ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2266/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 03.03.2023 pe rolul Curții de Apel Craiova reclamanta Obștea A a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând obligarea acestuia la plata de compensații în sumă de 883.406,4 lei aferente anului 2013, potrivit documentației întocmită de Ocolul Silvic „B” și înaintată de către reclamantă.

Prin Sentința nr. 145 din 25 aprilie 2023 Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Obștea A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, având ca obiect despăgubire.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta Obștea A cât și pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ambii criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-reclamantă Obștea A și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a invocat cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând menținerea soluției pronunțate în dispozitiv și înlocuirea considerentelor, în sensul reținerii faptului că reclamanta nu este destinatar/nu îi sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1370/2022, întrucât nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 1 din Normele metodologice, de a deține o hotărâre judecătorească definitivă prin care să i se fi stabilit dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețe de păduri încadrate în tipurile funcționale T1 și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenjarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase.

A apreciat recurentul că instanța de fond a reținut greșit faptul că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 1370/2022, pornind în raționamentul său de la împrejurarea că deciziile nr. 3701/16.06.2021 și nr. 4596/23.09.2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, care au stat la baza emiterii hotărârii de Guvern, obligă Guvernul să emită norme metodologice în baza cărora să poată fi verificată îndreptățirea reclamanților de a beneficia de dreptul recunoscut de Legea nr. 46/2008. Instanța nu a ținut cont de faptul că obligația de emitere a normelor metodologice în vederea plății compensațiilor le-au privit doar pe reclamantele din aceste decizii, precum și pe alți beneficiari care ar fi obținut hotărâri judecătorești definitive în același sens. Contrar susținerilor instanței, dreptul reclamantelor la despăgubiri a fost analizat de Înalta Curte, iar cererile de plată a despăgubirilor nu au fost respinse ca neîntemeiate ori inadmisibile, ci ca premature, pentru plata acestora fiind nevoie de norme metodologice, pe care Guvernul le-a emis prin H.G. nr. 1370/2002.

A considerat recurentul-pârât că în mod greșit a reținut Curtea de Apel Craiova că verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 din Norme nu este posibilă dacă dreptul solicitantului a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, câtă vreme din analiza hotărârilor judecătorești rezultă că proprietarilor le-a fost recunoscut doar dreptul la încasarea compensațiilor, fără a se cuantifica aceste sume, iar Normele Metodologice sunt cele care stabilesc criteriile și modalitatea de calcul și acordare a acestor sume.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât a susținut că prevederile art. 1 și 2 din Anexa la Normele Metodologice nu pot fi interpretate separat, ca reglementând două situații diferite, ci trebuie analizate împreună, întrucât se referă la una și aceeași situație, prevăzută de art. 1 anume când beneficiarilor le-a fost stabilit dreptul la despăgubiri prin hotărâri judecătorești. Mai exact, art. 1 definește beneficiarii, iar art. 2 stipulează procedura pe care trebuie să o urmeze pentru încasarea compensațiilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit obligația de a emite norme metodologice, prin deciziile nr. 3701/2021 și nr. 4596/2020, însă doar pentru reclamantele din aceste hotărâri și pentru alți reclamanți în aceeași situație, astfel că instanța de fond a extins sfera destinatarilor normelor metodologice împotriva voinței emitentului actului, care a fost aceea de a aplica H.G. nr. 1370/2022 exclusiv celor care dețin hotărâri judecătorești prin care a fost stabilit dreptul la compensații.

În prezentul dosar nu s-a pus în discuție dreptul reclamantei la compensații, ci dreptul de a le obține în temeiul H.G. nr. 1370/2022, care se aplică doar beneficiarilor care au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care instanța recunoaște dreptul acestora la compensații și obligarea la emiterea normelor metodologice de calcul a acestora.

Începând cu data de 1 ianuarie 2010, acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se face numai după notificarea schemelor de ajutor de stat. Decizia CE nr. C(2012)5166 final/19.07.2012 a prevăzut că schema va expira la 31.12.2012, iar prin Decizia CE nr. C(2013)9369 final/18.12.2013 a fost prelungit acest termen până la data de 30.06.2014. În aceste condiții, acordarea altor compensații decât cele stabilite pentru beneficiarii care au obținut hotărâri judecătorești, respectiv prin procedura administrativă, echivalează cu ultraactivarea prevederilor celor două decizii CE peste termenul de 30.06.2014, iar acordarea în procedura administrativă a compesațiilor aferente anilor 2010-2013 echivalează cu aplicarea retroactivă a actului administrativ și, ca atare, cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Recurenta-reclamantă Obștea A a depus întâmpinare față de recursul autorității pârâte, solicitând, în esență, respingerea acestuia ca nefondat, pentru aceleași motive care determină, în opinia recurentei și admiterea propriului recurs.

