Decizia nr. 14/2020 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2931/1/2019

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.931/1/2019, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27 6 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 2.688/113/2018.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelanţii-reclamanţi, prin avocat, şi intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Brăila, prin consilier juridic, au depus, în termen legal, puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 10 octombrie 2019, în Dosarul nr. 2.688/113/2018, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 341/2004), prin raportare la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), şi art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006), cu luarea în considerare şi a prevederilor art. 155 din Codul fiscal, pentru drepturile acordate persoanelor care deţin titlul de Luptător cu Rol Determinant există sau nu obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 noiembrie 2019 cu nr. 2.931/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la data de 17 februarie 2020. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare Art. 3. – „(1) Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: (…) b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989: 1. Luptător Rănit – atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta, dacă au fost răniţi prin utilizarea armelor de foc ori a tehnicii de luptă de către forţele represive, prin loviri sau alte violenţe comise de reprezentanţi ai acestora; 2. Luptător Reţinut – atribuit celor care au fost puşi în detenţie preventivă, până în data de 22 decembrie 1989, de forţele de represiune, ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989; 3. Luptător cu Rol Determinant – atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului; 4. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite – atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989. (…)” Art. 5. – „(…) (2) Drepturile acordate conform prezentei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi. (…)”

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare „Art. 154. – Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate: (…) d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi; (…)” „Art. 155. – Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuţi la art. 153, datorează, după caz, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru următoarele categorii de venituri: a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76; b) venituri din pensii, definite conform art. 99; c) venituri din activităţi independente, definite conform art. 67; d) venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau III, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 125 alin. (7)-(9); e) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83; f) venituri din investiţii, definite conform art. 91; g) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103; h) venituri din alte surse, definite conform art. 114 şi 117; i) indemnizaţii de şomaj; j) indemnizaţii pentru creşterea copilului; k) ajutorul social acordat potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare; l) indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale. (2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situaţiile prevăzute la art. 60.” „Art. 114. – Definirea veniturilor din alte surse (1) Venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a)-h), altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu. (2) În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri: a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii şi asimilate salariilor, potrivit cap. III – Venituri din salarii şi asimilate salariilor; b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare; c) venituri, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale; d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial; e) venituri obţinute de persoana fizică în baza contractului de administrare încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată. Fac excepţie veniturile realizate din exploatarea şi valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, care sunt neimpozabile; f) veniturile distribuite persoanelor fizice membrii formelor asociative de proprietate – persoane juridice, prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât veniturile neimpozabile realizate din: 1. exploatarea şi valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, pentru fiecare membru asociat; 2. exploatarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, acordată fiecărui membru asociat; g) veniturile din activităţi, altele decât cele de producţie, comerţ, prestări de servicii, profesii liberale şi din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II – Venituri din activităţi independente şi cap. VII – Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură; h) bunurile şi/sau serviciile primite de un participant la persoana juridică, acordate/furnizate de către persoana juridică în folosul personal al acestuia; i) suma plătită unui participant la o persoană juridică, în folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau serviciile achiziţionate de la acesta, peste preţul pieţei pentru astfel de bunuri ori servicii; j) distribuirea de titluri de participare, definite la art. 7, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, altele decât cele prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. f); k) dobânda penalizatoare plătită în condiţiile nerespectării termenului de plată a dividendelor distribuite participanţilor, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; l) veniturile obţinute de cedent ca urmare a cesiunii de creanţă, respectiv de cesionar din realizarea venitului din creanţa respectivă, inclusiv în cazul drepturilor de creanţe salariale obţinute în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, din patrimoniul personal, altele decât cele care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a)-h) şi art. 62. (3) Contribuabilii care obţin venituri din alte surse nu au obligaţii de completare a Registrului de evidenţă fiscală şi de conducere a evidenţei contabile.”

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare „Art. 224. – (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, în condiţiile art. 154 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare: (…) d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi; (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată cu nr. 2.688/113/2018 pe rolul Tribunalului Brăila – Secţia I civilă (disjunsă din dosarul înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe la data de 7 august 2018, cu nr. 1.627/113/2018), reclamanţii A, B, C, D, E şi F au chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani reţinute nelegal cu titlu de cotă de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de 5,5% din drepturile încasate potrivit Legii nr. 341/2004, începând cu luna iunie 2014. Totodată, au solicitat obligarea pârâtei la respectarea dispoziţiilor legale în materie, îndeosebi a Codului fiscal, începând cu luna august, în sensul de a nu mai reţine această cotă din drepturile băneşti încasate potrivit Legii nr. 341/2004.

