ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3755/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 4 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26 martie 2015 și a Deciziei nr. 18507 din 21 mai 2015 prin care a fost respinsă contestația înregistrată cu nr. 15828 din 29 aprilie 2015, cu consecința stingerii creanței în sumă de 432.321,85 RON și a penalităților de întârziere.

Prin Sentința civilă nr. 1156 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1156 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului la 11 noiembrie 2016.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ, părțile nedepunând puncte de vedere cu privire la concluziile raportului.

Prin încheierea de ședință din data de 19 iunie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a acestora, în ședință publică, pentru data de 23 octombrie 2018.

În susținerea cererii de recurs recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dezvoltând următoarele critici:

O primă critică vizează lipsa de temei legal a actului de control întocmit de AFIR, de vreme la momentul încheierii contractului de finanțare nu erau în vigoare O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875 din 31 august 2011, Legea nr. 142/2012 și O.U.G. nr. 41/2014, acte normative ce au soluția organului administrativ.

Normele de drept nu acționează retroactiv, chestiune stabilită de Curtea Constituțională care prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015 a statuat că dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale, arătând în considerente că neregulile trebuie calificate în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum, fără a se putea combina dispozițiile O.G. nr. 79/2003 cu cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

Momentul la care a fost depusă cererea de finanțare este 21 septembrie 2010, când în vigoare O.G. nr. 79/2003, iar definiția neregulii este prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din actul normativ menționat, definiție care include și noțiunea de prejudiciu, or AFIR nu a făcut dovada creării unui prejudiciu ca urmare a încălcării contractului de finanțare cu fonduri europene.

Neregula este definită diferit în cele două acte normative, în sensul că O.G. nr. 79/2003 prevede existența prejudiciului, iar O.U.G. nr. 66/2011 nu condiționează existența neregulii de prejudiciu.

O a doua critică vizează greșita aplicare de către instanța de judecată a art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, considerând că reclamanta a îndeplinit atât criteriul obiectiv, cât și pe cel subiectiv pentru săvârșirea neregulii reținută în sarcina sa, respectiv crearea de condiții artificiale pentru a obține fonduri europene. Noțiunea de condiții artificiale nu este definită în Regulamentul CE nr. 2988/1995, Regulamentul nr. 65/2011 și Regulamentul CE nr. 1975/2006 - niciunul din aceste acte normative neconținând o definiție exactă a noțiunii.

Instanța trebuia să țină cont de jurisprudența CJUE, respectiv în cauza C-434/12 - Slancheva sila EOOD, criteriile stabilite trebuind să fie aplicate unitar.

Un argument în acest sens este acela că nu sunt îndeplinite condițiile obiective, în sensul că în mod greșit a stabilit instanța de fond că au fost efectuate tranzacții în mod preponderent către societățile deținute de B., restul clienților din lista depusă conținând societăți inactive. Relațiile comerciale au balanța 0, deoarece nu există debite reciproce, dar acest lucru nu echivalează cu lipsa de activitate comercială, de vreme ce s-a depus o listă cu 221 de clienți.

După momentul încheierii contractului de finanțare în 2011, activitatea societății a crescut, având o multitudine de clienți, ceea ce demonstrează viabilitatea investiției și realizarea corespunzătoare a proiectului.

În ceea ce privește elementul subiectiv, instanța de fond trebuia să rețină că nu sunt întrunite condițiile, deoarece nici reclamanta și nici celelalte societăți comerciale nu au avut intenția de a obține un avantaj care să contravină schemei de ajutor din cadrul FEADR. Instanța a reținut în mod greșit că elementul subiectiv poate fi dedus din faptul că asociatul unic și administratorul SC A. SRL este soțul doamnei C. ce are calitatea de asociat și administrator la SC D. SRL, societăți care își desfășoară activitatea într-un imobil pus la dispoziție de SC Bizoofruct Biharia S.A. al cărei administrator este E.

Cei doi soți A. funcționează în societăți distincte, respectiv SC A. și SC D., utilajele nefiind complementare și prestând servicii total diferite, societățile au autonomie funcțională și nu se putea deduce elementul subiectiv din existența elementului obiectiv, cu alte cuvinte intenția de a crea condiții artificiale trebuie dovedită în mod separat pentru a se reține neregula în sarcina societății reclamante.

Nu există o interdicție pentru doi soți să acceseze fonduri europene și nici să fie aibă rude care să dețină societăți comerciale, această situație de fapt nefiind, per se de natură să ducă la concluzia că au fost create condiții artificiale pentru a solicita finanțare europeană.

Mai mult, dacă la momentul încheierii contractului de finanțare s-a considerat că proiectul îndeplinește condițiile de eligibilitate, atunci nu există motiv să se considere ulterior că nu le mai îndeplinește - în caz contrar, se poate invoca o lipsă de predictibilitate a activității și comportamentul organului administrativ, aspect care duce la nulitatea actelor emise cu încălcarea principiului securității juridice.

Autoritatea administrativă a săvârșit o eroare, astfel încât devin incidente dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, conform cărora obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când nu eroarea nu a putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Cererea de recurs este cuprinzătoare, însă o parte din expunere constituie descrierea situației de fapt, așa cum se menționează chiar la dosarul ÎCCJ.

La data de 8 august 2016 a formulat întâmpinare pârâtă AFIR, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta SC A., ca nefondat.

Pârâta a arătat, în esență, că în speță situația de fapt stabilită de prima instanță demonstrează existența elementului obiectiv și a celui subiectiv ceea ce a dus la concluzia au fost create condiții artificiale pentru a solicita finanțare europeană - aspect concordant cu jurisprudența CJUE, respectiv în cauza C-434/12 - Slancheva sila EOOD.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, aceasta nu este retroactivă, deoarece se aplică unui raport juridic ce nu a fost epuizat, de vreme ce controlul a fost efectuat înăuntrul perioadei de valabilitate a contractului (cinci ani de la data realizării investiției).

În ceea ce privește prejudiciul, dacă se dovedește crearea condițiilor artificiale, atunci întreaga sumă este supusă rambursării, acesta fiind prejudiciul creat și în mod corect a reținut acest aspect, Curtea de Apel București.

Mai mult, trebuie subliniat că într-o cauză distinctă s-a pronunțat Sentința civilă nr. 533 din 19 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, menținută prin Decizia nr. 2072 din 21 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF, cauză având ca obiect contestarea unui proces-verbal de constatare a creanțelor și de stabilire a creanțelor bugetare de către SC F. SRL, societate ce face parte din grupul întreprinderilor controlate de B.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la actele administrative contestate

Între Agenția de Plăți și Dezvoltare Rurală (în prezent AFIR) și SC A. SRL a fost încheiat contractul de finanțare nr. x având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziție de utilaje la SC A. SRL din localitatea Biharia, județul Bihor." cu o valoare totală eligibilă de 777.327 RON, echivalentul a 126.700 euro.

Autoritatea administrativă a efectuat un control la societățile SC D. SRL, SC A. SRL, SC G. SRL și SC F. SRL. Ca urmare a controlului, s-a constatat că există legături economice între SC D. SRL, SC A. și SC F. SRL.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26 martie 2015 și Decizia nr. 18.507 din 21 mai 2015 au fost emise de AFIR, acte contestate în fața Curții de Apel București.

ii) Cu privire la aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011

Este nefondată critica referitoare la nelegalitatea actelor emise de AFIR, deoarece contractul trebuia guvernat de dispozițiile O.G. nr. 79/2003 și nu de O.U.G. nr. 66/2011, deoarece ar însemna că acest din urmă act normativ se aplică retroactiv.

Înalta Curte constată că trebuie făcută distincție între dispozițiile legale ce au guvernat încheierea contractului de finanțare, și legalitatea notei de constatare și a deciziei emise în soluționarea contestației împotriva notei de constatare, care se apreciază în funcție de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, în vigoare la data emiterii actelor contestate.

Astfel, legalitatea notei de constatare se analizează, atât sub aspect procedural, caz în care sunt incidente normele de procedură pentru legala sa emitere, norme în vigoare la data emiterii, cât și sub aspect substanțial, ce vizează respectarea clauzelor contractuale, în vigoare la data încheierii sale, guvernate de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 privind Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală.

Este necontestat aspectul că activitatea de control s-a efectuat ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, la fel ca și constatarea neregulii.

Problema de drept constă în a se stabili dacă legea nouă poate fi aplicată și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi. Aceste aspecte au făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, care prin Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14 a statuat că: "Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare."

La data săvârșirii neregulii, ca și la data constatării era în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, care se aplică direct, fiind parte a legislației naționale, în temeiul căruia a fost emisă și O.U.G. nr. 66/2011. Prin urmare, stabilirea corecțiilor în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime.

Trebuie menționată și Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 care a tranșat problema aplicării în timp a actului normativ aplicabil procedurii de control, arătând în considerente următoarele: "(...) Rezultă așadar că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale, schimbarea ulterioară a condițiilor legale neavând nicio influență asupra legalității acestuia."

Acest aspect este distinct de procedura de control care va fi supusă dispozițiilor legii noi în vigoare la momentul derulării activității de control.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă sub acest aspect, statuându-se în numeroase rânduri că în situații similare cu speța dedusă judecății nu se pune problema aplicării retroactive a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, în mod corect Procesul-verbal de constatare a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, întrucât controlul s-a efectuat sub imperiul legii noi.

iii) Cu privire la existența prejudiciului

Nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă privind natura prejudiciului și lipsa producerii acestuia.

Este suficient ca neregula constatată în cursul procedurii de atribuire a contractului să fie de natură să afecteze modalitățile de cheltuire a fondurilor europene, adică să aibă un potențial efect negativ, ceea ce înseamnă că nu este necesar să se probeze un prejudiciu, pentru aplicarea corecțiilor financiare.

În acest sens, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la definiția neregulii ca fiind acea "abatere (...) care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul Uniunii Europene (...)".

Mai mult, acest argument este susținut și de decizia pronunțată de Curtea Europeană de Justiție din 26 mai 2016, ECLI:EU:C:2016:360, pronunțată în cauzele conexe C 260-14 și C-261/14. În dispozitivul hotărârii arătate se arată că: "(...) poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o abatere în sensul articolului 1 alin. (2) menționat, respectiv o neregularitate în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate."

Terminologia folosită, atât în decizia CJUE, cât și în actul normativ intern duce la concluzia expusă mai sus și anume că neregularitățile, constatate per se "pot prejudicia bugetul" sau "ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii." iv) Jurisprudența CJUE

Trebuie subliniat că la data de 12 septembrie 2013, în cauza C 434/12, Slancheva sila EOOD (ECLI:EU:C:2013:546), cauză în care judecătorul bulgar a adresat instanței europene o întrebare preliminară, CJUE a stabilit că:

"(1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de-al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

(2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fie luate în considerare".

În speță, Înalta Curte trebuie să ia în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește principiul securității juridice, deoarece pentru situații de fapt similare, ca fac obiectul unor litigii diferite pe rolul instanțelor s-au pronunțat hotărâri ce vor fi avute în vedere la soluționarea prezentei cauze.

Astfel, trebuie analizată relevanța Sentinței civile nr. 533 din 19 februarie 2016 a Curți de Apel București - SCAF, definitivă prin respingerea recursului de ÎCCJ prin Decizia nr. 2072 din 21 mai 2018, deoarece vizează aceeași situație de fapt și face referire la același societăți care au solicitat finanțări nerambursabile

Din considerentele Deciziei civile nr. 2072/2018, pronunțată de Înalta Curte rezultă că împrejurările consemnate în procesul-verbal de constatare emis de AFIR pentru SC F. SRL: "(...) chiar dacă fondurile nerambursabile nu au fost accesate strict formal de aceeași întreprindere, ci de mai multe întreprinderi, care nu sunt însă autonome, aflându-se sub puterea decizională a aceleiași persoane, asociat și administrator al unei terțe societăți, care nu era eligibilă pentru accesarea ajutorului, efectul este același și interdicția devine aplicabilă."

Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice ca parte a garanțiilor ce asigură dreptul la un proces echitabil ceea ce înseamnă, printre altele, că soluția pronunțată definitiv în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție. Trebuie, însă ca, în lumina circumstanțelor cauzei, modul cum se raportează instanțele naționale la autoritatea de lucru judecat să asigure dreptul la un proces echitabil.

Cu alte cuvinte, dacă situația de fapt este aceeași, atunci raționamentul juridic trebuie să fie similar, chiar dacă nu operează autoritatea de lucru judecat. Acest aspect a fost reliefat în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg, în cauzele Beian contra României - Hotărârea din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008, Driha contra României - Hotărârea din 21 august 2008, cererea nr. x/02 etc.

Așadar, instanța, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, în sensul respectării principiului securității juridice, trebuie să aibă în vedere și soluțiile pronunțate în spețe similare, cu respectarea principiului relativității hotărârilor judecătorești care presupune că hotărârea produce efecte numai între părțile din proces, fără să aducă atingere drepturilor sau obligațiilor terților.

În virtutea principiului menționat, față de terți, hotărârea judecătorească are valoarea unui înscris probatoriu, în sens de instrumentum, aspect ce va fi valorificat în prezenta cauză raportat la circumstanțele particulare ale acesteia.

v) Cu privire la săvârșirea unei nereguli de către reclamanta SC A. SRL

Este neîntemeiată critica formulată de reclamantă că instanța trebuia să constate că nu a săvârșit nicio neregulă în derularea proiectului, Procesul-verbal de constatare a neregulilor fiind nelegal, cu consecința anulării sale.

Prin raportare la considerentele din hotărârea Slancheva sila EOOD revine instanței naționale să aprecieze elementele de probă obiective și subiective care permit să se stabilească încălcarea dispozițiilor Regulamentului nr. 65/2011 și ale Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 privind Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală.

Înalta Curte constată, în acord prima instanță, că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 26 martie 2015, emis de pârâta AFIR cuprinde descrierea elementelor obiective și subiective de natură să contureze neregulile săvârșite de societatea-reclamantă, reprezentând, atât încălcări ale clauzelor contractuale, cât și ale legislației incidente în cauză - elemente ce pot fi subsumate aspectelor stabilite în cauza Slancheva sila EOOD.

În ceea ce privește elementele obiective trebuie menționat că în procesul-verbal s-a consemnat, în esență, că există legături economice între beneficiarii de fonduri europene SC D. SRL, SC A. SRL și SC F. SRL.

Cele trei societăți au fost înființate în perioade de timp foarte apropriate, au același sediu, utilitățile sunt comune, spațiul pentru desfășurarea activității fiind oferit de SC Bizoofruct Biharia SA, societate reprezentată de domnul E.

Domnul H. este administrator și asociat unic la SC A., iar soția sa C. este asociat unic și administrator la SC D. SRL.

În același sediu mai funcționează alte cinci societăți comerciale, toate controlate de membrii B., cele cinci societăți fiind clienții societății reclamante SC A. SRL. Analiza economică efectuată de organul administrativ de control și confirmată de instanța de fond a dus la concluzia că reclamanta a fost înființată cu scopul de a accesa fonduri europene și de a-și desfășura activitatea în folosul unor alte întreprinderi controlate de membrii B.. Lista de clienți depusă de reclamantă a fost examinată de prima instanță care a reținut că majoritatea societăților indicate sunt inactive, iar cele cu care au fost încheiate contracte de prestări servicii sunt: SC I. SRL, J. SRL, K., L. și M.

Aceste aspecte se coroborează și cu constatările instanței de fond în sentința pronunțată de Curtea de Apel București în procesul în care a figurat ca reclamantă SC F. SRL.

În ceea ce privește elementul subiectiv trebuie subliniat că din considerentele Deciziei civile nr. 2937/2017, pronunțată de Înalta Curte rezultă că împrejurările consemnate în procesul-verbal de constatare emis de AFIR pentru SC F. SRL:

"(...) chiar dacă fondurile nerambursabile nu au fost accesate strict formal de aceeași întreprindere, ci de mai multe întreprinderi, care nu sunt însă autonome, aflându-se sub puterea decizională a aceleiași persoane, asociat și administrator al unei terțe societăți, care nu era eligibilă pentru accesarea ajutorului, efectul este același și interdicția devine aplicabilă."

Este adevărat că Sentința civilă nr. 533 din 19 februarie 2016 a Curții de Apel București - SCAF, definitivă prin respingerea recursului de ÎCCJ prin Decizia nr. 2072 din 21 mai 2018, nu are autoritate de lucru judecat în litigiul dedus judecății, dar are o valoare probatorie ce trebuie analizată prin coroborare cu celelalte dovezi administrate în cauză.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că obiectivele generale și specifice ale Măsurii 312 nu sunt atinse, deoarece reclamanta a prestat servicii către firmele B., fie a prestat activități către locuitorii din mediul rural, dar prin intermediul altor firme. În acest context, sunt nerelevante celelalte argumente aduse în susținerea criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă, cu privire la numărul contractelor de muncă, la serviciile prestate etc.

Așa fiind, urmează să fie înlăturate apărările reclamantei că nu sunt îndeplinite premisele de fapt și de drept pentru a stabili că au fost create condiții artificiale necesare obținerii finanțării nerambursabile, în scopul creării unui avantaj nejustificat care contravine obiectivelor schemei de ajutor - instanța de fond stabilind în mod corect că în speță există elementele obiective și subiective de natură să contureze neregulile săvârșite de societatea-reclamantă, reprezentând, atât încălcări ale clauzelor contractuale, cât și ale legislației incidente în cauză - elemente ce pot fi subsumate aspectelor stabilite în cauza Slancheva sila EOOD.

Instanța de fond a reținut că există o cauză de încetare a valabilității contractului de finanțare, deoarece s-a constatat că au fost create condiții artificiale pentru obținerea fondurilor nerambursabile, ceea ce determină incidența dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, potrivit cărora: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine schemei de ajutor."

Așadar, în speță nu poate fi aplicată o altă sancțiune decât cea prevăzută de Regulament, instanța de fond reținând în mod corect că nu se poate susține îndeplinirea obiectivelor finanțării din Programul FEADR, atâta timp cât reclamanta și-a încadrat activitatea într-un grup economic coordonat, serviciile fiind prestate către societățile din grup ori către asociații ori administratorii acestora, membri ai acelorași familii.

Este adevărat că reclamanta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă referirea la textul de lege s-a făcut formal, deoarece nu s-a arătat în mod concret care sunt aspectele ce ar putea fi subsumate prevederii menționate. În esență, toate criticile formulate în cererea de recurs sunt de nelegalitate și privesc dreptul substanțial incident în cauză, astfel încât susținerile au fost analizate de instanța de recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, în mod legal s-a reținut în sarcina reclamantei SC A. SRL existența unei nereguli în accepțiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, actele administrative în litigiu, respectiv Decizia nr. 18507 din 21 mai 2015 de soluționare a contestației și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26 martie 2015, emise de AFIR -, nefiind afectate de niciun motiv de nulitate, criticile reclamantei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apărând ca neîntemeiate.

vi) Temeiul de drept al soluției pronunțate de Înalta Curte

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1156 din 6 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM