ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.06.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), anularea Deciziei nr. 5410 din 17.02.2016, emisă de aceasta din urmă în soluționarea contestației administrative, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.12.2015 și a actelor care au stat la baza emiterii acestora, obligarea pârâtei AFIR la executarea Contractului de finanțare nr. x/30.04.2014, în sensul plății către reclamantă a sumei de 1.046.386,75 RON, reprezentând finanțare nerambursabilă.

Prin sentința civilă nr. 3270 din data de 28 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 560/CA/2017 din 03 martie 2017, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Prin Decizia nr. 1615 din 3 mai 2017 (regulator de competență), Înalta Curte a stabilit ca instanță competentă să soluționeze cauza Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere rangul de autoritate publică centrală a emitentei deciziei de soluționare a contestației ce constituie obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ, potrivit prevederilor exprese ale O.U.G. nr. 66/2011.

Pe rolul acestei din urmă instanțe, cauza a fost reînregistrată ca dosar nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 3508 din 6 octombrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 22 septembrie 2017 și a sentinței civile nr. 3508 din 6 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., în condițiile art. 493 C. proc. civ., susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii și hotărârii atacate și, rejudecând, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, anularea Deciziei AFIR nr. 5410/2016 și obligarea acesteia la executarea contractului de finanțare în sensul plății către beneficiar a sumei reprezentând finanțare nerambursabilă, având în vedere că acest contract a fost reziliat imediat după momentul depunerii cererii de plată, când proiectul era implementat 100%.

În subsidiar, a solicitat casarea încheierii și a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea a fost pronunțată fără a se judeca fondul neregulii constând în neeligibilitatea activității și a utilajelor achiziționate prin proiect.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurenta că, în ceea ce privește soluția de respingere de către instanța de fond a motivului de nulitate a procesului-verbal constând în emiterea acestuia cu încălcarea dreptului la apărare al recurentei, hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (14), (15) din O.U.G. nr. 66/2011 (și implicit a art. 10 alin. (4) și pct. 1 lit. b) din Anexa 4 la H.G. nr. 875/2011), care se subsumează principiului general al respectării dreptului la apărare, instanța reținând greșit că recurenta nu a făcut dovada vătămării.

Or, dovada vătămării constă tocmai in emiterea procesului-verbal. Dacă procesul-verbal nu ar fi fost emis ori ar fi fost emis cu reținerea doar a unora dintre neregulile prezentate în proiectul de proces-verbal, contractul de finanțare nu ar fi fost reziliat, măsurile luate putând fi de remediere a deficiențelor.

A susținut recurenta și că, în ceea ce privește neregula constând in neeligibilitatea activităților si a utilajelor achiziționate prin proiect, instanța de fond a interpretat gresit conținutul deciziei de respingere a contestatiei, lipsind-o de efectul juridic avut in vedere de autoritatea emitenta a actului administrativ, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ale art. 22 alin. (7) din C. proc. civ., precum si principiile comunitare ale securității juridice si protecției încrederii legitime (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 si pct. 8).

A mai arătat că instanța de fond a omis sa se pronunțe asupra motivelor de nulitate invocate prin cererea modificatoare a cererii inițiale (fiind evident ca nu a observat existenta la dosar a acestei cereri modificatoare, pe care a ignorat-o complet), încălcând astfel prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. si principiul general al dreptului la apărare.

Astfel, a depus la dosarul cauzei cererea completatoare a acțiunii introductive, prin care a suplimentat motivele de nulitate a procesului-verbal cu argumente privind inexistența neregulii constând in neeligibilitatea activităților si a utilajelor descrise prin proiect.

A precizat că a solicitat instanței de fond să aibă in vedere această cerere completatoare numai in ipoteza in care va aprecia ca, prin Decizia de soluționare a contestației, intimata pârâtă AFIR nu ar fi constatat, in mod neechivoc, că nu există neregula constând in neeligibilitatea activităților si utilajelor descrise prin proiect.