În motivarea acţiunii, în esenţă, reclamanţii au arătat că au calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant, conform prevederilor Legii nr. 341/2004. Această lege prevede acordarea unor drepturi, printre care şi o indemnizaţie lunară, iar potrivit art. 5 alin. (2) drepturile astfel acordate nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi.

Codul fiscal stabileşte în mod imperativ, la art. 155 alin. (1), categoriile de venituri supuse contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Art. 153 alin. (1) din Codul fiscal enumeră limitativ cine datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Nici Legea nr. 95/2006 nu instituie reţinerea unei sume de bani din drepturile acordate în baza Legii nr. 341/2004, astfel că indemnizaţiile lunare acordate în temeiul acestui din urmă act normativ nu constituie venituri, nu se impozitează şi nu generează obligaţia plăţii de asigurări sociale de sănătate.

Cu toate acestea, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila reţine, în mod ilegal, coeficientul de 5,5% din indemnizaţia specială drept contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi virează sumele la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile în care între aceasta şi reclamanţi nu există raport juridic civil.

Reclamanţii au mai susţinut că sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, conform art. 1.341 din Codul civil.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada anterioară datei de 7 august 2015, faţă de dispoziţiile art. 2.517 din Codul civil şi data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând, în esenţă, că instituţia a emis decizii prin care reclamanţilor, deţinători ai titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant, prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, le-a fost acordată indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din lege, începând cu data de 1 ianuarie 2015. De asemenea, prin aceleaşi decizii, reclamanţilor le-a fost menţinută şi indemnizaţia lunară prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. o) din acelaşi act normativ.

A invocat prevederile art. 224 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, susţinând că din acestea rezultă că sunt scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate doar persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004, respectiv persoanele cărora li s-a recunoscut titlul de Luptător Rănit, iar reclamanţii nu au făcut dovada că ar deţine acest titlu. De asemenea a menţionat dispoziţiile art. 154 din Codul fiscal, care printre persoanele fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate enumeră tot persoanele cărora li s-a acordat titlul de Luptător Rănit.

Pârâta a mai susţinut că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, invocate de reclamanţi, nu au relevanţă în speţă, textul de lege vorbind doar despre neimpozitarea acestor indemnizaţii, şi nicidecum despre nereţinerea cotei de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, care reprezintă o contribuţie la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, iar nu un impozit.

Prin art. 2 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sunt încadrate în categoria contribuţiilor sociale, şi nu în cea a impozitelor.

Mai mult decât atât, Legea nr. 341/2004 reglementează prin art. 5, în mod expres şi limitativ, beneficiile acordate persoanelor ale căror drepturi s-au stabilit conform acestei legi, iar printre ele nu se numără şi scutirea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Pârâta a considerat nefondată solicitarea reclamanţilor de a li se restitui sumele reţinute sub formă de contribuţie de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 1 iunie 2014, întrucât dispoziţiile art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006 se regăseau în forma în vigoare la acea dată a Legii nr. 95/2006, la art. 213 alin. (1) lit. c), şi atât conform legislaţiei în vigoare la data de 1 iunie 2014, cât şi conform legislaţiei în vigoare la acest moment, cererea reclamanţilor de scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate este lipsită de temei legal.

A formulat şi cerere de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, solicitând ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanţilor, chemata în garanţie să fie obligată să o despăgubească cu sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, motivat de faptul că, potrivit Legii nr. 95/2006, contribuţia de asigurări de sănătate s-a virat la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, gestionat de această instituţie.

Reclamanţii au formulat cerere de modificare a pretenţiilor formulate, prin care şi-au restrâns pretenţiile la perioada 7 august 2015-1 august 2018.

Prin notele scrise depuse la data de 4 decembrie 2018, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de reclamanţi, motivată de soluţionarea de către instanţele judecătoreşti a unor cauze cu obiect similar, dar care vizau alte perioade anterioare celor solicitate prin prezenta acţiune.

Chemata în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 10 decembrie 2014 şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În esenţă, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât deciziile prin care reclamanţilor le-a fost acordată indemnizaţia de gratitudine au fost emise de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Brăila, care a emis şi talonul de plată a indemnizaţiei lunare şi care, de asemenea, reţine şi virează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Cât priveşte excepţia prescripţiei a invocat prevederile art. 2.500 alin. (1), art. 2.523 şi 2.517 din Codul civil.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a făcut referire la Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 4 noiembrie 2011, şi la faptul că între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi titularul cererii de chemare în garanţie din prezenta cauză nu există nicio obligaţie legală sau contractuală de garanţie ori despăgubire.

Pe fondul cauzei, chemata în garanţie a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004.

Prin Sentinţa civilă nr. 102 din 14 februarie 2019, Tribunalul Brăila – Secţia I civilă a respins acţiunea ca nefondată şi cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, invocând, în esenţă, înţelegerea greşită a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 prin raportare la art. 3 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, respectiv ale art. 153 alin. (1) lit. a)-h) şi art. 154 lit. d) din Codul fiscal, în opinia acestora dispoziţiile ce privesc scutirea de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate aplicându-se şi în cazul persoanelor care deţin titlul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004.

Apelul astfel declarat a fost înregistrat cu nr. 2.688/113/2018, la data de 21 mai 2019, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, ca ultimă instanţă, în sensul prevederilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Din oficiu, Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru considerentele ce succedă.

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, prin raportare la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal şi art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006, cu luarea în considerare şi a prevederilor art. 155 din Codul fiscal, depinde soluţionarea pe fond a cauzei; Curtea de Apel Galaţi este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; interpretarea/aplicarea textelor legale enunţate reprezintă o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept”. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (în acest sens, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Chestiunea de drept este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii.

Sesizarea instanţei supreme cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile se impune, întrucât interpretarea prevederilor legale în discuţie constituie o problemă de drept care necesită a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul rezolvării sale de principiu şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Nu în ultimul rând, se impune a fi menţionat rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile în scopul preîntâmpinării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel încât sesizarea are caracter admisibil.

Scopul acestei proceduri este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare româneşti într-una predictibilă, care să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor.

Deşi evaluarea condiţiei privind caracterul real al problemei de drept ce se solicită a fi lămurită revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile procedurale ale art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă impun instanţei de trimitere o primă evaluare a acesteia, prin punctul de vedere al completului de judecată care stabileşte că există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite. Reprezentând o obligaţie legală, punctul de vedere al completului de judecată vizează opinia instanţei de trimitere cu privire la modalitatea de interpretare a normei de drept ce se circumscrie problemei sesizate, şi nu opinia asupra modalităţii de rezolvare a fondului cauzei.

Nu s-au identificat situaţii în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat asupra chestiunii de drept în discuţie ori care să fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii sau în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanţii-reclamanţi au apreciat că Legea nr. 341/2004 este o lege specială şi nu cuprinde nicio prevedere cu privire la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, pentru indemnizaţiile pe care le stabileşte şi pe care le primesc beneficiarii acesteia.

Pe de altă parte, art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal prevede o serie de excepţii de la plata contribuţiei.

În atare situaţie, excepţia este reglementată întotdeauna prin raportare la o anumită regulă, motiv pentru care trebuie analizat dacă pentru persoanele enumerate de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2-4 din Legea nr. 341/2004 poate exista, ca regulă, obligaţia de plată a contribuţiei de sănătate.

Conform art. 155 alin. (1) din Codul fiscal sunt stabilite imperativ şi fără echivoc categoriile de venituri supuse contribuţiei, şi anume: venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente; venituri din drepturi de proprietate intelectuală; venituri din asocierea cu o persoană juridică; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din activităţi agricole; silvicultură şi piscicultură; venituri din investiţii şi venituri din alte surse.

Instanţa de control judiciar a pus în discuţie această din urmă categorie, respectiv veniturile din alte surse.

Faţă de dispoziţiile art. 114 şi 62 din Codul fiscal şi ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, indemnizaţiile acordate în baza celei din urmă legi sunt venituri neimpozabile.

Conform art. 114 din Codul fiscal, astfel de venituri nu intră în categoria veniturilor din alte surse care sunt supuse contribuţiei, în sensul art. 155 alin. (1).

În consecinţă, pentru veniturile din indemnizaţiile acordate în baza Legii nr. 341/2004 nu se datorează şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Intimata-chemată în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a învederat, în esenţă, că împrejurarea că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 prevede că drepturile acordate conform acestei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi nu reprezintă un argument pentru exceptarea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a persoanelor aflate în situaţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2-4 din legea anterior invocată, de vreme ce acest text de lege statuează doar asupra scutirii de impozit, iar impozitul şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt două noţiuni distincte, care au natură juridică diferită, utilitate şi destinaţie distincte.

