ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7489/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7489/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1261 din 22

februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității la judecată în ce privește acțiunea în

constatare formulată la 17 septembrie 2008 și a respins acțiunea în anulare

formulată de reclamantul D.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, cu prioritate, a constatat necesar a stabili

în cauză cadrul procesual, în principal sub aspectul obiectului cererilor cu

care instanțele de judecată au fost învestite, respectând astfel și obligația

stabilită în acest sens de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de

casare.

Astfel, Curtea a

remarcat că, așa cum s-a reținut și de către instanța de recurs, prezentul

litigiu a fost declanșat sub imperiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la

propriul dosar și deconspirarea poliției politice, printr-o contestație

formulată de reclamantul D.V. împotriva Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 și

nr. 2749 din 11 septembrie 2007 ale Colegiului Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității (CNAS), potrivit art. 16 din actul normativ

menționat. După învestirea instanței, Legea nr. 187/1999, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 16/2006, precum și dispozițiile art. II și V din

această ordonanță au fost constatate neconstituționale, prin Decizia nr. 51 din

31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr.

95/6.02.2008.

Urmare a deciziei

Curții Constituționale, în considerarea prevederilor art. 147 alin. (1) din

Constituția României, a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la

propriul dosar și deconspirarea Securității publicată în M. Of. nr.

182/10.03.2008.

În acel context

legislativ, care nu oferea suficiente elemente pentru orientarea clară a

conduitei destinatarilor normei juridice, Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a depus la dosar o acțiune în constatare a calității

pârâtului D.V. de lucrător al Securității, din momentul respectiv, calitățile

procesuale ale părților fiind inversate.

Ulterior, prin Legea

nr. 293/2008, de aprobare a O.U.G. nr. 24/2008, art. 34 a fost modificat, iar

Curtea a constatat, de asemenea, că în ședința publică de la 22 februarie 2012,

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin reprezentantul

său, a renunțat la judecată în ce privește acțiunea în constatarea calității de

lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe reclamantul D.V., acțiune

formulată la data de 17 septembrie 2008, instanța de fond luând act de

renunțarea la judecata acestei cereri, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin.

(1) C. proc. civ.

Ca atare, instanța,

rămânând sesizată cu cererea prin care, la data de 30 noiembrie 2007,

reclamantul D.V. a solicitat anularea Deciziilor nr. 1669 din 13 mai 2007 și

nr. 2749 din 11 septembrie 2007 pronunțate de Colegiul CNSAS, nu a mai analizat

excepțiile inadmisibilității, a lipsei de interes și a lipsei calității

procesuale active invocate de reclamantul D.V. în ce privește acțiunea în

constatare formulată de CNSAS.

De asemenea, în ce

privește susținerea reclamantului vizând nulitatea absolută a Deciziilor nr.

1669 din 13 mai 2007 și nr. 2749 din 11 septembrie 2007 emise de CNSAS,

nulitate decurgând din împrejurarea că au fost emise în temeiul unor dispoziții

legale declarate neconstituționale prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a

Curții Constituționale, aceasta nu a fost reținută de către Curte, câtă vreme

potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile

Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Urmează așadar, ca legalitatea deciziilor contestate să fie examinată prin

raportare la normele de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 187/1999, în

temeiul principiului "tempus regit actum".

Referitor la

deciziile contestate, Curtea a constatat în primul rând că reclamantul a

invocat nelegalitatea acestora din perspectiva încălcării dreptului său la

apărare determinată de omisiunea CNSAS de a-l înștiința despre efectuarea

verificărilor ce s-au efectuat în ceea ce-l privește și de a-l cita pe

parcursul desfășurării acestei proceduri. Cât privește aceste susțineri, Curtea

a constatat că nu sunt de natură a atrage desființarea deciziilor. Aceasta,

întrucât, pe de o parte, este necesar a se observa că Decizia nr. 1669 din 13

mai 2007 (cea de-a doua fiind dată în soluționarea contestației formulate de

reclamant) a fost pronunțată de CNSAS în temeiul dispozițiilor art. 17 alin.

(2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

poliției politice comuniste.

Mai mult, Curtea a

observat, pe baza susținerilor reclamantului și a actelor din dosar, că acesta

a fost audiat pe parcursul procedurii inițiate prin contestația pe care acesta

a formulat-o împotriva Deciziei nr. 1669/13 mai 2007, cu atât mai mult acesta

neputând invoca încălcarea dreptului său de a se apăra și de a-și expune

punctul de vedere cu privire la procedura finalizată prin emiterea deciziei

menționate.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 1669 din 13 mai 2007, CNSAS a constatat

că reclamantul a fost agent al poliției politice comuniste, având gradul de

căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, serviciul 3, în perioada 1979

- 1981. S-a reținut că, prin măsurile derulate, a adus atingere dreptului la

libertatea cuvântului și a opiniei și dreptului la viață privată.

Din actele depuse la

dosar de către pârât și pe baza cărora a fost emisă decizia, Curtea a constatat

că reclamantul, în calitatea sa de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean

Bacău, serviciul 3, a luat măsuri de urmărire informativă împotriva unei

persoane care asculta posturile de radio "Europa Liberă" și

"Vocea Americii", comenta "dușmănos" anumite evenimente

politice și avea opinii care nu coincideau cu politica regimului, vizita

Biblioteca SUA și Centru Cultural al Ambasadei SUA, avea relații cu cetățeni

străini. Reclamantul a inițiat "punerea în discuția colectivului",

luarea măsurii avertizării împotriva soției acestuia, intensificarea urmăririi

informative a familiei persoanei urmărite, introducerea de microfoane la

domiciliul său, interceptarea corespondenței.

Din conținutul

înscrisurilor menționate anterior, Curtea a apreciat că reiese în mod evident

că în virtutea funcției sale, prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus

atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute

și garantate de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind statutul

persoanelor urmărite.

În consecință, Curtea

a reținut că ambele condiții prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (1) și 2

din Legea nr. 187/1999 sunt îndeplinite în sensul că prin acțiunile întreprinse

în calitatea sa de angajat al organelor Securității, reclamantul a adus

atingere dreptului la libertatea cuvântului și a opiniei și dreptului la viață

privată.

Cât privește

apărările pârâtului potrivit cu care activitatea sa obișnuită, de prevenire a

acțiunilor de spionaj nu avea legătură cu acțiunile despre care se susținea că

sunt desfășurate de persoana urmărită operativ, în plus acționând sub imperiul

unor ordine din partea superiorilor, nu au putut conduce la o altă concluzie

decât cea reținută anterior, câtă vreme aceasta s-a întemeiat pe dispozițiile

speciale și exprese ale Legii nr. 187/1999, în cuprinsul actului normativ pe

care reclamantul și-a fundamentat deciziile neregăsindu-se ipoteze de excepție

care să excludă constatarea calității de agent al poliției politice comuniste

în situația în care cele condiții la care s-a făcut referire anterior

(prevăzute de art. 5 alin. (1) și (2) sunt îndeplinite.

Împotriva sentinței

civile nr. 1261 din data de 22 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal pârâtul D.V., prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac, casarea în parte a hotărârii atacate și, urmare

rejudecării, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se admită contestația

formulată de recurent și să se constate că deciziile Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității sunt nule absolut, cu menținerea

celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

A învederat

recurentul, prin motivele cererii de recurs, că deciziile Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității sunt lovite de nulitate absolută în

primul rând din perspectiva dreptului părții la o procedură echitabilă,

întrucât, pe de o parte, s-au efectuat verificări în persoana recurentului fără

ca în prealabil să fi existat o sesizare, efectuată în condițiile legii, în

acest sens, și, pe de altă parte, deciziile contestate au fost emise de către

intimată în cadrul unei proceduri ce nu a respectat garanțiile fundamentale recunoscute

de dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la apărare (recurentului

nu i s-a dat ocazia să răspundă la acuzațiile intimatei ori să aducă probe în

combaterea acestora), la principiul contradictorialității (intimata a emis

deciziile contestate fără ca în prealabil să procedeze la o ascultare reală a

recurentului vis-a-vis de aspectele de fapt reținute în decizii), și la

principiul egalității armelor (intimata a procedat la emiterea deciziilor

contestate în mod discreționar, administrând probe doar în defavoarea

recurentului).

Recurentul a mai

relevat că deciziile C.N.S.A.S. contestate sunt nule absolut și din perspectiva

Deciziei nr. 51/2008 a Curții Constituționale, neputându-se accepta

restrângerea efectelor deciziei amintite în această materie doar pentru viitor

pentru simplul motiv că așa s-ar respecta o pretinsă "securitate

juridică" deoarece aceasta ar valida o procedură profund nelegală și

esențialmente abuzivă, contrară dreptului părții. Prin urmare, recurentul a

susținut că deciziile C.N.S.A.S. nu mai pot produce efecte juridice, astfel că,

teoretic, procedura trebuia reîncepută conform noilor dispoziții legale,

respectiv a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, în această situație

doar instanța de judecată putând constata sau nu existența calității

recurentului de lucrător al securității.

Pe de altă parte, s-a

invocat prin cererea de recurs greșita reținere a activității derulate de către

recurentul reclamant, cu consecința greșitei aprecieri a desfășurării unor

activități ce au adus atingere drepturilor și libertăților "persoanelor

urmărite". S-a evocat, de către recurent, că în perioada la care se referă

deciziile C.N.S.A.S., avea calitatea de căpitan la Serviciul III -

Contraspionaj din cadrul Securității județului Bacău și nu la Securitatea

municipiului Onești, care a avut în lucru dosarul de urmărire informativă în

cazul dl. S. salariat la Combinatul Petrochimic Borzești, că cele două

structuri, total diferite în organigrama Securității județului Bacău, aveau

personal propriu și competențe bine delimitate, și că intervalul 1979 - 1981

corespunde de fapt duratei ce ține de la deschiderea și până la închiderea

acestui D.U.I. și nu duratei de câteva zile în care recurentul a fost angrenat

în acest caz.

În consecință, s-a arătat

că nu se putea, logic, din punct de vedere al competențelor stipulate în fișa

postului recurentului, ca acesta să ia personal măsurile informative, prevăzute

la punctul 1 din motivarea deciziei C.N.S.A.S., deoarece toate acestea au fost

dispuse, inițiate și derulate anterior sau ulterior prezenței sale în acest

caz, iar după punerea în discuție a dl. S, toate măsurile ce au urmat au fost

luate de către Securitatea Onești fără ca recurentul să mai aibă vreo

contribuție.

Recurentul a

susținut, de asemenea, că în materialul probator pus la dispoziția Colegiului

C.N.S.A.S. în ședința din data de 31 mai 2007 s-au comis erori fundamentale,

datorită unor interpretări excesive ale faptelor și documentelor din cazul S.,

și a concluzionat că decizia Colegiului potrivit căreia, în fapt, recurentul ar

fi întreprins personal măsurile prevăzute la punctul 1 paragrafele 1-6, este în

mod evident eronată pentru că s-a translatat în răspunderea sa un întreg

arsenal de măsuri, luate de către alți ofițeri și alte structuri, în care

recurentul nu era implicat.

Referitor la

chestiunea desemnării și implicării sale în cazul S., recurentul a relevat că

perioada în care a avut contact cu cazul menționat este cuprinsă între data sa

de naștere și data punerii în discuția colectivului de oameni ai muncii și

nicidecum perioada 1979 - 1981 așa cum s-a extrapolat eronat în Decizia

Colegiului C.N.S.A.S. nr. 1669 din 31 mai 2007, și că în tot acest caz nu a

inițiat sau întreprins alt demers decât dialogul civilizat avut cu S. pentru

clarificarea aspectelor rezultate din documentele existente deja la dosar,

nepunându-se problema atingerii "dreptului la libertatea cuvântului și a

opiniei" sau a "dreptului la viața privată" astfel cum se invocă

în decizia Colegiului.

În privința probelor

depuse la dosarul cauzei de către reprezentanții C.N.S.A.S., recurentul a

precizat că acestea nu sunt concludente, nu fac dovada asumării

responsabilității asupra unor măsuri luate asupra lui S., menționate în Decizia

nr. 1669 din 31 mai 2007, iar cât privește constatarea de către C.N.S.A.S. a

faptului că recurentul, prin activitatea sa, ar fi încălcat drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, s-a învederat că activitatea subiectului

activ al recursului a fost guvernată în acea perioadă de legile statului român

și s-a desfășurat în limitele și cu respectarea acelor legi, potrivit

sarcinilor profesionale.

Interceptarea

comunicațiilor unei persoane, s-a arătat, constituie un mijloc specific al

muncii de informații folosit de toate serviciile secrete din lume, și nu are

nicio legătură cu infracțiunea de la art. 195 C. pen. (violarea secretului

corespondenței), care consta în acțiunea unor persoane fizice față de o altă

persoană, din diferite interese și motive particulare. În aceste condiții, au

fost considerate neîntemeiate acuzele potrivit cărora activitățile de

interceptare a comunicațiilor s-au efectuat în mod ilegal, fără ca organele de

securitate să fi obținut autorizarea organului judiciar competent, deoarece în

perioada comunistă activitățile la care se fac referiri nu erau supuse

autorizării unui organ judiciar, ci se aprobau în regimul ierarhic

administrativ specific instituției, cu respectarea actelor normative ce

reglementau activitatea organelor de securitate la acea vreme.