De asemenea, la această cerere completatoare a atașat si un interogatoriu propus a fi administrat intimatei parate AFIR, tocmai in scopul de a dovedi voința reală a AFIR, exprimata prin Decizia de respingere a contestației, in ceea ce privește existenta neregulii constând in neeligibilitatea activităților si utilajelor descrise prin proiect.

La termenul din data de 22.09.2017, când au fost discutate probele, prin încheierea de ședință care face, de asemenea, obiectul prezentului recurs, instanta a respins ca neutilă proba cu interogatoriul propus, motivat de imprejurarea că "ceea ce se dorește a fi obținut nu reprezintă in niciun caz o fapta personala a instituției parate, iar pe de alta parte, este de competenta instanței sa interpreteze conținutul deciziei".

Cu privire la neregula constând în neeligibilitatea activităților și a utilajelor, instanța a înlăturat însă susținerea recurentei în sensul că prin decizie practic a fost admisă contestația referitor la această primă neregulă, reținând că din dispozitivul actului administrativ în discuție rezulta respingerea in tot a contestației și, oricum, nici din analiza considerentelor deciziei nu se poate ajunge la concluzia contrară.

A solicitat recurenta ca, în măsura in care se va aprecia că din considerentele sentintei recurate ar rezulta că, și dacă s-ar fi analizat neregula constând in neeligibilitatea activităților si a utilajelor achizitionate prin proiect, instanța ar fi confirmat interpretarea data de AFIR, să se rețină că hotărârea a fost dată și cu aplicarea greșită a art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, a Fișei Măsurii 123 si a Fișei Măsurii 312.

Recurenta a subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. următoarele critici:

- încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011 al Comisiei.

- aplicarea greșită a prevederilor art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si a prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării si dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii (care reprezintă o transpunere in legislația interna a prevederilor art. 3 alin. (3) din Recomandarea CE nr. 361/2003, text care a făcut obiectul interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea HaTeFo).

În mod greșit a reținut instanța de fond aplicabilitatea in cauza a acestor prevederi, in condițiile in care, din analiza tuturor elementelor de fapt menționate in procesul-verbal, in lumina Notei Directoare si a deciziei CJUE pronunțate in Cauza Slancheva sila rezulta că, în realitate, nu există elementul obiectiv, constând în crearea de condiții artificiale pentru obținerea plăților, întrucât proiectul recurentei este autonom si respectă obiectivele schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR).

În opinia recurentei, prevederile cererii de finanțare si a contractului ar fi fost încălcate numai in măsura in care societatea recurentă nu s-ar fi încadrat in categoria microîntreprinderilor, iar nu și in situația in care nu ar fi fost întreprindere autonomă, întrucât o întreprindere poate fi legata de un număr nedeterminat de alte întreprinderi, fără însă ca aceasta sa ii schimbe statutul de microîntreprindere, atât timp cât, in urma cumulării datelor întreprinderilor legate, nu sunt depășite pragurile menționate la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 346/2004.

Prin urmare, chiar dacă recurenta nu ar fi o întreprindere autonomă, ci una legată de B. S.R.L. si C. S.R.L., aceasta nu înseamnă ca proiectul său, implementat cu finanțare FEADR, nu este autonom din perspectiva neregulii privind condițiile artificiale.

Totodată, daca instanța de fond ar fi aplicat Nota Directoare, ar fi constatat că, în speță, nu exista niciunul din indicatorii menționați in Nota Directoare, relevanți in analiza elementului obiectiv al condițiilor artificiale.

În mod greșit a reținut instanța de fond și faptul că proiectul nu a atins obiectivele Măsurii 312. Astfel, obiectivul general al schemei de ajutor vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, iar recurenta desfășoară activități in sectorul non-agricol (constând in fabricarea grinzilor, grinzilor sculptate si a suporturilor pentru acoperișuri), prin activitatea sa fiind, așadar, atins obiectivul general al Măsurii 312.

Obiectivele specifice vizează crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural; creșterea valorii adăugate în activități non-agricole; crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi (conform fisei tehnice a Măsurii 312).

Or, recurenta reclamanta a creat un număr de 8 locuri de muncă în mediul rural. Împrejurarea că o parte dintre angajații săi au fost sau sunt în continuare și salariați ai B. S.RL. sau ai C. S.R.L., având contracte de munca cu timp parțial, este complet irelevantă.

Nu în ultimul rând, fiind organizată ca microîntreprindere, recurenta a contribuit si la realizarea obiectivelor operaționale ale Măsurii 312, constând in crearea de microîntreprinderi in sectorul non agricol in spațiul rural si reducerea gradului de dependență față de agricultură.

De asemenea, a susținut recurenta că nu exista elementul subiectiv, întrucât societatea nu a urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei anterior menționate.

Instanța de fond nu a analizat existența elementului subiectiv, cu respectarea exigențelor impuse de hotărârea Slancheva si de Nota Directoare. Or, este complet irelevant ca B. S.R.L. și C. S.R.L. nu aveau coduri CAEN eligibile pentru Masura 312, atât timp cât nu s-a dovedit că proiectul recurentei ar aparține, în realitate, acestor societăți, recurenta fiind un simplu interpus.

Încadrarea unei întreprinderi in categoria întreprinderilor legate prezinta relevanță doar pentru stabilirea corectă a statului de microîntreprindere, in calitate de beneficiar al Măsurii 312, si nu pentru identificarea eventualelor condiții artificiale create pentru obținerea finanțării.

Recomandarea nr. 361/2003, inclusiv in ceea ce privește calificarea întreprinderilor ca fiind autonome, partenere sau legate, are relevanță exclusiv pentru corecta calificare a unei entități economice ca microîntreprindere si, deci, ca potențial beneficiar al Măsurii 312 - Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microîntreprinderi (măsura prin care se pune in aplicare ajutorul prevăzut la art. 52 lit. a) punctul ii) din Regulamentul CE nr. 1698/2005.

Pe de altă parte, condițiile artificiale sunt reglementate de prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, conform cărora "fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Referitor la neregula constând în crearea de condiții artificiale, a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut existența acesteia, respingând eronat ca nefondate argumentele recurentei (reiterate de aceasta în cuprinsul cererii de recurs).

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În opinia sa, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale, reținând că nu există vreo vătămare dovedită, decurgând din neluarea în considerare a punctului de vedere al recurentei la emiterea procesului-verbal, precum și că sunt legale constatările și aprecierile autorității din actele administrative contestate. A precizat că este neîndoielnică soluția de respingere în tot a contestației administrative și a reiterat intimata pârâtă, ca răspuns punctual la motivele de recurs, toate împrejurările de fapt și de drept avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate.

Recurenta reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 a completului învestit prin repartizare aleatorie cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată în ședință publică a recursului la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru conform art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal).

În faza procesuală a recursului a fost administrată, la propunerea recurentei reclamante, proba cu înscrisuri.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 5410 din 17.02.2016, emisă în soluționarea contestației administrative, și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.12.2015.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinice și legale actele administrative contestate, motiv pentru care recurenta reclamantă a exercitat calea de atac în prezenta cauză.

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte nu poate primi critica recurentei reclamante referitoare la faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra cererii modificatoare și, în consecință, s-ar impune casarea cu trimitere pentru analizarea și a neregulii constând în neeligibilitatea activităților și a utilajelor.

Astfel, instanța constată că, în considerentele sentinței, judecătorul fondului face referire expresă (citată, de altfel, și în cererea de recurs) la faptul că nu a fost legal învestită cu o cerere modificatoare, simpla trimitere subsidiară ("dacă s-ar aprecia că prin intermediul Deciziei de soluționare nu a fost înlăturată neregula") pe care recurenta reclamantă a făcut-o la contestația administrativă atașată ca "anexa 5" a acțiunii introductive neconstituind o modificare a cererii de chemare in judecată în sens procedural.

Or, Înalta Curte reține că, în speță, recurenta reclamantă a depus la dosar, la 7.10.2016, mai înainte de primul termen de judecată, o cerere intitulată "completatoare", care însă nu cuprinde critici aduse suplimentar soluției de respingere a contestației prin Decizia nr. 5410 din 17.02.2016 (respectiv și în privința neregulii constând în neeligibilitatea activităților), reiterând sau suplimentând exclusiv motive de nelegalitate a procesului-verbal, în condițiile în care obiectul acțiunii în contencios administrativ este cel arătat expres de art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, adică decizia de soluționare a contestației administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor.

