ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 641/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. SRL), în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 13763/14.04.2015 emise de pârâtă și anularea titlului de creanță, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat in data de 17.02.2015, înregistrat la AFIR sub nr. x/17.02.2015 și comunicat la data de 23.02.2015, dar și suspendarea, în baza prevederilor art. 15 din Legea 554/2004, a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat în data de 17.02.2015, înregistrat la AFIR sub nr. x/17.02.2015 și comunicat la data de 23.02.2015, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii prin care s-a solicitat anularea Procesului-verbal menționat.

Prin sentința civilă nr. 829 din 26 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei, anularea actelor de corecție financiară ca neproporționale și depășind obiectivele Regulamentului CE 2988/95, exonerarea reclamantei de obligația restituirii finanțării nerambursabile.

În motivarea recursului, a arătat că motivele respingerii acțiunii sunt contradictorii și străine de natura cauzei, fiind practic argumente importate în mod nepermis dintr-o cauză paralelă cu o semnificație particulară, inaplicabilă în prezenta speță.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat recurenta că este incident sub aspectul aplicării art. 4 din Regulamentul Consiliului UE nr. 2988/95.

Recurenta a susținut că soluția din dosarul ce o privește pe C., fiind definitivă și comunicată la data pronunțării din prezenta cauză, a reprezentat o sursă de inspirație și a influențat decisiv soluția. A arătat că soluția definitivă din dosarul privind pe C. acoperă cu autoritate de lucru judecat doar ipoteza conform căreia, potrivit ICCJ în decizia 3781/23.11.2017, după data prezentării dovezii capacității de cofinanțare a proiectului, sumele înregistrate în rulajele celor două conturi ale recurentei nu se mai ridică la nivelul celui prezentat în dosarul cererii de finanțare, ceea ce reprezintă în mod indubitabil o încălcare a criteriului de eligibilitate anterior nominalizat. Această concluzie nu poate fi nicidecum extinsă la prezenta cauză ce o privește pe reclamanta A., cu titlu de efect pozitiv al lucrului anterior judecat.

A precizat că este de neînțeles cum se face că în cazul A. toate criteriile de identificare a condițiilor artificiale au fost reținute, în timp ce în cazul C. doar considerentul capacității financiare a fost găsit ca relevant și concludent. Deși motivele administrării corecției la A. au fost copiate de la C., cazurile erau totuși diferite.

Referitor la speculațiile pe seama apartenenței A. la grupul de producători D. S.R.L., a arătat recurenta că în nici un moment în cazul A. nu au fost ridicate dubii privind capacitatea de asigurare a surselor financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.

A apreciat că sancțiunea administrată cu autoritate de lucru judecat în privința C. pentru unicul argument reținut la fond ca fiind concludent și vizând prezumtiva lipsă a asigurării cofinanțării pe durata derulării proiectului nu putea fi extrapolată sub auspiciile unui efect pozitiv de lucru judecat și în privința A., care exploata o fermă de vaci deja funcțională, din care obținea venituri și pe care doar o extindea.

Nicăieri în cazul de față nu s-a reținut că resursa de cofinanțare ar fi lipsit vreun moment, atât la formularea cererii pentru fonduri nerambursabile, cât și pe toată durata derulării propriului proiect.

Elementul privind "modalitatea incorectă prin care beneficiarul a obținut finanțarea nerambursabilă", potrivit AFIR, nu este ca atare judecat și stabilit cu autoritate sau putere de lucru judecat decât în cauza C., nu și în prezenta cauză. Chiar și acolo, sancțiunea a fost girată judiciar doar sub aspectul lipsei asigurării cofinanțării pe durata derulării proiectului, inaplicabil în cazul A..

A mai arătat recurenta că judecătorul fondului a preluat excesiv argumente oferite din alt doar și, nesesizând distincțiile, a girat o măsură neproporțională, o dublare a sancțiunii vizând retragerea și finanțării A..

Măsura contestată de A. este una neproporțională și neconvingătoare și depășește clar obiectivele urmărite ce țin de protejarea intereselor financiare europene. Instanța de fond nu a asimilat și nu a aplicat în judecata sa devolutivă principiul proporționalității și nu a examinat gravitatea și adecvarea măsurii în raport de obiectivul european urmărit expres prin Regulamentul NR. 2988/95 al Consiliului.

A concluzionat recurenta că prima cauză nu trebuia să aibă o înrâurire sub aspectul efectului pozitiv de lucru judecat constând în lipsa finanțării și asupra recurentei A. din prezenta cauză.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat că motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând duce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 13763/14.04.2015 emise de pârâtă și anularea titlului de creanță, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 17.02.2015, înregistrat la AFIR sub nr. x/17.02.2015.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare menționat anterior s-a stabilit că se impune recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil în cuantum de 3.646.277,98 RON plătit de AFIR în cadrul executării contractului de finanțare si rezilierea contractului de finanțare x/26.08.2011 încheiat cu reclamanta.

Prin Decizia nr. 13763/14.04.2015 s-a dispus de către pârâtă respingerea contestației formulate de către reclamantă împotriva procesului-verbal.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a fost invocat de recurentă faptul că motivele respingerii acțiunii sunt contradictorii și străine de natura cauzei, fiind practic argumente importate în mod nepermis dintr-o cauză paralelă cu o semnificație particulară, inaplicabilă în prezenta speță.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că acțiunea este nefondată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.

Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar existența unei contradicții logice în considerente nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Înalta Curte, analizând hotărârea atacată, constată și faptul că nu se poate reține cu privire la aceasta nici existența unei contrarietăți între considerente, în sensul ca din unele rezulta netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul ca acțiunea este fondată, nici contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv si considerente.

Referitor la susținerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că sentința recurată conține motive străine de natura cauzei, este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în prezentul dosar.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat recurenta că este incident sub aspectul aplicării art. 4 din Regulamentul Consiliului UE nr. 2988/95. Totodată, a invocat faptul că soluția definitivă din dosarul privind pe C. acoperă cu autoritate de lucru judecat doar ipoteza conform căreia, potrivit ICCJ în decizia 3781/23.11.2017, după data prezentării dovezii capacității de cofinanțare a proiectului, sumele înregistrate în rulajele celor două conturi ale recurentei nu se mai ridică la nivelul celui prezentat în dosarul cererii de finanțare, ceea ce reprezintă în mod indubitabil o încălcare a criteriului de eligibilitate anterior nominalizat. A apreciat că această concluzie nu poate fi nicidecum extinsă la prezenta cauză, cu titlu de efect pozitiv al lucrului anterior judecat.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, caz în care, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și atunci când contradicția operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale, lucrul judecat având și o funcție pozitivă care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora.

Or, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, prin decizia nr. 3781 din 23 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost menținută soluția de respingere a acțiunii similare formulate, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, de către C. S.R.L., în legătură cu care s-a afirmat în prezentul litigiu că a acționat concertat cu recurenta-reclamantă A. S.R.L., pentru crearea de condiții artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile.

Prin această decizie s-a reținut faptul că este judicioasă concluzia primei instanțe în sensul că obiectivul general al Măsurii 121 (criteriul obiectiv), respectiv creșterea competitivității sectorului agricol nu poate fi considerat îndeplinit în cauza de față, în condițiile în care recurenta C. S.R.L. este o societate controlată de un grup de persoane care acționează în interes comun și care a mai depus un proiect în cadrul aceleiași măsuri (prin S.C. "A." S.R.L. - fosta S.C. "B." S.R.L.), cu obiective similare cu cele ale societății recurente. În realitate, procedându-se astfel, s-a urmărit obținerea unui ajutor financiar nerambursabil peste plafonul impus de Fișa Măsurii 121.

În ceea ce privește existența elementului subiectiv care presupune intenția beneficiarului de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru dobândirea acestuia, a reținut instanța de recurs că, în speța de față, se regăsesc indicatorii nominalizați în Nota directoare pentru auditori nr. 22/10.10.2013 emisă de comisia Europeană – Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, respectiv:

Indicatorii fizici și funcționali-legali:

Recurenta C. S.R.L. a realizat o ferma de vaci, cu următoarele componente: adăpost vaci; sală de muls și spații tehnologice; zona de tratament; fânar; platforma betonată, construcții noi edificate în anul 2014. S.C. "B." S.R.L. a depus în aceeași zi, 29.10.2010, un proiect similar cu cel al recurentei, având ca obiect extindere fermă de vaci. Cele două investiții sunt amplasate alăturat, funcționând ca un tot unitar, neputând fi privite independent. Recurenta C. S.R.L. nu are autonomie funcțională, deoarece utilitățile necesare asigurării investiției sunt asigurate numai prin intermediul și cu acceptul S.C. "B." S.R.L. (actuala S.C. "A." S.R.L.): necesar de apă, depozitare temporară a îngrășămintelor și pesticidelor, pregătire și păstrare hrană pentru animale, gararea utilajelor agricole pe platforma specială amenajată, etc.

Recurenta C. S.R.L. și S.C. "B." S.R.L. sunt administrate și deținute de membrii de familie, cu grade de rudenie apropiate.

Asociatul unic și administratorul societății recurente C. S.R.L., d-na E. are domiciliul la aceeași adresă la care are domiciliul și dl. F., soțul d-nei G., care are calitatea de asociat unic și administrator al S.C. "B." S.R.L., respectiv în localitatea Gătaia, str. x, jud. Timiș. La aceeași adresă are sediul social și o altă societate care face parte din grupul de producători, respectiv S.C. "H." S.R.L.

La data depunerii cererii de finanțare, societatea recurentă C. S.R.L. și S.C. "B." S.R.L. făceau parte din grupul de producători D. S.R.L., în cadrul căruia S.C. "B." S.R.L. deținea cea mai mare parte a drepturilor de vot, dl. F., soțul administratorului S.C. "B." S.R.L. fiind președinte al consiliului de administrație al D. S.R.L..

Recurenta C. S.R.L. și S.C. "B." S.R.L. au același număr de telefon de contact și de fax (0256.410.198), iar această situație conduce la concluzia exprimată și de judecătorul fondului în sensul că cele două societăți funcționează pe piață pentru a facilita îndeplinirea obiectivelor grupului de persoane care acționează în interes comun și care formează grupul de producători D. S.R.L..

Potrivit instanței de recurs, este pertinentă aserțiunea primei instanțe potrivit căreia recurenta C. S.R.L., împreună cu alte societăți, putea să fie membră în cadrul unui grup de producători, însă, în cauza de față "tocmai această poziție și legătura de rudenie/afinitate dintre cei doi administratori (al reclamantei C. S.R.L. și al S.C. "B." S.R.L.) a creat și favorizat contextul de fapt și de drept în urma căruia partea reclamantă a obținut un avantaj nejustificat."

Indicatorii de afaceri/contabili/financiari

În vederea îndeplinirii criteriului de eligibilitate EG5 - Asigurarea cofinanțării investiției - recurenta a prezentat două extrase de cont emise de I. și J., soldurile finale ale acestora însumând 4.587.920,95 RON. În concret, este vorba despre:

• La ora 15:05, contul beneficiarului este creditat cu suma de 1.811.751,88 RON, conform OP nr. x/26.10.2010, reprezentând "fact rest", plătitor fiind S.C. "B." S.R.L. din contul x;

• La ora 15:19, contul beneficiarului este creditat cu suma de 867.000,00 RON, conform OP nr. x/26.10.2010, reprezentând "fact rest ", plătitor fiind D.;

• La ora 15:28, contul beneficiarului este creditat cu suma de 84.024,21 RON, conform OP nr. x/26.10.2010, reprezentând "fact rest ", plătitor fiind K.;

• La ora 15:39, contul beneficiarului este creditat cu suma de 1.120.000,00 RON, conform OP nr. x/26.10.2010, reprezentând "fact rest ", plătitor fiind S.C. "H." S.R.L.

Astfel, într-un interval extrem de scurt de timp, beneficiarul încasează în cont de la grupul de producători D. S.R.L. și de la alte entități membre ale aceluiași grup de producători, respectiv S.C. "B." S.R.L. și S.C. "H." S.R.L., sume consistente ca urmare a achitării unor "facturi restante", în condițiile în care în perioada anterioară, după cum în mod judicios a evidențiat și prima instanță, societatea recurentă C. S.R.L. nu a avut încasări substanțiale, comparabile cu cele anterior descrise.

Un indiciu important al acțiunii concertate a părții cu societățile care fac parte din grupul de producători este reprezentat de faptul că la data de 27.10.2010, din soldul inițial de 3.882.841,21 RON, recurenta a efectuat pe parcursul zilei următoarele plăți:

- la ora 15:13, o plată în valoare de 596.400 RON, conform OP nr. x/27.10.2010, către F., reprezentând "restituire creditare firmă";

- la ora 15:13, o plată în valoare de 580.000 RON, conform OP nr. x/27.10.2010, către S.C. "A." S.R.L., reprezentând "fact rest";

- la ora 15:13, o plată în valoare de 2.386.900 RON, conform OP nr. x/27.10.2010, către L., reprezentând "restituire creditare firmă";

La ora 16:23, în urma altor două plăți efectuate de recurenta C. S.R.L. către Alegra MA (15.000 RON) și S.C. "H." S.R.L. (30.000 RON), soldul final al contului este de 274.521,21 RON.

La data de 31.10.2010, contul prezintă un sold final creditor de 1.269,21 RON.

În raport de situația contabilă anterior prezentată, instanța de control judiciar a apreciat că este corectă concluzia la care au ajuns atât emitentul procesului-verbal contestat, cât și prima instanță, în sensul că, după data prezentării dovezii capacității de cofinanțare a proiectului, sumele înregistrate în rulajele celor două conturi ale recurentei C. S.R.L. nu se mai ridică la nivelul celui prezentat în dosarul cererii de finanțare, ceea ce reprezintă în mod indubitabil o încălcare a criteriului de eligibilitate anterior nominalizat.

A mai reținut instanța de recurs și faptul că S.C. "B." S.R.L. (actuala S.C. A. SRL) a depus în dosarul cererii de finanțare, ca dovadă a capacității de cofinanțare a proiectului, doua extrase ale contului x emise de I., unul pentru ziua de 25.10.2010 și unul pentru ziua de 26.10.2010. Din extrasul de cont emis de I. în data de 26.10.2010 - ora 13:07, pentru ziua de 26.10.2010, rezultă un sold final creditor al contului x în cuantum de 3.407.741,17 RON. Cu toate că suma de 3.407.741,17 RON din contul x este prezentată de S.C. "B." S.R.L. ca dovadă a capacității de cofinanțare a proiectului, la ora 15:05 (ulterior emiterii extrasului de cont prezentat în dosarul cererii de finanțare), în aceeași dată de 26.10.2010, S.C. "B." S.R.L. plătește către S.C. C. S.R.L. suma de 1.811.751,88 RON, conform extrasului de cont I. prezentat de S.C. C. S.R.L. în dosarul cererii de finanțare. Așadar, se poate constata faptul că aceeași sumă de bani a fost utilizată pentru a proba cofinanțarea a două proiecte pe Măsura 121.

A concluzionat instanța de control judiciar că aspectele prezentate confirmă existența elementului subiectiv.

În raport cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte nu poate ignora caracterul definitiv al deciziei nr. 3781 din 23 noiembrie 2017, pronunțată cu privire la C. S.R.L., prin care s-a statuat asupra situației de fapt și de drept ce privește, deopotrivă, și pe recurenta-reclamantă A. S.R.L., în condițiile în care, în prezenta cauză nu au fost relevate împrejurări diferite, de natură să conducă la o altă soluție.

Înalta Curte reține că printr-o hotărâre judecătorească anterioară asupra chestiunii de drept în litigiu s-a stabilit că toate elementele constatate în cazul recurentei sunt în măsură să demonstreze faptul că este o societate controlată de un grup de persoane care acționează în interes comun și care a mai depus un proiect în cadrul Măsurii 121 (prin S.C. "A." S.R.L.), cu obiective similare celor ale recurentei. Procedându-se astfel, s-a urmărit eludarea restricțiilor privind mărimea proiectelor eligibile și suma maximă a ajutorului per beneficiar, iar această statuare nu mai poate face obiectul unei evaluări proprii a prezentei instanțe de control judiciar, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției de lucru judecat, care a intervenit în cauză.

Susținerea recurentei potrivit căreia în cazul C. doar considerentul capacității financiare a fost găsit ca relevant și concludent este nefondată întrucât, astfel cum în mod corect a constatat prima instanță, Decizia nr. 3781/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a analizat toate elementele subiective reținute și de prima instanță, nu doar capacitatea financiară, acest din urmă element fiind definitoriu în existența abaterii, coroborat cu ceilalți indicatori.

Pentru motivele arătate, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu se mai impune examinarea celorlalte critici formulate de recurentă în susținerea motivului de casare invocat în recurs.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C."A." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 829 din 26 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C."A." S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 829 din 26 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2021.