ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5793/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei nr. 21877/05.08.2016 emisă de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care se suspendă soluționarea contestației nr. 20120/20.07.2016 formulată de către Societate, precum și obligarea AFIR să soluționeze Contestația formulată de către Societate împotriva Procesului-Verbal nr. x/13.06.2016 și să emită o decizie motivată, în condițiile impuse de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 442 din 14 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, mantu ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, respectiv a reținut aspecte străine de cauză, respectiv faptul că recurenta ar fi creat condiții artificiale pentru depășirea limitelor(de finanțare) impuse în cadrul măsurii 121.

De asemenea, recurenta a arătat că instanța de fond a preluat ad literam cele susținute de intimata-pârâtă în întâmpinarea depusă la dosar.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond arătând că a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu aplicarea greșită a prevederilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

1.4. Apărările intimatei

La dosarul de recurs a depus întâmpinare intimata Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat temeinică a hotărârii instanței de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă, reclamanta A. S.R.L. a supus controlului judiciar decizia emisă de pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Procesului-Verbal nr. x/13.06.2016.

Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea reclamantei, reținând în esență faptul că toate aceste suspiciuni de fraudă indicate de pârâtă conduc la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, în conformitate art. 8, alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care pârâta A.F.I.R. a sesizat D.L.A.F. și D.N.A. în vederea efectuării investigațiilor de specialitate și a dispus în mod corect suspendarea soluționării contestației potrivit prevederilor art. 50, alin. (2), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte reține că nu este fondat motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind prezentate motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte reține că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte reține că în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației administrative se menționează împrejurarea că au fost identificate suspiciuni de fraudă, motiv pentru care AFIR a sesizat DLAF și DNA în vederea efectuării investigațiilor de specialitate, rezultând faptul că unicul motiv al suspendării soluționării contestației este reprezentat de faptul că au fost sesizate organele penale.

Este adevărat că dispozițiile art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 pot constitui temei al suspendării soluționării contestației administrative, însă nu este suficient ca organul competent să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existența faptei, identitatea și vinovăția autorului să fie determinante pentru soluția ce se va pronunța asupra contestației, acesta fiind înțelesul noțiunii de influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Ca atare, Înalta Curte concluzionează că simpla coexistență a celor două forme de răspundere - penală și administrativă - nu este suficientă pentru a justifica suspendarea soluționării contestației administrative, această măsură fiind justificată atunci când organul administrativ trebuie să aștepte soluția dată în litigiul penal pentru a putea dezlega litigiul de drept administrativ pornind de la constatările reținute de organul penal, ceea ce nu este cazul în litigiul de față.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Este adevărat că printr-o serie de decizii, Curtea Constituțională a stabilit întâietatea rezolvării acțiunii penale, care este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare în C. proc. pen., însă scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenței sau nu a infracțiunii cu privire la care autoritatea fiscală are unele indicii.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că procesul-verbal atacat este emis în anul 2016, iar, în prezent, conform datelor obținute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, dosar penal nr. x/2019, dosarul se află în curs de cercetare așa cum rezultă din adresa emisă de DNA, secția de combatere a infracțiunilor de corupție, în care se menționează faptul că cercetările nu sunt finalizate până în acest moment.

Înalta Curte reține ca fiind întemeiate criticile privind modul de interpretare și aplicare a art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în soluționarea cererii privind anularea deciziei de suspendare a contestației, în care prima instanță a pornit de la premisa că posibilitatea sa de a cenzura măsura suspendării este limitată în sensul că nu poate analiza aspectul de oportunitate a actelor administrative, cum sunt cele lăsate la aprecierea unei autorității publice.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise de pârâtă poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea instanței de fond și, rejudecând, va admite cererea reclamantei, va anula decizia atacată și va obliga pârâta AFIR să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 442 din 14 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea reclamantei.

Anulează Decizia de soluționare a contestației nr. 21877/05.08.2016 emisă de pârâta AFIR.

Obligă pârâta AFIR să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. x din 13.06.2016.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 5 noiembrie 2020.