Instanța de judecată,

s-a concluzionat, a făcut în motivarea sentinței pronunțate o apreciere eronată

a documentelor de la dosar și a faptelor reținute ca fiind săvârșite de către

recurent, în sensul că a apreciat ca fiind adevărate afirmațiile C.N.S.A.S. cu

privire la acțiunile reclamantului, deși în mod logic și normal ar fi trebuit

să califice ea însăși acțiunile recurentului în considerarea atribuțiilor sale

de serviciu de la momentul respectiv, apreciind astfel dacă aceste acțiuni au

prejudiciat persoanele verificate la acel moment sau au fost în concordanță cu

cadrul legislativ de la acea vreme.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar pentru termenul din 28 noiembrie 2013, stabilit pentru

pronunțarea deciziei în recurs, intimatul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat

de D.V., cu motivarea că practica unitară a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a stabilit că în cauzele începute sub imperiul Legii nr. 187/1999 și

continuate potrivit procedurii stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului

nr. 24/2008 este necesară analizarea legalității și temeiniciei deciziilor

atacate în raport de prevederile în temeiul cărora acestea au fost emise, că

referitor la temeiul verificării recurentului procedura a fost inițiată în

temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 astfel cum aceasta a fost

modificată și completată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006, și

că cu privire la legalitatea și temeinicia deciziilor atacate sunt incidente

prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, astfel cum acestea au fost

modificate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006, care definesc

noțiunea de poliție politică.

Recursul declarat de

D.V. împotriva Sentinței civile nr. 1.261 din data de 22 februarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Se constată, în

litigiu, că intimatul Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a învederat, în considerentele Deciziei nr. 1.669 din data de 31

mai 2007 emisă pe baza Notei nr. S/DI/I/866 din 28 mai 2007 a Direcției

Investigații, că reclamantul, în contextul urmăririi informative a unei

persoane aflată în atenția organelor de securitate pentru relații cu firme din

străinătate și reprezentanțe ale acestora, pentru vizite la Biblioteca S.U.A.

și Serviciul Cultural al Ambasadei S.U.A. din București, pentru ascultarea

posturilor de radio "E.L." și "V.A.", pentru comentarii

dușmănoase cu privire la unele evenimente interne și internaționale și pentru

relații de corespondență cu un cumnat emigrat în Australia și intenții de

evaziune, a procedat la "punerea" persoanei menționate în "discuția

colectivului de oameni ai muncii cu sprijinul conducerii combinatului, la care

să participe îndeosebi personalul muncitor cu acces la secrete, specialiști ce

lucrează în domeniul cercetării și care fac deplasări în străinătate", la

"avertizarea" soției titularului dosarului "în prezența unor

persoane de la locul de muncă, ce pot exercita influență pozitivă asupra

sa", la "exploatarea datelor obținute în procesul cercetărilor pentru

a se preveni fuga din țară a unor rude și cunoștințe din județele Brașov,

Prahova și Constanța și respectiv crearea unor canale de legătură între

fugarii/.../ cu rudele din țară", la "intensificarea urmăririi

informativ operative în cadrul D.U.I. pentru a se cunoaște reacția și

activitatea soților/.../ și a altor rude, după luarea măsurilor propuse",

la interceptarea corespondenței, și la luarea de "măsuri urgente de

introducere de mijloace speciale complexe la domiciliul lui /.../ și dirijarea

rețelei informative pe lângă acesta pentru a stabili dacă a luat legătura cu

turista australiancă - despre care se vorbește în material, care îi este

reacția și intențiile mai ales ca urmare a neprimirii materialului

"S" reținut de organele de securitate".

Colegiul Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a concluzionat, în temeiul

stării de fapt descrise în Nota Direcției Investigații nr. S/DI/I/866 din 28

mai 2007, că prin măsurile derulate de reclamant s-a adus atingere dreptului la

libertatea cuvântului și a opiniei, prevăzute de art. 28 din Constituția

României din anul 1965 și de art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile și

Politice, precum și dreptului la viața privată, prevăzut de art. 33 (secretul

corespondenței) din Constituția României din anul 1965 și de art. 17 din Pactul

privind Drepturile Civile și Politice, și a decis, în consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la

propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și

completările ulterioare, că reclamantul D.V. a fost agent al poliției politice

comuniste, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Bacău,

Serviciul 3, în perioada 1979 - 1981.

Contestația formulată

de reclamant și înregistrată sub nr. P 3925/07 din 6 august 2007 a fost

respinsă prin Decizia nr. 2749 din 11 septembrie 2007 a Colegiului Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu motivarea că nu au fost

aduse elemente noi de natură să modifice decizia contestată, astfel că în urma

reexaminării materialului probator avut la dispoziție până la data emiterii

deciziei și a audierii s-au reținut în sarcina petentului aceleași fapte.

În mod întemeiat a

reținut instanța de fond, prin raportare la prevederile art. 34 din O.U.G. nr.

24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu

modificările și completările aduse prin Legea nr. 293/2008, precum și la

dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, că, urmare publicării

în M. Of. nr. 95/6.02.2008 a Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale

a României, nu sunt lovite de nulitate absolută deciziile emise de Colegiul

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității potrivit

dispozițiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea poliției politice comuniste, declarată în întregime

neconstituțională.

Într-adevăr, se

constată că, în interiorul termenului de 45 de zile de la publicarea în M. Of.

a României a Deciziei nr. 51 din data de 31 ianuarie 2008 a Curții

Constituționale (prin care s-a constatat că Legea nr. 187/1999 privind accesul

la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.

187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca

poliție politică, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această

ordonanță sunt neconstituționale), a fost adoptată O.U.G. nr. 24 din 5 martie

2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității (publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008), care a stabilit,

prin art. 34, următoarele: "Cauzele aflate pe rolul instanțelor civile la

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit instanțelor

de contencios administrativ competente. Acestea, la primul termen de judecată,

verifică dacă părțile stăruie în continuarea judecății, iar în caz afirmativ

continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență,

examinând cauza sub toate aspectele și apreciind care acte și lucrări efectuate

rămân valabile".

Art. 34 din O.U.G.

nr. 24/2008 a fost modificat prin articolul unic pct. 27 din Legea nr.

293/2008, dându-se următorul conținut: "(1) Cauzele aflate pe rolul

secțiilor civile ale curților de apel, în calitate de instanțe de control

judecătoresc, ca urmare a exercitării căii de atac prevăzute la art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

poliției politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare,

împotriva deciziilor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se

transmit secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel

București, ca instanță de control judecătoresc. Aceasta, la primul termen de

judecată, va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor

admise și a actelor procesuale efectuate de instanța civilă. (2) Cauzele aflate

pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului

București se transmit, de îndată, Secției de contencios administrativ și

fiscal, a Curții de Apel București".

Prevederile art. 34

din O.U.G. nr. 24/2008, în forma inițială, respectiv cele ale art. 34 alin. (1)

din același act normativ, potrivit modificării aduse prin Legea nr. 293/2008,

au format obiectul controlului de constituționalitate, iar Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 1398 din 16 decembrie 2008 (publicată în M.

Of. nr. 79/11.02.2009) și, respectiv, prin Decizia nr. 1030 din 9 iulie 2009 (publicată

în M. Of. nr. 646/1.10.2009) a statuat că dispozițiile legale menționate sunt

constituționale. Curtea Constituțională a învederat, în considerentele

deciziilor sale, că prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 au fost adoptate

pentru reglementarea situației cauzelor aflate pe rolul instanțelor civile la

data intrării în vigoare a ordonanței, că norma tranzitorie criticată dă

expresie principiului neretroactivității legilor și este menită să asigure

exercitarea rolului activ al judecătorului care va aprecia asupra valabilității

actelor și lucrărilor efectuate sub imperiul legii vechi, și că în virtutea

principiului constituțional consacrat de art. 124 alin. (3) potrivit căruia

"Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii" instanța este

suverană în aprecierea utilității probelor propuse și administrate de părți, pe

baza cărora soluționează cauza dedusă judecății.

Nu sunt întemeiate

nici arătările recurentului, din acțiune și din recurs, referitoare la

intervenirea nulității absolute a deciziilor contestate, pe temeiul încălcării

dreptului părții la o procedură echitabilă, desfășurată cu respectarea

garanțiilor fundamentale ce privesc dreptul la apărare, contradictorialitatea,

și egalitatea de arme, întrucât efect al Deciziei nr. 51/2008 a Curții

Constituționale și al prevederilor tranzitorii ale art. 34 din Ordonanța

Guvernului nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, instanțelor

de judecată le revine îndatorirea de a analiza în concret temeinicia actelor

administrative emise de intimatul Colegiul Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității și de a asigura judecarea pricinii sub toate

aspectele, deci de a aprecia - pe baza probatoriului administrat la cererea

părților, inclusiv a reclamantului - asupra situației de fapt și de drept

reținută în motivarea deciziilor atacate, prin raportare la prevederile art. 5

alin. (1) din Legea nr. 187/1999, astfel cum acestea au fost modificate de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2006, care definesc noțiunea de poliție

politică, și nu dispoziții din acte normative ulterioare (O.U.G. nr. 24/2008).

În mod evident, atâta

vreme cât dispozițiile art. 34 din O.U.G. nr. 34/2008, cu modificările și

completările ulterioare, dau dreptul instanței de judecată de a analiza cauza

sub toate aspectele, iar reclamantul a avut posibilitatea de a combate probele

administrate de intimat, în faza administrativă, și de a propune alte probe în

susținerea netemeiniciei și nelegalității actelor administrative contestate,

sunt întrunite în litigiu condițiile procesului echitabil, prevăzute de art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și de art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Cât privește fondul

căii extraordinare de atac declarate de D.V., se reține că legalitatea

deciziilor emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor

Securității prin care s-a stabilit calitatea recurentului-reclamant, având

gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, Serviciul 3, în

perioada 1979 - 1981, de agent al poliției politice comuniste, a fost evaluată,

în mod corect, de către judecătorul fondului, în conformitate cu principiul

tempus regit actum, din perspectiva dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției

politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora

prin poliție politică se înțelege "toate acele activități ale securității

statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv, care au

vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și

suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului" și, respectiv, este "agent al poliției politice comuniste

orice persoană care, având calitatea de lucrător operativ al organelor de

securitate sau de miliție, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a

desfășurat activități de poliție politică în sensul prezentei legi".

Înalta Curte constată

însă că nu toate împrejurările consemnate în Nota nr. S/DI/I/866/28 mai 2007 a

Direcției Investigații și în considerentele Deciziei nr. 1669 din data de 31

mai 2007 emisă de intimatul Colegiul Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității sunt susceptibile de catalogare drept acțiuni de poliție

politică, ci numai cele, propuse de recurent în calitatea sa de angajat al

organelor de Securitate, de "intensificare a urmăririi

informativ-operative în cadrul D.U.I., pentru a se cunoaște reacția și

activitatea soților S. și a altor rude, după luarea măsurilor propuse",

trecute în "Raportul cu propuneri de punere în discuție a colectivului de

oameni ai muncii a inginerului S.", precum și de "luare a măsurilor

urgente de introducere de mijloace speciale complexe la domiciliul lui S. și dirijarea

rețelei informative pe lângă acesta pentru a stabili dacă a luat legătura cu

turista australiană (...), care îi este reacția și intențiile (...)",

menționate în adresa nr. 3/DV/0016809 din 7 septembrie 1979 a Inspectoratului

Județean de Securitate Bacău către Securitatea municipiului Gheorghe Gheorghiu

- Dej.

Prin măsurile mai sus

arătate, propuse, și respectiv dispuse, printre alții, și de reclamantul D.V.,

urmate apoi de aducere la îndeplinire, s-au îngrădit drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, anume dreptul la viață privată și libertatea

cuvântului și a opiniei, recunoscute și garantate de art. 28 și art. 33 din

Constituția României din anul 1965 și de art. 17 și art. 19 din Pactul

Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, adoptat și deschis

spre semnare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966, și

ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în

Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, fiind

astfel îndeplinite, în cauză, condițiile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr.

187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice

comuniste, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 16/2006, necesare pentru stabilirea calității recurentului de

agent al poliției politice comuniste.

Susținerile

recurentului potrivit cărora activitatea sa a fost guvernată în acea perioadă

de legile statului român și s-a desfășurat în limitele și cu respectarea acelor

legi, potrivit sarcinilor profesionale, se privesc ca neîntemeiate și nu pot fi

primite, textul art. 5 din Legea nr. 187/1999, cu modificările și completările

ulterioare, definind cu claritate noțiunea de "poliție politică". Or,

în conținutul sintagmei menționate intră, cum s-a mai evocat, și acele

activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu

caracter represiv care au vizat suprimarea și îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, iar realitatea unor astfel de activități,

săvârșite de reclamant, în calitate de ofițer în cadrul organelor de

Securitate, și prin care a fost îngrădit dreptul la viață privată și libertatea

cuvântului și a opiniei, a fost probată în proces.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu

modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului

declarat de reclamantul D.V. împotriva sentinței civile nr. 1261 din data de 22

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.V. împotriva Sentinței civile nr. 1261 din 22 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM