ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4522/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății. Primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x la data de 08.03.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.06.2015 privind proiectul "Construire club activități sportive și recreative" ce face obiectul Contractului de finanțare nr. x/04.07.2011, aparținând beneficiarului S.C. A. S.R.L., proces-verbal încheiat de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și a deciziei nr. 33652/09.09.2015, de respingere a contestației împotriva acestui proces-verbal.

Prin sentința civilă nr. 107/29.06.2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Prin decizia nr. 1953/09.04.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus admiterea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 107/29.06.2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a dispus ca, cu ocazia rejudecării, în temeiul art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., prima instanța să aibă în vedere următoarele:

- reevaluarea relevanței probei cu avizul de forță majoră nr. 5265/17.09.2014 emis de CCIR, prin care se atesta cazul de forță majora petrecut in luna mai 2014, probă ce fusese exclusă pe criterii formale;

- completa stabilire a situației de fapt, prin aprecierea relevanței administrării probei cu expertiza de specialitate care să lămurească: a) dacă reclamanta a respectat toate indicațiile tehnice din studiul geotehnic întocmit de S.C. B. S.R.L. în luna mai 2012, printre care măsurile impuse la pagina 24 din studiul geotehnic efectuat și dacă avea sau nu obligația de a efectua un studiu geotehnic amplu prin metoda forării; b) dacă, în ciuda respectării acestor indicații tehnice, evenimentul produs putea fi prevăzut/preîntâmpinat, prin diligențe specifice ale reclamantei, impuse de normativele tehnice; c) dacă, din punct de vedere tehnic, producerea evenimentelor naturale de la 03.05.2014 putea fi împiedicată sau preîntâmpinată de către reclamantă prin mijloace specifice; d) orice ale împrejurări relevante invocate de părți;

- incidența sau nu în cauză a H.G. nr. 486/2016, raportat la data evenimentului produs în prezenta cauză și evenimentele acoperite de acest act normativ (prin solicitarea eventual de acte premergătoare ce au stat la baza emiterii acestui act normativ).

Pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016* la data de 14.08.2019.

I.2. Hotărârea primei instanțe după casarea cu trimitere

Prin sentința civilă nr. 130 din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/29.06.2015 și a deciziei nr. 33652/09.09.2015 emise de pârâtă.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 20.996 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material), susținând încălcarea clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, cât și a O.U.G. nr. 66/2011.

În esență, recurenta susține că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a clauzelor contractuale referitoare la îndeplinirea condițiilor referitoare la forța majoră și apreciază că alunecările de teren ce au afectat investiția realizată de S.C. A. S.R.L. nu se pot încadra în categoria "eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de înlăturat, independent de voința părților", așa cum este definită forța majoră în art. 18 alin. 1 din Anexa I la Contractul de Finanțare.

Având în vedere prevederile contractuale asumate (Art. 1 Obligații Generale din Anexa I și Art. 8 Monitorizarea și evaluarea proiectului - din Anexa I), consideră că sunt întrunite elementele necesare pentru a se constata existența unei nereguli deoarece activitatea co-finanțată a încetat, în perioada de valabilitate a contractului de finanțare, din cauza producerii alunecărilor de teren, pentru care nu s-au prezentat documente justificative, beneficiarul limitându-se doar la a anunța "cazul de forță majoră", ulterior beneficiarul neluând măsurile necesare pentru readucerea investiției la starea inițială, deși avea posibilitatea remedierii situației.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată următoarele:

În baza prevederilor art. 18 alin. 4 din Anexa I la contractul de finanțare, coroborat cu disp. art. 18 alin. 2 din Anexa 1 la contractul de finanțare, reclamanta avea obligația de a depune în termen de 5 zile documente justificatoare, obligație care nu a fost îndeplinită.

În mod greșit instanța de fond a constatat că reclamanta a îndeplinit această obligație contractuală, prin invocarea intervenției acestei situații de forță majoră, dar fără a proba în concret producerea acesteia, în termenul contractual de 15 zile de la data producerii acesteia, așa cum este prevăzut la art. 18 alin. (2) din contractul de finanțare.

