ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 365/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.02.2015, până la pronunțarea instanței de fond în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 79/F/2015 din 11 august 2015, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, privind suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.02.2015.

Împotriva sentinței nr. 79/F/2015 din 11 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/23.02.2015 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-reclamantă critică sentința atacată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

Criticile dezvoltate prin cererea de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

- prima instanță nu a efectuat cercetarea sumară a aparenței dreptului (cerută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004);

- nu a cercetat motivul de nulitate absolută: măsurile dispuse prin Procesul-verbal de constatare se referă la o altă societate comercială;

- cercetarea privind crearea de condiții artificiale prin relația de rudenie a fost făcută sumar, iar în final recurenta-reclamantă a prezentat motivele existenței iminenței producerii unei pagube materiale, viitoare și previzibile.

Prin raportul asupra admisibilitătii în principiu a recursului, întocmit în cauză la data de 27.09.2017, Completul de filtru a apreciat că recurenta-reclamantă a invocat motive de casare care pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului declarat se arată, în esență, că sentința pronunțată în acest dosar este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând, în mod greșit, că nici una dintre cele două condiții ce sunt necesare pentru suspendarea unui act administrativ conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este îndeplinită în cauza de față.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

În recursul său, reclamanta S.C. A. S.R.L. susține, în esență, că cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susținerea acțiunii sale.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că în cauză nu se poate reține niciuna dintre aceste împrejurări, iar relația de rudenie între reprezentanții legali ai celor trei persoane juridice, relație reținută de autoritate ca făcând parte din noțiunea de condiții artificiale, urma a fi examinată de instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2015, având ca obiect anularea deciziei prin care s-a soluționat contestația administrativă.

În mod corect a apreciat Curtea de apel că cercetarea sumară a aparenței dreptului este în favoarea legalității actului criticat, nefiind indicii în sensul unei îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ, or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată astfel, că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentința nr. 131/2015, pronunțată la data de 26 noiembrie 2015 în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondată acțiunea reclamantei având ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/23.02.2015, act administrativ care face obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat este astfel confirmată, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Cât privește îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut în mod corect că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform particularităților pe care legea, în prezent în vigoare, le conferă acestei instituții juridice.

S-a reținut în mod corect în considerentele sentinței recurate că motivarea reclamantei privind iminența declanșării executării silite nu poate duce la altă concluzie, întrucât executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, deoarece diminuarea din punct de vedere economic a patrimoniului nu se circumscrie sensului juridic, acesta din urmă considerând paguba numai o diminuare ilicită a patrimoniului.

Însă, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Or, în situația în care în mod corect s-a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea cel puțin a uneia dintre condițiile menționate, soluția pronunțată nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 79/F/2015 din 11 august 2015 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.