ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5600/2023

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, acesta a solicitat:

- constatarea neîndeplinirii obligației de soluționare a cererii formulate de reclamantă prin care a solicitat pârâtului adoptarea și publicarea în Monitorul oficial al României a Hotărârii de Guvern privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat în domeniul forestier pentru perioada de referință 01.01.2017 - 06.07.2017 într-un termen rezonabil, în acord cu dispozițiile art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 și ale art. 99 alin. (1) din Codul silvic;

- constatarea neîndeplinirii într-un termen rezonabil de către pârât a condiției suspensive prevăzute de art. 4 lit. s), art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 și art. 99 alin. (1) din Codul silvic, precum și de Legea nr. 46/2008 de adoptare a normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat în domeniul forestier, coroborat cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 pentru perioada de referință 01.01.2017 - 06.07.2017;

- adoptarea și publicarea în Monitorul oficial al României a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referință 01.01.2017 - 06.07.2017, în acord cu dispozițiile Schemei finale a proiectului de Hotărâre de Guvern avizat de Guvern și de Comisia Europeană, proiect de act normativ inițiat de pârât împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 101 de la data de 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus:

- respingerea excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes formulate de pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI;

- respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, formulată de intervenientul accesoriu MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR;

- admiterea acțiunii introductive de instanță formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI și cu intervenientul accesoriu MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR;

- obligarea pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI la adoptarea și publicarea în Monitorul oficial al României a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 1 ianuarie 2017 - 6 iulie 2017 formulată de reclamanta A.;

- respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

1.3.1. Recursul declarat de pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI

Împotriva acestei sentințe, pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, modificarea sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei respingerea capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să adopte și să publice în Monitorul Oficial al României o hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor pentru perioada 01.01.2017 - 06.07.2017.

În esență, în motivare, s-a arătat că prima instanță a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material de la art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 447/2017 cu precizarea că Hotărârea C (2016) 8769, având ca obiect acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea masei lemnoase, nu a fost primită de Guvernul României decât la data de 01.03.2017, iar nu la data de 01.01.2017, Decizia Comisiei Europene neputând produce efecte juridice pentru lunile ianuarie și februarie 2017.

Totodată, la Cap. IV art. 11 din proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor Metodologice reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea masei lemnoase se menționează faptul că durata de aplicare a schemei este de la data primirii Deciziei CE de acordare a ajutorului de stat și până la data de 31.12.2020, inclusiv. Or, data primirii deciziei CE nu este 01.01.2017, ci data de 01.03.2017, astfel cum rezultă chiar din conținutul H.G. nr. 447/2017, act normativ adoptat tocmai în considerarea Deciziei Comisiei Europene C (2016) 8769 din 01.03.2017. Totodată, un aspect deosebit de important este valoarea maximă a bugetului aprobat prin Hotărârea Comisiei Europene la art. 2.5., respectiv 285.000.000 RON, sumă pe care Guvernul României nu putea să o depășească. Acest buget este preluat identic la art. 12 din H.G. nr. 447/2017.

Așadar, suma maximă stabilită de Comisia Europeană pentru perioada 2017 - 2020 a fost respectată întocmai de Guvernul României, nefiind relevant faptul că H.G. nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna iunie 2017, iar nu în luna martie 2017, imediat după primirea Deciziei CE C(2016) 8769 final din 01.03.2017.

Pe cale de consecință, contrar celor reținute de Curtea de Apel Târgu Mureș, prin adoptarea H.G. nr. 447/2017 Guvernul României și-a respectat atât obligațiile care rezultă din legislația internă (art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, art. 4 și art. 5 din O.G. nr. 14/2010, art. 26 din O.U.G. nr. 57/2007), cât și din legislația comunitară în domeniul ajutoarelor de stat cu privire la terenurile forestiere (Regulamentul UE nr. 1698/2005, Regulamentul UE nr. 1305/18.12.2013, Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 8769 final/03.01.2017).

Mai mult, Comisia Europeană nu a impus Guvernului României adoptarea unei hotărâri imediat după primirea deciziei sale și nici acordarea unei compensații lunare, ci anuale, pe hectar de pădure și cu respectarea plafoanelor maximale indicate la punctele 19 și 20 din Decizie. În aceste condiții, prin adoptarea H.G. nr. 447/2017, au fost respectate atât durata de aplicare a schemei de ajutor de stat (2017 - 2020 - art. 11), cât și bugetul aferent acesteia (285.000.000 RON - art. 12).

De asemenea, s-a indicat și art. 4 pct. 4 din O.G. nr. 14/2010.

Plăți permise înseamnă acordarea unor compensații deținătorilor de păduri și asociațiilor acestora cărora li se aplică restricții, în limita aprobării acestor ajutoare de către Comisia Europeană. Orice ajutoare care depășesc limita bugetului aprobat de Comisia Europeană sunt incompatibile cu piața internă și denaturează sau amenință să denatureze concurența, neputând fi aprobate de Comisie, în conformitate cu art. 107 alin. (1) TFUE, aspecte care rezultă suficient de clar din Decizia C (2016) 8769 final/03.01.2017, care a stat la baza emiterii H.G. nr. 447/2017.

Raportat la obiectul solicitării reclamantei, admiterea demersului contencios formulat, pe fondul său, presupune o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și, pe cale de consecință, conduce la încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Astfel, în cazul unui act administrativ cu caracter normativ, nu se poate vorbi despre existența unui refuz de adoptare, activitatea de elaborare și de adoptare a actelor administrative normative fiind exercitată de autoritatea competentă, în condițiile în care, din însăși procedura de adoptare, rezultă că dreptul de apreciere a fost conferit de legiuitor acestei autorități într-o marjă cu limite largi.

Jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat în mod constant faptul că o autoritate publică nu poate fi obligată la adoptarea unui act normativ cu un conținut prestabilit.

Existența unui drept larg de apreciere al autorității emitente a unui act normativ rezultă și din procedura de adoptare a acestei categorii de acte administrative, astfel cum este reglementată de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, fiind necesar ca, în prealabil, autoritatea competentă să elaboreze instrumente de prezentare și motivare (în cazul hotărârilor Guvernului, Note de fundamentare, studii de impact etc), care să cuprindă impactul socio-economic, financiar, precum și, după caz, alte aspecte, în funcție de conținutul reglementării (art. 31 din Legea nr. 24/2000, republicată).

Așadar, față de particularitățile actelor administrative cu caracter normativ, atât în ceea ce privește conținutul acestora, cât și în ceea ce privește procedura de adoptare, precum și de faptul că dreptul de apreciere asupra oportunității emiterii acestor acte este atributul exclusiv al autorității legislative (emitente), hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Prin obligarea Guvernului României la emiterea Hotărârii de guvern privind adoptarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referință 1 ianuarie 2017 - 06 iulie 2017, în mod evident s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile. Prin urmare, scopul urmărit de reclamantă este ca, urmare a emiterii acestei Hotărâri de guvern în anul 2022, să poată beneficia de compensațiile bănești pentru o perioadă anterioară, respectiv 01.01.2017-06.07.2017, ceea ce, în mod clar, contravine principiului constituțional mai sus enunțat.

1.3.2. Recursul declarat de intervenientul voluntar accesoriu MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR

Împotriva aceleiași sentințe intervenientul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat cerere de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii civile atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, partea recurentă-intervenientă a dezvoltat motive similare acelor deja expuse în legătură cu memoriul de recurs formulat de recurentul-pârât și care vor fi avute în vedere ca atare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-pârât Guvernul României prin care a solicitat admiterea acestuia.

Intimata-reclamantă A. a depus în dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, cu consecința menținerii sentinței civile recurate, ca fiind temeinică și legală. A precizat că motivele de recurs invocate vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia, fiind critici ale situației de fapt care, în accepțiunea legii, sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Guvernul României și de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv a apărărilor formulate în proces, Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

În cauză, criticile dezvoltate atât de recurentul-pârât Guvernul României, cât și de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se circumscriu motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

În privința motivului de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curtea subliniază că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează în principiu nerespectarea competențelor generale în materie jurisdicțională, specifice instanțelor judecătorești, sub forma imixtiunii în activitatea puterilor legislativă sau executivă, de natură a contraveni principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

Cu toate acestea, în cazul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material nu se aduce atingere principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate din perspectiva atribuțiilor proprii instanței judecătorești.

Or, în cauza de față, soluția primei instanțe nu constituie expresia vreunei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești sau vreo încălcare a principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, atâta vreme cât intimata-reclamantă a invocat încălcarea de către Guvernul României a unei obligații deja prevăzute expres de lege, anume art. 99 alin. (1) din Codul silvic (Legea nr. 46/2008) coroborat cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017.

Astfel, art. 99 alin. (1) din Codul silvic prevede că "Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, ...".

În aceste condiții, deși obligația de organizare a executării legii privește un act administrativ cu caracter normativ, totuși dreptul de apreciere asupra oportunității emiterii actului respectiv nu mai constituie atributul exclusiv al autorității publice, ci legea îi impune Guvernului României să emită norma de rang subordonat, întrucât formularea textului legal din Codul silvic are caracter imperativ și indică un rezultat cert care trebuie să fie atins de către autoritatea executivă în procedura de reglementare secundum legem.

În acest context, în mod corect au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a acțiunii având în vedere că hotărârea judecătorească prin care Guvernul României a fost obligat la emiterea actului administrativ litigios nu este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

În consecință, instanța de fond nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altor autorități legal constituite în stat, ci a soluționat cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă, în sensul admiterii acțiunii. Nu constituie deci un aspect în legătură cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești modul în care o instanță de judecată administrează probele și pronunță soluția într-un proces prin stabilirea situației de fapt pe baza probelor administrate la care aplică normele juridice incidente, întrucât o astfel de conduită constituie esența activității de judecată.

În continuare, motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză, cererea dedusă judecății, în limita în care a fost admisă de prima instanță, are ca obiect obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei de referință 01.01.2017 - 06.07.2017.

În urma probelor administrate în proces a reieșit că Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene această schemă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, iar prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final de la data de 3.01.2017 a fost avizată favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiect, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

Prima instanță a reținut în mod legal că, în raport de dispozițiile specifice din legislația națională și legislația Uniunii Europene, compensațiile prevăzute de Cod silvic au un parcurs administrativ clar indicat de actele normative: (i) elaborarea proiectului de hotărâre de guvern privind normele metodologice de acordare a compensațiilor; (ii) notificarea Comisiei Europene privind autorizarea ajutorului de stat; (iii) emiterea deciziei finale a Comisiei Europene de autorizare a schemei ajutorului de stat și (iv) adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii de Guvern.

În procesul de față, deși acest parcurs a fost inițiat și derulat de pârât, totuși a fost finalizat prin adoptarea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ care prevede o durată de acordare a schemei de ajutor de stat mai scurtă, alta decât cea indicată inițial în proiectul de hotărâre transmis de pârât odată cu notificarea către Comisia Europeană și alta decât durata indicată de decizia nr. C(2016) 8769 final a Comisiei.

În acest context, prima instanță a reținut în mod corect că intimata-reclamantă intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalități punctuale, să primească compensații/ajutoare de stat, de unde concluzia existenței unui interes al acesteia în promovarea prezentei acțiuni și posibilitatea ca ea să sufere o vătămare prin refuzul Guvernului României contestat în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic "În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice ..., statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (...) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".

În plus, art. 99 alin. (1) din același act normativ prevede că normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Din lectura atentă a normelor legale menționate anterior a reieșit că se acordă anual compensațiile litigioase, ceea ce din punctul de vedere semantic semnifică atât corespunzător unui an, cât și pentru durata unui an.

Înalta Curte constată că ambii recurenți critică hotărârea primei instanțe, în temeiul unor motive similare care vor fi analizate împreună, din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material de la art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 447/2017, text potrivit căruia "Pentru anul 2017 se acordă compensații numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și data de 31 decembrie", cu mențiunea că H.G. nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 526 din 6 iulie 2017.

Așadar, prin H.G. nr. 447/2017 au fost emise normele metodologice pentru perioada 06.07.2017 - 31.12.2020.

La art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004 sunt definite refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind exprimarea explicată, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea, respectiv prin excesul de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților administrației publice prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Potrivit situației de fapt stabilite de prima instanță, intimata-reclamantă deține în proprietate o suprafață de 1.396,80 ha teren forestier în ariile naturale protejate de Rețeaua Natura 2000 în România, astfel că are interdicția exploatării și utilizării resurselor naturale.

În contextul interdicțiilor amintite, legislațiile europeană și națională au prevăzut dreptul proprietarilor de terenuri forestiere din zonele amintite de a beneficia de plata unei compensații.

Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 s-a aprobat ajutorul de stat pentru perioada 2017-2020, compensație ce se plătește anual în limita unei anumite sume.

Cum compensația amintită se acordă anual, normele metodologice trebuie să prevadă cuantumul compensației pentru întregul an 2017, nu doar pentru aproximativ 6 luni, anume ulterior intrării în vigoare a hotărârii de Guvern ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial la 6 iulie 2017.

În mod corespunzător, nu reprezintă o apărare validă a recurenților referirea la recunoașterea prin art. 12 din H.G. nr. 447/2017 a unui cuantum total de 285.000.000 RON pentru schema de ajutor aprobată, dat fiind că valoarea respectivă constituia un maximum, a cărui acordare nu este exclus a fi influențată în mod decisiv prin reducerea perioadei primului an de la 12 luni la aproximativ 6 luni.

În consecință, refuzul recurentului-pârât de a adopta hotărârea de Guvern pentru acordarea compensației și aferent perioadei 01.01.2017 - 06.07.2017 este nejustificat, în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, deoarece conduita părții recurente-pârâte nu corespunde nici aspectelor de competență legată ce îi incumbă și nici respectării interesului legitim privat al părții intimate-reclamante.

În mod eronat se raportează recurenții la data de 1 martie 2017 ca fiind cea la care Guvernul României ar fi primit Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017, câtă vreme din proba cu înscrisuri administrată în fața primei instanțe rezultă că actul amintit a fost transmis Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de către Comisia Europeană încă din 4 ianuarie 2017.

În aceste condiții, întârzierea în comunicarea acelei Decizii dinspre Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană sau întârzierea la înregistrarea efectivă de către Guvernul României a trimiterii respective nu poate constitui un argument valid pentru a pretinde primirea efectivă a actului Comisiei Europene în cursul lunii martie 2017, câtă vreme autoritatea guvernamentală română îl deținea prin dezmembrămintele sale chiar din luna ianuarie a anului respectiv.

În orice caz, recurentul-pârât a recunoscut dreptul la acordarea compensațiilor mult ulterior, anume la nivelul lunii iulie 2017, astfel încât nici alegația referitoare la contextul comunicării Deciziei respective în martie 2017 nu justifică întârzierea amintită, dat fiind că au mai curs încă 4 luni până la adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 447/2017.

În consecință, lunile ianuarie și februarie 2017 nu pot fi excluse din perioada vizată de soluția dispusă de Curtea de Apel Târgu Mureș, autoritatea guvernamentală română recepționând Decizia Comisiei Europene prin Reprezentanța Permanentă a României în cursul lunii ianuarie 2017.

În raport de toate aceste considerente, susținerile recurenților sunt neîntemeiate, Înalta Curte constatând că recurentul-pârât Guvernul României a procedat la îndeplinirea obligațiilor sale legale prin emiterea unui act normativ care prevedea o durată a schemei de ajutor de stat mai scurtă decât aceea impusă de cadrul normativ. Or, aceasta conduce la concluzia că nu au fost îndeplinite în mod corespunzător obligațiile legale de către recurentul-pârât Guvernul României, astfel că soluția de admitere a acțiunii introductive este emisă cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

În sfârșit, nu este pertinentă nici critica potrivit căreia prin soluția pretinsă de intimata-reclamantă și dispusă de prima instanță ar fi încălcat principiul neretroactivității legii.

Înalta Curte constată că, acceptând prin reducere la absurd o astfel de apărare, efectul ar fi acela că s-ar permite autorității publice să se sustragă de la îndeplinirea obligației legale de emitere a unei reglementări care să permită acordarea în beneficiul entității vizate a unei compensații anuale. Astfel, perioada relevantă în cazul unei compensații cu caracter anual trebuie să acopere un interval de 12 luni, iar nu fracțiuni de an, aproximativ 6 luni după cum a procedat Guvernul României.

Cum dreptul la acordarea acelor compensații în favoarea beneficiarilor are temei legal și este menit a repara o atingere adusă de autoritatea statală dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere vizate de interdicțiile de exploatare, întârzierea în recunoașterea perioadei relevante pentru acordarea compensațiilor constituie o ingerință în exercitarea acelui drept de proprietate în componenta sa vizând speranța legitimă sau interesul legitim privat de a fi despăgubit corespunzător unui an întreg, cu efectul încălcării sale fără un fundament legal, în timp explicațiile oferite de autoritatea guvernamentală implică doar restricții de facto generate de lentoare în decizia autorității statale.

În concluzie, norma prefigurată prin soluția primei instanțe nu aduce atingere principiului neretroactivității legii, ci determină aplicarea legii în litera și spiritul său printr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul recunoașterii dreptului la acordarea compensațiilor pentru anul 2017 în integralitatea sa, iar nu fracționat prin reducere doar la un interval de 6 luni.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant Guvernul României și de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant Guvernul României și de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 101 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.