De altfel, Înalta Curte împărtășește concluzia că prima instanță nu a fost învestită procedural, având în vedere că eventualele motive suplimentare de nelegalitate a Deciziei nr. 5410 din 17.02.2016 trebuiau expuse printr-o cerere completatoare depusă, atât în termenul prevăzut de art. 204 din C. proc. civ., cât și înlăuntrul termenului de contestare reglementat de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Or, respectiva "cerere completatoare" a fost depusă la aproape 8 luni de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației și nu cuprinde explicit critici aduse Deciziei nr. 5410 din 17.02.2016 sub aspectul celei de-a doua nereguli.

Nu poate fi primită ca justificare a depășirii termenului de contestare a deciziei de soluționare a contestației susținerea recurentei în sensul că doar după ce a luat cunoștință de întâmpinarea formulată de intimata pârâtă AFIR putea să completeze acțiunea introductivă cu motive de nelegalitate a actului administrativ contestat și sub aspectul celei de-a doua nereguli, câtă vreme soluția pronunțată prin Decizia nr. 5410 din 17.02.2016, de respingere în întregime (cu privire la ambele nereguli) a contestației administrative, este una neechivocă.

În plus, nu numai dispozitivul este clar, dar și în motivarea deciziei s-a arătat că recurenta desfășoară activitate ce are ca produs finit grinzile, intrările de materie primă fiind buștenii, care trec printr-un flux tehnologic simplu, descris în Memoriul Justificativ și informațiile suplimentare, ajungând în stadiul de produs finit, fără a suferi vreo prelucrare intermediară.

Astfel, în ciuda codului CAEN ales, din analiza concretă a activității derulate în cadrul proiectului reiese că materia primă folosită o constituie buștenii, iar nu cheresteaua, în realitate activitatea principală a recurentei fiind una de prelucrare primară a lemnului, consecutivă doar recoltării, pregătirii și transportului buștenilor.

Așadar, concluzia expusă în decizie privind faptul că încadrarea în codul CAEN a fost eronat efectuată, consecința fiind neeligibilitatea activității recurentei reclamante în cadrul Măsurii 312, explică și susține soluția de respingere dispusă.

În acest context, Înalta Curte apreciază și că în mod corect a fost respinsă ca inutilă proba cu interogatoriul pârâtei, câtă vreme actul administrativ contestat a intrat în circuitul civil și a fost dedus judecății unei instanțe căreia îi revine competența de a stabili temeinicia și legalitatea acestuia, o eventuală revenire a autorității emitente sau o interpretare ulterioară a celor deja dispuse prin acest act nefiind admisibilă, respectiv relevantă.

Recurenta a mai subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (14), (15) din O.U.G. nr. 66/2011, al căror scop este acela de a permite autorității administrative de control să nu mai emită procesul-verbal, în urma analizării punctului de vedere emis de structura verificată cu privire la proiectul de proces-verbal.

A susținut recurenta că aceste dispoziții legale se circumscriu principiului general al respectării dreptului la apărare, instanța de fond reținând în mod eronat că recurenta reclamantă nu a făcut dovada vătămării, deși vătămarea constă tocmai în emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată și această critică.

Potrivit art. 21 "(...) (14) Înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

(15) Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control prevăzute la art. 20 punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare".

Instanța de fond a sesizat corect că punctul de vedere la proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor a fost depus de recurenta reclamantă în termenul de cinci zile lucrătoare de la comunicare.

Totodată, în raport cu faptul că punctul de vedere a fost anexat procesului-verbal și a putut fi susținut și analizat de o instanță de judecată, s-a apreciat în mod judicios că dreptul la apărare al recurentei este asigurat, aceasta nedovedind, de altfel, o vătămare care să rezulte direct și exclusiv din emiterea procesului-verbal în condițiile arătate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Înalta Curte împărtășește considerentele și soluția primei instanțe sub aspectul reținerii fundamentate de către autoritatea intimată pârâtă a existenței condițiilor artificiale, având în vedere hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-434/12 Slancheva, dar și faptul că au fost probate o serie de legături existente între societatea recurentă și alte entități juridice, care conduc la concluzia unei acțiuni concertate, fiind creată o situație favorabilă artificială, prin eludarea reglementărilor în materie.

Contrar susținerilor recurentei reclamante, proba cu înscrisuri administrată în cauză a confirmat indicatorii externi (fizici), indicatorii structurali, legali și indicatorii de afaceri (financiar-contabili) relevați în actele administrative contestate.

Astfel, în mod evident, recurenta A. S.R.L. si societatea B. S.R.L. sunt societăți care acționează de comun acord, desfășurându-și activitatea pe piețe adiacente.

Societățile A. S.R.L. si B. S.R.L., la data depunerii Cererii de finanțare de către recurentă, erau întreprinderi legate prin intermediul domnului D., care avea calitatea de administrator cu puteri depline in ambele societăți, în societatea B. S.R.L fiind și asociat unic.

Din Certificatul constatator atașat Cererii de Finanțare depusă de recurentă, numitul D. era administrator cu puteri depline in A. S.R.L., iar în Memoriul Justificativ, numitul D. a declarat că din 2006 a fost angajat la B. S.R.L., cu sediul in Comuna Remetea, jud. Bihor.

Totodată, conform extrasului ONRC generat în luna februarie 2016, numitul D. figurează asociat unic și administrator cu puteri depline la societatea B. S.R.L., numit în funcție din 19.04.2004.

Abia în data de 19.09.2014, ulterior semnării Contractului de finanțare, numitul D. a fost înlocuit în funcția de reprezentant legal al proiectului și administrator al A. S.R.L. de asociatul unic E..

Recurenta s-a prevalat la depunerea Cererii de finanțare de "Actul de dezmembrare, ieșire din indiviziune, formare de numere cadastrale noi si contract de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. x/04.06.2013, pentru a dovedi deținerea terenului necesar realizării investițiilor propuse.

Înscrisul privește suprafețele de teren detinute de societatea C. SRL-D - Lot I (3191mp), societatea B. SRL-Lot II (3097mp) și societatea A. S.R.L. - Lot III (7327 mp) și Lot. IV (11.165mp), iar cu ocazia vizitei pe teren efectuate pentru verificările aferente acordării tranșei de plată 1, s-a constatat că aceste suprafețe nu sunt împrejmuite distinct, neexistând delimitări fizice între ele și fiind folosite in comun.

Societatea C. S.R.L.-D (asociat unic F.), are înscris la Registrul Comerțului sediul social in comuna Remetea, județul Bihor, adresă care coincide cu sediul social al recurentei A. S.R.L. (stabilit prin Contract de comodat încheiat între E. și soțul acesteia, G., în calitate de comodanți, și A. S.R.L. (asociat unic E.), reprezentată de administrator D., dar și cu domiciliul numitei E. .

B. S.R.L. (asociat unic și administrator D.) figurează, de asemenea, cu sediul în comuna Remetea, sat Meziad, județul Bihor.

Din adresa nr. x/29.09.2015 emisă de ITM Bihor, reiese că:

- numita H. figurează angajată din 10.02.2015 la B. S.R.L., iar din 11.02.2015 și la A. S.R.L. (contracte de muncă încheiate pe durată nedeterminată și care se desfășoară simultan);

- numita E. a fost angajată la C. S.R.L.-D din 01.07.2011 până în 26.04.2015, iar din 27.04.2015 la A. S.R.L.

- numiții I. și J. figurează angajați până la data de 25.05.2015 la B. S.R.L. și din 26.05.2015 la A. S.R.L.

B. S.R.L. desfășoară activitate principală cod CAEN 0220 - Exploatare forestieră, neeligibilă pentru Măsura 312 și complementară cu activitatea desfășurată de recurenta A. S.R.L.

De asemenea, C. S.R.L.-D avea cod CAEN 0220 - Exploatare forestieră, neeligibil pentru Măsura 312.

Recurenta reclamantă a criticat validarea de către prima instanță a neregulii constând în crearea de condiții artificiale, afirmând și că nu se poate considera că A. S.R.L. este întreprindere legată cu alte entități economice, nici raportat la celelalte elemente reținute în procesul-verbal, nefiind îndeplinite condițiile art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004, și - chiar dacă ar fi întreprindere legată - aceasta nu schimbă statutul său de microîntreprindere, beneficiară a Măsurii 312.

În privința acestor susțineri, Înalta Curte arată că, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că art. 3 alin. (3) din Anexa Recomandării 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu exista în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din aceasta anexa, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Afirmația recurentei potrivit căreia Recomandarea CE 61/2003 ar avea relevanță exclusiv pentru calificarea corectă a entităților economice ca microîntreprinderi, prin distincție față de întreprinderile mici și mijlocii, este lipsită de temei, împrejurarea că o societate calificată ca microîntreprindere este legată cu o altă entitate economică, chiar similară, demonstrând că aceasta nu este autonomă.

În cauză, se constată, pe baza împrejurărilor reținute și dovedite de autoritatea de control, că recurenta reclamantă nu s-a constituit și nu acționează ca microîntreprindere autonomă, prin aceasta fiind încălcate prevederile cererii de finanțare și ale contractului.

În acest sens, Înalta Curte arată că, chiar dacă indicatorii respectivi, priviți distinct, nu ar constitui nereguli, astfel cum susține recurenta, priviți împreună ei conduc la concluzia evidentă a unei coordonări deliberate a societăților implicate în sensul creării unor condiții artificiale pentru a obține ajutor financiar nerambursabil în mod necuvenit (fără a urmări și atinge scopul și obiectivele Măsurii 312).

Nu poate fi primită nici critica de nelegalitate formulată de recurentă în sensul că prevederile cererii de finanțare și ale contractului ar fi fost încălcate numai în măsura în care societatea nu s-ar fi încadrat în categoria microîntreprinderilor, iar nu și în situația în care nu ar fi fost întreprindere autonomă, întrucât o întreprindere poate fi legată de un număr nedeterminat de alte întreprinderi, fără ca aceasta sa îi schimbe statutul de microîntreprindere, atât timp cât, în urma cumulării datelor întreprinderilor legate, nu sunt depășite pragurile menționate la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 346/2004.

Înalta Curte arată că beneficiarii Măsurii 312 trebuie să îndeplinească două condiții de eligibilitate: să fie microîntreprinderi în sensul reglementat de lege și, respectiv, acestea să fie autonome.

De altfel, pentru cele două categorii de întreprinderi menționate de recurentă (autonome și, respectiv, legate) există proceduri distincte, se solicită și se verifică date diferite, iar recurenta ignoră tocmai faptul că, în Cererea de finanțare și actele anexate acesteia, pe care le-a depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, s-a declarat microîntreprindere autonomă, obținând aprobarea finanțării în această calitate și prin crearea de condiții artificiale, neînțelegând să solicite măsuri pentru întreprinderi legate.

Înalta Curte apreciază ca fiind temeinică și legală constatarea instanței de fond în sensul că obiectivul general al Măsurii 312, de a sprijini crearea și dezvoltarea microîntreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător și consolidării structurii economice, nu a fost atins și nici obiectivele specifice ce rezultă din Ghidul solicitantului.

Societatea recurentă nu a acționat ca o microîntreprindere autonomă, care să fie în măsură sa realizeze obiectivul general al Măsurii 312, de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida astfel structura economică în zona rurală.

Prin activitatea societății recurente nu au crescut și nu s-au diversificat serviciile pentru populația rurală, de vreme ce nu au putut fi înfățișate contracte și facturi din care să rezulte prestarea de servicii sau livrarea de bunuri preponderent pentru populația rurală.

În acest mod, nu numai că nu s-a promovat spiritul întreprinzător, dar structura economică a zonei a fost chiar afectată, prin împiedicarea obținerii de sprijin financiar de cât mai multe întreprinderi, iar existența unor angajați comuni ai societăților aflate în legătură și migrarea altora între aceleași societăți în același interval de timp, pentru a crea aparența angajării de personal, demonstrează că nu a fost urmărit și îndeplinit în mod real nici obiectivul specific al creării de noi locuri de muncă în mediul rural.

