ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5414/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 14 iulie 2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat instanței de contencios administrativ:

Prin sentința civilă nr. 145 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Tribunalului Iași, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1277 din data de 11 august 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței Tribunalului Iași și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin decizia nr. 2823 din 04 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. S.R.L. și pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09 ianuarie 2017, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 1450/27.03.2018 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, iar împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs, calea de atac fiind admisă de Înalta curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 326/25.01.2021, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare pe rolul Curții de Apel București la data de 15 aprilie 2021, sub nr. de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 89 din 07 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche a calificat excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere din acțiune ca fiind apărare de fond și a respins acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată în privința tuturor capetelor de cerere.

Împotriva sentinței civile nr. 89 din 07 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de minimis, în condițiile în care judecătorul fondului a stabilit, în mod nelegal, că legăturile dintre aceasta și celelalte societăți, de natură a influența caracterul autonom al societății reclamante, se stabilesc prin intermediul unor persoane fizice.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că, începând cu data intrării în vigoare a acestui Regulament, aplicabil, conform art. 7 alin. (1) și ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare, în cazul în care ajutoarele îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament, verificarea sau, după caz, reverificarea statutului de IMM al beneficiarului nu se mai putea face prin luarea în considerare a legăturilor care se stabilesc prin intermediul persoanei fizice.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), art. 4

4

și art. 6 alin. (7) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării si dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, a art. 3 alin. (3) din Anexa la Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii și a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunțată în cauza C-110/13.

Astfel, prin intermediul foștilor soți B., între reclamanta și A. S.R.L. nu existau relațiile avute în vedere de art. 4

4

alin. (1) din Legea nr. 346/2004, în condițiile în care, la data depunerii cererii de finanțare, era deținută, în procent de 100%, de C., administrator fiind D., iar A. era deținuta de D., în procent de 100%, acesta fiind și administratorul societății.

Între aceasta și A. S.R.L. nu existau niciun fel de relații juridice, economice sau financiare, de felul celor avute în vedere de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-110/13 (Cauza HaTeFo).

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că instanța de fond a aplicat în mod greșit Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-110/13, în condițiile în care singura legătură între aceasta și A. S.R.L. este persoana fizică D., fără însă ca între aceste întreprinderi să existe orice alt fel de raporturi juridice sau economice.

Interpretarea dată de instanța de fond noțiunilor de piață relevantă și piață adiacentă, restrângând sensul acestora la obiectul de activitate al întreprinderii, este nelegală.

Pentru ca instanța de fond să ajungă la concluzia că aceasta și A. S.R.L. funcționează pe aceeași piață relevantă a produsului sau pe piețe adiacente, trebuia să facă o analiză a pieței produselor sale, combinată cu piața geografică și să constate că, pe piața geografică relevantă, produsele sale sunt interschimbabile sau substituibile cu cele ale A. S.R.L., datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia acestea îi sunt destinate - analiză care însă nu a fost făcută.

Recurenta-reclamantă a menționat și că, inclusiv în cazul în care la data depunerii de către aceasta a cererii de finanțare s-ar fi declarat întreprindere legată de E. S.R.L., chiar și în procentul maxim care putea fi avut în vedere, respectiv de 100%, aceasta tot s-ar fi încadrat în categoria microintreprinderilor, fiind, astfel, eligibilă pentru a beneficia de sprijin pe Măsura 312.

Prin urmare, chiar dacă, la data depunerii cererii de finanțare, datele sale ar fi fost cumulate cu cele cele ale E. S.R.L., ca întreprinderi "legate", instanța de fond ar fi trebuit să constate că s-ar fi încadrat în categoria microîntreprinderilor, care sunt beneficiarii Măsurii 312 - Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microîntreprinderi.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai susținut și că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 și a Hotărârii CJUE din 12 septembrie 2013, pronunțată în cauza Slancheva sila EOOD.

Astfel, a solicitat să se constate că instanța de fond face o confuzie între cerința de a fi microîntreprindere - care este un criteriu de eligibilitate - și elementul subiectiv al neregulii constând în crearea de condiții artificiale.

