rezonabilă pentru care, la elaborarea H.G.. Nr. 1370/2022, pârâtul să fi avut în vedere doar beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, iar nu proprietarii de astfel de suprafețe de păduri cu privire la care Statul Român a instituit anumite restricții, față de analiza expusă anterior cu privire la motivele de casare ale sentinței recurate și consecințele practice ale reglementării acutale ale actului normativ contestat, Înalta Curte va stabili că recursurile sunt nefondate.

Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României și de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 45 din 15 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României și de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 45 din 15 martie 2024 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.