ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2329/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 32695/03.09.2015 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, anularea titlului de creanță, respectiv a Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 01 iulie 2015, înregistrat la AFIR sub nr. x/07.07.2015.

Prin sentința civilă nr. 1198 din 08 aprilie 2016, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr. dosar x/2015, la data de 06 iunie 2016, iar prin încheierea de ședință din 05 octombrie 2016, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței, s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, s-a suspendat din oficiu judecarea cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 decembrie 2016, sub același număr de dosar, iar prin decizia nr. 353 din 07 februarie 2017, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 iunie 2017.

Prin sentința nr. 4563 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 4563 din 24 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În motivare, a arătat, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit normele legale când a statuat asupra faptului că pârâta poate demara oricând controale ex post pe aspectul creării unor condiții artificiale, în acest sens fiind și dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006, în vigoare la data controlului, iar o atare situație ar crea o instabilitate în circuitul civil.

Apreciază că prin sentința recurată au fost aplicate de asemenea, în mod incorect, prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul 65/2011, statuându-se în mod greșit și în ceea ce privește existența culpei societății reclamante.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă critică sentința pronunțată de către instanța de fond sub aspectul interpretării nelegale a noțiunii de condiții artificiale, așa cum sunt acestea definite de Decizia Comisiei Europene și aplicării greșite a dispozițiilor Regulamentului nr. 65/2011. În acest sens susține că prin implementarea proiectului, atât obiectivele specifice măsurii, cât și obiectivele operaționale au fost îndeplinite, nu s-a făcut dovada că ar fi urmărit exclusiv să obțină un avantaj care să contravină obiectivelor schemei și nici nu s-a dovedit că singurul scop al societății reclamante pentru care a accesat fonduri europene era obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 martie 2018, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și beneficiarul A. S.R.L., la data de 28 iunie 2010, a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x Obiectul contractului îl reprezintă acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziții de utilaje la S.C. A. S.R.L. din județul Bihor".

În baza contractului anterior menționat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 505.667 RON, echivalentul a maxim 119.661 Euro, Autoritatea s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 353.966,5 RON, echivalentul a maxim 83.763 Euro - reprezentând 70% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 01 iulie 2015, înregistrat la APDRP sub nr. 24.510/07.07.2015, s-a stabilit că se impune recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil în cuantum de 353.965,5 RON plătit de APDRP în cadrul executării contractului de finanțare și rezilierea contractului de finanțare x/28.06.2010.

Actele atacate în cauză sunt Decizia nr. 32695/03.09.2015 și titlul de creanță reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat in data de 01 iulie 2015, înregistrat la APDRP sub nr. 24.510/07.07.2015, care rețin ca argumente crearea condițiilor artificiale și a unui avantaj nejustificat în favoarea domnului A. și a firmei C. S.R.L. prin următoarele:

Un prim motiv de recurs, invocat de recurentă în susținerea ipotezei sale de nelegalitate a actului administrativ contestat, este acela că autoritatea contractantă nu poate veni ulterior plății să constate că criteriile de eligibilitate nu mai sunt îndeplinite, fără să existe elemente noi, apărute după data ultimei tranșe de plată.

În acest sens, se observă că potrivit reglementărilor legale, una din principalele atribuții ale A.F.I.R. este efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR, după efectuarea plății, pentru a stabili dacă eligibilitatea și condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de autoritate administrativă investită cu atributul monitorizării proiectului finanțat, poate, în temeiul art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006, în urma unui control ex-post, să ajungă la o concluzie contrară celei pe care a statuat-o în cadrul unor controale anterioare referitoare la respectarea acelorași obligații asumate prin contractul de finanțare. Ea are dreptul și obligația, pe durata de valabilitate a contractului de finanțare, să monitorizeze și să evalueze proiectul și nu este ținută de rezultatele controlului anterior prin care s-au verificat elementele referitoare la crearea condițiilor artificiale întrucât o astfel de analiză poartă asupra condițiilor de implementare a proiectului și a menținerii criteriilor de eligibilitate până la data efectuării controlului, iar rezultatele ei se bazează pe o evaluare, în contextul concret, a tuturor indicatorilor reliefați.

Astfel, deși la momentul încheierii contractului a fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, totuși la acel moment Agenția nu a avut la dispoziție toate datele privind implementarea proiectului și modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptățită ca în perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a Eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, A.P.D.R.P. trebuie să se asigure că: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Pe de altă parte, conform art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011:

"În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerințele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de procedurile aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în scopul recuperării creanței bugetare rezultate din nereguli, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel."

