ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5064/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 7 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. Dumbrava, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ("AFIR", "Agenția"), a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 6435/26.02.2016 emisă de Comisia din cadrul AFIR;

(ii) anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/28.12.2015;

(iii) obligarea pârâtei la acordarea către reclamantă a finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare și la achitarea cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 200 din 6 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. La termenul de judecată din 15 decembrie 2016, Tribunalul Suceava a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional Nord Est Iași.

Prin sentința civilă nr. 860 din 24 martie 2017, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

1.4. Prin decizia nr. 2183 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios și fiscal a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința civilă nr. 860 din 24 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și a reținut cauza spre rejudecare.

1.5. Prin sentința civilă nr. 183 din 5 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

1.6. Prin decizia nr. 5393 din 21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 183 din 05 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

1.7. Cauza a fost înregistrată în rejudecare, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 5 aprilie 2021, sub nr. x/2016**.

Prin sentința civilă nr. 39 din 18 mai 2021, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. Dumbrava, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtele Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional Nord Est Iași;

(ii) a anulat Decizia nr. 6435/26.02.2016 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul AFIR și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/28.12.2015;

(iii) a respins cererea de obligare a pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la acordarea către reclamanta S.C. A. S.R.L. a finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare, ca nefondată;

(iv) a luat act de renunțarea la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 39 din 18 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Dumbrava și pârâta AFIR.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii, cu consecința obligării pârâtelor la acordarea finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare.

În motivarea recursului, cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanța de fond a reținut în cuprinsul considerentelor, pe de-o parte, (i) că nu sunt îndeplinite condițiile existenței neregulii reținute în sarcina sa prin actele administrative contestate, (iii) iar pe de altă parte, instanța a respins cererea privind obligarea pârâtelor la acordarea către reclamantă a finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare. Aceste motive sunt contradictorii.

În plus, hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce privește capătul de cerere care are ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea finanțării nerambursabile stabilită prin contractul de finanțare.

Deși instanța de fond a constatat că nu se confirmă neregula menționată în cuprinsul actelor administrative contestate în dispozitivul hotărârii judecătorești recurate, aceasta a respins petitul privind solicitarea de obligare a pârâtelor la acordarea finanțării nerambursabile, bazându-se pe o constatare superficială, respectiv că nu poate verifica dacă nu au mai intervenit și alte condiții de neeligibilitate ale contractului de finanțare decât cele analizate.

Or, dacă instanța de fond ar fi procedat la o analiză mai amănunțită a condițiilor executării contractului, pornind de la premisa reținută, în sensul că reclamanta nu a săvârșit nereguli și astfel și-a îndeplinit propriile obligații contractuale asumate, ar fi concluzionat ca executarea contractului se impune și din perspectiva Autorității Contractante, prin îndeplinirea de către aceasta a propriilor obligații, respectiv achitarea finanțării nerambursabile.

De aceea, motivarea hotărârii nu corespunde exigențelor legale, deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, instanța oferind o dezlegare superficială și lacunară petitului privind obligarea pârâtelor la acordarea finanțării nerambursabile stabilită prin contractul de finanțare.

În privința motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a arătat că Autoritatea Contractantă a efectuat verificările necesare, cu ocazia depunerii cererii de plată de către reclamantă, pentru autorizarea plății tranșei I. Cu această ocazie, AFIR a procedat la verificarea întregii documentații depuse pentru a stabili dacă prezumția de legalitate este susceptibilă de a fi răsturnată și a constatat neregula care a făcut obiectul acestui litigiu, respectiv aceea că reclamanta nu avea calitatea de microîntreprindere autonomă în conformitate cu declarația pe proprie răspundere formulată.

Această neregulă a fost, ulterior, supusă controlului judiciar al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 5393/2020, a statuat în mod definitiv calificarea reclamantei ca microîntreprindere, considerentele ce privesc aceste aspecte intrând sub efectul autorității de lucru judecat. Luând în calcul limitele trasate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Suceava a anulat actele administrative de control.

De aceea, singura critică adusă legalității documentelor și declarațiilor depuse în cadrul Proiectului a fost desființată, per a contrario celelalte aspecte verificate au fost considerate conforme cu legislația națională, comunitară, și prevederile contractuale, în caz contrar AFIR menționând în cuprinsul Raportului de control și alte potențiale nereguli/sau indicii de nereguli. În condițiile inexistentei altor nereguli, nici la un moment anterior si nici în momentul prezent, precum și inexistenta unor noi controale care să verifice din nou conformitatea documentelor transmise, se justifică concluzia în sensul că reclamanta a îndeplinit propriile obligații contractuale.

În temeiul art. 1516 C. civ. se impune obligarea Autorității Contractante la executarea silită a propriilor obligații contractuale.

Aprecierea instanței de fond, în sensul că "în limitele impuse de prezentul litigiu, instanța nu poate verifica dacă nu au mai intervenit și alte condiții de neeligibilitate ale contractului de finanțare decât cele analizate în speță" nu poate fi primită. întrucât, astfel cum a arătat, instanța nu trebuie să efectueze verificări suplimentare, acestea fiind deja finalizate de către AFIR și constatându-se în mod definitiv nulitatea Rapoartelor de constatare.

Instanța de recurs trebuie să constate îndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, și, potrivit dispozițiilor regăsite la art. 1516 C. civ., să oblige Autoritatea Contractantă să își execute propriile obligații restante, respectiv să acorde finanțarea prevăzută în Contract.

3.2. Pârâta AFIR și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

În motivare, pârâta a arătat că pentru a demonstra caracterul autonom al reclamantei, instanța de fond s-a raportat doar la numărul de angajați ai celor două întreprinderi legate, ignorând prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, art. 3 alin. (3) paragraful 4 din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 și jurisprudența CJUE în cauza HaTeFo (C-110/13).

Astfel, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 prevede că:

"(1) întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare din următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau a unei clauze din statul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociațiilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi sau prin care investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau a unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte sau în aval pe piața în cauză."

Acest text de lege transpune în legislația internă articolul 3, alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, prin prisma următoarei recomandări "Pentru a se asigura că vor beneficia de avantajele care rezulta pentru IMM-uri din diferitele reglementări sau măsuri adoptate în favoarea lor numai acele întreprinderi care într-adevăr au nevoie de acestea, trebuie să se țină seama de asemenea, dacă este cazul, de relațiile care există între întreprinderi prin intermediul persoanelor fizice (. . . . . . . . . .)"

Articolul 3 alin. (3) are următorul cuprins:

"Întreprinderi afiliate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relații:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților altei întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administrație, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

d) o întreprindere, care este acționar sau asociat al altei întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alți acționari sau asociați ai întreprinderii în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor și ale asociaților întreprinderii în cauză.

Se consideră că nu există influență dominantă în cazul în care investitorii menționați la alin. (2) al doilea paragraf nu se implică direct sau indirect în administrarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor lor de acționari sau de asociați.

Întreprinderile între care există oricare dintre relațiile descrise la primul paragraf prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi ori al oricăruia dintre investitorii menționați la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate ca fiind afiliate.

Întreprinderile între care există oricare dintre aceste relații prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat sunt, de asemenea, considerate întreprinderi afiliate dacă își desfășoară activitățile sau o parte din activități pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente.

Piață adiacentă este o piață de produse sau de servicii situată imediat în amonte sau în aval de piața relevantă."

Prin Hotărârea din 27 februarie 2014 HaTeFo v. Finanzamt Haldensleben (C-110/13), CJUE a decis că articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor autonome în sensul acestei recomandări.

Astfel, în temeiul acestei hotărâri a CJUE, poate fi interpretată ca "afiliere" legătura identificată:

- prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar și în condițiile în care nu există relații contractuale între aceste persoane și nici o constatare a intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii.

În speță, între reclamantă și S.C. C. există atât legături economice cât și o activitate concertată dovedită, iar această conivență nu face altceva decât să întărească concluzia privind crearea condițiilor artificiale.

Elementele comune celor două societăți sunt:

A. Indicatori fizici:

Atât S.C. A. S.R.L. cât și S.C. D. S.R.L au la momentul depunerii cererii de finanțare de către S.C. A. S.R.L. aceeași adresă a sediului social: Sat Dumbrava, Comuna Cornu Luncii, Nr. 76 B, Județ Suceava. (S.C. C. are încheiat contract de comodat cu S.C. A. S.R.L. începând din 01.08.2012).

Se constată existența unei a treia societăți, care funcționează în același spațiu începând cu luna octombrie 2012 - S.C. ARTALPIN S.R.L. care îl are ca acționar unic pe E., aceeași persoană care se regăsește ca acționar cu 50 % în cadrul S.C. C.. S.C. ARTALPIN S.R.L. este societate care activează pe aceeași piață relevantă, din punctul de vedere al activității autorizate - cod CAEN 1623.

B. Indicatori funcționali (legali):

Reclamanta - Beneficiar FEADR din mediul rural având cod CAEN principal 1623, conform prevederilor Legii nr. 346/2004, la momentul depunerii cererii de finanțare avea calitatea de întreprindere legată cu S.C. C., societate ce acționează pe aceeași piață relevantă - din punctul de vedere al Codului CAEN principal 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții, prin intermediul domnului B. care deține 50 % din acțiunile S.C. C.

C. Indicatori de afacere:

O parte din patrimoniul S.C. C. a fost preluat de către S.C. A. S.R.L. Conform fișelor mijloacelor fixe ale S.C. A. S.R.L. și a facturilor care atestă existența relațiilor economice între S.C. C. și S.C. A. S.R.L. următoarele utilaje/echipamente ale S.C. C. trecând în patrimoniul A. S.R.L.: cazan apă caldă - centrală termică, instalație uscare cherestea, buncăr (siloz) depozitare rumeguș, mașină de prelucrat lemn cu 5 (cinci) operații, mașină de rindeluit F., mașină de îmbinat G., compresor cu șurub 7,5 bar și mașină de prelucrat lemn.

Având în vedere intrarea în insolvență a S.C. C., conform contractelor încheiate de S.C. A. S.R.L. și în baza facturilor emise se observă existența de relații comerciale în perioada 2013-2015 între S.C. A. S.R.L. și S.C. ARTALPIN S.R.L - societate controlată în proporție de 100 % de E., aceeași persoană care figurează ca acționar cu 50 % în cadrul S.C. C.

În condițiile în care se păstrează aceeași adresă a sediului social/a punctului de lucru al S.C. A. S.R.L. cu punctul de lucru al S.C. ARTALAPIN S.R.L, respectiv sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, județul Suceava și în condițiile existenței de relații economice în mod continuu, nu putem vorbi de două entități concurente, rezultate în urma dispariției C. S.R.L, activitatea acesteia fiind continuată pe aceeași piață relevantă atât de reclamanta S.C. A. S.R.L. cât și de S.C. ARTALPIN S.R.L.

Aceste aspecte reprezintă indicii privind crearea de condiții artificiale prin preluarea activității S.C. C. - neeligibilă pentru finanțarea în cadrul M312 de către S.C. A. S.R.L, imediat după depunerea cererii de finanțare.

Având în vedere cumulul de indicatori obiectivi și subiectivi analizați anterior în ceea ce privește relațiile existente între S.C. C., S.C. A. S.R.L, atât din punct de vedere geografic al amplasamentului comun din sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, județ Suceava, al legăturilor existente între structurile acționariatului prin persoana domnului B. care figurează ca acționar cu 50% în cadrul S.C. C. și cu 100% în cadrul S.C A. S.R.L., al legăturilor economice existente prin preluarea parțială a utilajelor și activității C. de către A. S.R.L., precum și prin transferul de capital uman (angajați) de la S.C. C. la S.C. A. S.R.L., rezultă că reclamanta a fost înființată în mod artificial cu scopul eludării criteriilor de eligibilitate si selecție impuse de AFIR.

Aspectele prezentate mai sus indică faptul că există atât elemente obiective cât și subiective care indică premisele creării de condiții artificiale pentru a beneficia de plăți prin Măsura 312.

Astfel, nu a fost îndeplinit chiar obiectivul general al măsurii 312 - "dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii locurilor de munca si a veniturilor adiționale" și nici obiectivele specifice ale măsurii 312 - "crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurala prestate de către microîntreprindere".

4.1. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtă, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în recursul declarat de recurenta-pârâtă are un caracter pur formal, în condițiile în care recurenta nu a dezvoltat în concret în ce constau aceste motive, nefiind indicate punctual aspecte care să sugereze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, regulile de procedură pretins încălcate de instanța de fond sau lacune în ce privește motivarea hotărârii. Or, dimpotrivă motivarea în fapt a recursului reprezintă o redare a stării de fapt și o reluare a motivelor care au stat la baza emiterii Procesului-verbal nr. x/28.12.2015 și a Deciziei nr. 6435/26.02.2016. În cuprinsul cererii de recurs nu se identifică nicio critică de nelegalitate la adresa hotărârii instanței de fond - ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată de instanța de fond și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Recurentei-pârâte nu îi este permis să copieze susținerile făcute în fața instanței de fond, denumindu-le motive de recurs și nici să formuleze critici care să vizeze presupusa netemeinicie a sentinței civile recurate, fără a se referi la nelegalitatea hotărârii recurate, așa cum impune art. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, se menționează că instanța de fond a reținut corect că este decisivă statuarea instanței supreme din decizia de casare cu privire la stabilirea calității de microîntreprindere a reclamantei, considerente care au intrat sub efectul autorității de lucru judecat. Astfel, prin Decizia nr. 5393/21.10.2020, pronunțată în prezentul dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit calitatea de microîntreprindere a reclamantei; "văzând faptul că îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru aceasta, motiv pentru care instanța de fond, la rejudecarea cauzei, va avea în vedere calificarea societății A. S.R.L. ca microîntreprindere, acesta fiind un aspect tranșat definitiv de instanța de recurs".

Conform art. 2 din Ordinul nr. 13/01.02.205 al Consiliului Concurenței privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea și completarea Regulamentului privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii:

(1) 4. În cadrul categoriei de IMM, microîntreprindere este întreprinderea care are mai puțin de 10 angajați și a cărei cifră anuală de afaceri sau rezultatul anual al bilanțului contabil nu depășește echivalentul în RON a 2 milioane EUR.

(8) Datele, inclusiv numărul de angajați, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se vor stabili pe baza evidențelor contabile și a altor date ale întreprinderii sau, dacă există, pe baza conturilor consolidate în care întreprinderea este inclusă în consolidare.

(9) Datele prevăzute la alin. (8) se vor cumula cu datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii în cauză, situată imediat în amonte sau în aval față de ea.

(10) Datele prevăzute la alin. (8) și (9)se vor cumula în proporție de 100% cu datele oricărei întreprinderi care este legată direct sau indirect de întreprinderea în cauză, dacă datele nu sunt deja incluse în conturi prin consolidare."

Având în vedere că statutul de microîntreprindere este generat de numărul de angajați, este evident faptul că prima dată trebuie analizat dacă reclamanta are calitatea de societate legată sau de societate autonomă și abia apoi dacă are calitatea de microîntreprindere. Dacă am porni de la premisa că reclamanta este o societate legată de S.C. C., pentru a fi încadrată în categoria microîntreprinderilor ar trebui să fie luat în considerare și efectivul mediu anual de angajați ai societății C., și, în consecință, în mod automat nu ar mai fi microîntreprindere întrucât ar depăși numărul de maxim 9 salariați. Per a contrario, dacă reclamanta este microîntreprindere, aspect tranșat definitiv de instanța supremă, nu este societate legată de C., ci este societate autonomă.

Prin urmare, în speță, având în vedere că statutul de microîntreprindere este condiționat de un anumit număr de salariați, calitatea de microîntreprindere îi conferă implicit și caracter autonom. Mai mult decât atât, chiar recurenta confirmă acest aspect, astfel, în cuprinsul Procesului-verbal nr. x/28.12.2015 autoritatea de control - AFIR, recunoaște faptul că "în condițiile în care S.C. A. S.R.L. ar fi completat corect anexa 4.1. - Declarație privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, luând în calcul și efectivul mediu anual de angajați al S.C. C. aceasta nu ar mai fi îndeplinit condiția de eligibilitate privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor." Prin urmare, având în vedere limitele trasate de instanța supremă, susținerile recurentei privitoare la faptul că reclamanta nu este o societate autonomă, ci este legată cu C. sunt artificiale și nu mai prezintă relevanță la acest moment procesual.

Chiar dacă ICCJ nu ar fi statuat definitiv statutul de microîntreprindere al reclamantei, nu ar avea calitatea de societate legată de S.C. C. deoarece nu suntem în prezența niciunuia din cazurile prevăzute de art. 4

4

din Legea nr. 346/2004. Nici până la acest moment procesual, pârâta AFIR nu a fost în măsură să indice în care din cele patru cazuri prevăzute de art. 4

4

alin. (1) lit. a) - d) s-ar încadra. Astfel, susținerea recurentei potrivit căreia reclamanta și S.C. C. și-ar fi desfășurat activitatea pe aceeași piață relevantă sau că au desfășurat relații comerciale este superfluă, din moment ce pârâta AFIR nu a analizat îndeplinirea în concret de către reclamantă a vreuneia dintre condițiile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004.

Noțiunea de întreprinderi legate a fost analizată de CJUE care, prin decizia pronunțată în cauza C-110/13 din 27.02.2014 HaTeFo GmbH vs. Finanzamt Haldensleben, a trasat criteriile în funcție de care se poate stabili interdependența dintre două întreprinderi. Recurenta-pârâtă omite în mod voit esența celor reținute de CJUE în această cauză, respectiv faptul că se impune ca persoanele fizice să își coordoneze influența asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză, astfel încât acestea să nu poată fi considerate independente din punct de vedere economic. Simplul fapt că între două societăți s-au desfășurat relații comerciale nu este în măsură să excludă de plano independența economică a acestora.

Susținerile recurentei-pârâte se limitează la a face o trimitere vagă la expunerea stării de fapt pentru a demonstra această conivență a unor persoane care acționează concertat în vederea anihilării caracterului autonom. Nu se dovedește care sunt deciziile economice ale societăților implicate (A. și C.) și nu se probează nici vreo legătură de cauzalitate dintre influența exercitată de o societate asupra celeilalte și anihilarea caracterului autonom al deciziilor societății asupra căreia se exercită influența.

Având în vedere că jurisprudența CJUE face referire la exercitarea unei influențe asupra deciziilor economice ale unei entități, opinează că exercitarea unei astfel de influențe se va putea realiza doar în cazul în care suntem într-una din ipotezele reglementate de art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004. Astfel, influențarea deciziilor economice ale unei societăți comerciale reclamă implicarea concretă în forul decizional al acelei societăți, deci dreptul de a adopta decizii care să influențeze patrimoniul respectivei societăți. Or, adoptarea de hotărâri în cadrul unei societăți comerciale presupune deținerea unei majorități absolute a asociaților și a părților sociale, ceea ce nu a fost cazul în speța de față, deoarece asociatul unic al reclaamntei nu ar fi avut vreodată posibilitatea de a lua hotărâri în cadrul S.C. C. întrucât deținea doar 50% din părțile sociale în cadrul acesteia din urmă.

4.2. Recurenta-pârâtă AFIR a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că este neîntemeiat motivul de recurs privind existența unor motive contradictorii deoarece sumele prevăzute în bugetul indicativ nu reprezintă un drept câștigat automat prin semnarea contractului de finanțare, ele trebuind justificate de beneficiar cu documente care să ateste efectuarea lor cu respectarea regulilor de finanțare specifice FEADR. Beneficiarului i se va acorda finanțare nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în contractul de finanțare, cheltuielile fiind eligibile numai în condițiile în care respectă acești termeni și condiții. Chiar și ulterior încheierii contractului de finanțare, cheltuielile efectuate de beneficiar pot fi invalidate, iar sprijinul financiar poate fi retras.

Soluția respingerii cererii de obligare a pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la acordarea către reclamantă a finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare este motivată, instanța arătând că nu poate verifica dacă au mai intervenit și alte condiții de neeligibilitate ale contractului de finanțare decât cele analizate în speță.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Respingerea cererii de rambursare a cheltuielilor este justificată de faptul că S.C A. S.R.L, la data depunerii cererii de finanțare, era întreprindere legată cu S.C C. S.R.L, prin intermediul domnului B., acționând pe aceeași piață relevantă, ceea ce contravine celor declarate în Anexa 4.1 de către reprezentantul legal al proiectului. Reclamanta nu este o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida astfel structura economică în zona rurală (Art. 52 (a)(i) R1698/2005), ci doar o societate care a avut scopul clar de a obține în mod artificial sprijinul financiar nerambursabil, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condițiile în care relațiile comerciale s-au desfășoară între beneficiar și entități ce au aceeași asociați/administratori, dispărând posibilitatea ca un eventual solicitant de finanțare nerambursabilă sau chiar un beneficiar de finanțare comunitară existent să poată încerca a concura pe acest segment de piață în condițiile în care acest flux tehnologic poate fi controlat de un singur grup.

Împrejurarea că o societate de acest tip este legată sau parteneră cu o altă entitate economică similară demonstrează că aceasta nu este autonomă.

Excepția nulității recursului declarat de pârâta AFIR, invocată de reclamantă prin întâmpinare, a fost respinsă la termenul din 5 octombrie 2022, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de părți, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat două aspecte în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv:

- hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, reținând, pe de o parte, că nu sunt îndeplinite condițiile existenței neregulii menționată în actele administrative contestate, iar pe de altă parte, a respins cererea privind obligarea pârâtelor la acordarea către reclamantă a finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare.

- hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce privește capătul de cerere care are ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea finanțării nerambursabile stabilită prin contractul de finanțare.

Înalta Curte apreciază că nu există contradicție între cele două motive menționate anterior, deoarece prin considerentele hotărârii recurate se reține că reclamanta nu a săvârșit o singură neregulă, cea constatată în actele administrative contestate, neregulă constând în aceea că, la momentul depunerii cererii de finanțare, respectiv la data de 24.09.2012, reclamanta a declarat în mod nereal faptul că S.C. A. S.R.L. este o microîntreprindere autonomă. Nu se reține că reclamanta nu ar fi săvârșit nicio neregulă în acordarea finanțării nerambursabile. În acest sens, prima instanță a respins cererea de obligare a pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la acordarea finanțării nerambursabile stabilite prin contractul de finanțare întrucât, în limitele învestirii sale, instanța nu poate verifica dacă nu au mai intervenit și alte condiții de neeligibilitate ale contractului de finanțare decât cele analizate în speță.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanță a motivat măsura respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la acordarea finanțării nerambursabile. Această motivare respectă cerințele art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., instanța fiind învestită cu verificarea neregulii constatate, constând în declarația nereală a reclamantei că este o microîntreprindere autonomă, neputând analiza alte eventuale nereguli în acordarea finanțării nerambursabile în prezentul context procesual.

În consecință, Înalta Curte apreciază că motivul din recursul recurentei-reclamante întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Înalta Curte va examina împreună motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de părți, datorită strânsei legături dintre acestea.

Cu privire la limitele rejudecării după casare, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.

Conform art. 501 din C. proc. civ.:,,(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (…)

(3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. (…)"

Prin Decizia nr. 5393/21.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 183/5.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivare, Înalta Curte a arătat că: "Înalta Curte constată că instanța de fond nu a făcut nicio referire cu privire la nemotivarea în drept a sancțiunii aplicate, susținere existentă în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că reclamanta și S.C. C. sunt intreprinderi legate, în sensul art. 4

1

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, fără a răspunde la argumentele reclamantei din cererea de chemare în judecată (pag. 9-11).

Instanța de fond nu a răspuns la susținerea reclamantei privind inexistenta prejudiciului, așa cum s-a precizat în cererea de chemare în judecată (pag. 4,5) și nici nu a răspuns în niciun fel cu privire la reținerea situației creării de condiții artificiale pentru obținerea plăților

Înalta Curte are în vedere faptul că societatea recurentă are calitatea de microîntreprindere, văzând faptul că îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru aceasta, motiv pentru care instanța de fond, la rejudecarea cauzei, va avea în vedere calificarea societății A. S.R.L. ca microîntreprindere, acesta fiind un aspect tranșat definitiv de instanța de recurs.

La reținerea acestei calificări a recurentei-reclamante, Înalta Curte are in vedere că o microîntreprindere poate exista valabil fără vreun angajat, aceasta pentru că legea impune un număr maxim de salariați, fără a impune unul minim. (…)"

Este adevărat că Înalta Curte a stabilit că reclamanta are calitatea de microîntreprindere, așa cum afirmă recurenta-reclamantă, dar nu trebuie neglijate motivele pentru care s-a reținut această statuare, în stabilirea limitelor rejudecării. Astfel, Înalta Curte a reținut că reclamanta are calitatea de microîntreprindere, deoarece îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru aceasta, având în vedere că o microîntreprindere poate exista valabil fără vreun angajat, de vreme ce legea impune un număr maxim de salariați, fără a impune unul minim. Așadar, Înalta Curte a reținut că reclamanta are calitatea de microîntreprindere, din perspectiva îndeplinirii condiției legale referitoare la numărul de angajați. În nici un caz, Înalta Curte nu a statuat că reclamanta este o microîntreprindere autonomă, așa cum reține instanța de fond în hotărârea recurată. Dacă ar fi fost așa, atunci Înalta Curte nu ar mai fi adăugat în considerentele deciziei sale că instanța de fond nu a analizat argumentele reclamantei cu privire la calitatea de întreprindere autonomă a sa și inexistența calității de întreprinderi legate dintre reclamantă și S.C. C., argumente prezentate în paginile 9-11 ale cererii de chemare în judecată, dispunând ca instanța de fond să analizeze inclusiv aceste argumente cu ocazia rejudecării cauzei.

Pe de altă parte, instanța de fond face o confuzie între cele două calificări ale întreprinderilor din art. 4 alin. (1) și art. 4

1

din Legea nr. 346/2004.

Prima calificare realizată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 vizează întreprinderile mici și mijlocii, în funcție de numărul mediu anual de salariați și de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale, în microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii:,,(1) Întreprinderile mici și mijlocii se clasifică, în funcție de numărul mediu anual de salariați și de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale pe care le dețin, în următoarele categorii:

a) microîntreprinderi - au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în RON;

b) întreprinderi mici - au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în RON;

c) întreprinderi mijlocii - au între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în RON a 43 milioane euro."

A doua clasificare a întreprinderilor realizată de art. 4

1

din Legea nr. 346/2004 este în funcție de criteriul relației lor cu alte întreprinderi, raportată la capitalul sau la drepturile de vot deținute ori la dreptul de a exercita o influență dominantă, în întreprinderi autonome, întreprinderi partenere și întreprinderi legate. Această clasificare a fost adăugată de O.G. nr. 27/2006 la clasificarea inițială.

Aceste două clasificări nu se confundă, deoarece, pe de o parte, sunt făcute după criterii diferite, iar pe de altă parte, prima clasificare vizează întreprinderile mici și mijlocii, în timp ce a doua clasificare vizează toate întreprinderile.

Din această perspectivă, prin Decizia nr. 5393/21.10.2020, Înalta Curte a statuat că reclamanta este o microîntreprindere, conform primei clasificări, fără a statua nimic în privința celei de-a doua clasificări, dispunând ca instanța de fond, cu ocazia rejudecării, să examineze încadrarea reclamantei în una din categoriile aceste din urmă clasificări, după ce va analiza toate argumentele părților în acest sens.

De aceea, Înalta Curte consideră că instanța de fond a stabilit în mod nelegal limitele rejudecării după casare, pronunțând o hotărâre nelegală, cu încălcarea art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

În privința calității reclamantei de întreprindere autonomă, Înalta Curte observă dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 potrivit cărora:,,(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administratie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Aceste dispoziții au transpus în legea internă dispozițiile articolului 3, alin. (3) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, potrivit cărora:

"Întreprinderi afiliate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relații:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților altei întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administrație, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

d) o întreprindere, care este acționar sau asociat al altei întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alți acționari sau asociați ai întreprinderii în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor și ale asociaților întreprinderii în cauză.

Se consideră că nu există influență dominantă în cazul în care investitorii menționați la alin. (2) al doilea paragraf nu se implică direct sau indirect în administrarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor lor de acționari sau de asociați.

Întreprinderile între care există oricare dintre relațiile descrise la primul paragraf prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi ori al oricăruia dintre investitorii menționați la alin. (2) sunt, de asemenea, considerate ca fiind afiliate.

Întreprinderile între care există oricare dintre aceste relații prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat sunt, de asemenea, considerate întreprinderi afiliate dacă își desfășoară activitățile sau o parte din activități pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente.

O piață adiacentă este o piață de produse sau de servicii situată imediat în amonte sau în aval de piața relevantă."

Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (3), al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 este relevantă hotărârea CJUE pronunțată la 27.02.2014, în cauza HaTeFo Gmbh împotriva Finanzamt Haldensleben (C-110/13) potrivit căreia articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate afiliate sau legate, în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă. Se consideră că acționează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor autonome în sensul acestei recomandări.

Așadar, conform acestei hotărâri două întreprinderi sunt afiliate sau legate dacă între ele există raporturi juridice și economice, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, ca o entitate economică unică chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la art. 3 alin. (3) primul paragraf, contrar afirmațiilor recurentei-reclamante.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că reclamanta și S.C. C. sunt întreprinderi legate, prin intermediul domnului B. care are calitatea de asociat la ambele societăți, deținând 50% din părțile sociale în cadrul S.C. C. și 100% din părțile sociale ale reclamantei. Existența legăturilor dintre cele două societăți, care indică faptul că acestea au acționat concertat spre realizarea obiectivelor și scopului unei entități juridice unice rezultă din următoarele elemente:

- la momentul depunerii cererii de finanțare de către reclamantă, ambele societăți aveau aceeași adresă a sediului social: sat Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, județ Suceava. La 01.08.2012, reclamanta și S.C. C. au încheiat un contract de comodat, prin care reclamanta a transmis S.C. C., cu titlu gratuit, folosința imobilului situat în satul Dumbrava, comuna Cornu Luncii, nr. 76 B, județul Suceava.

- ambele societăți își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă, având codul CAEN principal 1623 - Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții.

- domnul B. are calitatea de asociat la ambele societăți, deținând 50% din părțile sociale în cadrul S.C. C. și 100% din părțile sociale ale reclamantei.

- o parte din patrimoniul S.C. C. a fost preluat de către reclamantă. Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.08.2012, fișelor mijloacelor fixe și a facturilor următoarele utilaje/echipamente au trecut în patrimoniul reclamantei: cazan apă caldă - centrală termică, instalație uscare cherestea, buncăr (siloz) depozitare rumeguș, mașină de prelucrat lemn cu 5 (cinci) operații, mașină de rindeluit F., mașină de îmbinat G., compresor cu șurub 7,5 bar și mașină de prelucrat lemn. Prin preluarea unei părți a patrimoniului S.C. C. de către reclamantă, anterior dizolvării primei societăți și depunerii cererii de finanțare a reclamantei în septembrie 2012 s-a urmărit îndeplinirea artificială a condițiilor de admitere a cererii de finanțare și sprijinirea activității reclamantei în derularea proiectului.

- o parte din angajații S.C. C. au fost preluați de reclamantă.

În consecință, contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu se încadra în categoria întreprinderilor autonome la data depunerii cererii de finanțare, neîndeplinind condițiile de eligibilitate cerute beneficiarilor Măsurii 312, astfel încât Declarația 4.1 de încadrare a reclamantei în categoria microîntreprinderilor autonome din data de 21.09.2012 este nereală.

Pe de altă parte, elementele ce dovedesc existența legăturii dintre reclamantă și S.C. C., menționate anterior, dezvăluie scopul reclamantei de creare în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din schema de ajutor FEADR.

Reclamanta, în calitate de beneficiar al finanțării nu este o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă și de a consolida