ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6304/2020

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.01.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, anularea Deciziei nr. 380/25.07.2018 emise de ANAF-DGSC în soluționarea procedurii prealabile și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației, și constatarea că soluția adoptată de organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică cu pronunțarea instanței asupra fondului raportului juridic fiscal.

Prin sentința civilă nr. 85 din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competența teritorială exclusivă a instanței de la sediul reclamantei.

1.2. Soluția primei instanțe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 25.04.2019.

Prin sentința nr. 368 din 15 octombrie 2019, Curtea a luat act de renunțarea la judecata capătului al doilea al cererii de chemare în judecată.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Casa de Insolvență B. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate cu trimiterea cauzei la instanța de fond.

A arătat recurenta-reclamantă că hotărârea este dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor art. 277 din Codul de procedură fiscală, pentru că, din moment ce organul fiscal a "constatat" elemente de fapt care ar contura "o eventuală fictivitate a operațiunilor economice" și a emis un act administrativ ce reprezintă titlu de creanță, este ilogic ca același organ fiscal să fie în imposibilitatea de a se pronunța asupra unei contestații administrative pe baza acelorași elemente de fapt.

A mai apreciat că hotărârea este nelegală fiind dată cu interpretare eronată a dispozițiilor art. 11 din Codul fiscal pentru că, văzând faptul că organul fiscal și-a exercitat dreptul de apreciere raportat la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, prin emiterea actului administrativ ce reprezintă un titlu de creanță, organul de soluționare a contestației prin exercitarea aceluiași drept de apreciere trebuie să soluționeze contestația, altfel fiind vorba despre o situație în care nu există un echilibru între interesul public și cel privat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susținut recurenta că instanța de fond nu a luat în considerare excepția efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, în raport cu sentința nr. 2546 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2012, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2794/19.03.2013 a Curții de Apel Craiova, și cu sentința nr. 86 din 4 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2210 din 15 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova.

În dosarele respective, S.C. A. S.R.L. a fost parte în calitate de intervenient accesoriu în favoarea DGRFP Craiova-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, iar majoritatea societăților comerciale a fost parte în aceste litigii având aceeași calitate de intervenienți accesorii.

Prin aceste sentințe s-a reținut că formularea de sesizări penale de către Garda Financiară secțiile Dolj și București furnizori către S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, nu poate conduce la concluzia că operațiunile economice nu au fost efectuate în realitate, în condițiile în care societățile menționate mai sus au înregistrat operațiile în contabilitate, au achitat obligațiile fiscale și furnizorii, de cele mai multe ori plata fiind efectuată prin operațiuni bancare.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 7 sau 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate alegațiile recurentei-reclamante vizând interpretarea eronată a dispozițiilor art. 277 Codul de procedură fiscală, în sensul că ar fi "ilogic" să se rețină că organul fiscal ar fi în imposibilitate de a se pronunța asupra unei contestații administrative pe baza acelorași elemente de fapt.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care statuează faptul că organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte reține faptul că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, desigur, cu obligația acestuia de a motiva decizia adoptată.

Măsura analizată este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a existenței elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Această dispoziție legală constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ține în loc civilul", fiind firesc, așa cum se susține și în jurisprudența constituțională (Decizia nr. 1237/2008 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și Decizia nr. 56/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ale Curții Constituționale), ca soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrativ-fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Astfel, este normal ca, într-o asemenea situație, soluționarea recursului administrativ să fie suspendat pentru a se preveni pronunțarea unor hotărâri contradictorii pe aceeași situație juridică.

Mai reține Înalta Curte că relevante pe problema analizată sunt și dispozițiile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., în baza cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, iar, potrivit dispozițiilor art. 277 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor de soluționare competente cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Înrâurirea hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă rezultă și în măsura în care problema care se pune în speță este tocmai legalitatea și realitatea operațiunilor înregistrate de reclamantă în contabilitate, respectiv suspiciunea evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, faptă ce constituie infracțiune de evaziune fiscală conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Referitor la interpretarea eronată de către prima instanță a dispozițiilor art. 11 din Codul fiscal și ale art. 6 alin. (1) Codul de procedură fiscală, constată Înalta Curte că, în măsura în care conduita care a determinat înregistrarea de tranzacții care nu au scop economic are și semnificație penală, opțiunea organelor de fiscale de a suspenda soluționarea contestației până la clarificarea aspectelor penale este una justificată

4.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătorești de care recurenta se prevalează nu prezintă nicio relevanță pentru soluționarea recursului, cauzele respective având alte părți, alt obiect și vizând alte perioade decât cea care a fost verificată prin actul administrativ-fiscal ce fac obiectul prezentului litigiu.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Casa de Insolvență B. împotriva sentinței nr. 368 din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2020.