Totodată, dispozițiile art. 5 alin. (2) din contractul de finanțare stipulează că autorizarea cererilor de plată poate fi invalidată ulterior prin constatarea de nereguli, iar prevederile art. 8 alin. (5) din Anexa I la contractul de finanțare prevăd dreptul autorității contractante de a rezilia contractul și de a recupera integral de la beneficiar ajutorul financiar nerambursabil plătit, în cazul constatării nerespectării condițiilor de implementare, respectiv a neîndeplinirii obiectivelor proiectului.

În raport de dispozițiile legale și de prevederile contractului semnat de părți, Înalta Curte constată că, stabilirea faptului că la momentul încheierii contractului au fost create condiții artificiale pentru accesarea finanțării, poate fi efectuată și ulterior acestui moment, cu atât mai mult cu cât existența condițiilor artificiale se verifică atât în raport de conduita recurentei reclamante la momentul încheierii contractului cât și în raport de activitatea sa ulterioară.

Prin urmare, verificarea formală a îndeplinirii condițiilor de accesare a finanțării, la momentul încheierii contractului, nu împiedică autoritatea să verifice menținerea acestor condiții și a scopului măsurii pe toată durata de derulare a contractului, inclusiv din perspectiva celor declarate inițial, care coroborate cu activitatea ulterioară, pot conduce la concluzia existenței unei nereguli.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu se poate reține o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, chestiunea dedusă judecății vizând, în realitate, nerespectarea de către reclamantă a unor dispoziții normative speciale și a obligațiilor contractuale asumate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică de nelegalitate.

Corelativ, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată și critica recurentei-reclamante referitoare la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul 65/2011.

Astfel, în speță, se observă că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 din Regulamentul 65/2011 invocate de recurenta-reclamantă, deoarece acestea se referă la efectuarea unei plăți necuvenite, din eroarea autorității, ori, în speță, suntem în prezența constatării unei nereguli, produse prin fapte ale beneficiarului finanțării.

Împrejurarea că intimata pârâtă a aprobat încheierea contractului, în urma unor verificări efectuate în baza unor proceduri interne, iar ulterior a aprobat cererile de plată, nu poate conduce la exonerarea de răspundere a beneficiarului pentru eventualele nereguli constatate pe perioada de derulare a proiectului finanțat.

De altfel, chestiunea neobservării sau a aprecierii diferite anterioare de către autoritatea de monitorizare a încălcării a fost tratată de CJUE în cauzele C-465/10 și C-94/05. Conform acestei jurisprudențe, împrejurarea că autoritatea competentă ar fi fost informată de beneficiarul finanțării cu privire la o anume situație nu influențează, ca atare, calificarea faptelor drept neregulă.

În cauza C-94/05, Curtea a reținut totodată că principiul protecției încrederii/așteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții clare a dreptului european. Nici comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii și care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

În același sens pledează și dispozițiile art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR, conform cărora statul membru trebuie să se asigure că contribuția FEADR nu rămâne blocată într-o operațiune de investiții cofinanțată, în cazul în care această operațiune suferă, în termen de 5 ani de la data deciziei de finanțare de către autoritatea de gestionare, o modificare importantă care îi afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi.

Este astfel nejustificată susținerea recurentei, potrivit căreia ar fi incidente dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, având în vedere că aspectele care au condus la concluzia existenței unor condiții artificiale sunt rezultatul exclusiv al comportamentului/acțiunilor sale și al celeilalte societăți cu care se reține că a acționat concertat, astfel că afirmațiile în sensul existenței unei erori ce nu putea fi depistată în mod rezonabil sunt greșite.

Mai mult, în cauză, stabilirea existenței condițiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente (inclusiv a acțiunilor desfășurate de părți pe parcursul derulării contractului) care luate în ansamblu au creat convingerea autorității că s-au încălcat dispozițiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condițiilor de la momentul acordării finanțării.

Înalta Curte constată, de asemenea, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că și interpretarea dată de instanța de fond a fost în sensul celor arătate anterior, astfel că respinge ca nefondată și această critică de nelegalitate.

Nefondate sunt și susținerile privitoare la greșita aplicare a prevederilor Regulamentului CE nr. 65/2011 și a principiilor statuate în jurisprudența CJUE, referitoare la analizarea condițiilor create în mod artificial.

Este de principiu că, în legătură cu existența condițiilor artificiale, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, au fost interpretate în cauza nr. C 434/12 aflată pe rolul CJUE Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia.

În această cauză, CJUE a stabilit că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:

• pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial;

• pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plaților.

În continuare, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existenta acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii.

Concluzionând în hotărârea CJUE se stabilește că "Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare".

Raportat la cele două elemente, Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22 având ca subiect Crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții, cuprinsul căreia se statuează:"în ceea ce privește elementele obiective, faptele din acest caz trebuie analizate pentru a se putea evalua dacă obiectivele finanțării FEADR nu pot fi îndeplinite".

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal si real al cererii de finanțare. Astfel că, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR, sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal.

Din verificările efectuate, atât intimata cât și instanța de fond, au concluzionat că societatea reclamantă nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci o societate care are scopul clar de a obține în mod artificial sprijin financiar nerambursabil.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză sunt întrunite atât elementul obiectiv, cât și elementul subiectiv pentru a se reține crearea de condiții artificiale.

Această concluzie a rezultat din următoarele elemente constatate de către echipa de control, elemente de fapt a căror veridicitate nu a fost contestată de către recurenta-reclamantă și a căror explicație plauzibilă nu poate fi decât aceea că au fost create condițiile obținerii fondurilor europene printr-o societate, A. S.R.L., care efectuează ulterior majoritatea prestațiilor către o a doua societate (C. S.R.L.):

- sediu social identic pentru societățile A. S.R.L. și C. S.R.L.;

- locul de amplasare a proiectului pentru societatea A. S.R.L. este identic cu sediul social al celor două societăți;

- domnul A. este reprezentant legal și administrator al societății A. S.R.L. (asociat unic fiind D., soția domnului A.), iar obiectul principal de activitate a acestei societăți este corespunzător codului CAEN 0161- activități auxiliare pentru producția vegetala;

- domnul A. este asociat unic/administrator al societății C. S.R.L., iar obiectul principal de activitate a acestei societăți este corespunzător codului CAEN 0111- cultivarea cerealelor (exclusiv orez) plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, iar printre activități secundare, cod CAEN 0161 - activități auxiliare pentru producția vegetală;

- domnul A. era persoană fizică autorizată, din data de 17 ianuarie 2005, dar firma a fost radiată in data de 14 ianuarie 2008. Domnul A., a mai solicitat finanțare în nume personal, pentru măsura 312 în 2012, dar Cererea de Finanțare a fost eligibilă fără finanțare (x/27.09.2012 "Achiziție utilaje pentru A.").

- A. S.R.L. (asociat unic doamna D., administrator și reprezentant legal domnul A.) a prezentat facturi de prestări servicii cu firma C. S.R.L. (asociat unic si administrator domnul A.), clientul principal al societății A. S.R.L. fiind societatea C. S.R.L., cu o pondere de 75.41 % din valoarea totală a serviciilor prestate, în perioada 07 ianuarie 2011-30 septembrie 2014;

- societățile A. S.R.L. și C. S.R.L. au angajați comuni, respectiv E. din data de 11 noiembrie 2010 a fost angajat și la A. S.R.L. și la C. S.R.L., iar A. a fost angajat al societății C. S.R.L. pentru perioada 06 septembrie 2010-31 martie 2011 și din data de 01 mai 2013, iar la societatea A. S.R.L., pentru perioada 06 septembrie 2010-30 aprilie 2013 și din data de 29 octombrie 2014.

Înalta Curte reține că Măsura 312 se încadrează în Axa III - "Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale" și are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, iar ca obiective specifice:

a. Crearea si menținerea locurilor de munca în spațiul rural;

b. Creșterea valorii adăugate în activitatea non-agricole;

c. Crearea si diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi.

Astfel, în privința elementului obiectiv, în mod legal s-a concluzionat că nu se poate considera că prin activitatea sa, societatea reclamantă a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care relațiile comerciale s-au desfășurat într-o proporție covârșitoare între beneficiar și entități ce au aceeași asociați/administratori din același grup, fiind redusă practic posibilitatea ca un eventual solicitant de finanțare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanțare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piață în condițiile în care, acest flux tehnologic poate fi controlat, ca și prețuri practicate/volum activitate, de un singur grup, iar locurile de muncă create nu reprezintă un plus, în condițiile în care o parte din angajații activi ai intimatei au fost angajați ai societății C. S.R.L.

Mai mult decât atât, Înalta Curte observă că în actul de control a fost identificat un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial.

De asemenea, Înalta Curte reține că prin încheierea din 05 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului societății A. S.R.L., aspect ce vine să întărească concluzia că recurenta-reclamantă nu mai poate susține în mod întemeiat viabilitatea implementării proiectului și îndeplinirea atât a obiectivelor specifice măsurii 312, cât și a celor operaționale.

În ce privește elementul subiectiv, în mod corect s-a făcut referire la scopul pentru care recurenta-reclamantă a acționat concertat cu societatea C. S.R.L., și anume, exclusiv acela de a obține și folosi în mod artificial fonduri europene, respectiv un veritabil avantaj necuvenit, care contravine obiectivelor măsurii accesate, obținut de beneficiar.

În consecință, s-a stabilit existența atât a elementului obiectiv, cât și a celui subiectiv, de natură a conduce la concluzia că a existat intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.

Așadar, nu se poate aprecia că, în cauză, nu ar fi fost analizate în mod legal, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, așa cum au fost interpretate în cauza nr. C 434/12.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. împotriva sentinței nr. 4563 din 24 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.