ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6932/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 iulie 2017 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta PFA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea procesului-verbal din data de 27 septembrie 2016 privind proiectul x/02.08.2013 Cod. contract PNDR 2007-2013, x/02.08.2013 Cod contract PNDR 2014-2020 și anularea deciziei de soluționare a Contestației FN/03.01.2017 nr. 1987 din 26.01.2017.

Prin sentința civilă nr. 185 din 05 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția de necompetență materială a Curții de Apel Suceava și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 185 din 05 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta PFA A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că sentința recurată încalcă dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut că, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, a Codului de procedură fiscală, precum și cele ale contractului de finanțare.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 august 2018, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția insuficientei timbrări a recursului, pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii [...]".

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din Codul de provcedură civilă.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 de RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON."

Raportat la motivele de casare invocate de către recurenta-reclamantă, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în sarcina recurentei PFA A. a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.

Recurenta-reclamantă a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, conform chitanței din data de 06 august 2018, care se regăsește la dosarul instanței de recurs.

Prin citația comunicată recurentei-reclamante la data de 07 decembrie 2020, conform dovezii de citare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația completării taxei judiciare de timbru cu suma de 100 de RON.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă PFA A. nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin citația comunicată la data de 07 decembrie 2020.

Înalta Curte constată că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, în cuantumul prevăzut de lege, este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat sau insuficient timbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția insuficientei timbrări a recursului și va dispune anularea recursului, ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția insuficientei timbrări a recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta PFA A. împotriva sentinței civile nr. 185 din 05 decembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.