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamanta Obștea A, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului declarat de această parte, ca nefondat.

În esență, recurentul-pârât a susținut că H.G. nr. 1370/2022 a fost adoptată în scopul acordării compensațiilor celor care au obținut titluri executorii - hotărâri judecătorești definitive prin care le-a fost recunoscut dreptul la compensații, astfel cum rezultă din conținutul prevederilor actului și din Nota de fundamantare. Or, recurenta-reclamantă nu deține o hotărâre judecătorească în sensul H.G. nr. 1370/2022, prin care să i se fi stabilit dreptul la compensații aferente anilor 2010-2013.

La data de 5.04.2024 recurenta-reclamantă Obștea A a depus cerere de renunțare la judecata recursului promovat în cauză, atașând extras din Hotărârea C.E.D.O. pronunțată în Cauza nr. 46201/16. De asemenea, prin cererea depusă la data de 14.04.2024, recurenta a precizat expres că nu va achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului.

5.1. În privința recursului declarat de recurenta-reclamantă Obștea A, analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru netimbrare, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, „(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 lei.”, iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora: „Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel”, precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că „în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentei-reclamante de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă la data de 2.04.2024 (fila 46 dosar recurs) s-a comunicat către aceasta obligația de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Având în vedere faptul că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul verbal de înmânare a actului de procedură de la fila 80, recurenta nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 197 teza finală C. proc. civ. și va anula recursul ca netimbrat .

5.2. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele :

În fapt, reclamanta Obștea A a susținut că este proprietara unei suprafețe totale de 2332,6 ha de teren, păduri încadrate în tipurile I și II de categorii funcționale (TI și TII), situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Prin sentința civilă nr. 300 din 5 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/54/2014, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de reclamanta Obștea A în contradictoriu cu Ministerul Mediului și Departamentul pentru Ape și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1.306.174 lei, reprezentând contravaloare compensații pentru produsele pe care reclamanta nu le-a putut recolta datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferentă anului 2013. Prin decizia nr. 224 din 3 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Ministerul Mediului împotriva sentinței civile nr. 300 din 5 septembrie 2014, a casat sentința recurată și, în rejudecare, a respins acțiunea reclamantei .

La data de 10 noiembrie 2022, în Monitorul Oficial nr. 1087 a fost publicată H.G. nr. 1370/09.11.2022 prin care au fost aprobate Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive.

Prin cererea înregistrată sub nr. 125/07.12.2022 (fila 11 dosar fond) adresată Gărzii Forestiere C, reclamanta a solicitat acordarea, în temeiul art. 1 din H.G. nr. 1370/2022, a compensațiilor financiare pentru masa lemnoasă nerecoltată de pe terenurile cu vegetație forestieră deținute în proprietate, ca urmare a includerii acestor terenuri în categoria celor cu funcții de protecție, în siturile de importanță comunitară Natura 2000, aferente anului 2013. Pentru această cerere i-a fost comunicat un răspuns negativ de către Garda Forestieră C, cu adresa nr. (..)/21.12.2022.

Ulterior, prin cererea nr. 128/30.12.2022 (fila 14), adresată Gărzii Forestiere C și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, reclamanta a solicitat revenirea asupra deciziei de neacordare a despăgubirilor și rezolvarea favorabilă a cererii de plată, cerere la care reclamanta a primit răspuns, de asemenea negativ, emis de Garda Forestieră C, prin adresa nr. (..)/25.01.2023, dar și de ministerul pârât prin adresa nr. (..)/12.01.2023

În esență, prin adresele menționate s-a comunicat reclamantei refuzul de acordare a compensațiilor financiare solicitate, cu motivarea că reclamanta nu este destinatar al H.G. nr. 1370/2022, deoarece, potrivit titlului hotărârii de Guvern și art. 1 acest act a fost emis pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătorești definitive prin care s-a stabilit dreptul beneficiarilor la compensații/despăgubiri, iar din documentația înregistrată de reclamantă la Garda Forestieră C nu rezultă că Obștea A deține o astfel de hotărâre judecătorească.

În urma refuzului autorităților de a da curs cererilor sale, reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata compensațiilor aferente anului 2013, susținând că, în opinia sa, i se aplică prevederile H.G. nr. 1370/2022, câtă vreme deține o hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut dreptul său la despăgubiri, prevalându-se de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/54/2014.

Contestând aceste susțineri, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a susținut că H.G. nr. 1370/2022 a fost adoptată în scopul acordării compensațiilor către beneficiarii care au obținut titluri executorii, respectiv pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești menționate în preambulul hotărârii de Guvern, că reclamanta nu deține o hotărâre prin care să i se fi stabilit dreptul la compensații, iar pentru acordarea de compensații, altele decât cele reglementate prin H.G. nr. 1370/2022, nu există aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană.

Soluționând cererea reclamantei, prima instanță a reținut că H.G. nr. 1370/2022 se aplică reclamantei, însă nu prin prisma art. 1 din acest act, câtă vreme în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/54/2014 instanța de judecată nu a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri, ci în aplicarea art. 2 și urm. din Anexă. Cu toate acestea, curtea de apel a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, câtă vreme Garda Forestieră C nu a verificat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către reclamantă și nu a înaintat documentele la autoritatea centrală pârâtă, astfel încât nu s-a născut obligația autorității pârâte de a plăti despăgubirile solicitate de reclamantă.

În ceea ce privește cadrul legislativ aplicabil litigiului de față, raportat la perioada pentru care se solicită compensațiile (anul 2013), Înalta Curte constată că potrivit art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare„în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.”, iar conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, „ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat.”.

Prin O.G. nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013. Art. 4 lit. s pct. 4 din acest act normativ conferă Guvernului României competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000. Prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 s-a menționat că „normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control.”.

Prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010.

Prin H.G. nr. 1370/09.11.2022 au fost aprobate Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1370/2022 „Se aprobă Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010 - 2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, denumite în continuare compensații, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”.

Conform art. 1 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022 „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale T1 și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase.”, iar potrivit art. 2 ,,Prevederile prezentelor norme se aplică beneficiarilor, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) dețin documente care atestă dreptul de proprietate asupra suprafeței de pădure pentru perioada 2010 - 2013; b) au avut încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pentru perioada 2010 - 2013; c) fac dovada existenței unui amenajament silvic în vigoare în perioada 2010 - 2013, prin care suprafețele de pădure pentru care se solicită compensații au fost încadrate în tipurile funcționale T1 și/sau T2; d) fac dovada faptului că suprafețele de pădure pentru care se solicită plățile compensatorii se suprapuneau în perioada 2010 - 2013 în totalitate peste rețeaua ecologică europeană Natura 2000 în România; e) declară pe propria răspundere că nu au primit compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru perioada 2010 - 2013.”

Analizând, în acest cadru normativ, susținerile din recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurentul și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate nu se circumscriu decât pct. 8 ale textului de lege menționat, nefiind expuse argumente care să se subsumeze pct. 6, din perspectiva nemotivării hotărârii sau a prezentării unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, motivele de nelegalitate referindu-se exclusiv la interpretarea sau aplicarea greșită a prevederilor H.G. nr. 1370/2022.

Instanța de control judiciar constată că problema litigioasă care a determinat formularea cererii de chemare în judecată, precum și declararea recursurilor de către părțile litigante o reprezintă încadrarea sau nu a reclamantei Obștea A în categoria beneficiarilor H.G. nr. 1370/2022, iar, în cazul unui răspuns afirmativ la această chestiune, stabilirea normei legale aplicabile situației sale, respectiv prevederile art. 1 din H.G. nr. 1370/2022 și/sau ale art. 1 și/sau 2 ale Anexei la hotărârea de Guvern.

Prin sentința recurată, curtea de apel a efectuat o analiză a prevederilor H.G. nr. 1370/2022, raportat la situația recurentei-reclamante, ajungând la următoarele concluzii, sintetizate astfel:

- prevederile art. 1 din H.G. nr. 1307/2022 se aplică beneficiarilor hotărârilor judecătorești menționate în preambulul actului – deciziile nr. 3701/16.06.2021 și nr. 4596/23.09.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în executarea cărora a fost emisă hotărârea de Guvern;

- prevederile art. 1 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022 se aplică beneficiarilor hotărârilor judecătorești expuse în preambulul hotărârii de Guvern, precum și tuturor celor care dobândesc calitatea de beneficiari prin stabilirea drepturilor lor printr-o hotărâre judecătorească definitivă, acești beneficiari nefiind supuși procedurii de verificare administrativă prevăzută de art. 2 întrucât dreptul lor la compensații este deja recunoscut pe cale judiciară;

- în cazul reclamantei, dreptul acesteia nu a fost recunoscut pe cale judecătorească, acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/54/2014 fiind respinsă, calitatea reclamantei de beneficiar al compensațiilor la care se referă H.G. nr. 1370/2022, putând fi stabilită, așadar, în condițiile art. 2 din Anexa actului normative;

- în continuarea acestui raționament, câtă vreme cererea administrativă a reclamantei nu a fost analizată de structura teritorială în condițiile art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 1370/2022, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de a plăti despăgubirile solicitate.

Înalta Curte nu consideră a fi valid, în întregime, raționamentul instanței de fond, reținând că, deși corectă concluzia încadrării reclamantei în prevederile H.G. nr. 1370/2022, acesteia îi sunt aplicabile prevederile art. 1 din H.G. nr. 1370/2022, iar nu prevederile art. 2 din Anexa la hotărârea de Guvern, cum eronat a reținut prima instanță.

Conform art. 1 din H.G. nr. 1370/2022, Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010 - 2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată au fost elaborate pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, fără a se face vreo mențiune referitoare la soluțiile din cuprinsul acestor hotărâri, spre deosebire de art. 1 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022 care se referă la hotărâri judecătorești definitive prin care s-a stabilit dreptul beneficiarilor la despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor.În preambulul H.G. nr. 1370/2022 se arată că acest act a fost adoptat „Având în vedere Decizia civilă nr. 3.701 din 16.06.2021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/57/2017, precum și Decizia civilă nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/54/2017, precum și art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic”.

Înalta Curte reține că, prin decizia civilă nr. 3701/16.06.2021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/57/2017, precum și prin decizia civilă nr. 4596/23.09.2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/54/2017 (ambele invocate în preambulul H.G. nr. 1370/2022), a fost stabilită obligația Guvernului României de a emite Norme metodologice pe baza cărora să poată fi verificată îndreptățirea reclamanților la a beneficia de dreptul recunoscut de Legea nr. 46/2008, fiind respinse ca premature cererile formulate în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor de plată a compensațiilor aferente anilor 2010-2013.

Așadar, prin aceste decizii nu a fost stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de compensații conform art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, verificarea existenței acestui drept fiind considerată prematură, atât timp cât procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost încă finalizată, nefiind adoptată și publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensațiile aferente anilor 2010-2013.

Or, recurenta-reclamantă Obștea A se află într-o situație simiară cu cea a reclamanților beneficiari ai deciziilor nr. 3701/16.06.2021 și nr. 4596/23.09.2020, câtă vreme, prin decizia nr. 224/3.02.2016 pronunțată în dosarul nr. x/542014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei pentru anul 2013, motivat de împrejurarea că nu exista bază legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa adoptării hotărârii de Guvern de aprobare a normelor metodologice având acest obiect.

În aceste condiții, recurentei-reclamante îi sunt aplicabile prevederile art. 1 din H.G. nr. 1370/2022, fiind îndeplinită ipoteza din acest text de lege, a existenței unei hotărâri judecătorești definitive, conținând o soluție similară deciziilor Înaltei Curți nr. 3701/16.06.2021 și nr. 4596/23.09.2020, pentru a cărei punere în executare au fost elaborate Normele Metodologice aprobate prin hotărârea de Guvern.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care a susținut, contrar considerentelor sentinței atacate instanței de fond, că reclamanta nu se încadrează în prevederile H.G. nr. 1370/2022. Se apreciază, astfel, a fi corectă concluzia instanței de fond, care a stabilit că recurentei-reclamante îi sunt aplicabile dispozițiile acestei hotărâri de Guvern, chiar dacă din perspectiva altui text de lege decât cel reținut de prima instanță, astfel încât criticile pârâtului sunt neîntemeiate.

De altfel, chiar și recurentul-pârât a susținut că obligația de emitere a normelor metodologice în vederea plății compensațiilor le-a privit pe reclamantele din deciziile Înaltei Curți nr. 3701/16.06.2021 și nr. 4596/23.09.2020, precum și pe alți beneficiari care ar fi obținut hotărâri judecătorești definitive în același sens. Această susținere concordă cu concluzia instanței de control judiciar, cu deosebirea că ministerul recurent a considerat că hotărârile judecătorești prezentate de reclamantă nu se înscriu în această categorie, argument pe care Înalta Curte îl consideră neîntemeiat, raportat la soluțiile similare pronunțate prin deciziile nr. 3701/16.06.2021 și nr. 4596/23.09.2020 pe de-o parte și decizia nr. 224/3.02.2016 pe de altă parte, cărora le corespund și considerente similare.

Pe cale de consecință, se apreciază că nu mai este necesară analiza motivului de recurs formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu privire la interpretarea primei instanțe asupra modului de aplicare a art. 1 și art. 2 din Anexa la H.G. nr. 1370/2022, câtă vreme situația reclamantei se încadrează în prevederile art. 1 din hotărârea de Guvern.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 197 teza finală și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul formulat de reclamanta Obștea A și va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanta Obștea A împotriva Sentinței nr. 145 din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva aceleiași Sentințe nr. 145 din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.