ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5905/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal la data de 19 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 1.04.2016 privind proiectul "B., Codlea, jud. Brașov" nr. X, precum și a Deciziei nr. 6389/13.03.2017, emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 3393 din 18 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3393 din 18 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că legalitatea actului constatator al neregulii a fost reținută de prima instanță fără a fi îndeplinite cerințele legale pentru constatarea neregulii, sentința atacată fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei Europene.

De altfel, recurenta-reclamantă a apreciat că argumentele expuse prin considerentele hotărârii recurate sunt și contradictorii și chiar străine de natura cauzei, în speță, fiind aplicabil în opinia sa inclusiv motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că eronat s-a reținut de instanța de fond, urmare a greșitei aplicări a legii, că ori de câte ori se constată existența mai multor beneficiari pe aceeași platformă zootehnică, care au conlucrat la un moment dat, rezultă că acești fermieri nu funcționează independent și că servesc unor interese oculte, nedeclarate. În realitate, cu atât mai mult cu cât independența funcțională a fermierilor există, trebuie ca "legăturile dintre asociați" să fi fost de așa natură încât, din analiza lor, să se poată reține, mai presus de orice dubiu, concluzia unei acumulări a finanțării în patrimoniul unei singure persoane, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că sentința atacată nu cuprinde arătarea probelor pe care se întemeiază cele reținute în cuprinsul acesteia și nici nu există de altfel probe din care să rezulte în concret împrejurarea că C. ar fi reușit să își însușească rezultatele financiare ale celor patru proiecte, manipulându-i pe interpușii săi pentru a încălca regulile liberei concurențe pe piață.

Se mai susține că greșit a reținut judecătorul fondului că membrii unei cooperative "nu se afla în concurență", câtă vreme un criteriu de selecție al Măsurii 121 - apartenența la o cooperativă - nu poate deveni, în același timp, un motiv de neeligibilitate privind candidatul la aceeași Măsură. Mai mult, nu se poate statua că membrii cooperatori "încalcă regulile concurenței loiale" acționând coordonat, cât timp scopul stabilit de legiuitor asocierii este creșterea veniturilor din activitate, acesta fiind și un obiectiv specific al Măsurii 121 (obiectiv nr. 3).

Recurenta-reclamantă a învederat că eronat s-a reținut prin sentința atacată că simpla constatare a unei colaborări între asociații beneficiarilor, chiar și în lipsa unei legături de rudenie între aceștia, ar fi suficientă pentru a face dovada (i) că proiectele lor nu puteau funcționa altfel decât ca un tot unitar sau(ii) că afacerea a fost comună, aptă să creeze un avantaj necuvenit pentru pretinsul beneficiar real al finanțării.

Colaborarea dintre asociații beneficiarilor a fost nu doar transparentă, dar și legală, nefiind interzisă de finanțator. Astfel, colaborarea asociatului recurentei (economist) sau a soțului acesteia (inginer agronom) cu ceilalți beneficiari a avut la bază contracte individuale de muncă pe timp parțial și a presupus remunerarea corectă a muncii prestate în beneficiul acelor societăți. Pe de altă parte, o astfel de împrejurare nu putea fi asimilată forțat unei situații apte să știrbească din drepturile conferite de lege și actul constitutiv asociaților și administratorilor celorlalți beneficiari, aceștia necedând către asociata Recurentei controlul propriilor lor afaceri.

Contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. instanța de fond nu și-a întemeiat raționamentul său pe vreo probă din care să rezulte că asociatul Recurentei ar fi reușit, urmare a funcției deținută de el sau de soțul său, să devină el însuși beneficiarul finanțărilor obținute de ceilalți beneficiari sau să transfere presupusului beneficiar real - C. - profiturile rezultate din funcționarea proiectelor implementate.

De asemenea, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond în mod nelegal a dat relevanță unor aspecte străine de natura cauzei, pe care, mai mult, le-a și reținut trunchiat, necoroborând constatările intimatei cu probele administrate în dosar și prevederile legale aplicabile speței și, totodată, în mod nelegal s-a procedat în cauză la aprecierea probelor, prin încălcarea principiului aflării adevărului și a dreptului la apărare.

Nu în ultimul rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă învederează că instanța de fond nu a dat eficiență dezlegărilor din sentința civilă nr. 3919/07.12.2016, obligatorie pentru părți, referitor la critica de nelegalitate privind nelegala constituire a comisiei care a soluționat contestația prealabilă și a emis Decizia de soluționare a contestației prelabile.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data 11 martie 2019 intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările susținute în fața primei instanțe.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, judecătorul este în drept, printre altele, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Pe cale de consecință, sunt nefondate susținerile recurentei privind maniera de administrare a probatoriului, a cadrului cercetărilor pe care era chemată instanța de fond să le realizeze, neputându-se afirma că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile legale ce îi revin cu privire la aflarea adevărului în cauză. În concret, instanței îi revenea, în esență, obligația de a verifica dacă acele elemente reținute de autoritatea administrativă ca fiind neregulă se confirmă, or, în realizarea unor astfel de verificări judecătorul are deschisă calea administrării oricărui probatoriu apreciat de acesta drept pertinent și util pentru deplina sa lămurire. De altfel, instanța de control judiciar reține că și în jurisprudența CJUE s-a statuat că revine instanței de trimitere sarcina de a efectua, în conformitate cu normele privind probele din dreptul național, o apreciere globală a tuturor elementelor și împrejurărilor de fapt (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Bonik, C-285/11). În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aspectele criticate de recurentă reprezintă, în realitate, componente ale raționamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în susținerea soluției pronunțate și care vizează maniera de interpretare a forței probante a unor mijloace de probă (ex. caracterul extrajudiciar al rapoartelor tehnice de expertiză depuse de reclamantă), ori modul de aplicare, în cauză, ori de interpretare, dat de instanță, normelor de drept material și procedural (ex. evocarea prevederilor art. 4 din Regulamentul CE nr. 65/2011), acestea fiind componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunțării hotărârii judecătorești adoptate și care reprezintă o valență a principiilor iura novit curia și da mihi fatum, dabo tibi ius, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanța va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse și se realizează inclusiv prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, ca urmare a unor raționamente logice, aparține, însă, doar instanței.

Totodată, Înalta Curte reține că un astfel de proces al "judecății" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătorești, care reprezintă în esență, (astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în pct. 50 al Deciziei sale nr. 233 din 7 aprilie 2021) fixarea, prin redactare, a silogismului judiciar, care explică și justifică soluția și reprezintă o garanție că rezultatul judecății este expresia deliberării, în mod esențial sub aspectul conținutului.

În aceeași ordine de idei, referitor la criticile exhibate de recurentă care vizează modul în care instanța de fond a apreciat, interpretat și coroborat probele administrate în cauză, recurenta susține că prima instanță ar fi desconsiderat dovezile administrate, încălcând în opinia sa, norme de procedură, considerând, totodată, că maniera în care judecătorul fondului a apreciat materialul probator administrat în stabilirea situației de fapt este unul eronat. Din această perspectivă, reține Înalta Curte că demersul de coroborare a probelor reprezintă, inclusiv pentru argumentele expuse în paragrafele anterioare, o componentă a procesului de deliberare, ce este în strânsă legătură cu aprecierea, de către judecătorul fondului, a forței probante a mijloacelor de probă administrate, or toate aceste aspecte vizează, în fapt, contrar celor afirmate de recurentă, elemente de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de nelegalitate.

Or, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

Mai mult, față de conținutul concret al dreptului la apărare, astfel cum este acesta reglementat de art. 13 C. proc. civ., potrivit căruia: părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii, fiindu-le asigurată posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului și de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului, de a propune probe, de a-și face apărări, de a prezenta susținerile în scris și oral și de a exercita căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, instanța putând dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate, Înalta Curte consideră că nu se poate reține că prin demersul de apreciere, de către instanță, a probelor un astfel de drept este golit de conținut.

De altfel, instanța de control judiciar observă că, ori de câte ori, spre exemplu, în procesul de evaluare a forței probante a mijlocului de probă constând în rapoartele extrajudiciare de expertiză, judecătorul fondului a apreciat că lipsește concluziilor exprimate prin acestea aptitudinea de a dezlega aspectele relevante cauzei, judecătorul fondului a menționat rațiunile care l-au determinat să facă astfel de aprecieri.

Totodată, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar reține că motivarea hotărârii recurate nu cuprinde motive străine de natura cauzei și, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de casare era necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în raport de aceste dispoziții casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a dat eficiență dezlegărilor din sentința civilă nr. 3919/07.12.2016, obligatorie pentru părți, referitor la critica de nelegalitate privind nelegala constituire a comisiei care a soluționat contestația prealabilă și a emis Decizia de soluționare a contestației prelabile.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante instanța de fond nu a fost în eroare atunci când a reținut că nu există identitate de obiect și cauză pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat, având în vedere că dosarul nr. x/2016 în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3919/07.12.2016 a avut ca obiect anularea Deciziei nr. 15766/07.06.2016, emisă de AFIR, prin care s-a dispus suspendarea contestației nr. 12867/09.05.2016, or în prezenta cauză se solicită anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28 martie 2016 privind proiectul "B., Codlea, jud. Brașov" nr. X, precum și a Deciziei nr. 6389/13.03.2017, emisă de AFIR.

Pe de altă parte, așa cum în mod judicios a reținut și judecătorul fondului, chiar dacă s-ar fi reținut nelegalitatea deciziei atacate, aceasta nu ar fi avut niciun efect asupra actului adminstrativ contestat, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28 martie 2016.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și beneficiarul A. S.R.L., la data de 01 august 2011, a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x Obiectul contractului îl reprezintă acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "B., Codlea, județul Brașov".

În baza contractului anterior menționat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 5.439.768 RON, echivalentul a maxim 1.332.950 euro, Autoritatea s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 3.263.861 RON, echivalentul a maxim 799.770 Euro - reprezentând 60% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 28 martie 2016 și înregistrat la data de 01 aprilie 2016 privind proiectul "B., Codlea, județul Brașov" s-a reținut faptul că reclamanta, împreună cu societățile D. S.R.L., E. S.R.L. și F. S.R.L. au creat condiții artificiale pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile prin Programul FEADR peste limitele legale din cadrul Măsurii nr. 121, astfel că suma decontată a devenit neeligibilă, stabilindu-se în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 3.251.195,41 RON.

Actele atacate în cauză sunt Decizia nr. 6389/13.03.2017 și titlul de creanță reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/01.04.2016, care rețin ca argumente faptul că grupul de firme F. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L. și A. S.R.L. a coordonat activitățile atât în perioada de implementare, prin rularea aceleiași sume de bani prin conturile celor patru beneficiari, cât și în cursul desfășurării activității, astfel încât să se creeze aparența îndeplinirii condițiilor existenței cofinanțării, iar în acest fel au fost create condiții artificiale cu scopul de a beneficia de facilitățile aferente Măsurii 121, deoarece fără aportul financiar obținut prin rularea banilor între cei patru beneficiari nici unul nu ar fi fost beneficiar eligibil.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei Europene și a principiilor statuate în jurisprudența CJUE, referitoare la analizarea condițiilor create în mod artificial, sunt nefondate.

Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/02011 definește neregula ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

De asemenea, art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, stabilește că, "Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective".

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a Eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, AFIR trebuie să se asigure că:

"Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Rezultă așadar, că abaterea poate fi atât a beneficiarului, cât și a autorității, că poate fi săvârșită atât cu intenție, cât și din culpă; și că, existența acesteia nu este condiționată de producerea unei pagube efective bugetului Uniunii Europene, fiind suficientă și simpla posibilitate ca abaterea să prejudicieze bugetul Uniunii.

Este de principiu că, în legătură cu existența condițiilor artificiale, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, au fost interpretate în cauza nr. C 434/12 aflată pe rolul CJUE Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "G." Razplashtatelna agentsia.

În această cauză, CJUE a stabilit că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:

• pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial;

• pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.

În continuare, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii.

Concluzionând în hotărârea CJUE se stabilește că Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare".

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare. Astfel că, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR, sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză sunt întrunite atât elementul obiectiv, cât și elementul subiectiv pentru a se reține crearea de condiții artificiale.

Astfel, având în vedere aspectele reținute în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la AFIR sub nr. x/01.04.2016, coroborate cu documentele existente în dosarul administrativ, au fost identificate elemente comune între entitățile juridice care derulează relații comerciale, elemente care, privite izolat, nu ar oferi temei suficient pentru constatarea neregulii, însă analizate în succesiunea lor și corelate între ele, conduc la concluzia că beneficiarul finanțării a acționat concertat cu ceilalți beneficiari cu scopul de a eluda normele legale și procedurale în vederea obținerii finanțării nerambursabile.

În acest sens, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în speță, neregula reținută în sarcina sa privind crearea de condiții artificiale are legătură cu faptul că a beneficiat de finanțare în mod indirect o persoană ori un grup care nu ar fi putut beneficia de finanțare nerambursabilă, ori acest tip de finanțare ar fi fost într-un cuantum mult mai mic sau că beneficiarul proiectului nu ar putut obține finanțarea.

Recurenta-reclamantă nu a respectat cerința din Ghidul Solicitantului privind asigurarea surselor financiare, pentru că s-a constatat că în fapt banii au circulat între firmele indicate cu scopul ca acele societăți care au obținut finanțări să dovedească că au finanțat proiectele și să poată depune cererile de plată către APDRP.

Totodată, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, fiecare măsură accesată are anumite condiții și anumite plafoane în limita cărora se acordă finanțări nerambursabile prin FEADR, astfel că ori de câte ori se constată că finanțarea nu a fost accesată pentru desfășurarea în mod independent a activității beneficiarului, ci pentru dezvoltarea unei afaceri a unei persoane ori grupuri de persoane, se încalcă tocmai acele condiții și limite ale finanțării, astfel că se impune restituirea sumelor primite.

În ceea ce privește elementul obiectiv, care alături de cel subiectiv probează existența condițiilor artificiale în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil, Înalta Curte apreciază că se impune analiza următorilor indicatori circumscriși circumstanțelor avute în vedere de C.J.U.E. la pronunțarea Hotărârii din 12 septembrie 2013, în cauza C-434/2012:

a) indicatorii externi/fizici, reprezentați de următoarele împrejurări:

- societățile, aparent independente din punct de vedere legal, dobândesc de la data de 27 martie 2012 aceeași adresă, respectiv Codlea, Extravilan, nr. 64 DJ 112 A km 5, jud. Brașov;

- societățile depun la aceeași dată cererile de finanțare - 29 octombrie 2010;

- obiectul de activitate al societăților este identic - creșterea păsărilor;

- obiectul cererilor de finanțare este identic - înființarea de ferme de găini ouătoare;

- același vânzător al parcelelor de teren, pe care urmau societățile să își desfășoare activitate, în urma parcelării - H. și I.;

- recepția investițiilor pentru toate societățile a avut loc la aceeași dată - 29 iunie 2012.

b) indicatori de structură/juridici:

- aceleași persoane sunt acționare ale mai multor companii cu legături de afaceri (comerciale) între ele sau acționariat încrucișat al companiilor, în spatele cărora se află aceleași persoane fizice - J., C., K., L. și M.;

- angajați preluați/reangajați de societăți - N., O., P., Q.;

- legătura dintre firme nu a fost dovedită doar cu privire la persoanele cu funcții de decizie (asociați, administratori, directori), dar chiar și aproape întreg personalul acestor firme (D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L. și reclamanta) a funcționat ori funcționează și în prezent ca angajați ai firmelor;

- la momentul emiterii actului contestat reprezentantul și asociatul reclamantei deține calitatea de angajat al societăților F. S.R.L. și al E. S.R.L.;

- mai multe dintre companiile presupus a fi legate au același consultant- R. S.R.L.

c) indicatori de afaceri/contabili/financiari:

- recurenta-reclamantă a contractat un credit la debutul activității, acesta fiind garantat printre alte persoane și de C., S., Galina Distribution S. și Galina Distribution S.;

- circuitul financiar din care a făcut parte recurenta-reclamantă este de netăgăduit, atât prin modul de participare al acesteia, cât și prin raportare la sumele de bani operate de aceasta prin încasare și, ulterior, prin virare, sub formă de plăți, celorlalte societăți, la datele de 06.07.2012, 09.07.2012, 11.07.2012-12.07.2012, 20.07.2012. După cum rezultă din acest circuit financiar, crearea acestuia era necesară pentru crearea aparenței de îndeplinire a condiției de asigurare a cofinanțării de către beneficiari a proiectelor finanțate.

În aceste condiții, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că indicatorii enumerați de intimata-pârâtă în conținutul procesului-verbal de constatare a neregulilor, contribuie la analiza globală a modului în care proiectul a fost implementat de către beneficiar, și denotă, printr-o analiză simultană, conduita entității care a beneficiat de sprijin comunitar, întrucât nu este suficient ca beneficiarul unui proiect să îndeplinească doar elementul obiectiv (finalitatea proiectului).

În acest sens, Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a emis Nota directoare pentru auditori nr. 22 din 10 octombrie 2013, având ca subiect crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții, notă în cuprinsul căreia a nominalizat existența unor indicatori, care dacă nu sunt îndepliniți, conduc la dovedirea creării de condiții artificiale.

În consecință, contrar susținerilor recurentei-reclamante, deși indicatorii enumerați, priviți separat, nu reprezintă nereguli, analizați în ansamblul lor, indică nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, a obiectivelor finanțate, aceste elemente conducând la concluzia unei coordonări deliberate a beneficiarilor, fiind dovedite indiciile existenței unor condiții artificiale în scopul obținerii unui ajutor financiar necuvenit.

Mai mult decât atât, Înalta Curte observă că în actul de control a fost identificat un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial.

În ceea ce privește elementul subiectiv, circumscris intenției de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea plăților, Înalta Curte reține că prin prisma scopului urmărit de reclamantă, aceasta a prefigurat inițial și, ulterior, a fost materializată această intenție frauduloasă, prin obținerea finanțării.

Prin urmare, în mod corect s-a făcut referire la scopul pentru care recurenta-reclamantă a acționat concertat cu societățile F. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. și anume, exclusiv acela de a obține și folosi în mod artificial fonduri europene, respectiv un veritabil avantaj necuvenit, care contravine obiectivelor măsurii accesate, obținut de beneficiar.

În consecință, s-a stabilit existența atât a elementului obiectiv, cât și a celui subiectiv, de natură a conduce la concluzia că a existat intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.

Așadar, nu se poate aprecia că, în cauză, nu ar fi fost analizate în mod legal, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, așa cum au fost interpretate în cauza nr. C 434/12.

De altfel, Înalta Curte reține că la momentul soluționării recursului dedus judecății în cauză, prin deciziile nr. 3845/11.09.2019 și nr. 34/13.01.2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a statuat cu caracter definitiv că atât societatea D. S.R.L., cât și societatea E. S.R.L. și-au coordonat activitățile cu societățile F. S.R.L. și A. S.R.L., atât în perioada de implementare, prin rularea aceleiași sume de bani prin conturile celor patru beneficiari, cât și în cursul desfășurării activității, astfel încât să se creeze aparența îndeplinirii condițiilor existenței cofinanțării, iar în acest fel au fost create condiții artificiale cu scopul de a beneficia de facilitățile aferente Măsurii 121, deoarece fără aportul financiar obținut prin rularea banilor între cei patru beneficiari, societățile D. S.R.L. și E. S.R.L. nu ar fi fost beneficiari eligibili.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3393 din 18 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.