Decizia nr. 3193/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României, GuvernuI României, Ministerul de Finanțe, Direcția Finanțelor Publice Olt- Administrația Finanțelor Publice Slatina și Casa Județeană de Pensii Olt, următoarele: a. acordarea indemnizației de Luptător cu Merite Deosebite pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 din anul 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; b. suspendarea tuturor datoriilor fiscale în suma de cca 10.000 RON pe care le are fata de Statul Roman, respectiv, la unitățile din subordinea Ministerului de Finanțe, la AFP Olt si la C JP Olt până la acordarea drepturilor legale de Luptător cu merite deosebite pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989. Prin sentința civilă nr. 3052/12.11.2014 a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de reclamant, reținându-se în esență că acesta nu a anexat conform art. 12 din Legea nr. 554/2004 dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu Camera Deputaților, demersurile fiind întreprinse numai în raport cu Secretariatul de stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 2181/20.07.2017 a fost admis recursul, fiind casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Cauza a fost reînregistrată la aceeași instanță, iar la data de 17.03.2017 reclamantul a depus o cerere prin care a precizat că pârât pentru capătul de cerere privind compensarea sumei de 13.339 RON este pentru suma de 604 UAT Valea Mare, județul Olt și pentru suma de 12.735 RON este Ministerul Finanțelor prin Administrația Finanțelor Publice Olt, obiectul compensării reprezentând suma de 72.000 RON pe care reclamantul apreciază că o deține împotriva Statului Român, cu dobânzile și penalitățile aferente, conform art. 167 din Codul de procedură fiscală în vigoare. Ulterior prin cererea expediată prin email la data 19.06.2017 reclamantul a solicitat introducerea în cauză ca pârât și a Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din decembrie 1989.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3275 din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității de reprezentant al Statului Român, lipsa calității procesuale pasive și inadmisibilității(invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice), a inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive (invocate de pârâta Camera Deputaților), a lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității (invocate de pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova), a lipsei calității procesuale pasive(invocată de pârâtul Guvernul României), a lipsei procedurii prealabile, nulității cererii de chemare în judecată, inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive(invocate de pârâtul Senatul României), precum și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor AFFP Olt și DGRFP Craiova. S-a respins acțiunea precizată și completată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Valea Mare - com. Valea Mare, Județ Olt, Parlamentul României, Guvernul României, Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Craiova - Administrația Finanțelor Publice Slatina, Casa Județeană de Pensii Olt - Slatina, Ministerul Finanțelor Publice, Parlamentul României - Senatul României, Parlamentul României - Camera Deputaților, Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptărorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în Perioada 1945-1989, Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Craiova - Administrația Finanțelor Publice Olt, Camera Deputaților-Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamantul A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. 3.1. Prin cererea de recurs, recurentul - reclamant a criticat soluția primei instanțe pentru următoarele motive nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 alin. (9) din C. proc. civ. de la 1865: - judecătorul nu a fond independent și imparțial, reclamantul nebeneficiind de un proces echitabil, hotărârea fiind lipsită de argumentație științifică, denotând lipsă de profesionalism, care include și lipsa bunei credințe și a imparțialității; - instanța ignoră existența titlului executoriu, respectiv decizia CNPP nr. 211425/30.04.2010 care a avut valabilitate în perioada anilor 2012-2014 pe baza dispozițiilor Legii 341/2004 privind acordarea drepturile persoanelor deținătoare ale titlului de Luptător cu Merite Deosebite pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989; - instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, decizia menționată făcând dovada unei creanțe certă, lichidă și exigibilă, indemnizația prevăzută de Legea 341/2004 având în această situație caracterul unui drept fundamental, întrucât este prevăzută de lege; - invocarea deciziilor Curții Constituționale este greșită, acestea neavând legătură directă cu speța dedusă judecății, întrucât nu se referă la aplicarea Leg 141/2004 până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 95/2014, în fapt instanța constituțională neexaminând situația dreptului după încetarea suspendării; - suspendarea drepturilor prin acte normative nu înseamnă si inexistența acestor drepturi, iar legea intervenită ulterior, respectiv, O.U.G. nr. 95/2015, nu are efect retroactiv, nu anulează drepturile stabilite anterior prin Legea 341/2004; - suspendarea și compensarea datoriilor este legală pentru că titlul executoriu privește creanțele debitorului, respectiv, sumele de bani pe care trebuia să le primească reclamantul de la statul român prin unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială,Casa Județeană de Pensii Olt și care trebuie compensate cu obligațiile reclamantului către AFP Olt, instituție subordonată statului român, urmând a fi compensate și obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional; Arătând că în mod nelegal instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 167 din Noul Codul de procedură fiscală, a solicitat, prin admiterea recursului compensarea datoriilor de cca 13.339 RON din care 604 UAT Valea Mare, jud. Olt și restul de 12.735 RON la MF-AFP Olt cu o parte parte a datoriilor pe care le are statul român prin MF față de reclamant, respectiv indemnizația de Luptător cu merite deosebite pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 în sumă de 72.003 RON cu dobânzile și penalitățile legale. 3.2 Recurentul - pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs prin care a solicitat, prin motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului și admiterea excepției inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive A susținut recurentul - pârât că prin aprecierea instanței de fond potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de administrator al bugetului de stat și acesta trebuind să asigure fondurile necesare pentru plata obligației, au fost nesocotite dispozițiile Legii nr. 500/2002, respectiv art. 21 alin. (1), art. 48 alin. (2) lit. b). Totodată a fost criticată soluția primei instanțe în raport de modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în raport de lipsa procedurii prealabile cu recurentul - pârât, întrucât pentru a exista un refuz nejustificat din partea Ministerului Finanțelor Publice trebuia, să existe, în prealabil, o cerere adresată de reclamant instituției.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Olt în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului recurentului - reclamant pentru neindicarea temeiurilor de drept și neîncadrarea motivelor formulate în cazurile de casare. Recurentul - reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin care a solicitat, în principal, anularea acestuia ca fiind semnat de o persoană fără calitate procesuală pasivă, iar în subisidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Intimata - pârâtă Casa Județeană de Pensii Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul - reclamant ca nefondat. Intimatul - pârât Senatul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor Publice și respingerea recursului declarat de recurentul - reclamant A.. Intimatul -pârât Parlamentul României-Camera Deputaților a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Cauza a fost suspendată având în vedere dispozițiile Decretului Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 7 iulie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele în continuare arătate. Prealabil analizării motivelor de casare, Înalta Curte reține că, deși recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 304 alin. (9) din C. proc. civ. din 1865, având în vedere dispozițiile art. 24-25 din Noul C. proc. civ. și ale art. 3 din Legea 76/2012 (principiul aplicării noilor norme proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare a codului) precum și data formulării acțiunii, respectiv 30.04.2015, sub aspectul normei procedurale aplicabile, sunt incidente în cauză dispozițiile Noului C. proc. civ., urmând a se proceda la încadrarea criticilor formulate în cererea de recurs în temeiul juridic corespondent acestora, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. In ceea ce privește criticile formulate cu privire la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Inalta Curte verificând considerentele hotărârii recurate, apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri. În ceea ce privește presupusa lipsa de imparțialitate a judecătorului invocată de recurentul - reclamant, se constată că acesta nu a arătat, în concret, niciun motiv în susținerea afirmațiilor, făcând trimitere în fapt la erori de judecată, aspecte care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. De asemenea, deși recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs constată că acesta nu a fost susținut, criticile reprezentând, aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii, cărora instanța de recurs le va răspunde în cadrul analizei motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ. A susținut recurentul - reclamant excepția nulității recursului pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului recursului declarat de recurentul - pârât, excepția ce urmează a fi respinsă raportat la împrejurarea că declarația de recurs prezintă ștampila instituției și semnătura persoanei însărcinate, neexistând niciun dubiu în ceea ce privește autenticitatea declarației de recurs, în sensul că aceasta nu ar angaja "voința" pârâtului. Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția nulității recursului invocată de recurentul - reclamant A., și, totodată, pentru argumentele expuse anterior în ceea ce privește calificarea motivelor de recurs, va respinge și excepția nulității recursului reclamantului, invocată de intimata pârâtă AJRFP Olt în nume propriu și pentru DGRFP Craiova. Recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finațelor publice în ceea ce privește soluția dată de prima instanță asupra excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive este nefondat. Are în vedere Înalta Curte că obiectul acțiunii este unul complex, recurentul - reclamant solicitând compensarea unor obligații reprezentând taxe și impozite datorate unor autorități locale, solicitând, totodată, instanței de contencios administrativ să constate obligațiile care incumbă pârâților Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Parlamentului prin cele două camere ale acestuia, Camera Deputaților și Senatul României, de plată a unor sume, reprezentând indemnizații de gratitudine lunară, a căror plată a fost suspendată prin acte normative succesive. În opinia recurentului Ministerul Finanțelor Publice soluția instanței de fond este greșită, aceasta ignorând faptul că pentru a exista calitate procesuală pasivă este necesară existența unui raport de identitate între persoana chemată în judecată și cel supus judecății, în sensul existenței unei obligații a pârâtului față de reclamant, situație care nu se regăsește în prezenta cauză, întrucât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are niciun fel de raport juridic cu recurentul-reclamant și, implicit, nicio obligație corelativă. Instanța de control judiciar reține însă că recurentul-reclamant urmărește angajarea răspunderii Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru prejudiciile cauzate prin adoptarea unor acte normative de către organe ale statului, acte ce l-au împiedicat pe reclamant să încaseze indemnizația cuvenită în calitate de "Luptător remarcat prin fapte deosebite", astfel că este justificată introducerea în cauză a recurentului - pârât. Soluția primei instanțe privind respingerea excepțiilor este în acord cu dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 2181/20 iulie 2016 pronunțată în cauză, urmărind o justă și completă dezlegare a raportului litigios, prin luarea în considerare a tuturor etapelor procedurii, a participanților și competențelor prevăzute de lege, iar nu printr-o abordare trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiție eficient și să preîntâmpine alte litigii viitoare. In ceea ce privește recursul declarat de recurentul - reclamant A., Înalta Curte reține, sub aspectul situației de fapt, că reclamantul este beneficiar al Certificatului seria x nr. x emis la data de 29.03.2010 de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989 care atestă calitatea acestuia de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989-Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite. În această calitate reclamantul s-a adresat pârâtului Guvernul României prin pârâtul SSPR decembrie 1989 prin care a solicitat acordarea indemnizației cuvenită acestuia în temeiul prevederilor Legii nr. 341/2004 prin reluarea începând cu anul 2013 a obligativității acordării acestor indemnizați, adresele de răspuns fiind în sens negativ. Prin prezenta acțiune astfel cum a fost precizată și completată ulterior reclamantul a solicitat în esență obligarea pârâților, în funcție de competențele legale și/sau constituționale, la acordarea în favoarea reclamantului a acestei indemnizații, în considerarea calității menționate anterior, începând cu anul 2012 și până la rămânerea definitivă a hotărârii în prezenta cauză, suspendarea executării creanțelor fiscal-bugetare deținute de pârâții UAT Valea Mare și AFP Slatina împotriva reclamantului în cuantum de 13.339 RON și/sau compensarea acestor creanțe cu suma de 72.000 RON, cu dobânzile legale și penalitățile aferente acesteia, reprezentând pretinsa creanță a reclamantului în considerarea valorii indemnizației solicitată la primul capăt de cerere începând cu anul 2012 și până în prezent. Înalta Curte reține că Legea nr. 341/2004 a stabilit acordarea unor drepturi persoanelor care au obținut titlurile prevăzute de aceasta, printre care, potrivit art. 4, și dreptul la o indemnizație lunară reparatorie, în condițiile legii. Acordarea titlurilor