Or, în cauza de față, elementele de fapt reținute de instanța de fond și care decurg din calitatea de soți a lui D. și C. și de părinți ai lui F. nu fac dovada că ar fi urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR și nici nu se încadrează în indicatorii de neregulă identificați de Comisia Europeană în Nota directoare pentru auditori.

Astfel, a susținut că nu există niciunul dintre indicatorii externi/fizici menționați în Nota Directoare, nu există niciunul dintre indicatorii de structură/juridici și de afaceri/contabili menționați în Nota Directoare.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și a principiilor comunitare ale securității juridice, protecției încrederii legitime și al previzibilității conduitei administrative.

Cu privire la acest aspect, instanța de fond a respins în mod greșit argumentele privind culpa AFIR în evaluarea și aprobarea cererii de finanțare, pe motiv ca intimata pârâtă are dreptul de a efectua controale și de a constata nereguli, ulterior încheierii etapei de selecție a candidaților.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, cu privire la criticile referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de minimis, Înalta Curte, analizând aceste chestiuni în mod comparativ cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată, observă că, în fapt, chestiunile antereferite reprezintă seturi noi de argumente, ce privesc aspecte de drept bine determinate, având cauză juridică proprie și care nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate evocate de recurenta - reclamantă în fața primei instanțe în susținerea cererii de anulare a actelor administrativ fiscale contestate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte constată că respectivele critici nu au corespondent în motive de fapt care să fi făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, ce ar fi trebuit să fie formulată în condițiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamantă, pentru prima dată în recurs. Prin urmare, reclamanta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu sus indicatele aspecte, iar prin aceste noi critici de nelegalitate se tinde la schimbarea cauzei juridice a litigiului pendinte.

În considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de apărările evocate în fața acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere și că prin Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. nr. 386/23.05.2017, s-a statuat, cu forță obligatorie, faptul că prin invocarea chestiunii prevalenței dreptului unional nu se poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susțin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretențiilor formulate și a căror protecție se solicită pe cale judiciară.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, la data de 07 aprilie 2014, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, redenumită Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă și A. S.R.L., în calitate de Beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x, pentru proiectul "Construire hală producție mobilier și prelucrare a lemnului, spații birouri și expunere produse finite, împrejmuire teren, fosă septică și branșamente rețele, județul Iași".

În baza contractului anterior menționat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 1.057.026 RON, echivalentul a maxim 234.947 euro, Autoritatea s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 898.468 RON, echivalentul a maxim 199.704 euro.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 27 ianuarie 2016, au fost reținute în sarcina reclamantei două nereguli, respectiv că beneficiarul nu îndeplinea statutul de microîntreprindere autonomă la data depunerii cererii de finanțare în septembrie 2012, precum și crearea de condiții artificiale în faza de depunere, evaluare, selectare și implementare, acolo unde entitatea A. S.R.L. nu poate funcționa independent de resursele financiare, manageriale și umane ale A. S.R.L., noua entitate fiind înființată în scopul eludării criteriilor de eligibilitate și selecție reglementate de AFIR.

Actele atacate în cauză sunt procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 27 ianuarie 2016 și Decizia nr. 1157/18.04.2016, prin care a fost respinsă contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva titlului de creanță reprezentat de procesul-verbal, cu mențiunea că, ulterior constatării neregulii, a fost reziliat contractul de finanțare, fiind impusă reclamantei recuperarea finanțării.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), art. 4

4

și art. 6 alin. (7) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și ale art. 3 alin. (3) din Anexa la Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii și a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunțată în cauza C-110/13, sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de recurs reține că, în cauză, au fost în mod corect constatate în fapt elementele care duc la concluzia existenței legăturilor între societăți, inclusiv din perspectiva deciziei pronunțate de CJUE C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben.

Astfel, instanța europeană a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, și de asemenea că se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Așadar, în urma acestei hotărâri pronunțată de CJUE, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată:

- prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi,

- prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar și în condițiile în care nu există relații contractuale între aceste persoane și nici o constatare a intenției lor de a eluda definiția micro-întreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii.

Or, sublinierea împrejurării că poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf, înlătură tocmai susținerile recurentei-reclamante, nefiind necesară încadrarea situației sale în vreuna din ipotezele explicite de la art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, în măsura în care s-a identificat legătura existentă prin intermediul foștilor soți C. și D., care au acționat concertat cu privire la cele trei societăți și prin intermediul cărora au fost controlate societățile în discuție.

Așa cum în mod judicios a reținut și judecătorul fondului, din ansamblul faptic reținut în cauză rezultă fără echivoc că recurenta-reclamantă era o întreprindere legată la momentul formulării cererii de finanțare, respectiv septembrie 2012.

În concret, societatea reclamantă A. S.R.L., beneficiar FEADR a fost constituită la data de 29 martie 2012, cu aproximativ 6 luni anterior depunerii cererii de finanțare, având ca acționar unic pe doamna C. și administrator cu puteri depline pe domnul D., soți și soție la acel moment, iar activitatea principală era identificată prin codurile CAEN 3101, 3109, 3102, 1623.

În ceea ce privește societatea A. S.R.L., aceasta fusese constituită anterior, la data de 18 februarie 1999, cu asociat unic D., care deținea și calitatea de administrator, având activitate identificată prin codurile CAEN 2511, 2512, 4665, 4778, 4759, 3101, 3109, 3102, ultimele 3 dintre codurile CAEN aferente obiectului de activitate comune între cele două societăți, doamna C. având calitatea de salariat al acesteia atât la momentul depunerii cererii de finanțare, cât și la momentul semnării contractului de finanțare.

Nu în ultimul rând, societatea E. S.R.L. a fost constituită la data de 03 iunie 2010 și radiată la data de 16 iulie 2014, având ca asociat unic pe doamna C. - asociatul unic al reclamantei până la data de 23 martie 2012, când și-a modificat acționariatul în sensul în care numita C. devenea acționar 90% și domnul G. devenea actionar cu 10%, obiectul de activitate fiind identificat prin codul CAEN 3101, respectiv comun cu cel al societăților A. S.R.L. și A. S.R.L.

Așadar, la momentul completării de către domnul D. a declarației conform căreia reclamanta este întreprindere autonomă, acesta era administratorul unic al reclamantei și îndeplinea simultan și calitatea de acționar unic și administrator al societății A. S.R.L. ce activa pe piață adiacentă, iar acționara unică a reclamantei era angajată a societății A. S.R.L. și îndeplinea simultan și calitatea de acționar majoritar și administrator în cadrul societății E. S.R.L. care activa pe aceeași piață relevantă ca reclamanta, toate cele 3 societăți desfășurând 3 activități comune corespunzătoare codurilor CAEN 3101, 3109 și 3102, unele fiind activități principale, altele adiacente, respectiv cod CAEN 3101 - Fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine, cod CAEN 3109 - fabricarea de mobilă și cod CAEN 3102 - fabricarea de mobilă pentru bucătării.

Totodată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, potrivit cărora unele dintre societăți activau pe piața mobilei de lemn, pe când altele activau și pe o piață adiacentă utilizând metal și pvc nu sunt relevante în condițiile în care 3 dintre obiectele de activitate erau comune și puteau fi oricând exercitate de fiecare dintre societăți, dovadă în acest sens fiind și transferul de angajați de la o societate la alta pe aceleași funcții și ocupații tehnice.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat instanța de fond că astfel de legături sunt de natură să dea acestor persoane posibilitatea de a se coordona pentru a efectua asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca aceea din urmă să poată fi considerată ca fiind independentă una de cealaltă din punct de vedere economic.

Înalta Curte reține că această concluzie este susținută și de conduita ulterioară a acestor persoane, relevant sub acest aspect fiind faptul că prin deciziile nr. 15/16.01.2015 și 45/17.07.2015 doamna C., în calitate de acționar unic al reclamantei, a numit președinte în Comisia de Evaluare (Selecție) a ofertelor pentru bunuri și pentru lucrări pentru proiectul FEADR care făcea obiectul contractului de finanțare din cauză, derulat pe Măsura 312, pe domnul D., acționar unic al societății A. S.R.L. și administrator unic al societății reclamante, acesta din urmă având astfel un rol determinant în modul de implementare a proiectului.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs nu poate reține că o constatare de întreprinderi legate se poate face numai dacă sunt întrunite condițiile de către societățile (și nu de către persoanele particulare) care sunt în situațiile prevăzute de art. 4 indice 4 din Lege, putând fi avute în vedere doar forme de organizare a persoanelor fizice, iar nu persoane fizice ca atare. Atât decizia CJUE, cât și textul art. 4 indice 4 din lege sunt clare și se referă și la ipoteza unor persoane fizice (fără alte distincții) care exercită influențe de natură a atrage întrunirea condițiilor din text.

Ca urmare, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, reținând, pe de o parte, că beneficiarul nu îndeplinea statutul de microîntreprindere autonomă la data depunerii cererii de finanțare în septembrie 2012, iar pe de altă parte, crearea de condiții artificiale în faza de depunere, evaluare, selectare și implementare, acolo unde entitatea A. S.R.L. nu poate funcționa independent de resursele financiare, manageriale și umane ale A. S.R.L., noua entitate fiind înființată în scopul eludării criteriilor de eligibilitate și selecție reglementate de AFIR.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei Europene și a principiilor statuate în jurisprudența CJUE, referitoare la analizarea condițiilor create în mod artificial, sunt nefondate.

Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/02011 definește neregula ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

De asemenea, art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, stabilește că, "Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective".

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a Eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, AFIR trebuie să se asigure că:

"Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Rezultă așadar, că abaterea poate fi atât a beneficiarului, cât și a autorității, că poate fi săvârșită atât cu intenție, cât și din culpă; și că, existența acesteia nu este condiționată de producerea unei pagube efective bugetului Uniunii Europene, fiind suficientă și simpla posibilitate ca abaterea să prejudicieze bugetul Uniunii.

Este de principiu că, în legătură cu existența condițiilor artificiale, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, au fost interpretate în cauza nr. C 434/12 aflată pe rolul CJUE Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia.

În această cauză, CJUE a stabilit că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:

• pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial;

• pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.

În continuare, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii.

Concluzionând, în hotărârea CJUE se stabilește că Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se conchidă că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între acestea.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare.

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal și real al cererii de finanțare. Astfel că, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condițiilor create în vederea obținerii de finanțare FEADR, sunt legăturile juridice, economice și/sau personale între persoanele implicate în investiția respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna și situația în care mai mulți investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice și prezintă legături geografice, economice, funcționale, legale sau legături de ordin personal.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză sunt întrunite atât elementul obiectiv, cât și elementul subiectiv pentru a se reține crearea de condiții artificiale.

Astfel, prin cererea de finanțare, recurenta-reclamantă s-a angajat să dezvolte o activitate non-agricolă din zona rurală, contribuind la creșterea numărului de muncă prin crearea de 8 locuri de muncă noi, angajându-se de asemenea să contribuie la creșterea veniturilor alternative, precum și a activității în spațiul rural. Reclamanta urma să desfășoare activitate în domeniul fabricării de mobilier, respectiv codul CAEN principal 3101 - Fabricare de mobilă pentru birouri și magazine - și codul CAEN secundar 3102 - Fabricare de mobilă pentru bucătării și 3109 - Fabricare de mobilă, prin proiect intenționând să valorifice piese și seturi de mobilier fabricate din PAL, MDF sau lemn.

În ceea ce privește elementul obiectiv, instanța de control judiciar reține că, deși reclamanta, în calitate de beneficiar al contractului de finanțare, avea stabilit ca obiectiv crearea a 8 locuri de muncă noi, 6 locuri de muncă au fost create inițial de societatea legată A. S.R.L., numiții H., I., J., K., C. și L. fiind mutați de la A. S.R.L. la reclamantă, astfel că nu a oferit oportunitatea creării locurilor de muncă unor persoane șomere care nu erau angrenate în muncă.

Așadar, ceea ce i se reproșează recurentei este faptul că, nefiind vorba de creare de noi locuri de muncă, ci de o migrare a forței de muncă de la o societate cu care era legată, nu a atins unul din obiectivele specifice ale măsurii, fiind astfel eludat scopul Măsurii 312. Obiectivul general al măsurii vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale, ceea ce, în mod evident, nu presupune reangajarea unora dintre salariații companiei legate A. S.R.L. în cadrul societății beneficiare a finanțării în vederea implementării proiectului.

Totodată, așa cum s-a reținut și anterior, din punct de vedere al legăturilor juridice, fiind întreprinderi legate, recurenta-reclamantă nu s-ar mai fi încadrat în categoria microîntreprinderilor la nivelul anului 2012 - anul depunerii cererii de finanțare - întrucât societatea E. S.R.L. avea un număr de 5 salariați la finalul anului 2011, iar societatea A. S.R.L. avea un număr de 12 salariați la finalul anului 2011, în condițiile în care anterior la finalul anului 2010 prima avea 1 salariat, iar a doua societate avea 10 salariați, aspecte ce reies din bilanțul contabil depus.

Din punct de vedere al legăturilor personale, numiții D., C. și F., membrii ai aceleași familii, erau acționari și administratori în cadrul celor 3 societăți, aveau același domiciliu, iar numărul de telefon de contact era același pentru 3 societăți în care aceleași persoane erau implicate: A. S.R.L., II F. și A. S.R.L.

În acest context, se are în vedere și că domnul D., nu doar că îndeplinea funcția de administrator unic atât al reclamantei, cât și al societății legate A. S.R.L., dar contribuia și la susținerea financiară a proiectului derulat de reclamantă pe Măsura 312 prin încheierea a 10 contracte de împrumut.

În plus, prin deciziile nr. 15/16.01.2015 și nr. 45/17.07.2015, doamna C., în calitate de asociat unic al reclamantei, a numit ca președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul proiectului pe domnul D., soțul său, acționar unic și administrator unic al A. S.R.L., acesta din urmă având astfel un rol determinant în modul de implementare a proiectului.

Înalta Curte reține că toate acestea reprezintă indicatori ("stegulețe roșii") care priviți separat nu constituie nereguli, dar însumați și priviți în ansamblul lor au condus în mod corect intimata-pârâtă la concluzia că societatea reclamantă a fost înființată artificial printr-o coordonare deliberată, în scopul eludării criteriilor de eligibilitate și selecție impuse de AFIR, întrucât celelalte două societăți, respectiv A. S.R.L. și E. S.R.L. nu s-ar fi calificat pentru obținerea finanțării, acestea fiind conduse de aceleași persoane.

Prin urmare, instanța de recurs constată că în actul de control a fost identificat un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile privind îndeplinirea criteriilor de elibigilitate și selecție au fost create în mod artificial.

În ceea ce privește elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate.

Înalta Curte constată că, pornind de la toate elementele de fapt prezentate anterior, nu se poate ignora starea de fapt existentă între societățile legate, pentru a se menține prezumția de bună credință și de neurmărire a creării unui avantaj; prin cumulul tuturor acestor împrejurări de fapt, a fost creată o dovadă suficientă în sensul intenției reclamantei de a crea și păstra avantajul obținut prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, împotriva acesteia reclamanta neaducând suficiente probe contrare în fața instanței.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că elementele reținute de autoritatea pârâtă sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia acesteia, în sensul că reclamanta a urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, astfel că în speță este dovedit și elementul subiectiv, a cărui existență obligatorie rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, inclusiv din perspectiva cauza nr. C 434/12.

Nefondate sunt și criticile privind încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și a principiilor comunitare ale securității juridice, protecției increderii legitime și al previzibilității conduitei administrative.

În legătură cu aceste critici, Înalta Curte constată că, deși la momentul încheierii contractului a fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, totuși la acel moment intimata-pârâtă nu a avut la dispoziție toate datele, astfel încât este îndreptățită ca pe perioada de monitorizare să supună contractul unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Acest control ex post nu poate fi privit ca un exces de putere din partea autorității, în condițiile în care este expres prevăzut atât de legislația națională cât și de cea comunitară și are ca scop limitarea prejudicierii bugetului Uniunii Europene.

Înalta Curte mai constată și că, în situația în care este dovedită clar intenția beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condițiilor de obținere a ajutorului financiar nerambursabil, este evident că nu se pune în discuție o eroare ce nu a fost depistată de beneficiar în mod rezonabil, ci doar nedepistarea neregulii de către autoritate într-o anumită etapă procedurală a proiectului.

Pe de altă parte, într-o situație similară ca și reguli de drept, CJUE a reținut în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l’Intérieur, de l’Outre mer, des Collectivités territoriales et de l’Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raționamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Stärke GmbH din 16 martie 2006 că "împrejurarea că autoritățile competente ar fi fost informate de beneficiarul subvenției cu privire la alegerea cocontractantului înainte chiar de lansarea procedurii de cerere și ofertă care avea ca obiect atribuirea contratului de achiziții publice în cauză, aceasta nu influențează, ca atare, calificarea drept "abatere" în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95".

Reiterând cele statuate deja în prezentele considerente, faptul că neregula ar fi fost ignorată de autoritatea competentă la momentul acordării cofinanțării nu poate fi reținut ca un argument în favoarea recurentei și nu poate duce la exonerarea acesteia; în speță, nu a existat o astfel de situație, cât timp recurenta a completat declarația cu mențiunea că este întreprindere autonomă, iar nu întreprindere legată cu o altă societate, pentru a opune faptul că organul de control trebuia să știe existența legăturilor cu celelalte societăți.

În privința încălcării principiilor securității juridice, al protecției încrederii legitime, respectiv cel al previzibilității, Înalta Curte amintește considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din cauza Opel Austria împotriva Consiliului T-l 15/94:

"(...) Din jurisprudență rezultă că legislația comunitară trebuie să fie certă, iar aplicarea sa previzibilă pentru justițiabili. Principiul securității juridice impune ca orice act al instituțiilor care produce efecte juridice să fie clar, precis și adus la cunoștința persoanei interesate, astfel încât aceasta să poată cunoaște cu certitudine momentul de la care acest act există și începe să producă efecte juridice. Această cerință de securitate juridică se impune cu o rigoare specială atunci când este vorba despre un act care poate avea consecințe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care actul le impune acestora."

Or, în cauză, atât dreptul intimatei-pârâte de a constata neregula, cât și consecințele care decurg într-o atare situație, îi erau cunoscute recurentei-reclamante încă de la momentul semnării contractului de finanțare, având în vedere prevederile contractuale prevăzute la art. 8 și 11 din Anexa I Prevederi generale la contractul de finanțare.

Astfel, conform art. 8 alin. (5), "În cazul în care, pe parcursul perioadei de valabilitate și monitorizare a contractului se constată că Beneficiarul nu mai respectă condițiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, Autoritatea Contractantă va proceda după caz (funcție de gradul de afectare, gravitatea faptelor, etc):

- fie la recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil plătit cu rezilierea contractului de finanțare;

- fie la recuperarea parțială, respectiv aferent componentei/componentelor sau acțiunii/acțiunilor afectate de neregulă, care nu mai îndeplinesc condițiile menționate, nefiind influențată integral eligibilitatea generală a proiectului, respectiv utilitatea în considerarea căreia s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil."

Conform prevederilor art. 11 alin. (3):

"În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului (...),precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanții săi, nu corespund realității sau documentele/autorizațiile/avizele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept (...).în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi si penalități în procentul stabilit conform dispozițiilor legale in vigoare, în conformitate cu prevederile art. 17 din prezenta Anexă."

Prin urmare, așa cum în mod judicios a reținut și judecătorul fondului, constatând neregulile săvârșite de reclamantă, care potrivit jurisprudenței CJUE reprezintă orice încălcare a dreptului european sau național, autoritatea contractantă a procedat în mod legal la rezilierea contractului de finanțare, potrivit contractului dintre părți.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Astfel, contrar susținerilor recurentei-reclamante, întrucât viciul creării de condiții artificiale afectează întregul proiect, prin neîndeplinirea obiectivelor, nu se pune problema ca sancțiunea aplicată să fie disproporționată în raport cu împrejurările pe care s-a întemeiat și cu interesul public urmărit, textul articolului mai sus menționat precizând că nu se efectuează nicio plată.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar apreciază că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute și fundamentată pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 89 din 07 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.