ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.03.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/11.08.2015, emis de pârâtă cu privire la proiectul "Achiziționare de utilaje pentru lucrări de pregătire a terenului", finanțat prin contractul nr. x/03.04.2009 și anularea Deciziei de soluționare a contestației, emisă de pârâtă și înregistrată sub nr. x din data de 16.09.2015.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 28/CA/2017-PI din 06 martie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu este realmente motivată și, totodată, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material).

Prin decizia nr. 4703 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 28/CA/2017-PI din 06 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin modul în care au fost formulate întrebările preliminare, recurenta-reclamantă vizează, în realitate, interpretarea și aplicarea unor prevederi ale legislației naționale și încadrarea juridică a unor elemente de fapt rezultate din probatoriul administrat, aspecte ce intră în competența instanței naționale, astfel că pentru soluționarea recursului de față nu este necesară pronunțarea unei decizii preliminare a CJUE, cererea de sesizare a CJUE urmând a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța a argumentat în sensul că, în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale", Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-343/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administrativen sad Sofia-grad (Bulgaria), în procedura Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat următoarea interpretare prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, a statuat că prin element obiectiv se înțeleg împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Ca atare, în cauză a rezultat că societatea nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al Măsurii 312, ci o societate care are scopul clar de a obține în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, statutul de microîntreprindere fiind afectat de participațiile deținute de cei 5 asociați persoane juridice.

Nu in ultimul rând, a concluzionat instanța că, potrivit celui de al doilea element, respectiv elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate.

Înalta Curte, a conchis, în senul că elementele reținute de autoritatea pârâtă sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia acesteia, în sensul că reclamanta a urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul reclamantei a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii recurenta S.C. A. S.R.L. a formulat, la data de 11 iunie 2021, contestație în anulare.

Prin prisma motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ., anume că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și instanța de recurs a omis sa cerceteze toate motivele de nelegalitate pe care le-a invocat în cererea sa, contestația în anulare este fondată.

În motivarea acestei căi de atac, contestatoarea-reclamantă a susținut, pe de o parte că ambele instanțe au omis faptul ca societatea comerciala A. S.R.L. a fost înființata în anul 2007 (29.01.2007), astfel ca la data depunerii cererii de finanțare (30.10.2008), nu putea fi vorba despre, doua, exerciții financiare consecutive încheiate, care să atragă după sine eventuala pierdere a statutului de microintreprindere, prin depășirea plafonului legal, condiție la care fac referire dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea 346/2004, așadar era legal imposibil să se piardă calitatea de microintreprindere. Pe de altă parte, în considerentele sentinței recurate s-a reținut, contrar realității, ca reclamanta A. S.R.L. ar fi beneficiat, în procesul de selecție, în mod necuvenit, de punctajul de 25 puncte acordat la criteriul de selecție S5 microîntreprinderi nou înființate, în realitate, societatea nefiind nouă la data de depunerii cererii de finanțare.

Ambele erori materiale rezultă fără echivoc din simpla parcurgere a probelor de la dosar, reținute în mod total greșit de către instanța de fond, dar si de recurs (prima eroare în mod explicit, iar cea de-a doua implicit, prin menținerea soluției inițiale).

Suplimentar susține contestatoarea, deși în practicaua hotărârii face referite la raportul de expertiză financiar-contabila extrajudiciar depus în faza de recurs, odată cu notele de ședința înregistrate la dosarul cauzei la data de 09.10.2019, instanta.de recurs nu supune analizei acest inscris, nefăcând absolut nicio mențiune cu privire la proba, respectiv dacă o apreciază ca fiind elocventa sau dimpotrivă, din ce cauza a interpretat-o într-un anume fel sau din ce motiv a desconsiderat-o.

Față de acestea a apreciat contestatoarea că in speța, instanța de recurs nu si-a îndeplinit rolul de instanța de control judiciar și a îngrădit accesul efectiv al contestoarei la justiție, sens in acre a solicitat admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a susținut că soluția pronunțată a fost legală, nefiind omisă cercetarea vreunui motiv de casare, Înalta Curte reținând în mod temeinic și legal că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar nemulțumirea recurentei nu constituie motiv de casare.

Analiza Înaltei Curți privind contestația în anulare

Contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispozițiile legale prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menționată vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Aceasta deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greșeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanță cererii de recurs.

Ca atare, ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Spunem că verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

În cadrul contestației în anulare, contestatoarea nu au indicat care sunt greșelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-au referit la faptul că, în mod greșit, s-a statuat că societatea reclamantă nu reprezintă o microîntreprindere individuală de sine stătătoare și că, contrar realității, reclamanta A. S.R.L. ar fi beneficiat, în procesul de selecție, în mod necuvenit, de punctajul de 25 puncte acordat la criteriul de selecție S5 microîntreprinderi nou înființate, în realitate, societatea nefiind nouă la data de depunerii cererii de finanațare.

Contestatoarea a mai susținut că motivarea deciziei atacate ar fi una superficială.

Înalta Curte reține că aceste susțineri ale contestatoarei nu pot fi primite, întrucât nu conturează o greșeală care să poată fi încadrată în rândul celor pentru care art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare și care au în vedere exclusiv erorile materiale ce țin de judecata formală a recursului, iar unele dintre ele pun în discuție aspecte extrinseci judecării recursului și care s-ar fi putut produce numai după judecarea acestuia.

Prin urmare, motivele invocate de contestatoare, în susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu reprezintă erori materiale pentru a deschide calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin, iar împrejurarea că instanța de recurs a menținut soluția, prin respingerea recursului, nu poate duce la concluzia că instanța nu a analizat toate motivele de recurs, astfel cum susțin contestatorii.

Contestatoarea a reluat în cadrul contestației în anulare criticile formulate în recurs, arătând că, în opinia sa, în mod eronat, instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la raportul de expertiză financiar-contabila extrajudiciar depus în faza de recurs, odată cu notele de ședința înregistrate la dosarul cauzei la data de 09.10.2019 iar instanta de recurs nu supune analizei acest înscris, nefăcând absolut nicio mențiune cu privire la această probă.

Prin urmare, pentru a se putea invoca art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. ca motiv de retractare, trebuie avut în vedere faptul că omisiunea se raportează la motivul de recurs și nu la argumentele dezvoltate de recurent, ce se subsumează acestui motiv de recurs.

Or, în raport de această împrejurare, rezultă cu evidență faptul că instanța de recurs, în raport de situația de fapt stabilită în fond ce nu mai putea constitui obiect al cenzurii în recurs a reținut că S.C. A. S.R.L. nu este o întreprindere autonomă atât timp cât administratorul B. deține participații în cuantum de 75% la S.C. C. S.R.L. și administratorul D. deține participații în cuantum de 50% la S.C. Gauss Topo S.R.L.; cei doi indicatori stabiliți prin Legea nr. 346/2004, respectiv numărul de 9 salariați și cifra de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în RON, au fost depășiți.

Instanța de recurs a reținut ca fiind corecte considerentele instanței de fond, față de situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate și de împrejurarea că scopul Măsurii 312 a fost eludat, în speță nefiind vorba de creare de noi locuri de muncă, în condițiile în care angajații reclamantei erau și angajații altei societăți din grupul de societăți deținute de cei doi administratori.

Așadar, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esențială.

Acest concept presupune că o soluție definitivă să nu mai fie rejudecată, decât pentru motive, "defecte", fundamentale, care nu se regăsesc în prezenta cauză (Cauzele Brumărescu, Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu).

Față de considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4703 din 11 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.