ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1356/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2016 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, repunerea în termenul de chemare în judecată, anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/27.02.2015 privind proiectul x/29.07.2011 -"Achiziție de utilaje în domeniul serviciilor - A.".

În data de 20 decembrie 2016, reclamanta A. Î.I. și-a completat acțiunea, solicitând și anularea Deciziei nr. 16147/04.05.2015 de soluționare a contestației pe care a formulat-o împotriva procesului-verbal de constatare.

Prin sentința civilă nr. 484/15.02.2017 a Curții de Apel București a fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 498/30.01.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul reclamantei împotriva menționatei sentințe, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 325 din 16 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond, prin raportare la puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate în alte dosare în care recurenta nu a fost parte, a apreciat că argumentele acelor hotărâri trebuie aplicate și prezentei cauze, instanța mărginindu-se la preluarea argumentelor prezentate în conținutul sentințelor la care aceasta face referire.

A susținut recurenta că instanța de fond motivează soluția pronunțată printr-un singur paragraf care nu prezintă argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, care nu poate fi în principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți sau asupra criticilor formulate.

Obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond, în mod nelegal, cu aplicarea greșită a legii, a respins acțiunea formulată ca nefondată și nu a dat eficiență dispozițiilor legale în vigoare, iar în continuare a reluat susținerile prezentate în cererea de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat faptul că instanța de fond, prin raportare la puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate în alte dosare în care recurenta nu a fost parte, a apreciat că argumentele acelor hotărâri trebuie aplicate și prezentei cauze. Astfel, judecătorul fondului s-a limitat la preluarea argumentelor prezentate în conținutul sentințelor la care a făcut referire.

A susținut recurenta că instanța de fond a motivat soluția pronunțată printr-un singur paragraf care nu prezintă argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din Codul de de procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că acțiunea este nefondată; astfel, a constatat că autoritatea pârâtă a reținut, urmare a controlului efectuat, că proiectul a suferit o modificare substanțială în perioada de implementare, prin crearea de condiții artificiale și un avantaj nejustificat pentru S.C. B. S.R.L., prezentând in extenso și elementele din care a fost desprinsă această concluzie.

Judecătorul fondului a prezentat apoi cadrul legal național și european în materie și a reținut că analiza situației de fapt din prezenta cauză, prin raportare la cele expuse, induce concluzia existenței multor indicatori de fraudă din categoriile expuse, iar investigarea amănunțită efectuată de pârâtă a fost în măsură a-i transforma în certitudini în ceea ce privește elementul subiectiv care constă în faptul că reclamanta a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate, anume depășirea intensității finanțării nerambursabile.

În continuare, judecătorul fondului a prezentat argumentele privind aplicarea în speță a dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., față de statuările definitive ale instanței de judecată în cadrul dosarului nr. x/2016

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.

Astfel, prima instanță a expus raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că instanța de fond, prin raportare la puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate în alte dosare în care recurenta nu a fost parte, a apreciat că argumentele acelor hotărâri trebuie aplicate și prezentei cauze, criticile recurentei se referă la valorificarea de către instanța de fond a efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, critici ce urmează să fie analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, caz în care nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, având în vedere dispozițiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și atunci când contradicția operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale, lucrul judecat având și o funcție pozitivă care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora.

Or, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 avut în vedere de instanța de fond, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1843/31.05.2016 a Curții de Apel București, definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului, prin decizia civilă nr. 2230/18.04.2019, s-a reținut "concluzia certă cu privire la crearea unor condiții artificiale și a unui avantaj nejustificat pentru S.C. B. S.R.L., pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile prin Programul FEADR, în condițiile în care beneficiarul final este societatea mai sus indicată, care este și client unic al societății recurente."

În speța de față a fost contestat Procesul-verbal de constatare nereguli nr. x/27.02.2015 prin care s-a considerat necesară retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat reclamantei și rezilierea contractului cadru nr. x/29.07.2011, având în vedere încălcarea prevederilor contractuale de către beneficiar, pe perioada de valabilitate a acestuia.

De asemenea, s-a constatat o valoare a cheltuielii afectate de nereguli de 94.141 RON, respectiv o valoare a creanței bugetare de 94.141 RON. Pentru a decide în sensul nemenținerii eligibilității proiectului x "Achiziție de utilaje în domeniul serviciilor - A.", finanțat prin FEADR, autoritatea pârâtă a reținut, urmare a controlului efectuat, că proiectul a suferit o modificare substanțială în perioada de implementare, prin crearea de condiții artificiale și un avantaj nejustificat pentru S.C. B. S.R.L..

În raport cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., în mod corect a avut în vedere instanța de fond caracterul definitiv al deciziei nr. 2230/18.04.2019, prin care s-a statuat asupra situației de fapt și de drept ce privește, deopotrivă, și pe recurenta-reclamantă A., în condițiile în care, în prezenta cauză nu au fost relevate împrejurări diferite, de natură să conducă la o altă soluție.

Înalta Curte reține că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, asupra chestiunii de drept în litigiu s-a stabilit că "prin modul în care au acționat cele cinci entități a fost îngreunată realizarea obiectivului măsurii 312 prin afectarea concurenței întrucât, în locul creării unor entități care să acționeze în mod real ca niște jucători pe piața respectivă, prin accesarea fondurilor europene de către reclamantă și de către cele patru întreprinderi individuale s-a obținut o întărire pe piață a unei întreprinderi preexistente, căreia i s-au pus la dispoziție utilaje suplimentare. Trebuie observat că utilajele achiziționate de reclamantă, deși se aflau, formal, în patrimoniul acesteia, au servit preponderent intereselor societății S.C. B. S.R.L., ale cărei lucrări le-au realizat.

Faptul că toate serviciile au fost realizate contra cost nu poate conduce la o altă concluzie având în vedere legătura de rudenie dintre titularii entităților. Pentru aceștia era nerelevant dacă profitul se înregistra pe societatea reclamantă sau pe S.C. B. S.R.L., câștigurile rămânând, oricum, în cadrul aceleiași familii. Ceea ce s-a urmărit a fost consolidarea pe piață a unei afaceri preexistente printr-o activitate concertată a entităților din grup, acestea acționând, în fapt, ca o singură entitate.

Toate aceste constatări au justificat pe deplin măsura de retragere a sprijinului acordat reclamantei", respectiv "Elementul subiectiv constă în aceea că reclamanta a fost înființată cu scopul vădit de depășire, în mod artificial, a impedimentelor pe care le avea societatea S.C. B. S.R.L. în accesarea măsurii 312. Nu există nici un element care să conducă la ideea că s-a intenționat dezvoltarea unei societăți autonome care să deruleze o afacere proprie. Acțiunea concertată a entităților analizate, deținute de membrii aceleiași familii, confirmă faptul că s-a dorit dezvoltarea afacerii inițiale prin achiziționarea de noi utilaje necesare acesteia".

De asemenea, instanța de recurs a reținut următoarele:

"Or, din analiza coroborată și comparativă a societăților implicate rezultă că mai mulți beneficiari independenți din punct de vedere legal au aceeași adresă, au același sediu social, locul de realizare al investițiilor este identic, au punct de lucru deschis de S.C. B. S.R.L., iar contractele de comodat încheiate pentru toate cele patru firme sunt încheiate cu același comodant, respectiv S.C. B. S.R.L. reprezentată de C..

De asemenea, în urma analizării contractelor de prestări servicii și a facturilor fiscale prezentate, s-a constatat că cei patru beneficiari de finanțare prestează servicii aproape exclusiv către S.C. B. S.R.L.."

Prin urmare, este corectă concluzia instanței de fond privind crearea de condiții artificiale pentru depășirea ajutorului acordat, în condițiile lipsei de autonomie a întreprinderilor implicate și a neîndeplinirii obiectivului măsurii.

În mod judicios a reținut instanța de fond că această concluzie se impune cu putere de lucru judecat, întrucât aspectul a fost deja dezlegat definitiv, în sensul că toate entitățile implicate au creat condiții artificiale pentru a beneficia de sprijin si a obține un avantaj care contravine obiectivelor măsurii, astfel că neregula care conduce la încetarea valabilității contractului de finanțare și la recuperarea sumelor plătite de fosta APDRP beneficiarului constă în crearea în mod artificial a condițiilor necesare obținerii finanțării, fapt ce are ca efect obținerea, de către beneficiarul real al finanțării, a unor sume mai mari decât plafonul impus de regula "de minimis".

Cu privire la aspectele învederate de recurentă la pag. 9-15 din dosarul de recurs, instanța de control judiciar observă că reprezintă reluarea fidelă a susținerilor din cererea de chemare în judecată .

Înalta Curte constată că nu se impune examinarea acestor susțineri, întrucât ele au fost deja analizate de instanța de fond, iar exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătorești presupune formularea unor critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărâre, iar nu preluarea susținerilor din cererea de chemare în judecată, care au format obiectul analizei primei instanțe.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A.-Întreprindere Individuală împotriva sentinței civile nr. 325 din 16 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.-Întreprindere Individuală împotriva sentinței civile nr. 325 din 16 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.