ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 628/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 decembrie 2018 la Tribunalul Ilfov, secția Civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei totale de 1.123.666,6 RON, conform dispozițiilor prin care se instituie obligația de reparare a prejudiciului creat prin fapta ilicită a persoanei decedate, în sarcina succesorilor acestuia, care sunt obligați de a suporta sarcinile succesiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ., art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările în România, art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 13/2011, art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentința civilă nr. 103 din 16 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2018 s-a admis excepția netimbrării cererii și s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C A. S.A., care a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 1438A/2019 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

La 11 octombrie 2019, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1438A/2019 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

S-a învederat că prima instanță a anulat cererea de chemare în judecată, iar instanța de apel a respins apelul ca inadmisibil, fără să aibă în vedere că litigiul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, având în vedere că prejudiciul suferit de reclamantă decurge dintr-o cauză penală.

In susținerea celor arătate, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 20 alin. (8) din C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, raportat la decizia nr. 1827 din 11 iunie 2014, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și decizia nr. 387 din 27 mai 2015 a Curții Constituționale.

La 17 decembrie 2019, intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului și menținerea hotărârii atacată ca fiind legală; în subsidiar, în cazul în care se va dispune admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, intimata a precizat că nu se opune admiterii acțiunii, însă doar în limita patrimoniului succesoral rămas în urma defunctului C..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părți nu a înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 29 septembrie 2020 a fost admis în principiu recursul, fiind prorogată discutarea excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor aduse de recurentă deciziei atacate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., invocată de instanță din oficiu.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor în unul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nu a criticat în realitate soluția de inadmisibilitate pronunțată de instanța de apel, ci a realizat o motivare strict sub aspectul caracterului netimbrabil al cererii de chemare în judecată, astfel încât nu se poate considera că susținerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În motivele de recurs nu se regăsesc considerații cu privire la argumentele pentru care instanța de apel a respins ca inadmisibilă calea de atac formulată, ci doar aprecieri legate de caracterul netimbrabil al cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că, în considerentele deciziei atacate, instanța de apel a motivat că cererea de reexaminare prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este calea de urmat în vederea reexaminării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. De asemenea, a reținut că problemele de drept vizând sfera obiectului cererii de reexaminare și efectele acestei proceduri asupra căilor de atac de reformare au fost stabilite prin decizia nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, aplicabile în cauză, întrucât soluția legislativă consacrată în art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este aceeași cu reglementarea prevăzută în art. 18 din Legea nr. 146/1997, analizată în recursul în interesul legii. Prin această decizie s-a statuat că partea în sarcina căreia a fost stabilită obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Or, întrucât singurele critici formulate de către apelantă au vizat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru cu referire la incidența cazului de scutire prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, instanța de prim control judiciar a respins apelul ca inadmisibil.

Prin urmare, față de dezvoltarea susținerilor formulate de recurenta-reclamantă, nu poate fi identificată vreo critică concretă în sensul rigorilor prevăzute de dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1438A/2019 din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2021.