ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2021

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 14814/23.04.2015 de soluționare a contestației și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțele bugetare nr. x/20.02.2015 emis de AFIR, cu consecința menținerii contractului de finanțare nr. x/11.06.201.

Prin sentința civilă nr. 1658 din 08 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 50 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care pârâta a depășit limitele contestației și, prin decizia de respingere a contestației, cu nesocotirea principiului procesual al neagravării situației contestatorului în propria cale de atac, a adus noi argumente și a suplimentat motivarea actului administrativ inițial, practică vădit nelegală care atrage anularea deciziei emise, întrucât îngreunează situația contestatoarei, privând-o în același timp pe aceasta de dreptul de a contesta pe cale administrativă aceste aspecte noi.

Astfel, prin decizia de respingere a contestației, pârâta a invocat, suplimentar față de procesul-verbal, și faptul că reclamanta a prezentat date neconforme cu realitatea, acesta fiind motivul pentru care experții evaluatori nu au identificat condițiile artificiale create, întrucât existenta acestor condiții la momentul evaluării Cererii de Finanțare a fost verificată prin prisma Declarației pe proprie răspundere privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, beneficiarul declarând și faptul că întreprinderea sa este una autonomă.

Deși acest aspect nu a fost menționat în procesul-verbal, recurenta a reiterat faptul că Declarația pe proprie răspundere corespunde realității, că societatea reclamantă se încadrează atât în categoria microîntreprinderilor și, mai mult, este autonomă, întrunind condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) și art. 42 din Legea nr. 346/2014, reclamanta neavând nici un număr mai mare de 9 salariați, nici o cifră de afaceri mai mare de 2.000.000 euro anual și nici nu deține procente din capitalul social sau din drepturile de vot în una ori în mai multe întreprinderi. De asemenea, nicio altă întreprindere nu deține niciun procent din capitalul social sau din drepturile de vot ale reclamantei, care este deținută în proporție de 100% de către dl. B..

Recurenta a mai susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că în speță nu se putea recurge la procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din Anexa 1 la contractul de finanțare, întrucât de la data transmiterii proiectului procesului-verbal și până la întocmirea acestuia, reclamanta a avut la dispoziție 20 de zile, timp în care putea remedia deficiențele.

Conform art. 8 alin. (3) din Anexa I, parte integranta din Contractul de finanțare, autorității contractante îi incumba obligația de a soma cu termen beneficiarul să remedieze deficiențele identificate în maxim de 30 de zile de la somare și, doar în cazul în care deficiențele nu sunt remediate în termen, autoritatea contractantă va proceda la recuperarea integrală a contravalorii ajutorului financiar public nerambursabil plătit.

Împrejurarea că pârâta a comunicat reclamantei, înainte de întocmirea procesului-verbal, proiectul acestuia, nu suplinește și nici nu înlocuiește obligația pârâtei prevăzută de art. 8 alin. (3) din Anexa I, parte integranta din Contractul de finanțare, situație în care este evident ca pârâta AFIR a procedat prematur și abuziv la măsura recuperării ajutorului financiar, fără a soma beneficiarul pentru remedierea acestor așa zise nereguli.

De asemenea, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4 din Regulamentul CE nr. 65/2011, conform cărora, fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii pentru care s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Raportat și la dispozițiile art. 9 din Regulamentul nr. 65/2011 conform cărora « nu se efectuează nicio plată legată de vreo măsură înainte de finalizarea controlatelor asupra măsurii cu privire la criteriile de eligibilitate», este evident că la data efectuării plăților, controalele efectuate de către structurile pârâtei au constatat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și necrearea de condiții artificiale, pentru că, în caz contrar, cererea de plată a reclamantei ar fi fost respinsă.

Recurenta a mai apreciat că în mod greșit instanța de fond a aplicat prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 și prevederile art. 44 din Legea 346/14.07.2014.

Astfel, a susținut că în mod eronat prima instanță a considerat că acțiunea beneficiarului de a presta servicii și de a furniza produse către entități juridice aparținând membrilor familiei sale (PFA C.) sau către entități în care administratorul beneficiarului A. S.R.L. este asociat cu un procent de 18% (D. SRL) ori că administratorul unuia dintre clienții săi (E. SRL) a fost angajat al beneficiarului, reprezintă o neregulă în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care, prestarea de servicii, chiar și către membrii familiei (în condiții de totală transparență și în aceleași condiții contractuale cu cele folosite în relațiile cu ceilalți clienți) nu reprezintă o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, și nici de la prevederile contractuale, întrucât acest lucru nu este interzis de nicio reglementare națională sau europeană și nici de contractul încheiat între părți, iar aceste entități menționate în procesul-verbal nu sunt societăți legate, conform art. 4

4

din Legea nr. 346/14.07.2004, astfel încât să existe suspiciunea de condiții artificiale.

În acest context, în mod greșit prima instanță a aplicat și prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, constatând că sunt îndeplinite condițiile obligatorii pentru a concluziona că reclamanta și celelalte entități au creat condiții artificiale necesare obținerii finanțării, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În ceea ce privește elementul obiectiv, în mod greșit instanța de fond a constatat existența acestuia, întrucât, prin implementarea proiectului reclamantei, a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR, dat fiind ca acest proiect este autonom și că respectă obiectivele schemei de ajutor și prin urmare nu se poate vorbi despre o divizare artificială a investiției, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre entitățile menționate în procesul-verbal nu este beneficiară de fonduri nerambursabile.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care finalitatea urmărită de schema de ajutor a fost atinsă, obligarea de către instanță a recurentei reclamante la restituirea fondurilor încalcă prevederile Regulamentului nr. 1698/2005, astfel cum au fost interpretate de CJUE, inclusiv în jurisprudența sa recentă.

În ceea ce privește elementul subiectiv, recurenta a susținut că instanța de fond a reținut existența unor legături de rudenie între reprezentantul reclamantei și clienții acesteia, însă aceste elemente de fapt nu sunt suficiente pentru a justifica rambursarea finanțării, în condițiile în care nu se coroborează cu alte împrejurări care să constituie indicii temeinice în sensul că reclamanta ar fi urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, mai ales în condițiile în care aceste obiective au fost atinse, după cum s-a arătat anterior.

Recurenta a reiterat faptul că nu există nicio interdicție, nici în legislația națională, nici în cea europeană, ca membrii familiei unui beneficiar să nu aibă acces la serviciile prestate de către acesta. De altfel, o atare interdicție ar fi de natură să încalce dreptul fundamental la muncă și libertatea de a desfășura o activitate comercială, garantate atât de Constituția României, cât și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Autoritatea pârâtă nu a dovedit că societatea reclamantă a fost creată cu scopul de a eluda regula de minimis, ci doar a constatat existența unor elemente de fapt, pe care le-a cunoscut, de altfel, încă de la momentul depunerii cererii de finanțare și care nu pot fi în măsură să fundamenteze cele reținute în procesul-verbal contestat.

Recurenta a mai susținut că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că finalitatea generală urmărită de schema de ajutor și obiectivele specifice ale măsurii 312 nu au fost atinse, având în vedere aceleași considerente, respectiv faptul că serviciile oferite de către reclamantă au fost prestate către entități deținute de către beneficiar sau de rudele acestuia.

Recurenta a arătat că îndeplinirea obiectivelor Măsurii 312 este evidentă, având în vedere faptul că fondurile au fost învestite conform contractului de finanțare, utilajele achiziționate se află în continuare în proprietatea beneficiarului, acestea au fost folosite doar în scopul destinat prevăzut în cererea de finanțare - crearea și diversificarea de servicii în mediul rural - s-a creat o noua micro-întreprindere de către un tânăr întreprinzător, s-au produs și realizat venituri din comercializarea de produse meșteșugărești, iar beneficiarul a creat locuri de muncă într-o perioada economică dificilă.

Totodată, între reprezentantul reclamantei și clienții către care acesta prestează servicii există doar legături de familie și nu legături în sensul art. 4

4

din Legea nr. 346/2004.

Relația reclamantei cu celelalte entități menționate în procesul-verbal este una strict comercială, de tipul furnizor-client și s-a desfășurat în termeni și condiții similare cu cele folosite în relațiile cu ceilalți clienți: aceleași prețuri, aceleași modalități și termene de plată, aceleași prevederi contractuale, aceleași proceduri de lucru etc.

Invocarea celorlalte aspecte - ca indicatori fizici și funcționali - cum ar fi faptul că spațiul în care beneficiarul realizează investiția este deținut în baza unui contract de comodat încheiat cu membrii familiei sau că asociatul unic al beneficiarului și reprezentantul PFA C. și PFA B. au același domiciliu, este o împrejurare firească în opinia recurentei, în condițiile în care asociatul unic al beneficiarului și titularul PFA B. sunt una și aceeași persoană, iar titulara PFA C. este soția acestuia. Mai mult, contractul de comodat a fost încheiat la data de 10.12.2009, înainte chiar de încheierea contractului de finanțare x din 11.06.2010; deci autoritatea contractantă nu a considerat o neregulă acest aspect la data încheierii contractului și a efectuării plăților.

Cu privire la nemenținerea de către reclamantă a celor șase locuri de muncă propuse prin cererea de finanțare, instanța a apreciat în mod greșit că beneficiarul nu îndeplinește criteriul de selecție S.2, întrucât îndeplinirea acestui criteriu rezultă în mod evident din Contractele de munca și Statele de plată, din care reiese în mod clar că beneficiarul a creat atât pe parcursul implementării proiectului cât și în perioada de monitorizare mai mult de șase locuri de muncă, așa cum era prevăzut prin memoriul justificativ aferent cererii de finanțare declarate eligibile de către autoritatea contractantă.

Este adevărat că nu a avut în mod constant un număr de șase angajați dar, de altfel, beneficiarul nici nu s-a obligat și nici nu era obligat în acest sens. El s-a obligat la crearea a șase locuri de muncă în perioada de implementare și în cea de monitorizare și nu la un personal permanent de 6 angajați, care de altfel nici nu se justifica pe durata unui întreg an calendaristic, dată fiind activitatea beneficiarului, aceea de prestări servicii agricole, care se efectuează doar în anumite perioade ale anului.

Împrejurarea că o parte dintre angajații beneficiarului își au domiciliul legal în mediul urban este lipsit de relevanță pentru îndeplinirea unuia dintre Obiectivele Măsurii 312, și anume:

"crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural". Este evident că acest obiectiv a fost îndeplinit cu succes, întrucât toți angajații și-au desfășurat activitatea în spațiul rural, respectiv în comuna Vânători, județul Galați, aspect ce se găsește prevăzut și în cuprinsul contractelor individuale de muncă încheiate cu fiecare angajat în parte.

În ceea ce privește nerespectarea Criteriului de selecție S3, și anume nerealizarea de venituri din comercializarea produselor meșteșugărești, beneficiarul a făcut dovada că a produs și comercializat astfel de produse, chiar dacă veniturile din vânzarea unor astfel de produse sunt mai mici decât estimările inițiale, însă acest aspect nu este de natură a conduce la recuperarea sprijinului acordat, care, conform art. 3 alin. 1 si 7(8) din Anexa 1 la contract, va fi retras doar dacă obiectivele finanțate nu sunt utilizate conform scopului destinat, utilajele au fost vândute sau închiriate, dacă se modifică substanțial proiectul sau dacă își modifică destinația.

În condițiile în care toate utilajele achiziționate pentru dezvoltarea activităților meșteșugărești pot fi folosite doar la realizarea măturilor, veniturile realizate din vânzarea acestora arată clar faptul că obiectivele finanțate au fost folosite conform scopului destinat.

În concluzie, recurenta a susținut că au fost respectate dispozițiile Contractului de Finanțare, în sensul că: sprijinul acordat a fost utilizat exclusiv în scopul destinat prin Cererea de finanțare, respectiv achiziționarea unor utilaje în vederea prestării de servicii către terți, în baza contractelor aferente; utilajele finanțate nu au fost vândute sau închiriate, fiind respectate toate condițiile de eligibilitate, condiții care nu s-au modificat ulterior; proiectul a fost implementat cu succes și a atins pe deplin obiectivele generale și specifice ale măsurii 312, respectiv dezvoltarea de noi microîntreprinderi și crearea de locuri de muncă în mediul rural, reducerea gradului de dependență de agricultură; beneficiarul a menținut în funcțiune investiția realizată; proiectul nu a fost modificat; nu au existat condiții artificiale și nici legături între beneficiar și alte entități; ajutorul nu a fost acordat nejustificat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, și S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanțare nr. x pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în vederea finanțării proiectului intitulat "Achiziție de mașini agricole pentru prestări servicii și dezvoltarea activităților meșteșugărești în localitatea Odaia Manolache, județ Galați", cuantumul finanțării nerambursabile acordate fiind de maxim 637.840,18 RON, din care 80% contribuție din fondurile Uniunii Europene și 20% contribuție publică națională de la bugetul de stat. Perioada de implementare a proiectului a fost de 6 luni, în prezent proiectul fiind finalizat, iar suma nerambursabilă de 637.840,18 RON a fost achitată în două tranșe, ultima plată fiind efectuată la data de 16 decembrie 2010.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.02.2015, încheiat ca urmare a controlului ex-post efectuat la locul de realizare al investiției, Sat Odaia Manolache, comuna Vînători, jud. Galați, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a stabilit că beneficiarul S.C. A. S.R.L. a încălcat prevederile art. 1 (3) din contractul de finanțare nr. x/01.04.2011 și art. 1, 3, și 8 din Anexa 1 la acest contract, precum și legislația europeană și națională în vigoare, astfel că investiția realizată a devenit neeligibilă, motiv pentru care s-a dispus recuperarea integrală a sprijinului financiar acordat, respectiv 637.840,18 RON.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat contestație administrativă beneficiarul S.C. A. S.R.L., contestație care, prin decizia nr. 14914/23.04.2015, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei și a procesului-verbal, susținând că au fost respectate atât prevederile contractuale, cât și legislația incidentă în materie, astfel încât se impune menținerea contractului de finanțare.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reținând, în esență, că actele contestate sunt legale și temeinice, pârâta dispunând în mod corect recuperarea sprijinului financiar acordat reclamantei S.C. A. S.R.L..

Prin motivele de recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L. a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale incitente în cauză, reiterând criticile formulate prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte își însușește concluzia instanței de fond care, după analiza detaliată a tuturor susținerilor reclamantei, a reținut legalitatea actelor contestate, întrucât aceasta reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speța dedusă judecății.

Astfel, instanța de control judiciar constată că sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011. În esență, recurenta reclamantă a susținut că prin decizia de respingere a contestației, intimata pârâtă a nesocotit principiul procesual al neagravării situației contestatorului în propria cale de atac, întrucât a adus noi argumente și a suplimentat motivarea actului administrativ inițial.

Înalta Curte reține că respectarea prevederilor art. 50 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 se apreciază prin raportare la dispozitivul deciziei de soluționare a contestației administrative. Or, prin Decizia nr. 14914/23.04.2015 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.02.2015, fiind menținută sancțiunea aplicată.

Așadar, prin Decizia de respingere a contestației administrative, recurentei reclamante nu i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, iar legalitatea și temeinicia Deciziei de respingere a contestației administrative va fi analizată prin raportarea la temeiurile de fapt și de drept care au fundamentat emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.02.2015.

În plus, trebuie subliniat că prin Decizia de soluționare a contestației nu a fost modificat ori completat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, ci doar s-a examinat, prin prisma motivelor invocate, contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva acestuia, respectiv s-a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal. Cu alte cuvinte, prin aspectele suplimentare reținute în cuprinsul deciziei, intimata pârâtă doar a răspuns criticilor formulate de recurenta reclamantă, fără a-i impune acesteia constrângeri suplimentare care să-i creeze o situație mai grea în propria cale de atac.

În ceea ce privește susținerile recurentei reclamante referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 8 pct. 3 din Anexa I la contractul de finanțare, potrivit cărora autoritatea contractantă somează beneficiarul finanțării să remedieze deficiențele identificate în maxim 30 de zile de la somație, iar în caz de neremediere se procedează la recuperarea integrală a contravalorii ajutorului financiar public nerambursabil plătit, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate.

Astfel, instanța de control judiciar observă că, urmare a unui control ex-post efectuat la locul de realizare al investiției, au fost constatate o serie de nereguli (existența unor întreprinderi legate, crearea de condiții artificiale în vederea obținerii finanțării). Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din Anexa I la contractul de finanțare nu este aplicabilă în cauză întrucât neregulile constatate sunt structurale, viciind în întregul său finanțarea - crearea de condiții artificiale - și nu mai pot fi remediate ulterior în condițiile reglementate de prevederile invocate de recurentă.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care, în fapt, s-a reținut crearea unor condiții artificiale, nu sunt aplicabile prevederile art. 8 pct. 3 din Anexa I la contractul de finanțare care obligă autoritatea pârâtă la notificare și la acordarea unui termen, întrucât aceste nereguli nu sunt susceptibile de a fi remediate.

Înalta Curte constată că este nefondată și critica formulată de recurenta reclamantă care vizează încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (8) și art. 9 din Regulamentul nr. 65/2011. În esență, recurenta a susținut că verificarea creării condițiilor artificiale poate forma doar obiectul unui control ex-ante, iar în cauză, la data efectuării plăților, controalele efectuate de către structurile pârâtei au constatat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și necrearea unor condiții artificiale, pentru că, în caz contrar, cererea de plată ar fi fost respinsă.

Contrar celor susținute de recurenta reclamantă, instanța de control judiciar constată că, prin dispozițiile art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011, s-a prevăzut în mod expres și posibilitatea unor controale ex post.

Astfel, deși la momentul încheierii contractului a fost verificată îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, Agenția nu a avut la dispoziție toate datele privind implementarea proiectului și modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptățită ca în perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex-post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Așadar, stabilirea faptului că la momentul încheierii contractului au fost create condiții artificiale pentru accesarea finanțării poate fi efectuată și ulterior acestui moment, cu atât mai mult cu cât existența condițiilor artificiale se verifică atât în raport de conduita beneficiarului la momentul încheierii contractului, cât și în raport cu activitatea sa ulterioară.

Prin urmare, verificarea formală a îndeplinirii condițiilor de accesare a finanțării, la momentul încheierii contractului, nu împiedică autoritatea să verifice menținerea acestor condiții și a scopului măsurii pe toată durata de derulare a contractului, inclusiv din perspectiva celor declarate inițial, care, coroborate cu activitatea ulterioară, pot conduce la concluzia existenței unei nereguli.

De altfel, în cauză, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contractul de finanțare s-a prevăzut atât posibilitatea verificării respectării de către beneficiar a tuturor angajamentelor asumate în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil (art. 1 alin. (1) din contract), cât și posibilitatea invalidării ulterioare a cererilor de plată în ipoteza în care se constată nereguli (art. 5 alin. (2) din contract).

Mai mult, stabilirea existenței condițiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente, care luate în ansamblu au creat convingerea autorității că s-au încălcat dispozițiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condițiilor de la momentul acordării finanțării.

Examinând, în continuare, criticile recurentei reclamante vizând reținerea greșită a creării condițiilor artificiale pentru accesarea fondurilor europene, Înalta Curte constată că sunt nefondate, autoritatea intimată reținând, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011.

Prin hotărârea pronunțată în data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, invocată atât de către judecătorul fondului, cât și de părțile din proces, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/11 trebuie interpretat în sensul că aceste condiții de punere în aplicare a textului de lege necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speței, care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, iar elementul subiectiv vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, motivarea actelor administrative și documentația care a stat la baza emiterii acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta reclamantă a creat condiții artificiale necesare pentru a obține finanțarea nerambursabilă, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Astfel, echipa de control a constatat că există o serie de indicatori fizici, funcționali-legali și de afacere/contabili/financiari care conduc la concluzia creării de condiții artificiale.

În acest sens, se observă că, potrivit constatărilor echipei de control, recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. are ca administrator pe B., iar pe parcursul implementării proiectului, beneficiarul a prestat servicii către entitățile juridice deținute de membrii familiei administratorului S.C. A. S.R.L., respectiv P.F.A. B. și P.F.A. C.. De asemenea, contractul de comodat prin care a fost dobândit spațiul în care a fost realizată investiția a fost încheiat cu membri familiei domnului B., administratorul S.C. A. S.R.L. Totodată, din documentele justificative prezentate cu ocazia controlului a rezultat că S.C. A. S.R.L. a prestat servicii preponderent către P.F.A. B. (100% - în 2011, 85% - în 2012) al cărei titular este administratorul unic al S.C. A. S.R.L. În plus, în anul 2012 a vândut mărfuri către S.C. D. S.R.L., din acționariatul căreia fac parte administratorul S.C. A. S.R.L. (domnul B. - 18,18%), doamna F. (mama domnului B. - 45,46%) și doamna G. (angajată a S.C. A. S.R.L. - 18,18%), iar în anul 2014 a vândut mărfuri către S.C. E. S.R.L., la care asociat unic și administrator este domnul H. (angajat la S.C. A. S.R.L.).

Înalta Curte constată că toate aceste aspecte denotă caracterul artificial al condițiilor create în vederea obținerii finanțării, iar susținerile recurentei reclamante în sensul că acestea nu sunt relevante și că legislația în vigoare nu le interzicea nu pot fi primite, câtă vreme ajutorul financiar de care a beneficiat recurenta reclamantă nu a condus la realizarea obiectivului general și a obiectivelor specifice ale Măsurii 312, respectiv de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida astfel structura economică în zona rurală. Astfel, nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care relațiile comerciale se desfășoară între beneficiar și entități ce au aceeași asociați/administratori și, mai mult, sunt membri ai aceleiași familii. Cu alte cuvinte, prin activitatea recurentei reclamante, nu au crescut și nu s-au diversificat serviciile pentru populația rurală, așa cum aceasta se angajase prin memoriul justificativ din cererea de finanțare.

De asemenea, în mod corect s-a reținut în actele contestate că recurenta reclamantă se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată" (conform art. 4

4

din Legea 346/14.07.2004) cu societățile către care prestează preponderent servicii sau vinde mărfuri, în condițiile în care singurul beneficiar real al proiectelor a fost familia Tănăsache, care a acționat împreună gestionându-și afacerile în comun.

Totodată, recurenta S.C. A. S.R.L. a urmărit să obțină în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil, întrucât în cea mai mare parte a perioadei de implementare nu a menținut cele șase locuri de muncă, deși acesta era unul din obiectivele specifice al proiectului. Mai mult, persoanele angajate nu făceau parte din mediul rural. Ca atare, în mod corect organele de control au concluzionat că nu a fost îndeplinit criteriul de selecție S.2.

Din perspectiva elementului subiectiv, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că indicatorii reținuți de echipa de control permit concluzia unei divizări artificiale a investiției, respectiv dovedesc existența unei coordonări deliberate între beneficiar și entități ce au aceiași asociați/administratori, ori sunt membri ai aceleiași familii, cu scopul de a obține un avantaj care contravine schemei de ajutor F.E.A.D.R.

În sfârșit, având în vedere existența unor nereguli în ceea ce privește finanțarea acordată, conform celor mai sus reținute, atât din perspectiva creării de condiții artificiale în vederea obținerii finanțării, dar și a nerespectării obligației asumate prin contractul de finanțare, de creare a unor noi locuri de muncă, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenta reclamantă referitoare la faptul că nu a existat o intenție și o conduită frauduloasă pentru accesarea finanțării nerambursabile, că împrumutul a fost utilizat pentru achiziționarea utilajelor și că toate prestațiile au fost reale, iar plățile au fost efective ori că obiectivul contractului de finanțare a fost atins, nu prezintă relevanță în cauză.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar provizoriu I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar provizoriu I. împotriva sentinței civile nr. 1658 din 08 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2021.