Recurenta susține că la momentul realizării proiectului tehnic a fost întocmit studiul geotehnic elaborat de S.C. B. S.R.L., folosind metoda georadar, iar în acest document se atrage atenția asupra instabilității terenului pe versantul nordic, ceea ce face incompatibilă constatarea unei situații de forță majoră în cauza de față. Deși în studiul geotehnic întocmit de S.C. B. S.R.L. se atrage atenția asupra instabilității terenului pe versantul nordic, totuși beneficiarul finanțării nerambursabile nu a luat măsuri asigurătorii pentru evitarea potențialelor pagube, deși avea cunoștință de problemele de stabilitate ale terenului pe care urma să fie realizată investiția, fapt ce atrage încălcarea prevederilor art. 1 alin. 3 din contractul cadru care prevede:

"Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile înscrise în prezentul contract și cu legislația națională și comunitara în vigoare . . . . . . . . . ."

În ceea ce privește constatările din cel de al doilea studiu geotehnic (elaborat de S.C C. S.R.L.), studiu realizat de beneficiar în vederea obținerii certificatului de "forță majoră", recurenta apreciază că și acesta din urmă confirmă constatările inițiale privind instabilitatea terenului pe care a fost amplasată investiția realizată de S.C. A. S.R.L și că, deși beneficiarul avea cunoștință de existenta acestor vulnerabilități, acestea nu au fost tratate cu suficientă atenție, respectiv în etapa de elaborare a proiectului tehnic nu au fost adoptate soluțiile tehnice care să preîntâmpine alunecarea terenului. În plus, studiile geotehnice efectuate nu au propus soluții clare, ci mai degrabă au fost orientate către economia de fonduri alocate acestui scop și către economia de timp pentru efectuarea lor, astfel că raportat la recomandările formulate de S.C. B. S.R.L. în studiul geotehnic cu privire la consolidarea versanților, rezultă că acest eveniment nu a fost imprevizibil, deci nu poate fi considerat un caz de forța majora.

Un alt aspect ce confirmă ca alunecările de teren invocate de S.C. A. S.R.L nu au avut un caracter imprevizibil și insurmontabil este prezentat în expertiza tehnică "post - eveniment", realizată de beneficiar la solicitarea Inspectoratului Județean în Construcții Brașov, în care se atrage atenția asupra mențiunilor făcute de S.C. B. S.R.L. în studiul geotehnic elaborat cu privire la "... potențialul de instabilitate a terenului pe o anumită zonă a amplasamentului construcțiilor...", precum și cu privire la propunerile "... privind lucrările necesare pentru stabilizarea versanților.

Recurenta evocă jurisprudența CJUE și arată că, potrivit acesteia, recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei-intimate este obligatorie pentru derularea FEADR în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate. Așadar, A.F.I.R. a ținut cont de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la aplicarea principiului proporționalității în stabilirea sancțiunilor administrative, întrucât în cazul identificării de elemente ce conduc la concluzia că nu s-au respectat prevederile legale și contractuale stabilite prin contractul asumat, principiul proporționalității nu poate fi aplicat.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L, ca neîntemeiată.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L, a formulat întâmpinare la recursul formulat de intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale invocând, pe cale de excepție, nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe fondul cauzei, apreciază că în mod corect, instanța de fond a admis contestația sa și, pe cale de consecință, a dispus anularea actelor atacate.

Instanța de fond a respectat cele dispuse de către Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia 1953/09.04.2019 pronunțată in cadrul dosarului nr. x/2016, precum și puterea de lucru judecat a deciziei nr. 5079/25.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr. x/2016, având ca părți S.C. A. în calitate de reclamant și AFIR, în calitate de pârât, în ceea ce privește intervenirea cazului de forță majoră în speța de față. Astfel, într-o cauză similară prezentei, care vizează aceeași situație de fapt și de drept, având ca obiect constatarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.07.2015, privind proiectul "Centrul de activități de întreținere corporală și activități de înfrumusețare" ce face obiectul Contractului de finanțare nr. x/01.04.2011, instanța supremă a constatat, în mod definitiv, existența cazului de forță majoră în ceea ce privește evenimentul ce a avut loc în perioada 03-05.05.2014 în Sohodol și care a afectat imobilele aparținând A. S.R.L. și A. SRL

Susține intimata că de autoritate provizorie de lucru judecat se bucură si sentința nr. 356/17.06.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2015, prin care s-a admis acțiunea în pretenții formulată în baza polițelor de asigurare a imobilelor, constatându-se, în baza expertizei de specialitate efectuată în cauză, existența cazului de forță majoră.