În acest sens, este incontestabil faptul că 4 dintre cele 8 locuri de muncă pretins nou create au fost ocupate prin preluarea de angajați de la B. S.R.L. si de la C. SRL-D, fiind vorba de o migrare de personal de la o societate la alta, încălcându-se Criteriul de Selecție S2 ("Proiecte care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de munca/25.000 Euro investiție") din E3.2, "Fișa de evaluare a criteriilor de selecție", criteriu pentru care recurenta reclamantă a obținut deci în mod artificial 10 puncte la evaluarea proiectului.

Însăși crearea de noi locuri de muncă a fost în mod evident una artificială, cât timp de fapt nu s-a ajuns la atingerea obiectivului general al proiectului, încurajarea activităților non-agricole, ci doar au fost angajate persoane de la o altă societate cu privire la care există legături, atât prin intermediul persoanei fizice D. (înlocuit doar ulterior, la 19.09.2014, în funcția de administrator de numita E.), cât și prin modalitatea descrisă privind desfășurarea activităților comerciale.

Și elementul subiectiv este îndeplinit în cauză, din împrejurările de fapt reținute rezultând că societatea A. S.R.L. a creat condiții artificiale în vederea obținerii fondurilor nerambursabile, în beneficiul societăților controlate de membri aceleiași familii și apropiați ai acestora (B. S.R.L. și C. SRL-D) și care desfășurau activitate neeligibilă pentru Măsura 312.

Referitor la criticile aduse sentinței în privința constatării legalității măsurii de reziliere a Contractului de Finanțare, Înalta Curte reține că, prin semnarea acestuia, recurenta beneficiară și-a asumat toate clauzele contractuale, iar art. 11 alin. (3) din Anexa I a contractului dispune expres că, "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă."

Totodată, potrivit art. 17 alin. (4) din Anexa I: "în cazul înregistrării unei nereguli definite la art. 1, beneficiarul va restitui (...) integral valoarea finanțării necuvenite primite din partea Autorității Contractante (...)".

Crearea de condiții artificiale de eligibilitate in vederea obținerii unui avantaj nejustificat prin aprobarea finanțării nerambursabile contravine obiectivului general al Măsurii 312 - Program FEADR (dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii locurilor de munca și a veniturilor adiționale) și reprezintă neregulă in accepțiunea contractului de finanțare, caz in care beneficiarul trebuie să restituie integral valoarea finanțării necuvenite primite din partea A.F.I.R., întregul contract fiind afectat de o asemenea neregulă.

De asemenea, conform art. 4 din Regulamentul Consiliului (CE, EURATOM) nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, "Orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat (...)".

Obligația autorității recurente de a proceda la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale reiese din prevederile art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 care dispune că, "În cazul efectuării unei plăți necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, calculată în conformitate cu alin. (2)", precum și din art. 9, în conformitate cu care autoritățile competente din statele membre, "(a) în cadrul politicii agricole comune, adoptă toate actele cu putere de lege și actele administrative și iau orice alte măsuri necesare pentru a asigura protecția eficientă a intereselor financiare ale Comunității, mai ales în scopul de a:

(i) verifica veridicitatea și corectitudinea operațiunilor finanțate de FEGA și FEADR;

(ii) preveni și urmări neregulile;

(iii) recupera sumele pierdute ca rezultat al neregulilor sau neglijenței".

În sfârșit, în ceea ce privește invocarea de către recurenta reclamantă a unor soluții date unor contestații administrative formulate de alte societăți (K. S.R.L., L. SRL), Înalta Curte apreciază că este lipsită de relevanță, câtă vreme deciziile autorității publice nu au fost supuse unui control judiciar, iar situația societăților nu este nici similară, în condițiile în care recurentei reclamante i-a fost reținută, în plus neregula reprezentată de crearea de condiții artificiale.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 22 septembrie 2017 și a sentinței civile nr. 3508 din 6 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2020.