ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7489/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1261 din 22 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității la judecată în ce privește acțiunea în constatare formulată la 17 septembrie 2008 și a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul D.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, cu prioritate, a constatat necesar a stabili în cauză cadrul procesual, în principal sub aspectul obiectului cererilor cu care instanțele de judecată au fost învestite, respectând astfel și obligația stabilită în acest sens de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare.

Astfel, Curtea a remarcat că, așa cum s-a reținut și de către instanța de recurs, prezentul litigiu a fost declanșat sub imperiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice, printr-o contestație formulată de reclamantul D.V. împotriva Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 și nr. 2749 din 11 septembrie 2007 ale Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNAS), potrivit art. 16 din actul normativ menționat. După învestirea instanței, Legea nr. 187/1999, modificată și completată prin O.U.G. nr. 16/2006, precum și dispozițiile art. II și V din această ordonanță au fost constatate neconstituționale, prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 95/6.02.2008. Urmare a deciziei Curții Constituționale, în considerarea prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituția României, a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității publicată în M. Of. nr. 182/10.03.2008. În acel context legislativ, care nu oferea suficiente elemente pentru orientarea clară a conduitei destinatarilor normei juridice, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus la dosar o acțiune în constatare a calității pârâtului D.V. de lucrător al Securității, din momentul respectiv, calitățile procesuale ale părților fiind inversate. Ulterior, prin Legea nr. 293/2008, de aprobare a O.U.G.

nr. 24/2008, art. 34 a fost modificat, iar Curtea a constatat, de asemenea, că în ședința publică de la 22 februarie 2012, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin reprezentantul său, a renunțat la judecată în ce privește acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe reclamantul D.V., acțiune formulată la data de 17 septembrie 2008, instanța de fond luând act de renunțarea la judecata acestei cereri, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, instanța, rămânând sesizată cu cererea prin care, la data de 30 noiembrie 2007, reclamantul D.V. a solicitat anularea Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 și nr. 2749 din 11 septembrie 2007 pronunțate de Colegiul CNSAS, nu a mai analizat excepțiile inadmisibilității, a lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active invocate de reclamantul D.V.

în ce privește acțiunea în constatare formulată de CNSAS. De asemenea, în ce privește susținerea reclamantului vizând nulitatea absolută a Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 și nr. 2749 din 11 septembrie 2007 emise de CNSAS, nulitate decurgând din împrejurarea că au fost emise în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale, aceasta nu a fost reținută de către Curte, câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Urmează așadar, ca legalitatea deciziilor contestate să fie examinată prin raportare la normele de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 187/1999, în temeiul principiului "tempus regit actum". Referitor la deciziile contestate, Curtea a constatat în primul rând că reclamantul a invocat nelegalitatea acestora din perspectiva încălcării dreptului său la apărare determinată de omisiunea CNSAS de a-l înștiința despre efectuarea verificărilor ce s-au efectuat în ceea ce-l privește și de a-l cita pe parcursul desfășurării acestei proceduri. Cât privește aceste susțineri, Curtea a constatat că nu sunt de natură a atrage desființarea deciziilor.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, este necesar a se observa că Decizia nr. 1669 din 13 mai 2007 (cea de-a doua fiind dată în soluționarea contestației formulate de reclamant) a fost pronunțată de CNSAS în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste. Mai mult, Curtea a observat, pe baza susținerilor reclamantului și a actelor din dosar, că acesta a fost audiat pe parcursul procedurii inițiate prin contestația pe care acesta a formulat-o împotriva Deciziei nr. 1669/13 mai 2007, cu atât mai mult acesta neputând invoca încălcarea dreptului său de a se apăra și de a-și expune punctul de vedere cu privire la procedura finalizată prin emiterea deciziei menționate.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 1669 din 13 mai 2007, CNSAS a constatat că reclamantul a fost agent al poliției politice comuniste, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, serviciul 3, în perioada 1979 - 1981. S-a reținut că, prin măsurile derulate, a adus atingere dreptului la libertatea cuvântului și a opiniei și dreptului la viață privată. Din actele depuse la dosar de către pârât și pe baza cărora a fost emisă decizia, Curtea a constatat că reclamantul, în calitatea sa de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, serviciul 3, a luat măsuri de urmărire informativă împotriva unei persoane care asculta posturile de radio "Europa Liberă" și "Vocea Americii", comenta "dușmănos" anumite evenimente politice și avea opinii care nu coincideau cu politica regimului, vizita Biblioteca SUA și Centru Cultural al Ambasadei SUA, avea relații cu cetățeni străini.

