ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 3 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 445.000 RON (echivalent a 100.000 euro).

Prin sentința civilă nr. 4139 din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 303.378,75 RON, cu titlu de indemnizație de asigurare, precum și a sumei de 6.638,78 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.A., prin care a solicitat schimbarea în tot a acesteia în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 1215 din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4139 din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, obligând intimata la plata sumei de 3.469,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 2282 din 4 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1215 din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând următoarele:

În vederea rejudecării, apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016* și a fost repartizat aleatoriu prezentului complet, ca urmare a admiterii declarației de abținere a completului care a pronunțat decizia casată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 987A din 7 septembrie 2020 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 4139 din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 38.709 euro echivalent în RON la data plății.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 4.712,66 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1269 alin. (2) C. civ., respectiv principiul de drept, potrivit căruia, în caz de dubiu contractul de asigurare se interpretează în contra autorului condițiilor de asigurare și în favoarea asiguratului.

În contra principiului "in dubio contra stipulatem" instanța de apel motivează hotărârea și reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 39 pct. b) din Condițiile de asigurare prin care se stabilește că asiguratul nu poate primi în cazul producerii riscului asigurat mai mult decât 20% din valoarea de nou a bunului și nu dispozițiile art. 32 din Condițiile de asigurare în care se stabilește că "Asiguratorul va despăgubi pe Asigurat sau Beneficiar în cazul producerii, în perioada de valabilitate a prezentului contract de asigurare, a unei pagube dintr-un risc acoperit prin asigurare, prin plata în numerar, prin înlocuirea sau prin repararea potrivit opțiunii Asiguratorului, înlocuirea bunului distrus sau dispărut se face cu un bun similar în același tip, capacitate, vechime și caracteristici tehnice".

Aplicând în mod greșit normele de drept material, instanța de apel a prejudiciat reclamanta prin faptul că este pusă în imposibilitatea înlocuirii bunului asigurat, principiu de drept edictat de către asigurator în Condițiile sale de asigurare, încălcând astfel dispozițiile art. 1269 alin. (2) C. civ., respectiv a principiului de drept, conform căruia, stipulațiile din contractele de adeziune se interpretează împotriva celui ce le-a propus, instanța de apel interpretând în mod contrar.

Dintr-o altă perspectivă, recurenta-reclamantă susține încălcarea dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 1269 alin. (2) C. civ., raportat la principiul de drept, potrivit căruia, în caz de dubiu contractul de asigurare se interpretează în contra stipulatem, adică în contra autorului condițiilor de asigurare.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și în rejudecare solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei totale de 303.378,75 RON reprezentând prejudiciu înregistrat ca urmare a evenimentului din data de 31 octombrie 2015, suma fiind formată din valoarea utilajului asigurat distrus, valoare stabilită în urma expertizei efectuate în dosarul de fond, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepție anularea recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 488 din același cod, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat si menținerea în tot, a deciziei pronunțate de Curtea de Apel București.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 februarie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 987 A din 7 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 21 octombrie 2021, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, context în care, Înalta Curte constată că acestea au fost invocate în mod formal, în cauză nefiind indicat vreun argument care să susțină faptul că decizia atacată ar fi fost nemotivată sau ar cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât s-a omis analizarea corectă a probelor de către instanța de apel și nu s-a ținut cont de prevederile art. 1269 din C. civ., respectiv de clauzele contractului de asigurare referitoare la modul de calcul al despăgubirii, interpretând în favoarea asigurătorului clauzele îndoielnice ale acestuia.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse în considerarea următoarelor aspecte:

Referitor la criticile ce vizau modalitatea în care instanța a interpretat prevederile art. 1269 din C. civ., Înalta Curte constată că acestea nu au fost invocate în fața instanțelor de fond, astfel că, în raport cu prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., analiza acestor susțineri nu poate fi primită decât în măsura în care ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Prin urmare, acest motiv de nelegalitate nu poate fi invocat cu ocazia judecării recursului în prezenta cauză, întrucât judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă și față de împrejurarea că motivele de recurs invocate nu au fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, peste motivele invocate în fața instanțelor de fond nu se poate trece, astfel încât, Înalta Curte va respinge aceste susțineri ca nefondate.

Cu privire la critica ce vizează modalitatea de calcul a indemnizației, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că în Condițiile de asigurare, anexă la contractul de asigurare încheiat între părți, au fost prevăzute expres și exhaustiv modalitățile de calcul a despăgubirii, astfel încât și cuantumul despăgubirii cuvenite trebuia stabilit exclusiv prin raportare la Condițiile de asigurare.

În acest sens, se constată că uzura de 80% este în mod expres prevăzută de Contractul de asigurare, pentru utilaje mai vechi de 10 ani, potrivit prevederilor art. 39 lit. b) din Contractul de asigurare, care reprezintă legea părților, în virtutea principiului pacta sunt servanda. Aceste prevederi contractuale erau clare, precise în ceea ce privește efectele asupra modului de calcul al indemnizației datorate de asigurător, și de o natură specială în raport cu regulile generale din materia contractului de asigurare, putând fi aplicate în mod direct de instanță în baza forței obligatorii a contractului, fără a fi necesară aplicarea unor reguli suplimentare de interpretare specifice clauzelor îndoielnice, cum pretinde recurenta.

În acest context, se reține că, aplicând formula de calcul stipulată în Contractul de asigurare rezultă o despăgubire de 38.709 Euro, iar din această perspectivă, instanța de apel nu putea să treacă peste voința exprimată de părți prin Contractul de asigurare cu privire la modalitatea de calcul a despăgubirii.

Totodată, se reține că nu reprezintă un veritabil motiv de casare aprecierea probelor de către instanța de apel, în acest sens, recurenta critică modul în care instanța de apel a apreciat calculul efectuat de către expertul desemnat în cauză cu privire la cuantumul despăgubirii, or aprecierea probatoriului administrat în cauză ține de stabilirea situației de fapt, respectiv de temeinicia deciziei atacate.

Așadar, deși recurenta invocă faptul că instanța de apel ar fi interpretat în favoarea asigurătorului dispozițiile Contractului de asigurare, aceasta nu indică în concret ce normă de drept material a fost încălcată pentru a da posibilitate instanței de recurs de a examina din această perspectivă hotărârea atacată.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 987 A din 7 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 987 A din 7 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.