În timp ce impozitul reprezintă o plată obligatorie datorată statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care acestea le obţin sau pentru bunurile pe care le posedă, plată în schimbul căreia statul nu efectuează un contraserviciu, contribuţiile sociale obligatorii reprezintă contribuţiile băneşti obligatorii ale persoanelor fizice, în scopul asigurării persoanelor respective împotriva unor riscuri sociale, în schimbul cărora beneficiază de un contraserviciu, respectiv drepturile acoperite de respectivele contribuţii.

Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere şi faptul că noţiunea de impozit pe venit diferă în mod evident de noţiunea de contribuţie pentru asigurări sociale de sănătate, acestea având o reglementare distinctă.

Legea nr. 341/2004 nu cuprinde nicio prevedere cu privire la exceptarea de la plata contribuţiei în discuţie. Prin urmare, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, legiuitorul a reglementat o regulă generală prin care a stabilit obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti pentru asigurările sociale de sănătate.

Excepţia de la regula mai sus enunţată este reglementată expres de art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006 până la republicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015); art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006; art. 154 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, în forma în vigoare din 1 ianuarie 2016 până în prezent.

Conform art. 213 alin. (1) lit. c) – actual art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006, beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004 (persoanele care deţin titlul de Luptător Rănit), pentru drepturile băneşti acordate în temeiul acestei legi.

În deplină concordanţă cu prevederile anterior invocate, art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal prevede expres şi limitativ persoanele care sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, între care sunt şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004, pentru drepturile băneşti acordate în temeiul acestei legi.

Prin Decizia nr. 771 din 25 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, arătând că, referitor la constituţionalitatea textului de lege criticat, Curtea s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 334 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, şi a reţinut că „garantarea constituţională a dreptului la ocrotirea sănătăţii nu înseamnă şi gratuitatea asistenţei medicale”. De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că „scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate nu este un drept constituţional, iar acordarea unei asemenea scutiri, în considerarea unor situaţii obiective sau subiective, este lăsată la opţiunea liberă a legiuitorului”.

Intimata-chemată în garanţie a mai arătat că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de mai sus nu pot fi disociate de prevederile cuprinse în Legea nr. 95/2006 (legea-cadru în sistemul de asigurări sociale de sănătate), care stabilesc, în esenţă, obiectivele şi principiile sistemului de asigurări de sănătate, drepturile asiguraţilor şi ale persoanelor neasigurate, conţinutul pachetului de servicii medicale de bază acordate pe diferitele paliere de asistenţă medicală, conţinutul pachetului minimal de servicii, precum şi condiţiile de acordare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale anterior invocate, în raport cu obiectul cauzei şi calitatea apelanţilor- reclamanţi, care deţin titlul de Luptător cu Rol Determinant, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, a apreciat că legiuitorul instituie dreptul acestor persoane de a beneficia de serviciile sistemului public de asigurări sociale de sănătate, nefiind menţionate la categoria persoanelor exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 257 alin. (1) – în prezent art. 266 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana asigurată are obligaţia plăţii contribuţiei băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1) – în prezent art. 224 alin. (1) din lege.

Conform art. 213 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 (forma iniţială a legii), categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) de la acelaşi articol au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile legii-cadru, în sistemul de asigurări de sănătate.

În mod corelativ, potrivit art. 224 alin. (2), în forma actuală a legii, categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alineatul (1) au obligaţia să se asigure potrivit prezentei legi şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile Codului fiscal.

A menţionat faptul că, potrivit prevederilor art. 220 alin. (1) – în prezent art. 232 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale în cadrul unui pachet minimal de servicii, prevăzut de lege.

Persoanele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004, care au dobândit titlul de Luptător Rănit, sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru drepturile băneşti acordate de legea anterior invocată, astfel cum rezultă din reglementările la care a făcut trimitere în cuprinsul expunerii de motive. Astfel, aceste persoane nu au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi beneficiază de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile contractului-cadru şi ale normelor de aplicare a acestuia.

În concluzie, având în vedere considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014; nr. 539 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 28 septembrie 2017 şi nr. 599 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 12 februarie 2018, potrivit cărora contribuţia prevăzută de lege şi datorată Fondului naţional unic de asigurări de sănătate nu are natura unui impozit pe venit, persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2-4 din Legea nr. 341/2004 pot beneficia de pachetul de servicii de bază, în mod nediscriminatoriu, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în raport cu dispoziţiile legale anterior invocate, care nu pot fi golite de conţinut şi efecte juridice.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanţii-reclamanţi au depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care au susţinut că, atât potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, cât şi în conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal, indemnizaţiile acordate în baza legii speciale (Legea nr. 341/2004) sunt venituri neimpozabile şi, pe cale de consecinţă, pentru aceste indemnizaţii nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Brăila a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere, prin care a susţinut că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 nu este incident în cauza în care s-a formulat sesizarea şi nu prezintă relevanţă în dezlegarea problemei de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului a reţinut următoarele: prin prevederile art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006 şi art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal au fost prevăzute în mod expres categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, printre care şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004, pentru drepturile băneşti acordate de această lege.

Textul art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 341/2004 face referire la categoria persoanelor deţinătoare ale titlului de Luptător Rănit, atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta, dacă au fost răniţi prin utilizarea armelor de foc ori a tehnicii de luptă de către forţele represive, prin loviri sau alte violenţe comise de reprezentanţi ai acestora.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, drepturile acordate în temeiul acestei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi, însă atari prevederi se interpretează în sensul scutirii beneficiarilor lor de la plata impozitului pe venit datorat asupra drepturilor dobândite în baza legii respective şi nu acordă dreptul la scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

În consecinţă, prevederile invocate nu prevăd scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări de sănătate, dispoziţiile analizate ale Codului fiscal şi ale Legii nr. 95/2006, interpretate a contrario, determinând concluzia potrivit căreia persoanelor care deţin alte titluri, precum cel de Luptător cu Rol Determinant, le revine obligaţia de a plăti contribuţiile de asigurări sociale de sănătate aferente indemnizaţiei acordate în baza Legii nr. 341/2004.

S-a menţionat că problema de drept referitoare la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul indemnizaţiilor încasate de beneficiarii Legii nr. 341/2004, aflaţi în situaţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2-4, a fost discutată şi cu ocazia întâlnirii preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale ale curţilor de apel, de la Bucureşti, din 15 iunie 2018.

S-a concluzionat că persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2-4 din Legea nr. 341/2004 nu datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru drepturile băneşti acordate în temeiul acestei legi, în baza argumentelor prezentate în conţinutul minutei întocmite, însă, dacă nu sunt asigurate în acest sistem de asigurare, nici nu vor beneficia de drepturile de asigurare prevăzute de Legea nr. 95/2006, deoarece nu intră în categoria persoanelor care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei.

Totuşi, persoanele încadrate în această categorie datorează contribuţia dacă, potrivit art. 154 alin. (2) din Codul fiscal, realizează şi venituri din categoriile prevăzute la art. 155, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, conform regulilor specifice fiecărei categorii de venituri. Astfel, persoanele în cauză vor avea calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi opinii teoretice ale magistraţilor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, din care a rezultat existenţa unor interpretări diferite ale textelor de lege în discuţie.

Astfel, unele instanţe au reţinut că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, indemnizaţiile primite în baza acestei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nici nu afectează acordarea altor drepturi. S-a argumentat că din nicio dispoziţie fiscală în vigoare nu rezultă obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru sumele încasate cu titlu de indemnizaţie de o persoană care deţine titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite/Luptător cu Rol Determinant şi că ansamblul dispoziţiilor legale relevante în materie nu este suficient de clar pentru a fundamenta concluzia includerii acestei indemnizaţii în sfera de cuprindere a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Dimpotrivă, alte instanţe au reţinut că persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2-4 din Legea nr. 341/2004 datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, având în vedere că prevederile Codului fiscal stabilesc în mod expres care sunt categoriile de persoane scutite de această contribuţie, categoria în discuţie nefiind indicată între cele scutite. Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, drepturile acordate conform acestei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi, însă atari prevederi se interpretează în sensul scutirii beneficiarilor lor de la plata impozitului pe venit datorat asupra drepturilor dobândite în baza legii respective şi nu acordă dreptul la scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate. Singura categorie de luptători scutiţi de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este cea prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 341/2004, respectiv cei care deţin titlul de Luptător Rănit. În consecinţă, persoanele care deţin titlul de Luptător cu Rol Determinant au obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, au apreciat că, în interpretarea art. 5 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, prin raportare la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 şi 114 din Codul fiscal şi art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006, deţinătorii titlului de Luptător cu Rol Determinant nu datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţiile primite în temeiul Legii nr. 341/2004. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu