ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor, solicitând obligarea acestuia la plata de compensații in suma de 167.109,77 RON aferenta anilor 2010 - 2013, potrivit documentației înaintate de reclamanta și întocmite de Ocolul Silvic Privat Buila.

Prin sentința. nr. 260 din data de 12 iunie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, menținerea soluției de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, înlăturarea considerentelor și înlocuirea acestora în sensul reținerii faptului că intimata nu este destinatar și nu îi sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1370/2022, întrucât nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 1 din Normele metodologice de a deține o hotărâre judecătorească definitivă prin care să i se fi stabilit dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale Tl și T2, stabilite. conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase.

În motivarea recursului, a arătat că acesta vizează considerentele sentinței nr. 260/12.06.2023 a Curții de Apel Craiova, ținând seama de faptul că prin aceste considerente, instanța a aplicat greșit normele de drept material și s-au dat dezlegări greșite unor probleme de drept, dezlegări care prejudiciază recurenta.

Consideră că judecătorul fondului a interpretat profund greșit actul administrativ reprezentat de H.G. nr. 1370/2022, ignorând voința emitentului actului.

Arată că, instanța de fond reține că destinatarii H.G. nr. 1370/2022 sunt toți cei care dobândesc calitatea de "beneficiari" prin stabilirea drepturilor lor fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, caz în care Normele se aplică în partea care se referă la metodologia de calcul a compensațiilor reglementată prin Anexa I, fie în procedura administrativă, caz în care Normele se aplică în integralitatea lor.

Recurentul învederează că, în raționamentul său, instanța pornește de la faptul că, prin cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 3701/16.06.2021(dosar nr. x/2017) și Decizia nr. 4596/23.09.2020 (dosar nr. x/2017) care au stat la baza emiterii H.G. nr. 1370/2022, a fost stabilită obligația Guvernului de a emite norme metodologice în baza cărora să poată fi verificată îndreptățirea reclamanților de a beneficia de dreptul recunoscut de Legea nr. 48/2008.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că cele două dosare au avut ca obiect, așa cum a fost formulat de către reclamante, obligarea Ministerului la plata compensațiilor și, pentru realizarea acestui scop, instanța a obligat Guvernul să emită norme metodologice. Așadar, Guvernul României este obligat să emită Norme metodologice în vederea plății de către Minister a compensațiilor către cele două reclamante, parte în dosarele în care s-au pronunțat cele două soluții, precum și către alți beneficiari în aceeași situație (care ar fi obținut hotărâri judecătorești definitive, astfel cum au obținut cele două reclamante).

Arată că, în contra reținerilor instanței, dreptul reclamantelor la despăgubiri a fost analizat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cererile acestora de plată a despăgubirilor nu au fost respinse ca neîntemeiate ori inadmisibile, ci ca premature, pentru plata acestora fiind nevoie de norme metodologice, pe care Guvernul le-a și emis prin H.G. nr. 1370/2022 pentru a putea plăti compensațiile celor 2 reclamante.

Recurentul apreciază că este greșită concluzia instanței că nu s-a stabilit dreptul reclamantelor la compensații, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat la emiterea Normelor tocmai pentru plata către reclamante a acestor compensații.

Mai susține recurentul și că în mod greșit reține Curtea de Apel Craiova faptul că verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 2 din Norme nu este posibilă dacă dreptul solicitantului a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească.

Învederează că din analiza hotărârilor judecătorești, analiză care a stat la baza elaborării proiectului H.G. nr. 1370/2022, rezultă că unora dintre proprietarii de păduri supuse restricțiilor legale, le-a fost recunoscut dreptul la încasarea unor sume echivalente compensațiilor, sume care. nu au fost cuantificate, urmând a fi calculate potrivit Normelor metodologice.

Pentru plata efectivă, Gărzile forestiere sunt obligate să obtină și documentele care fac dovada dreptului efectiv la compensații, pentru scopuri de corectă calculare și evidență a sumelor ce trebuie plătite, instanțele de fond și recurs neverificând în detaliu aceste documente.

Prin urmare, Normele metodologice au fost emise pentru că era necesar a se stabili criteriile de depunere a documentației, modalitatea de calcul și de acordare a sumelor reprezentând contravaloarea compensațiilor.

Consideră recurentul că, art. 1 si 2 din Anexă- Normele metodologice, nu pot interpretate, în mod separat, ca reglementând două situații diferite, ci trebuie analizate împreună, întrucât se referă la una șl aceeași situație, prevăzută în art. 1, anume când beneficiarilor le-a fost stabilit dreptul de a beneficia de despăgubiri prin hotărâri judecătorești definitive.

Arată că, apărările intimatei sunt în sensul că Normele i se aplică pentru motivul că ar deține o hotărâre judecătorească prin care i se stabilește dreptul la despăgubiri.

Mai învederează că această chestiune este foarte clar tranșată chiar prin Nota de fundamentare- 2.3. Schimbări preconizate: " Prezentul act normativ a fost elaborat pentru adoptarea Normelor metodologice de acordare a compensațiilor în perioada 2010-2013 [... pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive".

În opinia recurentului dacă emitentul actului ar fi avut în vedere să instituie două categorii de destinatari, ar fi menționat expres acest lucru. Or, din interpretarea gramaticală a celor 2 articole referite de instanță, este fără discuție că există doar categoria menționată la art. 1 din Anexă, respectiv beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de compensații, iar articolul 2 instituie o formalitate suplimentară și necesară pentru plata acestor compensații, fără a face referire la altă categorie decât cea de la art. 1.

În alte cuvinte, art. 1 definește beneficiarii, iar art. 2 stipulează procedura pe care aceștia trebuie să o urmeze.

Se mai arată în motivele de recurs că în prezentul dosar nu s-a pus în discuție dreptul intimatei la compensații, ci dreptul de a le obține în temeiul H.G. nr. 1370/2022.

Recurenta, în calitate de inițiator al actului, a arătat faptul că H.G. nr. 1370/2022 este aplicabil doar beneficiarilor care au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care instanța recunoaște dreptul acestora la compensații si obligarea la emiterea normelor metodologice de calcul a acestora. Așa cum este indicat în chiar cuprinsul H.G. nr. 1370/2022 astfel de hotărâri au fost emise de Înalta Curte de Casație si Justiție pentru 2 beneficiari, în dosarele x/2017 și y/2017

Recurentul solicită a se constata că instanța fondului, deși a respins acțiunea intimatei, prin considerente a dat o interpretare proprie actului administrativ reprezentat de H.G. nr. 1370/2022, contrară intenției si voinței exprimate clar de emitentul acestuia: actul se adresează beneficiarilor care au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care li s-a stabilit dreptul de a beneficia de compensații.

Or, în condițiile în care voința emitentului a fost de a se aplica exclusiv celor care dețin hotărâri judecătorești definitive prin care să le fi fost stabilit dreptul la compensații, instanța nu poate reține aplicabilitatea H.G. nr. 1370/2022 intimatei și instituirea unei proceduri administrative în favoarea celor care nu dețin astfel de hotărâri judecătorești, trecând peste voința emitentului actului și lărgind sfera destinatarilor, astfel cum a fost stabilită de către emitent.

Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând hotărârea recurată din perspectiva criticilor subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru următoarele considerente.

Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat.

În speța de față, hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Se mai apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, raportat la argumentele părților, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Prin sentința recurată, instanța de fond a constatat că reclamanta nu face parte din categoria beneficiarilor prevăzuți la art. 1 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022, deoarece nu i-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, apreciind că verificarea calității reclamantei de beneficiar al compensațiilor, la care se referă H.G. nr. 1370/2022, trebuie făcută în condițiile stabilite prin art. 2 și urm. din Anexa acestui act normativ.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că intimata nu este în posesia unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost analizat și constatat îndeplinirea, de către reclamantă, a condițiilor pentru a primi despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 371/21.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 2221/29.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a reținut că o astfel de verificare nu se poate face în absența normelor metodologice care să reglementeze, în concret, condițiile de acordare.

Astfel, această hotărâre judecătorească nu poate constitui titlul prin care să se fi stabilit dreptul de a beneficia de despăgubiri, în sensul prevăzut de art. 1 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022.

Art. 4 alin. (1) și art. 5 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022, reglementează o procedură de urmat în cazul beneficiarilor care îndeplinesc condițiile stabilite prin art. 2 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022, procedură prin care structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură verifică îndeplinirea condițiilor în baza documentelor enumerate la art. 4 din Anexă și stabilește dacă solicitanții sunt eligibili sau nu și transmite structurii centrale documentele, în vederea plății.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010 -2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, nu se adresează doar beneficiarilor recunoscuți prin hotărâri judecătorești ci se aplică tuturor celor îndreptățiți la compensațiile menționate care îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 2 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022 și care sunt declarați eligibili pe cale administrativă de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Astfel, interpretând și aplicând, în mod corect dispozițiile legale, instanța de fond a întemeiat motivul respingerii cererii de obligare la plata sumelor compensatorii, prevăzute de H.G. nr. 1370/2022, reținând că nu s-a născut obligația autorității pârâte de a plăti despăgubirile solicitate de reclamantă, întrucât structura teritorială - Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea nu a constatat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către reclamantă și nu a înaintat documentele la autoritatea centrală pârâtă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 260/2023 din 12 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 260/2023 din 12 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.