se făcea prin preschimbarea certificatelor eliberate în perioada 1990 - 1997, privind calitățile și titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990. Plata acestor drepturi a fost suspendată în anul 2012, potrivit art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011; în anul 2013, potrivit art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012; în anul 2014, potrivit art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013. Contrar aprecierilor recurentului - reclamant instanța reține că dezlegările date de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate în materie, precum și considerentele acestora, sunt obligatorii pentru instanța de judecată, judecătorul fondului realizând o corectă aplicare a acestora la speța dedusă judecății. Astfel, fără a relua întreaga argumentație a instanței de contencios constituțional, Inalta Curte reține că prin Decizia nr. 354/2017 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a reținut că "indemnizațiile la care prevederile legale criticate fac referire au un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora. Totodată, s-a reținut că, deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi, astfel, de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din decembrie 1989. Prin urmare, Curtea a observat că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. De asemenea, a fost avută în vedere Decizia nr. 864/2015 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționale a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2014, reținându-se că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragraful 49). S-a considerat că, potrivit prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (1), Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, fiind astfel respinsă critica potrivit căreia Guvernul nu avea abilitarea de a modifica Legea nr. 341/2004 printr-o ordonanță. Referitor la critica potrivit căreia sistarea plății indemnizației reparatorii contravine prevederilor constituționale, a reținut Curtea Constituțională că dreptul la indemnizație reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum și a stabilirii condițiilor și criteriilor de acordare. Relevante sunt și considerentele exprimate prin Decizia nr. 389/2016 a Curții Constituționale, cu privire la sistarea plății indemnizației lunare reparatorii, raportat la Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, ori Decizia nr. 419 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, prin care s-a statuat că dreptul la indemnizație reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, Curtea Constituțională reținând că "legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum și a stabilirii condițiilor și criteriilor de acordare". Totodată, indemnizația în litigiu, nefiind consecința unor contribuții pecuniare anterioare ale beneficiarului, adică a unui sistem similar celui de asigurări sociale, ci prezentând natura juridică a unei liberalități din partea societății făcute în considerarea persoanei anumitor participanți la victoria Revoluției române din decembrie 1989, a constatat judecătorul fondului că aceasta nu are un caracter absolut potrivit dispozițiilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, putând interveni o privare de proprietate, reținându-se în acest sens concluziile cauzelor Dumitru David și alții împotriva România (cererea nr. x/07), Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererile nr. 44232/11 și 44605/11). Prin urmare, în raport de cadrul normativ expus, verificat pentru neconstituționalitate de Curtea Constituțională, constată instanța de control judiciar că pentru perioada 2012-2014, recurentul - reclamant nu are dreptul la despăgubiri corespunzătoare indemnizației lunare neacordate aferentă Titlului de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din decembrie 1989, astfel că în mod judicios a fost respins capătul 1 al cererii. In plus, pentru perioada ulterioară anului 2015 reclamantul nu a făcut dovada că s-ar încadra în categoriile care pot beneficia de plata indemnizatei. Pe cale de consecința, întrucât nu incumbă pârâților vreo obligație în acest sens, nu există temei nici pentru suspendarea sau compensarea cu debitele fiscale deținute de organele fiscale centrale și locale împotriva reclamantului, în condițiile art. 167 din Codul de procedură fiscală. Referitor la decizia nr. 211425/30.04.2010, Înalta Curte reține că au fost plătite recurentului - reclamant în tranșe, începând cu data de 01.09.2008 suma reprezentând diferențe indemnizație raportat modalitatea greșită de calcul al acesteia, însă această împrejurare nu are relevanță în ceea ce privește pretenția de a se constata existența drepturilor pe perioada cuprinsă între 01.01.2012-31.12.2014, în condițiile în care, ulterior, plata acestor drepturi a fost suspendată ca urmare a intervențiilor legislative.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.