Intimata arată că singurele dovezi care pot fi primite și care trebuie luate în considerare sunt avizul de forță majoră emis de Camera de Comerț și Industrie a României, singura instituție abilitată să constate evenimentul de forță majoră, conform Legii 335/2007 și să o certifice și raportul de expertiză tehnică de specialitate pe care s-a fundamentat acest aviz. Prin urmare, considerațiile echipei de control referitoare la inexistența cazului de forță majoră în cazul alunecărilor de teren ce au avut loc la în luna mai 2015 la locația Sohodol, jud. Brașov, prin care au fost afectate clădirile aparținând societății, nu pot fi primite.

Raportul operativ emis de ISU Brașov în data de 07.08.2014 cuprinde elementele constatate la data deplasării în teren, respectiv 07.08,2014. ora 14:00. Aceste documente sunt unele suplimentare și nu obligatorii pentru constatarea Forței Majore, conform legii Instituția Prefectului neavând dreptul de a emite documente de forță majoră și neputând fi implicată în afaceri private.

Intimata solicită instanței de recurs să înlăture critica referitoare la neluarea în considerare a adresei nr. x/18.11.2014 emisă de D. S.A., întrucât este o apărare nouă, ce nu a mai fost adusă în discuția părților la fondul cauzei, iar pe de altă parte întrucât acesta adresă nu are nicio putere probatorie în litigiul de față. Asigurătorul nu are ca atribut certificarea existenței unui caz de forță majoră, iar societatea D. se află pe poziții litigante întrucât are calitatea de pârâtă în litigiul declanșat de reclamantă, pentru plata despăgubirilor provenind din polița de asigurare încheiată cu asigurătorul D., ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Brașov, în care a fost pronunțată sentința nr. 356/17.06.2021, prin care s-a admis acțiunea în pretenții formulată în baza polițelor de asigurare a imobilelor, constatându-se, în baza expertizei de specialitate efectuată în cauză, existența cazului de forță majoră.

În sprijinul teoriei cu privire la existența forței majore, reclamanta-intimată susține că a depus la dosarul cauzei fotografii ale drumului județean limitrof proprietății Beneficiarului, drum realizat de către Primărie prin contractarea unor fonduri nerambursabile europene, ce a fost afectat de fenomenele meteorologice produse în perioada mai 2014 și care a fost distrus, în totalitate, de fenomenele meteorologice (ploi abundente), apărute în luna mai 2016 - drum pentru reabilitarea căruia a fost emisă H.G. nr. 486/2016.

Cu privire la aplicarea eronată a principiului proporționalității, intimata arată că invocarea acestui principiu nu are vreo legătură cu decizia instanței de fond în ceea ce privește reținerea cazului de forță majoră. Și acest motiv invocat de către recurentă se circumscrie apărărilor și argumentelor aduse pe fondul cauzei, și nu unor motive care să invoce greșita aplicare a unor norme de drept material, astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la neregula constatată, aceea de nerespectare a modului de implementare a proiectului, cu aplicarea art. 1 pct. 1(4), art. 8 (6), art. 8 alin. 7 din contractul de finanțare, intimata apreciază că, în raport de clauzele contractuale invocate, art. 8 alin. 6 și art. 8 alin. 7 nu au aplicabilitate în speța de față, întrucât beneficiarul a respectat contractul atât în ceea ce privește obligația de a menține în funcțiune investiția, cât și de a o utiliza conform proiectului, până la momentul apariției cazului de forță majoră care a făcut inoperabilă investiția efectuată.

Cauza care a dus la imposibilitatea funcționării investiției este una obiectivă, fără legătură cu acțiunea sau inacțiunea societății beneficiare, si anume forța majoră.

Referitor la analiza realizată de autoritatea de control privind modalitatea de implementare a proiectului și nerespectarea art. 1 alin. (4) al contractului, care prevede ca beneficiarul să implementeze cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat, acest lucru este pe deplin dovedit de toată documentația care a stat la baza realizării acestui proiect.

Referitor la analiza realizată de autoritatea de control privind modalitatea de implementare a proiectului și nerespectarea art. 1 alin. (4) al contractului, care prevede ca beneficiarul să implementeze cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practice în domeniul vizat, intimata apreciază că acest lucru este pe deplin dovedit de toată documentația care a stat la baza realizării acestui proiect.

În ceea ce privește referirea la prevederile art. 11 alin. 3 din Anexa I la contractul de finanțare (cu referire la constatarea unor nereguli in executarea contractului) și la dispozițiile art. 8 (5) din Anexa I, intimata consideră aceste argumente străine de natura pricinii și solicită a fi înlăturate ca fiind nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În esență, criticile extensive ale recurentei vizează aplicarea și interpretarea următoarelor dispoziții legale și contractuale:

Potrivit art. 1351 (2): "Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil."

În contractul de finanțare încheiat între părți, forța majoră este reglementată la art. 18 alin. (1) din Anexa I, cu următorul cuprins: "prin forță majoră se înțelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de înlăturat, independent de voința părților contractante, intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă."

În ceea ce privește clauzele contractuale pretins încălcate, Înalta Curte reține că, potrivit Anexei I la contractul de finanțare nr. x/04.07.2011, art. 1 alin. (1), alin. (3) și alin. (4), "Beneficiarul se obligă să execute Proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanțare", fiind "singurul răspunzător în fața Autorității Contractante pentru implementarea proiectului", care trebuie efectuată "cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract".

Totodată, potrivit art. 8 alin. (6) și alin. (7) din Anexa I la contract, "Beneficiarul are obligația ca pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului să mențină în funcțiune investiția realizată și să demonstreze utilitatea acesteia conform descrierilor formulate și a angajamentelor asumate prin Cererea de Finanțare", în situația în care obiectivele finanțate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat din obiectivul cererii de finanțare, sprijinul acordat urmând a fi recuperat.

Înalta Curte reține că, subsumat acestui motiv de recurs, recurenta invocă în esență două aspecte: calificarea acestui eveniment ca fiind un caz de forță majoră, dată fiind lipsa caracterului imprevizibil și insurmontabil, respectiv nerespectarea termenului prevăzut la art. 18 alin. 2 din clauzele contractuale.

Sub aspectul calificării evenimentului ca fiind un caz de forță majoră, recurenta reiterează susținerile sale constante formulate în fața instanțelor în cele două cicluri procesuale fundamentate pe constatările din studiul geotehnic elaborat de S.C. B. S.R.L., pe cele din cel de al doilea studiu geotehnic, realizat de beneficiar în vederea obținerii certificatului de "forță majoră", elaborat de S.C C. S.R.L., expertiza tehnică "post - eveniment", realizată de beneficiar la solicitarea Inspectoratului Județean în Construcții Brașov și adresa nr. x/18.11.2014 emisă de D. S.A..

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte confirmă corecta reținere de către instanța de fond a aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 5079/25.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, hotărâre judecătorească prin care în mod definitiv s-a constatat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, faptul că evenimentele naturale care au avut loc în comuna Bran, sat Sohodol, jud. Brașov, în luna mai 2014 și care au afectat în egală măsură clădirile aparținând societăților A. S.R.L. și A. S.R.L., întrunesc caracteristicile unui caz de forță majoră.

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Spre deosebire de efectul negativ, pentru reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat nu este necesară întrunirea triplei identități de elemente (părți, obiect, cauză), astfel încât, pornind de la această premisă generală, aplicarea acestui text ar fi posibilă și în ipoteza în care doar una dintre părțile din litigiul pendinte a avut calitatea de parte și în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea definitivă invocată cu autoritate de lucru judecat.

O asemenea distincție a fost avută în vedere inclusiv în considerentele Deciziei nr. 18/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 10 martie 2020, prin care s-a reținut că "(...) principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces (și succesorii acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea și dreptul la apărare" (paragraful 95), făcându-se referire în continuare însă și la "(...) distincția făcută doctrinar în ceea ce privește înțelegerea noțiunii de terț, în spațiul opozabilității. În acest sens, este terț desăvârșit acela în raport cu care efectele hotărârii nu se repercutează în niciun fel, în vreme ce terțul interesat este cel care, fiind atins în mod indirect de modalitatea tranșării litigiului, are interesul de a se prevala de efectele unei hotărâri favorabile sau, dimpotrivă, de a înlătura, față de el, efectele unei judecăți care îl prejudiciază, astfel cum este și cazul litigiului pendinte, în care evenimentele care au avut loc la data de 03.05.2014 au afectat atât clădirea "Club Activități Sportive Recreative", care face obiectul contractului de finanțare încheiat de reclamanta-intimată din prezenta cauză, S.C. A. S.R.L., cât și clădirea "Centrul de activități de întreținere corporală și activități de înfrumusețare", situată în aceeași zonă și care face obiectul contractului de finanțare încheiat cu AFIR de către societatea S.C. A. S.R.L., reclamantă în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunțat decizia definitivă cu privire la care se impune a fi reținut aspectul pozitiv al lucrului judecat.

În conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., aspectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea litigiu care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, asigurându-se astfel nevoia de ordine și stabilitate juridică și evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Or, prin decizia civilă nr. 5079/25.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a dispus admiterea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 148/F/12.10.2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței civile recurate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AFIR și anularea deciziei nr. 34222/15.09.2015 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.07.2015, emise de pârâtă, reținându-se în considerentele deciziei pronunțate în recurs că evenimentul din data de 03.05.2014 reprezintă un eveniment de forță majoră.

În considerentele acestei decizii, al căror efect pozitiv de lucru judecat nu a fost contestat, se arată că "echipa de control AFIR citează doar elementele care au fost favorizante unei alunecări de teren, iar instanța reține aceste argumente în constatarea neîndeplinirii condițiilor cazului de forță majoră, respectiv caracterul extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil al respectivului eveniment. Referitor la aceste condiții, se ignoră complet concluziile expertizei tehnice întocmite, care concluzionează foarte clar, in primul paragraf la pagina 29: "Prin dimensiunile in plan si adâncime ale fenomenului care a afectat terenul de fundare a construcțiilor, creând suprafețe de rupere in teren la adâncimi de peste 10 m si in structurile construite, acesta este un fenomen natural de adâncime, care se considera ca nu putea fi prevăzut anterior.""

În continuare, în considerentele aceleiași decizii se arată că: "Important de reținut sunt factorii declanșatori ai evenimentului... Astfel, cum terenul s-a prăbușit, fundațiile ramând în terenul de fundare înseamnă că terenul de fundare a fost foarte bun, respectându-se toate normele în construcții și toate recomandările studiului geotehnic; faptul că alunecarea de teren a plecat de la o distantă de aproximativ 50 de metri față de construcțiile afectate, acest teren fiind al unui vecin și fiind un teren neatins de sute de ani de construcții sau alte operațiuni, deci prăbușirea terenului a fost declanșată de un fenomen natural ce nu putea fi prevăzut; fotografiile cu falia de teren afectată, în care se observă ca pe terenul afectat de prăbușire există copaci de zeci de ani, care și acum sunt în picioare, prinși în rădăcini, aceasta reflectând faptul că în zonă nu au existat niciodată alunecări de teren. prăbușirea terenului a pornit de la o distanță mare de cele 2 clădiri, din lateralul clădirilor, cam 40 - 50 m, deci a pornit de pe un teren care nu avea cum să fie influențat de cele 2 construcții."

Prin recursul formulat, recurenta nu face decât să reia susținerile din fața instanței de fond în sensul că studiul geotehnic care a stat la baza întocmirii proiectului tehnic și studiul geotehnic întocmit de S.C. B. S.R.L. în faza de implementare a proiectului "nu au încercat să dea soluții clare, ci mai degrabă au fost orientate către economia de fonduri alocate acestui scop și către economia de timp pentru efectuarea lor", fără a se raporta însă la constatările raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic autorizat MLPTL - E., în cuprinsul căruia s-a arătat că studiul geotehnic realizat în anul 2012 de societatea B. S.R.L., întocmit de un inginer geolog, "prin conținut, a respectat în principiu și declarativ norma tehnică NP - 074 - 2002 - Normativ privind principiile, exigențele și metodele cercetării geotehnice a terenului de fundare", iar "datele geotehnice puse la dispoziție prin studiu corespund celor necesare nivelului de studiu enunțat și sunt aceleași care ar fi rezultat și prin alte tipuri de investigații, respectiv foraje până la adâncimea investigată de 6 m (adâncimea minimă prevăzută în NP) și corespundeau pentru soluțiile de fundare directă de suprafață recomandate, ulterior proiectate și executate".

