ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2042/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a solicitat anularea ca nelegale a următoarelor acte administrative:

(i) Decizia nr. 15781 din 29 aprilie 2015, emisă de autoritatea pârâtă, și a (ii) Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat la AFIR sub nr. x din 23 februarie 2015, privind proiectul "Construire Pensiune" ce face obiectul Contractului de finanțare x din 11 noiembrie 2011, beneficiar SC A. SRL, precum și înlăturarea măsurilor stabilite și înscrise în procesul-verbal, cu obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 124 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), având ca obiect anularea actelor administrative sus-arătate.

Împotriva Sentinței civile nr. 124 din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din Noul C. proc. civ. și solicitând, în contextul reiterării situației de fapt și al indicării actelor normative aplicabile, admiterea recursului, casarea sentinței recurate iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, a susținut, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a făcut o aplicare greșită a normelor incidente în cauză, respectiv a Regulamentului Comisiei CE 65/2011 din 7 decembrie 2006, contractul de finanțare din prezentul dosar fiind încheiat la data de 11 noiembrie 2011 și-a avut ca suport, Ghidul Solicitantului din februarie 2015, a Regulamentului 1974/2006 din 7 decembrie 2006, în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și ecocondiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, și a obiectivelor generale cuprinse în alte regulamente, exprese arătate precum și a jurisprudenței CJUE; s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că Hotărârea CJUE pronunțată în Cauza Bara produce efecte doar pentru viitor nu și în speța de față, în condițiile în care prin întocmirea Procesului-verbal de constatare Nereguli nr. 6420 din 23 februarie 2015, comisia de control a încălcat dreptul la viața de familie și la viața privată a persoanei fizice care este asociatul unic al societății recurente, datele solicitate fiind obținute în mod nelegal din baza de date a ONRC;

- în ceea ce privește motivul de recurs privind lipsa de autonomie funcțională despre care face vorbire intimata și pe care o reține în considerente instanța de fond, arată că argumentele instanței se contrazic întrucât se menționează că s-au construit două pensiuni separate pe parcele diferite care fac obiectul unor proiecte distincte, finanțate în mod separat, fiind de necontestat că recurenta este o entitate juridică autonomă, complet diferită de altă societate comercială sau persoană fizică, fără a exista raporturi de subordonare cu o altă întreprindere;

- este de observat că sediul celor două pensiuni nu este identic, fiind separat atât în fapt cât și în drept, recurenta îndeplinind separat, niciodată în comun cu altă societate sau persoană fizică, condițiile impuse de lege și având demersuri proprii cu privire la obținerea unei autorizații de construire, încheierea procesului-verbal de recepție, obținerea certificatului sanitar veterinar, etc, astfel că intimata doar afirmă dar nu demonstrează în vreun fel dependența recurentei de persoana fizica B. sau față de persoanele juridice C. și D. SRL;

- nu există nicio faptă care să reprezinte o nerespectare a condițiilor de finanțare din contract, dimpotrivă, recurenta implementând proiectul astfel cum a fost prevăzut; se poate vorbi în mod clar de individualitatea celor două pensiuni care deși se află în vecinătate au autonomie funcțională proprie;

- în mod greșit instanța de fond a respins cererea de constatare a nulității absolute a Procesului Verbal de Constatare a Neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 23 februarie 2015, având în vedere că acesta prevede măsuri care se raportează la o altă societate comercială;

- în mod greșit instanța de fond a considerat că măsurile propuse în procesul-verbal nu sunt în contradicție cu motivele de fapt și de drept consemnate, după cum în mod greșit a respins cererea de anulare a actelor atacate și s-a pronunțat asupra legalității obținerii de către AFIR a datelor cu caracter personal a patru persoane din familia E., fără ca persoanele în cauză să fie informate despre această transmitere/prelucrare de date;

- în mod greșit instanța de fond a considerat că recurenta a creat doar aparența respectării regulii de minimis după cum, fără temei, a considerat și că a încălcat obligațiile contractuale asumate, stabilind în mod eronat caracterul artificial al condițiilor pe baza unor legături personale, de rudenie, dintre asociații unor entități juridice diferite; în mod greșit s-a stabilit că exista o coordonare deliberată în vederea accesării fondurilor doar pe baza unei vecinătăți ale terenurilor, vecinătate care este separată de un gard și care nu presupun o legătură economică, juridică, personală și funcțională cu o altă societate, fiind astfel în mod greșit reținută, în ceea ce privește existența laturii subiective, stare de fapt în materialitatea ei.

Pârâta - intimată Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind legală și temeinică.

În cauză, în baza dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 14 decembrie 2017, Completul de filtru a dispus comunicarea raportului, cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din Camera de Consiliu din data de 8 februarie 2018, reținându-se că prin raportul întocmit s-a menționat că recursul a fost declarat admisibil în principiu, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților pentru soluționarea acestuia.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamanta-recurentă, față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriei analize și evaluări asupra modalității de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente la situația de fapt din cauză reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prealabil examinării punctuale a motivelor de recurs înfățișate de cele două recurente, Înalta Curte arată, raportat și la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., că nu se impune reluarea situației de fapt generatoare a litigiului de față, aceste aspecte fiind în mod evident cunoscute părților.

Recurenta reclamantă a indicat în cererea sa de recurs, ca prim temei al demersului său procesual, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esență, nemotivarea hotărârii, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Se remarcă însă ca recurenta nu a înfățișat și nici nu a susținut critici efective cu referire la acest aspect, simpla indicare a temeiului juridic nefiind de natură a conduce la examinarea pretinsului motiv de recurs, astfel că, apreciind că toate criticile și susținerile recurentei se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs le va examina din această perspectivă.

Independent de cele arătate, Înalta Curte remarcă că hotărârea primei instanțe supusă controlului judiciar este în mod coerent și cuprinzător motivată, întrunind pe deplin cerințele art. 425 C. proc. civ.

Cu referire la susținerile și criticile recurentei - reclamante, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reține că printr-un prim set de argumente, recurenta reclamantă a criticat hotărârea instanței de fond pe motiv că soluția ce a fost adoptată s-a dat cu aplicarea greșită a numeroase acte normative și regulamente unionale ca și cu încălcarea jurisprudenței CJUE, cu referire specială la hotărârea pronunțată de către CJUE la data de 1 octombrie 2015, în dosarul C-201/14 (Cauza Bara).

Nu sunt întemeiate aceste susțineri și ca atare nu pot fi primite, întrucât, în opinia instanței de recurs, Cauza Bara nu are directă incidență în prezenta cauză, în esență pe considerentul că, premisele factuale pe care s-a fundamentat interpretarea CJUE sunt diferite, în condițiile în care, astfel cum a rezultat din actele atacate, datele esențiale pe baza cărora s-a ajuns la concluzia creării de condiții artificiale în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil în cadrul Măsurii 313, au fost preluate de pe portalul ONRC dar și din dosarele depuse la APDRP în timpul implementării.

Împrejurarea că prin Adresa nr. x din 20 ianuarie 2015, emisă de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Brașov, au fost confirmate relațiile de familie dintre persoanele implicate în cele 3 proiecte ale SC C. SRL, SC A. SRL și respectiv SC D. SRL nu este de natură a susține afirmația recurentei în sensul încălcării dreptului la viața de familie și la viața privată a persoanei fizice care este asociatul unic al societății recurente, câtă vreme, astfel cum s-a arătat deja, datele inițiale au fost obținute de pe o platformă publică, respectiv baza de date a ONRC la care în mod firesc au avut acces și reprezentanții autorității pârâte.

Nefondate sunt în opinia instanței de control judiciar și susținerile recurentei potrivit cărora constatările făcute și cuprinse în actele administrative atacate nu reprezintă crearea de condiții artificiale în vederea obținerii ajutorului financiar nerambursabil. Se constată că, în mod judicios și deplin întemeiat, judecătorul fondului s-a raportat și a analizat cuprinzător situația de fapt rezultată din întregul probatoriu aflat la dosar, potrivit cu care asociatul unic al reclamantei-recurente SC A. SRL este dna F. iar fiica acesteia, dna G. este asociat unic al SC D. SRL, în vreme ce B., soțul fiicei sale este asociatul unic al SC H. SRL. În fine fiica celor doi, I. este asociat unic al SC C. SRL.

În acord cu cele reținute și de instanța de fond, și contrar susținerilor înfățișate de recurentă, instanța de recurs apreciază relevanța în cauza de față a împrejurărilor de fapt, derivând, pe de o parte, din faptul că au fost declarate eligibile și contractate proiectele depuse de SC A. SRL și respectiv de SC C. SRL, iar pe de altă parte, că a fost menținută decizia de neîncheiere a contractului solicitantului SC D. SRL, care prin proiectul depus în cadrul Măsurii 313 urmărea să ofere servicii recreaționale destinate turiștilor care se cazau în zona Sâmbăta și în împrejurimi.

Instanța de fond, raportat la aprecierea pârâtei intimate în sensul că, prin poziționarea proiectului respins în final, între cele două pensiuni deja construite, cele două proiecte deja implementate au fost concepute cu intenția și în așa fel încât să genereze, în final, un complex compus din două pensiuni pentru cazare și masă la care să se adauge ulterior un spațiu pentru activități complementare, de natură a spori atractivitatea complexului, a înfățișat și a lămurit, în mod convingător și în opinia instanței de recurs, împrejurarea că elementele de fapt, esențiale, reținute și în actele de control constituie condiții create artificial care au dus la încălcarea regulii de minimis.

Pentru a ajunge la o atare concluzie, prima instanță, contrar celor susținute de recurentă, a realizat o corectă și legală aplicare la situația de fapt, concretă a cauzei, a normelor comunitare cuprinse în Regulamentul (UE) nr. 65/2011 a Comisiei, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 a Consiliului precum și a Regulamentului (CE) nr. 1998/2006, privind aplicarea art. 87 și 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, precum și a celorlalte acte comunitare expres arătate în considerentele hotărârii, din conținutul cărora, rezultă cu evidență că fărâmițarea sau fracționarea proiectelor, în scopul creării în mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de plăți și de a obține un avantaj, contravin obiectivelor FEADR.

În legătură cu susținerile recurentei privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva lipsei unei relații de subordonare sau de dependență între societatea recurentă și entitatea juridică de care este afiliată, instanța de control judiciar reține, raportat la jurisprudența comunitară invocată de intimata pârâtă și la care în mod corect a făcut trimitere și judecătorul fondului, respectiv cauza C-110/13, Hotărârea din 27 februarie 2014 HaTeFo GmbH v. Finanzamt Haldensleben, că nu pot fi primite criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, în acest sens, întrucât nu sunt întemeiate.

Instanța europeană, prin decizia sus arătată a înfățișat o modalitate efectivă de interpretare a articolului 3 alin. (3), para 4 din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003, privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, în sensul că întreprinderile între care există relații de tipul celor expres arătate în norma indicată, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, sunt de asemenea considerate întreprinderi afiliate dacă desfășoară activitățile sau o parte din activități pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente.

Prin hotărârea arătată, răspunzând întrebărilor preliminare adresate, în legătură cu interpretarea normei enunțate, CJUE a decis după cum urmează: " unele întreprinderi pot fi considerate afiliate în sensul acestui articol atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din aceasta anexă persoanelor fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective se poate fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări".

Din perspectiva celor mai sus arătate, raportat la înscrisurile aflate la dosar și în considerarea relațiilor incontestabile de familie și de rudenie existente între acționarii, administratorii și reprezentanții celor 3 firme menționate în actele atacate, și a modalității în care acestea au solicitat acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, pe larg arătate în considerentele sentinței atacate, rezultă că și celelalte critici de recurs prin care sunt evidențiate elementele de distincție dintre cele două pensiuni, nu pot fi primite în sensul reformării sentinței recurate.

Și aceasta întrucât, astfel cum în mod argumentat s-a reținut prin actele atacate, ca și prin sentința instanței de fond, similitudinile dintre proiecte nu sunt simple coincidențe, acestea fiind concepute astfel încât să creeze în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea unui avantaj ce contravine însă schemei de ajutor financiar solicitate, devenind astfel irelevante aspectele indicate de recurentă în susținerea, doar formală, a autonomiei sale funcționale.

Fărâmițarea sau fracționarea proiectelor în scopul creării în mod artificial de condiții necesare pentru a beneficia de aceste plăți și de a obține un avantaj contravine însă în mod evident obiectivelor FEADR.

Din această perspectivă, relevante sunt și prevederile H.G. nr. 224/2008 ce definesc noțiunea de proiect eligibil precum și cele ce definesc "neregularitatea" (art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006) ca fiind orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Prin urmare, față de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentei reclamante, reconfirmând legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 124/F din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2018.

Procesat de GGC - LM