ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5393/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 iunie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 647435/26.02.2016 emisă de Comisia din cadrul AFIR, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/28.12.2015, obligarea pârâtei la acordarea către reclamantă a finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare și achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 200 din 06 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 860 din 24 martie 2017 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia nr. 2183 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios și fiscal a admis recursul, a casat sentința recurată și a reținut cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 183 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este nemotivată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a analizat toate criticile aduse de reclamantă actelor administrative atacate.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a analizat și nu a arătat de ce a respins motivul legat de nemotivarea în drept a sancțiunii aplicate reclamantei, care atrăgea sancțiunea nulității deciziei atacate.

Totodată recurenta-reclamantă a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material instituite de Legea nr. 346/2004.

Recurenta a arătat că instanța de fond a plecat de la premisa că societățile A. și C. erau legate pentru a concluziona că A. nu avea calitatea de microîntreprindere.

Recurenta a susținut că mai întâi trebuie analizat/verificat dacă A. are calitatea de societate legată sau de societate autonomă și abia apoi dacă are calitatea de microîntreprindere. A arătat că dacă din start s-ar porni de la prezumția că recurenta este o societate legată, atunci automat aceasta nu ar mai putea fi microîntreprindere.

Recurenta a arătat că instanța de fond nu a analizat îndeplinirea în concret de către reclamantă a vreuneia dintre condițiile prevăzute de art. 4

4

alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 346/2004 și a susținut calitatea de microîntreprindere a societății recurente.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut inexistența unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care să poată justifica aplicarea unei corecții financiare, arătând că nu există o sumă plătită necuvenit și nu există un prejudiciu.

Recurenta a criticat și reținerea instanței de fond cu privire la faptul că nu a fost încălcat principiul proporționalităii prin aplicarea corecției.

1.4. Apărările intimatei

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța de control judiciar constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., având în vedere considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar decizia emisă de pârâtă și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.

Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamantei, reținând faptul că reclamanta, în calitate de beneficiară, a încheiat cu AFIR București contractul de finanțare x/25.04.2014 având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile, în vederea punerii în aplicare a proiectului "Achiziții utilaje pentru producția de elemente de dulgherie și tâmplărie". Pe parcursul derulării contractului, a fost creditată cu un buget eligibil în valoare de 842.537 RON (din valoarea totală de 1.058.502 RON).

Controlul în urma căruia a fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/28.12.2015 (f.21-39 dosar fond nr. x/2016) a reținut ca "neregulă" săvârșită de către reclamantă, neeligibilitatea proiectului menționat încă de la data depunerii cererii de finanțare, în sensul că reclamanta a declarat eronat că are statut de Microîntreprindere, în sensul Legii nr. 346/2004, în realitate reclamanta fiind o întreprindere legată cu S.C. C. S.R.L., în poziție radiată, respectiv a încălcat prevederile Anexei 1 - art. 11 alin. (13) din contract, prezentând documente ce nu corespund realității, proiectul fiind afectat și de crearea de condiții artificiale în faza de depunere, evaluare, selectare și implementare.

A reținut instanța de fond că la data formulării cererii de finanțare, reclamanta nu avea nici un angajat, astfel că nu îndeplinea condițiile prevăzute la art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004 vizând numărul de până la 9 salariați.

A reținut instanța de fond că prin adresa ITM se atestă faptul că un număr de 9 angajați de la S.C. C. au fost preluați de S.C. A. în perioada 2013 - 2015, deci mult după formularea cererii de finanțare de către reclamantă, 7 dintre aceștia fiind în continuare salariați la reclamantă.

Ca atare, față de neîndeplinirea de către reclamantă a condiției vizând numărul de angajați prevăzut de art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, a constatat instanța că examinarea îndeplinirii condiției vizând realizarea cifrei de afaceri anuale nete sau deținerea de active de 2 milioane EURO (în echivalentul în RON) devine ineficientă, întrucât cele două condiții trebuie a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi dovedită ființarea reclamantei ca microîntreprindere.

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, întrucât instanța de primă jurisdicție nu a analizat aspecte esențiale ce au fost argumentate de recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:" b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a făcut nicio referire cu privire la nemotivarea în drept a sancțiunii aplicate, susținere existentă în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că reclamanta și S.C. C. S.R.L. sunt întreprinderi legate, în sensul art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, fără a răspunde la argumentele reclamantei din cererea de chemare în judecată (pag. 9-11).

Instanța de fond nu a răspuns la susținerea reclamantei privind inexistența prejudiciului, așa cum s-a precizat în cererea de chemare în judecată (pag. 4,5) și nici nu a răspuns în niciun fel cu privire la reținerea situației creării de condiții artificiale pentru obținerea plăților

Înalta Curte are în vedere faptul că societatea recurentă are calitatea de microîntreprindere, văzând faptul că îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru aceasta, motiv pentru care instanța de fond, la rejudecarea cauzei, va avea în vedere calificarea societății A. S.R.L. ca microîntreprindere, acesta fiind un aspect tranșat definitiv de instanța de recurs.

La reținerea acestei calificări a recurentei-reclamante, Înalta Curte are în vedere că o microîntreprindere poate exista valabil fără vreun angajat, aceasta pentru că legea impune un număr maxim de salariați, fără a impune unul minim.

Înalta Curte reține însăcă nu poate fi primită critica recurentului cu privire la nerespectarea principiului proporționalității, având în vedere că neregulile reținute afectează în integralitate proiectul finanțat.

În măsura în care instanța de fond va constata că se confirmă neregulile, nu se pune problema încălcării principiului proporționalității.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, aspect în raport de care va dispune admiterea recursului declarat și casarea sentinței atacate. Având în vedere principiul respectării dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 183 din 05 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2020.