Cu referire la criticile și afirmațiile cuprinse in procesul-verbal de constare, vizând activitatea defectuoasă și insuficientă a societății B. S.R.L., studiile geotehnice realizate de acesta societate, alegerea a unei metode inadecvate de prospectare a terenului de fundare, etc, prin considerentele aceleiași decizii civile nr. 5079/25.10.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a reținut cu putere de lucru judecat că " aceste aspecte au făcut obiectul discuțiilor și corespondenței purtată între părți, soluția tehnică fiind agreată de autoritatea contractanta la momentul implementării proiectului, respectiv anterior începerii lucrărilor de construcție."

Or, recurenta nu a contestat, în motivele de recurs, reținerea, de către instanța de fond, a aspectului pozitiv al lucrului judecat, astfel încât criticile acesteia, prin care se tinde în esență la reanalizarea probelor administrate în cele două cicluri procesuale nu pot fi primite, ținându-se seama și de fizionomia căii de atac a recursului, cale de atac deschisă doar pentru critici de nelegalitate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, deși recurenta a încadrat motivele de recurs în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate prin criticile formulate recurenta reia constatările organelor de control și susține legalitatea acestora, fără a se raporta în mod direct și concret la cele reținute de instanța de fond în privința reținerii aspectului pozitiv al lucrului judecat și fără a tinde a dezvolta nelegalitatea modului de aplicare și interpretare a legii de către instanță sub acest aspect.

Potrivit art. 483 C. proc. civ.:

"(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

De asemenea, potrivit art. 486 C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)".

Din textele de lege enunțate reiese că recursul urmărește să supună instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt.

În acest sens, Înalta Curte reține că dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea de către recurent, în concret, a greșelilor imputate instanței de fond, însă nu a oricăror greșeli, ci doar a celor care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și aceasta întrucât casarea hotărârii atacate poate fi atrasă doar de acele nelegalități care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute expres de acest articol, și nu de orice nemulțumire a părții.

În raport de situațiile limitative în care trebuie să se încadreze motivele de recurs, în calea de atac a recursului, exercitată în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleași exigențe impuse recursului prin C. proc. civ., având în vedere norma de trimitere din art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a valorificat avizul nr. x/17.09.2014 emis de Camera de Comerț și Industrie a României pe care l-a coroborat cu raportul de expertiză administrat în cauză și cu cele două rapoarte de expertiză extrajudiciară, concluzionând în sensul că evenimentele meteorologice (ploi abundente) care au avut loc la data de 03.05.2014 și care au afectat construcția Club activități sportive și recreative, situată în jud. Brașov întrunesc elementele necesare pentru a fi apreciate ca reprezentând un caz de forță majoră.

Recurenta reiterează aspectele analizate in extenso de instanța de fond, în sensul că intimata avea cunoștință de existenta acestor vulnerabilități, acestea nu au fost tratate cu suficientă atenție, respectiv în etapa de elaborare a proiectului tehnic nu au fost adoptate soluțiile tehnice care să preîntâmpine alunecarea terenului.

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a valorificat sub acest aspect cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit, expertul tehnic autorizat MLPTL - E., în care s-a arătat că societatea reclamantă a avut în vedere și a realizat în teren unele lucrări din cele recomandate de studiul geotehnic și că indicațiile tehnice menționate în studiul geotehnic realizat de S.C. B. S.R.L. au avut natura unor recomandări de principiu, iar nu a unor soluții obligatorii, fiind apanajul proiectantului să aleagă dintre acestea pe cele necesare lucrărilor și să le transpună în proiect, concluzionând în sensul reținerii îndeplinirii obligațiilor stipulate în clauzele contractuale pretins încălcate.

În sfârșit, sunt reluate în recurs criticile referitoare la Raportul ISU, legat de caracterul insurmontabil și imprevizibil al evenimentului, cu privire la care decizia civilă nr. 5079/25.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a reținut cu putere de lucru judecat că: " este de subliniat că procesul-verbal de constatare a neregulilor vădește prin el însuși grave erori de înțelegere, astfel se pretinde că, data și ora producerii evenimentului este 7.08.2014, ora 14, adică atunci când ISU a ajuns să facă constatarea, când încă din 11.06.2014 în procesul-verbal de constatare a Inspectoratului de Stat în Construcții se relevă existența cazului de forță majoră"

Recurenta susține încălcarea prevederilor art. 1 alin. 3 din contractul cadru, care prevede:

"Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile înscrise în prezentul contract și cu legislația națională și comunitara în vigoare . . . . . . . . . ."

Reținerea cauzei de forță majoră, cauză exoneratoare de răspundere, înlătură însă de la aplicare acest text.

Sub cel de al doilea aspect, al nerespectării termenului de transmitere a documentelor, Înalta Curte reține că, potrivit situației de fapt deja stabilite în precedentul ciclu procesual și care nu are a fi repusă în discuție în prezentul recurs, prin adresa nr. x/07.05.2014 înregistrată la CRPDRP 7 Centru (actual CRFIR) cu nr. x/07.05.2014, reclamanta-intimată a notificat pârâtei existența cazului de forță majoră (constând în condițiile meteorologice, din cauza cărora au avut loc alunecări de teren, astfel încât construcția ce face obiectul contractului de finanțare a fost afectată, nemaifiind la acel moment funcțională), menționând în cuprinsul adresei că au fost demarate procedurile de expertizare a fenomenelor produse pentru a se constata ce trebuie făcut pentru limitarea consecințelor provocate în urma calamității. Reclamanta-intimată a încheiat contractul nr. x/16.05.2014 cu societatea C. S.R.L. în vederea întocmirii unui raport de expertiză geotehnică având ca obiect stabilirea cauzelor și soluțiilor de remediere a fenomenelor de instabilitate produse în data de 03.05.2014, în amplasamentul situat în județul Brașov, care au condus la avarierea a două clădiri aparținând S.C. A. S.R.L. și S.C. A. S.R.L.. La data de 23.09.2014, potrivit adresei nr. x/23.09.2014 înregistrata la CRFIR 7 Centru cu nr. x/24.09.2014, reclamanta-intimată a transmis recurentei documentele justificatoare privind existența cazului de forță majoră.

Înalta Curte reiterează faptul că, așa cum s-a reținut și în considerentele deciziei de casare nr. 1953/09.04.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, această chestiune a fost deja tranșată în primul ciclu procesual, prin considerentele, câștigate cauzei, ale sentinței civile nr. 107/29.06.2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, care au dobândit autoritate de lucru judecat prin nerecurare, prin care s-a arătat că:

"intervenția fenomenului a fost anunțată în termen însă doar depunerea dovezilor a fost întârziată însă aceasta din motive justificate față de amploarea fenomenului survenit".

Prin aceste considerente, a fost validată, cu autoritate de lucru judecat, justificarea transmiterii cu întârziere a documentelor doveditoare la data de 23.09.2014 de către intimată, justificare constând în faptul că raportul de expertiză geotehnică a fost finalizat de către societatea C. S.R.L. în luna iulie 2014, iar avizul de existență a cazului de forță majoră a fost eliberat de către Camera de Comerț și Industrie a României la data de 17.09.2014.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei cu privire la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 18 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) din Anexa I la contractul de finanțare, în privința nerespectării termenului de transmitere a actelor doveditoare, din care să rezulte existența cazului de forță majoră.

Din analiza sentinței pronunțate prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte reține că invocarea acestui principiu al proporționalității și criticile privind o eventuală nerespectare a lui nu au vreo legătură cu decizia instanței de fond în ceea ce privește reținerea cazului de forță majoră, susținerile recurentei fiind unele de principiu, fără aplicabilitate concretă în cauză, neinvocându-se în recurs o greșită aplicare în concret a acestor norme de drept material, astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la neregula constatată, aceea de nerespectare a modului de implementare a proiectului, cu aplicarea art. 1 pct. 1(4), art. 8 (6), art. 8 alin. 7 din contractul de finanțare, Înalta Curte, în acord cu intimata, apreciază că, în raport de clauzele contractuale invocate, art. 8 alin. 6 și art. 8 alin. 7 nu au aplicabilitate în speța de față, întrucât în cauză nu s-a pus în discuție faptul că beneficiarul nu ar fi respectat contractul în ceea ce privește obligația de a menține în funcțiune investiția și de a o utiliza conform proiectului, până la momentul apariției cazului de forță majoră care a făcut inoperabilă investiția efectuată, iar cauza care a dus la imposibilitatea funcționării investiției este una obiectivă, forța majoră.

În motivarea soluției pronunțate în interesul legii, Înalta Curte a reținut că "pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Pentru aceste motive, criticile recurentei privind proporționalitatea onorariului de avocat nu pot fi primite și acest motiv de recurs urmând a fi respins, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței nr. 130/2021 din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.