Reclamantul a inițiat "punerea în discuția colectivului", luarea măsurii avertizării împotriva soției acestuia, intensificarea urmăririi informative a familiei persoanei urmărite, introducerea de microfoane la domiciliul său, interceptarea corespondenței. Din conținutul înscrisurilor menționate anterior, Curtea a apreciat că reiese în mod evident că în virtutea funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind statutul persoanelor urmărite. În consecință, Curtea a reținut că ambele condiții prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și 2 din Legea nr. 187/1999 sunt îndeplinite în sensul că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securității, reclamantul a adus atingere dreptului la libertatea cuvântului și a opiniei și dreptului la viață privată.

Cât privește apărările pârâtului potrivit cu care activitatea sa obișnuită, de prevenire a acțiunilor de spionaj nu avea legătură cu acțiunile despre care se susținea că sunt desfășurate de persoana urmărită operativ, în plus acționând sub imperiul unor ordine din partea superiorilor, nu au putut conduce la o altă concluzie decât cea reținută anterior, câtă vreme aceasta s-a întemeiat pe dispozițiile speciale și exprese ale Legii nr. 187/1999, în cuprinsul actului normativ pe care reclamantul și-a fundamentat deciziile neregăsindu-se ipoteze de excepție care să excludă constatarea calității de agent al poliției politice comuniste în situația în care cele condiții la care s-a făcut referire anterior (prevăzute de art. 5 alin. (1) și (2) sunt îndeplinite.

Împotriva sentinței civile nr. 1261 din data de 22 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul D.V., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a hotărârii atacate și, urmare rejudecării, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se admită contestația formulată de recurent și să se constate că deciziile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sunt nule absolut, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

A învederat recurentul, prin motivele cererii de recurs, că deciziile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sunt lovite de nulitate absolută în primul rând din perspectiva dreptului părții la o procedură echitabilă, întrucât, pe de o parte, s-au efectuat verificări în persoana recurentului fără ca în prealabil să fi existat o sesizare, efectuată în condițiile legii, în acest sens, și, pe de altă parte, deciziile contestate au fost emise de către intimată în cadrul unei proceduri ce nu a respectat garanțiile fundamentale recunoscute de dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la apărare (recurentului nu i s-a dat ocazia să răspundă la acuzațiile intimatei ori să aducă probe în combaterea acestora), la principiul contradictorialității (intimata a emis deciziile contestate fără ca în prealabil să procedeze la o ascultare reală a recurentului vis-a-vis de aspectele de fapt reținute în decizii), și la principiul egalității armelor (intimata a procedat la emiterea deciziilor contestate în mod discreționar, administrând probe doar în defavoarea recurentului).

Recurentul a mai relevat că deciziile C.N.S.A.S. contestate sunt nule absolut și din perspectiva Deciziei nr. 51/2008 a Curții Constituționale, neputându-se accepta restrângerea efectelor deciziei amintite în această materie doar pentru viitor pentru simplul motiv că așa s-ar respecta o pretinsă "securitate juridică" deoarece aceasta ar valida o procedură profund nelegală și esențialmente abuzivă, contrară dreptului părții. Prin urmare, recurentul a susținut că deciziile C.N.S.A.S. nu mai pot produce efecte juridice, astfel că, teoretic, procedura trebuia reîncepută conform noilor dispoziții legale, respectiv a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, în această situație doar instanța de judecată putând constata sau nu existența calității recurentului de lucrător al securității.

Pe de altă parte, s-a invocat prin cererea de recurs greșita reținere a activității derulate de către recurentul reclamant, cu consecința greșitei aprecieri a desfășurării unor activități ce au adus atingere drepturilor și libertăților "persoanelor urmărite". S-a evocat, de către recurent, că în perioada la care se referă deciziile C.N.S.A.S., avea calitatea de căpitan la Serviciul III - Contraspionaj din cadrul Securității județului Bacău și nu la Securitatea municipiului Onești, care a avut în lucru dosarul de urmărire informativă în cazul dl. S. salariat la Combinatul Petrochimic Borzești, că cele două structuri, total diferite în organigrama Securității județului Bacău, aveau personal propriu și competențe bine delimitate, și că intervalul 1979 - 1981 corespunde de fapt duratei ce ține de la deschiderea și până la închiderea acestui D.U.I.

și nu duratei de câteva zile în care recurentul a fost angrenat în acest caz. În consecință, s-a arătat că nu se putea, logic, din punct de vedere al competențelor stipulate în fișa postului recurentului, ca acesta să ia personal măsurile informative, prevăzute la punctul 1 din motivarea deciziei C.N.S.A.S., deoarece toate acestea au fost dispuse, inițiate și derulate anterior sau ulterior prezenței sale în acest caz, iar după punerea în discuție a dl. S, toate măsurile ce au urmat au fost luate de către Securitatea Onești fără ca recurentul să mai aibă vreo contribuție. Recurentul a susținut, de asemenea, că în materialul probator pus la dispoziția Colegiului C.N.S.A.S.

în ședința din data de 31 mai 2007 s-au comis erori fundamentale, datorită unor interpretări excesive ale faptelor și documentelor din cazul S., și a concluzionat că decizia Colegiului potrivit căreia, în fapt, recurentul ar fi întreprins personal măsurile prevăzute la punctul 1 paragrafele 1-6, este în mod evident eronată pentru că s-a translatat în răspunderea sa un întreg arsenal de măsuri, luate de către alți ofițeri și alte structuri, în care recurentul nu era implicat. Referitor la chestiunea desemnării și implicării sale în cazul S., recurentul a relevat că perioada în care a avut contact cu cazul menționat este cuprinsă între data sa de naștere și data punerii în discuția colectivului de oameni ai muncii și nicidecum perioada 1979 - 1981 așa cum s-a extrapolat eronat în Decizia Colegiului C.N.S.A.S.

nr. 1669 din 31 mai 2007, și că în tot acest caz nu a inițiat sau întreprins alt demers decât dialogul civilizat avut cu S. pentru clarificarea aspectelor rezultate din documentele existente deja la dosar, nepunându-se problema atingerii "dreptului la libertatea cuvântului și a opiniei" sau a "dreptului la viața privată" astfel cum se invocă în decizia Colegiului. În privința probelor depuse la dosarul cauzei de către reprezentanții C.N.S.A.S., recurentul a precizat că acestea nu sunt concludente, nu fac dovada asumării responsabilității asupra unor măsuri luate asupra lui S., menționate în Decizia nr. 1669 din 31 mai 2007, iar cât privește constatarea de către C.N.S.A.S.

a faptului că recurentul, prin activitatea sa, ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, s-a învederat că activitatea subiectului activ al recursului a fost guvernată în acea perioadă de legile statului român și s-a desfășurat în limitele și cu respectarea acelor legi, potrivit sarcinilor profesionale. Interceptarea comunicațiilor unei persoane, s-a arătat, constituie un mijloc specific al muncii de informații folosit de toate serviciile secrete din lume, și nu are nicio legătură cu infracțiunea de la art. 195 C. pen. (violarea secretului corespondenței), care consta în acțiunea unor persoane fizice față de o altă persoană, din diferite interese și motive particulare.

În aceste condiții, au fost considerate neîntemeiate acuzele potrivit cărora activitățile de interceptare a comunicațiilor s-au efectuat în mod ilegal, fără ca organele de securitate să fi obținut autorizarea organului judiciar competent, deoarece în perioada comunistă activitățile la care se fac referiri nu erau supuse autorizării unui organ judiciar, ci se aprobau în regimul ierarhic administrativ specific instituției, cu respectarea actelor normative ce reglementau activitatea organelor de securitate la acea vreme. Instanța de judecată, s-a concluzionat, a făcut în motivarea sentinței pronunțate o apreciere eronată a documentelor de la dosar și a faptelor reținute ca fiind săvârșite de către recurent, în sensul că a apreciat ca fiind adevărate afirmațiile C.N.S.A.S.

cu privire la acțiunile reclamantului, deși în mod logic și normal ar fi trebuit să califice ea însăși acțiunile recurentului în considerarea atribuțiilor sale de serviciu de la momentul respectiv, apreciind astfel dacă aceste acțiuni au prejudiciat persoanele verificate la acel moment sau au fost în concordanță cu cadrul legislativ de la acea vreme.

Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din 28 noiembrie 2013, stabilit pentru pronunțarea deciziei în recurs, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.V., cu motivarea că practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că în cauzele începute sub imperiul Legii nr. 187/1999 și continuate potrivit procedurii stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 este necesară analizarea legalității și temeiniciei deciziilor atacate în raport de prevederile în temeiul cărora acestea au fost emise, că referitor la temeiul verificării recurentului procedura a fost inițiată în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 astfel cum aceasta a fost modificată și completată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006, și că cu privire la legalitatea și temeinicia deciziilor atacate sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, astfel cum acestea au fost modificate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006, care definesc noțiunea de poliție politică.

Recursul declarat de D.V. împotriva Sentinței civile nr. 1.261 din data de 22 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Se constată, în litigiu, că intimatul Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învederat, în considerentele Deciziei nr. 1.669 din data de 31 mai 2007 emisă pe baza Notei nr. S/DI/I/866 din 28 mai 2007 a Direcției Investigații, că reclamantul, în contextul urmăririi informative a unei persoane aflată în atenția organelor de securitate pentru relații cu firme din străinătate și reprezentanțe ale acestora, pentru vizite la Biblioteca S.U.A.

și Serviciul Cultural al Ambasadei S.U.A.

din București, pentru ascultarea posturilor de radio "E.L." și "V.A.", pentru comentarii dușmănoase cu privire la unele evenimente interne și internaționale și pentru relații de corespondență cu un cumnat emigrat în Australia și intenții de evaziune, a procedat la "punerea" persoanei menționate în "discuția colectivului de oameni ai muncii cu sprijinul conducerii combinatului, la care să participe îndeosebi personalul muncitor cu acces la secrete, specialiști ce lucrează în domeniul cercetării și care fac deplasări în străinătate", la "avertizarea" soției titularului dosarului "în prezența unor persoane de la locul de muncă, ce pot exercita influență pozitivă asupra sa", la "exploatarea datelor obținute în procesul cercetărilor pentru a se preveni fuga din țară a unor rude și cunoștințe din județele Brașov, Prahova și Constanța și respectiv crearea unor canale de legătură între fugarii/.../ cu rudele din țară", la "intensificarea urmăririi informativ operative în cadrul D.U.I.

pentru a se cunoaște reacția și activitatea soților/.../ și a altor rude, după luarea măsurilor propuse", la interceptarea corespondenței, și la luarea de "măsuri urgente de introducere de mijloace speciale complexe la domiciliul lui /.../ și dirijarea rețelei informative pe lângă acesta pentru a stabili dacă a luat legătura cu turista australiancă - despre care se vorbește în material, care îi este reacția și intențiile mai ales ca urmare a neprimirii materialului "S" reținut de organele de securitate". Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a concluzionat, în temeiul stării de fapt descrise în Nota Direcției Investigații nr. S/DI/I/866 din 28 mai 2007, că prin măsurile derulate de reclamant s-a adus atingere dreptului la libertatea cuvântului și a opiniei, prevăzute de art. 28 din Constituția României din anul 1965 și de art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice, precum și dreptului la viața privată, prevăzut de art. 33 (secretul corespondenței) din Constituția României din anul 1965 și de art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice, și a decis, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, că reclamantul D.V.

a fost agent al poliției politice comuniste, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, Serviciul 3, în perioada 1979 - 1981. Contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. P 3925/07 din 6 august 2007 a fost respinsă prin Decizia nr. 2749 din 11 septembrie 2007 a Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu motivarea că nu au fost aduse elemente noi de natură să modifice decizia contestată, astfel că în urma reexaminării materialului probator avut la dispoziție până la data emiterii deciziei și a audierii s-au reținut în sarcina petentului aceleași fapte. În mod întemeiat a reținut instanța de fond, prin raportare la prevederile art. 34 din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 293/2008, precum și la dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, că, urmare publicării în M. Of. nr. 95/6.02.2008 a Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale a României, nu sunt lovite de nulitate absolută deciziile emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității potrivit dispozițiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, declarată în întregime neconstituțională. Într-adevăr, se constată că, în interiorul termenului de 45 de zile de la publicarea în M. Of.

a României a Deciziei nr. 51 din data de 31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale (prin care s-a constatat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin O.U.G. nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această ordonanță sunt neconstituționale), a fost adoptată O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008), care a stabilit, prin art. 34, următoarele: "Cauzele aflate pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit instanțelor de contencios administrativ competente.

Acestea, la primul termen de judecată, verifică dacă părțile stăruie în continuarea judecății, iar în caz afirmativ continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, examinând cauza sub toate aspectele și apreciind care acte și lucrări efectuate rămân valabile". Art. 34 din O.U.G.

nr. 24/2008 a fost modificat prin articolul unic pct. 27 din Legea nr. 293/2008, dându-se următorul conținut: "(1) Cauzele aflate pe rolul secțiilor civile ale curților de apel, în calitate de instanțe de control judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziilor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se transmit secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, ca instanță de control judecătoresc.

Aceasta, la primul termen de judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă. (2) Cauzele aflate pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului București se transmit, de îndată, Secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București". Prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, în forma inițială, respectiv cele ale art. 34 alin. (1) din același act normativ, potrivit modificării aduse prin Legea nr. 293/2008, au format obiectul controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1398 din 16 decembrie 2008 (publicată în M. Of. nr. 79/11.02.2009) și, respectiv, prin Decizia nr. 1030 din 9 iulie 2009 (publicată în M. Of.

nr. 646/1.10.2009) a statuat că dispozițiile legale menționate sunt constituționale. Curtea Constituțională a învederat, în considerentele deciziilor sale, că prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 au fost adoptate pentru reglementarea situației cauzelor aflate pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a ordonanței, că norma tranzitorie criticată dă expresie principiului neretroactivității legilor și este menită să asigure exercitarea rolului activ al judecătorului care va aprecia asupra valabilității actelor și lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi, și că în virtutea principiului constituțional consacrat de art. 124 alin. (3) potrivit căruia "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii" instanța este suverană în aprecierea utilității probelor propuse și administrate de părți, pe baza cărora soluționează cauza dedusă judecății.

Nu sunt întemeiate nici arătările recurentului, din acțiune și din recurs, referitoare la intervenirea nulității absolute a deciziilor contestate, pe temeiul încălcării dreptului părții la o procedură echitabilă, desfășurată cu respectarea garanțiilor fundamentale ce privesc dreptul la apărare, contradictorialitatea, și egalitatea de arme, întrucât efect al Deciziei nr. 51/2008 a Curții Constituționale și al prevederilor tranzitorii ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, instanțelor de judecată le revine îndatorirea de a analiza în concret temeinicia actelor administrative emise de intimatul Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de a asigura judecarea pricinii sub toate aspectele, deci de a aprecia - pe baza probatoriului administrat la cererea părților, inclusiv a reclamantului - asupra situației de fapt și de drept reținută în motivarea deciziilor atacate, prin raportare la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, astfel cum acestea au fost modificate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006, care definesc noțiunea de poliție politică, și nu dispoziții din acte normative ulterioare (O.U.G.

nr. 24/2008). În mod evident, atâta vreme cât dispozițiile art. 34 din O.U.G. nr. 34/2008, cu modificările și completările ulterioare, dau dreptul instanței de judecată de a analiza cauza sub toate aspectele, iar reclamantul a avut posibilitatea de a combate probele administrate de intimat, în faza administrativă, și de a propune alte probe în susținerea netemeiniciei și nelegalității actelor administrative contestate, sunt întrunite în litigiu condițiile procesului echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Cât privește fondul căii extraordinare de atac declarate de D.V., se reține că legalitatea deciziilor emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a stabilit calitatea recurentului-reclamant, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, Serviciul 3, în perioada 1979 - 1981, de agent al poliției politice comuniste, a fost evaluată, în mod corect, de către judecătorul fondului, în conformitate cu principiul tempus regit actum, din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora prin poliție politică se înțelege "toate acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului" și, respectiv, este "agent al poliției politice comuniste orice persoană care, având calitatea de lucrător operativ al organelor de securitate sau de miliție, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989,

a desfășurat activități de poliție politică în sensul prezentei legi". Înalta Curte constată însă că nu toate împrejurările consemnate în Nota nr. S/DI/I/866/28 mai 2007 a Direcției Investigații și în considerentele Deciziei nr. 1669 din data de 31 mai 2007 emisă de intimatul Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sunt susceptibile de catalogare drept acțiuni de poliție politică, ci numai cele, propuse de recurent în calitatea sa de angajat al organelor de Securitate, de "intensificare a urmăririi informativ-operative în cadrul D.U.I., pentru a se cunoaște reacția și activitatea soților S. și a altor rude, după luarea măsurilor propuse", trecute în "Raportul cu propuneri de punere în discuție a colectivului de oameni ai muncii a inginerului S.", precum și de "luare a măsurilor urgente de introducere de mijloace speciale complexe la domiciliul lui S. și dirijarea rețelei informative pe lângă acesta pentru a stabili dacă a luat legătura cu turista australiană (...), care îi este reacția și intențiile (...)", menționate în adresa nr. 3/DV/0016809 din 7 septembrie 1979 a Inspectoratului Județean de Securitate Bacău către Securitatea municipiului Gheorghe Gheorghiu - Dej.

Prin măsurile mai sus arătate, propuse, și respectiv dispuse, printre alții, și de reclamantul D.V., urmate apoi de aducere la îndeplinire, s-au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, anume dreptul la viață privată și libertatea cuvântului și a opiniei, recunoscute și garantate de art. 28 și art. 33 din Constituția României din anul 1965 și de art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, adoptat și deschis spre semnare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966, și ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, fiind astfel îndeplinite, în cauză, condițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006, necesare pentru stabilirea calității recurentului de agent al poliției politice comuniste.

Susținerile recurentului potrivit cărora activitatea sa a fost guvernată în acea perioadă de legile statului român și s-a desfășurat în limitele și cu respectarea acelor legi, potrivit sarcinilor profesionale, se privesc ca neîntemeiate și nu pot fi primite, textul art. 5 din Legea nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, definind cu claritate noțiunea de "poliție politică". Or, în conținutul sintagmei menționate intră, cum s-a mai evocat, și acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv care au vizat suprimarea și îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar realitatea unor astfel de activități, săvârșite de reclamant, în calitate de ofițer în cadrul organelor de Securitate, și prin care a fost îngrădit dreptul la viață privată și libertatea cuvântului și a opiniei, a fost probată în proces.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul D.V. împotriva sentinței civile nr. 1261 din data de 22 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.V. împotriva Sentinței civile nr. 1261 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM