Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2017
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2017

HOTĂRÂRE
04.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului. Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 32 din 18 martie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2017. Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradicto
ÎCCJ 2019-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2819/2019
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei, 1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios admin
ÎCCJ 2017-11-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admi
ÎCCJ 2017-03-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2017
Decizia nr. 859/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă